Sumarul capitolelor anterioare

În primele opt capitole am scris despre definiția minciunii ș a adevărului, motivele pentru care oamenii mint, categorii de minciuni, culorile minciunii, factorii care afectează tendința de a minți și felul de a minți, mincinoșii patologici, mijloacele de depistare a minciunii și a mincinoșilor, moralitatea minciunii și despre animale care mint.  

Pare destul de logic ca instinctul de a minți al unor animale să se transmită genetic la progeniturile lor. Oare caracterul mincinos este transmis genetic și la oameni?

După cum scriam în capitolul 2, psihologul David Livingstone Smith susține că tendința de a minții este înrădăcinată în caracterul uman și că oamenii sunt mincinoși naturali, din naștere.

Ford și coautorii consideră că minciuna face parte din dezvoltarea normală a caracterului uman, iar cunoscutul psiholog britanic Richard Wiseman crede că fiecare dintre noi se naște cu capacitatea naturală de a minți.

În studiul său despre evoluția moralității, celebrul psiholog pediatric, Jean Piaget, scria că tendința de a minți este naturală, spontană și universală. 

Deși încă nu s-a izolat o genă a minciunii, unii psihologi consideră că existența unei gene care predispune spre un caracter mincinos este plauzibilă și ei susțin că Pseudologia fantastica, sindromul minciunii patologice, are probabil o etiologie genetică.

Teoria originii genetice a caracterului mincinos a fost susținută recent de către cercetătorul canadian Peter J. Owen, de la Universitatea din Toronto. În urma studiului făcut, Owen susține că genetica este responsabilă pentru evaziunile de taxe fiscale la 26% dintre   gemeni și la 42% dintre cei care își luau concedii medicale neîndreptățite.

La baza ideii acestui studiu se află constatarea că gemenii identici au mai multe similarități comportamentale, comparativ cu gemenii neidentici.  

În concluzie deși nu s-a izolat încă o genă a minciunii este posibil ca unii oamenii să moștenească genetic un caracter mincinos. 

Referințe

Loren Rosson (citandu-l pe David Livingstone Smith) Are we natural-born liars?

http://www.nashualibrary.org/nextgreatread/2014/05/are-we-natural-born-liars/

Ford CV, et al. Lies and liars: Psychiatric aspects of prevarication. Am J Psychiatry 1988;145:554-62.

Articol care-l citează pe psihologul britanic Richard Wiseman: https://www.compulsivelyingdisorder.com/what-psychologists-tell-us-about-lying/

Lee K. Little Liars: Development of Verbal Deception in Children. Child Dev Perspect. 2013;7: 91–6.

Dike CC, et al. Pseudologia lying revisited. The Journal of the American Academy of Psychiatry and the Law. 2005;33:342–9.

Peter J. Loewen, et al. The heritability of moral standards for everyday dishonesty. Journal of Economic Behavior and Organization 2013; 93: .363-6

Capitolul 10 – Minciuna în cercetări științifice și publicații

„Publici sau pieri!” (în engleza publish or perish) este sloganul care-i obsedează pe carieriștii cu potențial de ascensiune academică.

După cum vom vedea în continuare, acest slogan a creat nenumăraţi mincinoși în academie.

Lipsa de onestitate academică începe încă din perioada studenției. Într-un studiu efectuat în Noua Zeelandă, 34% dintre studenții la farmacie au recunoscut că au copiat la examene și 50% că au “colaborat” între ei, lucru care este bineînțeles interzis în timpul examenelor. De asemenea, dintr-un chestionar poștal reiese că 58.2% dintre studenții la medicină au înșelat în timpul studenției printr-un mijloc oarecare, inclusiv prin copiere la examene. Condițiile favorizante înșelăciunii au fost tendința anterioară la înșelăciuni și epuizarea fizică și psihică (în engleza burnout).  Ca o soluție de prevenire a acestui fenomen, autorii articolului propun încurajarea, în facultăți, a unei culturi de integritate academică.

Doctoranzii  (cei care aspiră la PhD), în facultăţile importante din Oslo și din Stockholm, au completat un chestionar anonim despre lipsa de onestitate academică. 22% dintre cei care au completat chestionarul susțineau că au auzit de cercetători științifici care au mințit despre felul cum au executat studiul sau au publicat articole cu rezultate false. Numai 1% (evident prea puțini!) au recunoscut că ei personal ar fi procedat în acest fel.

În mod firesc, fiind medic, mă voi referi în primul rând la minciuna pseudo-științifică în publicistica medicală.

Literatura profesională medicală este saturată de publicații pseudo- științifice. Asta nu înseamnă că nu există cercetări și publicații de valoare. Medicina a progresat enorm în ultimul secol. Anestezia, în special, a progresat mult în ultimii 50 de ani. În anul 2016, societatea medicilor anesteziști (WFSA) și organizația medicilor anesteziști din Israel au aniversat 170 de ani de când William Morton a administrat procedura care este considerată ca prima anestezie chirurgicală profesională. Bolnavul fusese operat la Massachusetts General Hospital din Boston. A fost anesteziat cu eter, pentru extirparea unei tumori cervicale. Bolnavul a supraviețuit. Faptul că a supraviețuit nu era ceva trivial pe acele vremuri, fiindcă mortalitatea asociată cu chirurgia și anestezia era foarte ridicată până prin anii 70 ai secolului 20.  Mortalitatea anestetică directă înainte de acești ani (un caz la câteva mii de anestezii) a scăzut până în anii 2000 la un caz la fiecare câteva sute de mii de anestezii. Această scădere de mortalitate s-a datorat progresului tehnologic și farmacologic, dar și organizatoric în specialitatea de anestezie.  

În ultimii zeci de ani, medicii anesteziști înțeleg mai bine procesele anestetice, au creat algoritmi clinice utile și au dezvoltat mecanisme de control care să ocrotească viața bolnavului, prin diminuarea numărului de complicații evitabile. În prezent, anestezia este una dintre cele mai sigure profesiuni medicale. 

Ca să revin la subiectul acestui capitol este important să precizez că majoritatea medicilor care fac o carieră academică sunt oameni corecți care încearcă și reușesc să-și câștige o bună reputaţie profesională și academică. 

Din păcate, nu puțini medici sunt limitați în posibilitatea de a progresa într-o carieră academică, în primul rând din cauza lipsei de sprijin financiar care să-i ajute să inițieze cercetări științifice și să publice studii de valoare. Pe de altă parte, ei simt permanent această presiune de “a publica sau a pieri”.  În multe organizații profesionale afiliate la universități – mă refer în primul rând la spitale – progresul  unui medic talentat în ierarhia profesională depinde de progresul lui academic, adică de cantitatea și calitatea lucrărilor pe care le-a publicat. Și fiindcă medici talentați și ambițioși nu lipsesc, unii vor face totul ca să escaladeze scara ierarhică și să ajungă până la urmă să devină șefi de secție sau să ocupe alte funcții administrative importante la spital sau la facultate. A ajunge să fii profesor universitar este ceva foarte onorabil. Din păcate, pentru a obţine acest titlu, unii aleg o scurtătură plină de „noroi şi buruieni”. În domeniul medicinii, câțiva profesori “renumiți” s-au făcut cunoscuți prin faptul că și-au câștigat titlurile prin escrocherie pseudo-științifică. În afară de ascensiunea academică, aceștia erau motivați să mintă și pentru avantaje financiare sau pur și simplu din egocentrism. Voi menționa doar câteva cazuri, mai ales de medici anesteziști (aceasta fiind specialitatea mea) care și-au câștigat un “renume internațional”.

Scott Reuben, a fost un medic anestezist american care și-a făcut un renume mondial prin lucrările sale “științifice” în domeniul tratamentului multimodal al durerii post chirurgicale. După ani de zile s-a constatat că Reuben falsificase zeci de publicații, iar banii pe care i-a primit de la companiile de medicamente ca să finanțeze cercetările i-a băgat în buzunar.

Joachim Boldt a fost un anestezist german care a scornit datele de la aproximativ 200 de publicații ale unor studii pe care, de fapt, nici nu le-a făcut, în domeniul coloizilor medicali, iar japonezul Yoshitaka Fujii a falsificat rezultatele la 172 din publicațiile sale “științifice”. 

Dov Dicker, un recunoscut profesor de ginecologie israelian, a scornit mai multe studii pe care le-a publicat, deși niciodată nu au fost performate. Dicker, care ajunsese la apologeul carierei sale de medic și profesor universitar, a fost probabil mânat să continue cu aceste fapte necinstite, din orgoliu, sau poate fiindcă era un mincinos patologic…

Una dintre fraudele medicale pseudo-științifice care a avut repercusiuni publice grave și pe o scară largă a fost comisă de medicului britanic Andrew Wakefield care, împreună cu 12 coautori, a publicat în 1998, în prestigiosul jurnal medical britanic Lancet, un “studiu” pe 12 pacienți cu fișe medicale falsificate de Wakefield. Rezultatele “revoluționare” ale acestei înșelătorii confirmau că autismul ar fi provocat de triplul vaccin contra rujeolei, oreionului și rubeolei pe care le-au primit copiii. Wakefield și colaboratorii au falsificat anamneza copiilor cu intenția de a da în judecată companiile farmaceutice care fabricau vaccinurile și de a obţine astfel o mulţime de bani. Mii de părinți, panicați în urma acestei publicații continuă și astăzi să se împotrivească vaccinării copiilor, deși escrocheria lui Wakefield a fost demascată de o bună bucată de vreme. Dauna publică a acestei falsificări este enormă și nu este clar câți copii au plătit cu viaţa faptul că nu au fost vaccinaţi.

Plagiatul este definit ca însușirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei alte persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obținute, şi prezentarea lor drept creație proprie” (citat întreg din Wikipedia).

După cum susține Dr. Steven Shafer, editorul şef al prestigiosului jurnal medical Anesthesia and Analgesia, plagiatul în publicaţiile ştiinţifice este omniprezent sau ubicuu. Shafer şi colegii săi au elaborat un program pe computer care depistează majoritatea secvenţelor plagiate dintr-un articol.

Jurnalele medicale pseudo-ştiinţifice apar ca ciupercile după ploaie, încurajate de companiile de publicitate şi de uşurinţa accesului public online. Un astfel de exemplu este Journal of Magical Medicine [Jurnalul de medicină magică].

Minciunile companiilor farmaceutice

Deși alchimia antică și medievală era o mare minciună în domeniul chimiei, este posibil ca una dintre primele minciuni „oficiale” în farmacologie să fi fost cea privitoare la persoana creditată cu prepararea aspirinei. Acest credit și l-a arogat Felix Hoffmann, când de fapt prepararea aspirinei a fost, probabil, coordonată de Arthur Eichengrün.  Este de menționat că înainte de asta, un alt chimist al companiei Bayer, Heinrich Dresser,  separase deja acidul salicilic, fără să fi preparat aspirina comercială. Creditul preparării aspirinei comerciale i s-a furat lui Eichengrün pe vremea dominaţiei naziste.

La începutul anilor 2000 au apărut mai multe rapoarte despre complicațiile (inclusiv cardiace) ale unui medicament scos pe piaţă recent, de compania Merck. E vorba de medicamentul anti-inflamator nonsteroidal Vioxx. Ignorând avertizările pe care unii medici le-au făcut încă din timpul fazelor experimentale ale medicamentului, avertizări care au fost confirmate după punerea pe piaţă a medicamentului, compania Merck a folosit metode agresive de a comercializa acest medicament, fără a informa consumatorii despre posibilele efecte secundare grave ale medicamentului. În anul 2004, Vioxx a fost retras de pe piață. Se pare că acest medicament a contribuit la decesul a peste 60.000 de persoane!

În concluzie: una dintre cele mai serioase minciuni este înșelătoria academică, care există la toate nivelele, de la studenți și până la profesori universitari. Pericolele acestei minciuni pot fi personale sau de amploare națională și chiar mondială (vezi cazul Wakefield) rezultând în perpetuarea generațiilor de semidocți și chiar în periclitarea sănătății unei întregi populații, prin publicarea unor rezultate false, sau comercializarea unor medicamente dăunătoare sănătății.

Referințe

Henning MA, et al. Academic dishonesty and ethical reasoning: Pharmacy and medical school students in New Zealand. Medical Teacher 2013; 35: e1211–e1217.

Kusnoor AV, Falik R. Cheating in Medical School: The Unacknowledged Ailment. Southern Medical Journal. 2013;108:479-83.

Hofmann B, et al. Scientific Dishonesty: A Survey of doctoral students at the major medical faculties in Sweden and Norway. Journal of Empirical Research onHuman Research Ethics 2015;10:380–8.

http://edition.cnn.com/2011/HEALTH/01/05/autism.vaccines/index.html

https://www.ynetnews.com/articles/0,7340,L-5418302,00.html

Report: Fujii faked data in at least 172 papers

https://ro.wikipedia.org/wiki/Plagiat

Shaefer SL. Plagiate is ubiquitous. Aneath Analg 2016;122:1176-80.

https://en.wikipedia.org/wiki/Ubiquitin

https://www.forbes.com/sites/stevensalzberg/2017/01/03/fake-medical-journals-are-spreading-and-they-are-filled-with-bad-science/#574b4d4d30c9

Sneader W. The discovery of aspirin: a reappraisal. BMJ. 2000;321(7276):1591–4.

https://articles.mercola.com/sites/articles/archive/2012/05/14/mercks-adhd-drugs-unsafe.aspx

Tiberiu Ezri