Merinde de la Bănişor

Şi în acest an, de Sfânta Maria Mare, (la fel ca acum un an  https://baabel.ro/2018/08/la-banisor-de-sfanta-maria-mare/ )  am revenit de la Bănişor încărcată de merinde.

Merindele pentru trup ne-au fost dăruite de gazda noastră Viorica Chifor, „Licăşoaia”, care ne-a omenit în casa ei primitoare cu bucate gustoase şi nu ne-a lăsat să plecăm fără să luăm cu noi legume şi fructe din belşug, dar şi mâncare gătită: tocană de ciuperci, sarmale, friptură şi…un blid de mămăligă cu brânză încă aburindă.

Merindele spirituale, trei publicaţii abia scoase de sub tipar,  le-am primit de la prietenul nostru Artemiu Vanca, omul-instituţie, Cetăţean de Onoare al comunei Bănişor. E vorba de Nr 15/2019, al Anuarului Asociaţiei „Fiii Satului Bănişor” , de albumul Bănişorul Turistic şi de cea mai recentă carte (cea de a şasea) scrisă de Artemiu Vanca. Acţiunea romanului Nu te lăsa! se petrece în anii Obsedantului Deceniu, într-o uzină mare din Bucureşti, dar protagonistul, Cornel Straja, e bănişorean.  

Merindele sufleteşti s-au adunat rând, pe rând, de-a lungul zilei de 15 August, pe care am petrecut-o în satul natal al tatălui meu şi al bunicii mele pierite la Auschwitz… Satul în care au trăit străbunicii şi stră-străbunicii mei care odihnesc în micul cimitir evreiesc de lângă islaz unde poposesc de fiecare dată pentru a mă reculege, a aprinde candele şi a aşeza pietrele neuitării…

La sosirea noastră, toată suflarea Bănişorului  era la serviciul divin de la frumoasa biserică ridicată în 1896 (în locul alteia, mult mai vechi) şi înnoită în timpul actual, al păstoririi vrednicului paroh Augustin Câmpean.

Augustin Câmpean, preotul paroh din Bănişor

Am întâlnit bănişoreni de toate vârstele: de la copiii din braţele părinţilor, cei care mergeau copăcel sau alergau voiniceşte, la adolescenţii sfioşi; de la bărbaţii în floarea vârstei, fetele şi femeile frumos îmbrăcate – unele  în costum popular specific locului – şi până la vârstnicii împovăraţi de ani, printre care şi Ioan Gordan, cel care îşi aminteşte foarte bine de satul de odinioară.

Ioan Gordan, veteran de război

Aici, în proximitatea bisericii, e locul reculegerii şi rugăciunii, dar şi al întâlnirilor dintre  localnicii şi consătenii plecaţi în cele patru zări (ale Ardealului, României, Europei). Se salută şi se îmbrăţişează surâzători şi schimbă câteva vorbe. Fiecare dialog este un scurt bilanţ al anului trecut, o creionare a planurilor pentru anul ce vine. Acest dialog este reflectat, la nivel de comună, şi de numărul 15/2019,  al Anuarului Asociaţiei „Fiii Satului Bănişor”, proaspăt scos de sub tipar şi cumpărat, ca pâinea caldă.

Revista care începe cu un înţelept cuvânt de întâmpinare semnat de preotul paroh Augustin Câmpean, preşedintele Asociaţiei „Fiii Satului Bănişor”, continuă cu o dare de seamă a primarului, Eugen Sorin Maxim, care prezintă realizările recente ale administraţiei locale – unele finanţate din fonduri europene – dintre care spicuim: iluminatul public cu module LED, achiziţionarea unui buldoexcavator cu tocător de vegetaţie şi lamă de deszăpezire, înfiinţarea unui centru de îngrijire a copiilor de tip after school, asigurarea accesului gratuit la Internet în spaţiile publice. În paginile publicaţiei bogat ilustrate cu fotografii, evocările Bănişorului de odinioară – scrise cu drag şi nostalgie, de Lucreţia Miloş, Artemiu Vanca şi Felician Balog – sunt alăturate articolelor semnate de elita actuală a comunei: pr. Augustin Câmpean, prof. Elena Câmpean, prof. Liliana Maruşca, Gheorghe Ioan Pop şi Florica Iepure, care zugrăvesc în mod realist prezentul satului cu împlinirile şi neîmplinirile lui. Copiii sunt atraşi spre lectură şi învăţătură cu programe interesante şi diverse, însă numărul lor scade dramatic, din cauză că economia locală actuală nu poate asigura viitorul dorit fermierilor şi întreprinzătorilor bănişoreni. Publicarea albumului Bănişorul Turistic (autor Artemiu Vanca) urmăreşte popularizarea frumuseţilor naturale şi tradiţiilor locului, pentru a atrage cât mai mulţi vizitatori care ar putea contribui la dezvoltarea turismului pe aceste meleaguri unde s-au păstrat nealterate multe aspecte ale vieţii rurale sălăjene.

După amiaza, în paralel cu desfăşurarea festivalului „Dor de cântec şi de joc” care a adunat o mare parte din bănişorenii iubitori de folclor, în sala de consiliu din clădirea primăriei, pasionaţii de lectură participau la lansarea romanului Nu te lăsa!, publicat la editura Caiete Silvane. Cuvintele de prezentare rostite de Daniel Hoblea, redactorul cărţii, şi Artemiu Vanca, autorul ei, au fost urmate de discuţii interesante cu viitorii cititori, printre care s-au numărat şi masteranzi ai secţiei de etnografie de la Universitatea Babeş-Bolyai, aflaţi într-o tabără de specialitate. Am constatat cu uimire şi bucurie că lansarea de carte de la Bănişor nu diferea prea mult de alte evenimente similare la care am participat, de-a lungul timpului, la Cluj sau în alte oraşe mari din ţară.

De la stânga la dreapta: Daniel Hoblea, redactorul cărţii, Artemiu Vanca, autorul romanului, Eugen Sorin Maxim, primarul Bănişorului
Publicul din sală

La Bănişor mi se întâmplă ceva ciudat. Privesc satul înfloritor de azi şi, în acelaşi timp, în ochii minţii şi sufletului meu apare şi Bănişorul de odinioară, cunoscut din fotografiile din perioada interbelică, salvate în mod miraculos din Holocaust, şi din poveştile tatălui meu, Imre Székely, care preciza întotdeauna că, deşi era clujean, s-a născut la Bănişor. În vara anului 1922, Malka Székely (n. Fischman), în vârstă de 21 de ani, a plecat de la Cluj la Bănişor, pentru a-şi naşte primul copil, în casa părinţilor săi.

Cluj, 1924 – tatăl meu, Imre Székely (născut în Bănişor) alături de părinţii săi: Malka (n. Fischman, la Bănişor) şi tatăl Mauriţiu Székely

Tatăl meu a petrecut multe vacanţe la Bănişor şi tot acolo a absolvit şi clasa a IV-a primară, în anul de criză 1932-1933 când părinţii săi sărăciseră în aşa măsură încât au fost nevoiţi să-şi trimită băiatul la bunicii din Bănişor. Şcoala de la Bănişor, făcută cu învăţătorul Şimon (bunicul lui Artemiu Vanca), s-a dovedit temeinică şi competitivă astfel încât tata, revenit la Cluj, a trecut cu succes admiterea la renumitul liceu George Bariţiu.

Ultima vacanţă petrecută de tata la Bănişor a fost în anii 1941-1942 (când a fost făcută şi fotografia de lângă monumentul eroilor).

Bănişor, 1941 sau 1942. Tatăl meu, Imre Székely (stânga) şi unchiul meu Laci Székely (dreapta) împreună cu verişoarele Fischman, din Crasna, şi Farkas, din Bănişor.

În 1942 tata a fost înrolat în detaşamentul de muncă pentru evrei din armata maghiară şi dus pe frontul ucrainean. În vara lui 1944 toate rudele sale din Bănişor au fost deportate la Auschwitz, unde avea să ajungă şi tata şi fratele său mai mic, de doar 15 ani…Au supravieţuit doar patru dintre ei: mătuşa Golda Fischman, verişorul Iţhak Farkas, tata şi fratele său mezin. Primii doi şi-au căutat norocul în statul evreu renăscut. Tata şi fratele său s-au stabilit la Cluj şi au devenit ingineri. Primul avea să ajungă profesor universitar la Institutul Politehnic, iar al doilea şef de divizie la Regionala CFR Cluj. Tata a revenit la Bănişor peste zeci de ani, doar pentru a vizita cimitirul evreiesc unde îşi dorm somnul de veci bunicii şi străbunicii săi.

Privesc iureşul multicolor al satului de azi, populat cu oameni prietenoşi şi veseli. Florile cusute pe costumul popular nou-nouţ al unei tinere, întâlnite în curtea bisericii, sunt aidoma celor pe care mi le-a arătat cu mândrie Viorica Chifor „Licăşoaia”, pe cămaşa şi cearşaful vechi de o sută de ani, moştenite de la bunica ei.

Ileana Bota alături de nora ei, Ioana, căreia i-a cusut costumul popular bănişorean
Viorica Chifor (Licăşoaia) povestind despre cămaşa moştenită de la bunica ei
Şi cearceaful din trusoul Vioricăi Chifor are aceleaşi cusături bănişorene

Trecutul se îmbină cu prezentul, rădăcinile mele, retezate brutal de Holocaust, lasă mlădiţe noi, aici, la Bănişor.

Din dorinţa de a suprinde şi a păstra imaginea cât mai autentică a acestui sat în care povestea familiei mele se îmbină cu istoria locului, anul acesta am revenit de la Bănişor şi cu merindele imaginilor surprinse de obiectivul camerei de filmat şi ochiul experimentat al operatorului Zoltán Varró-Bodoczi. Ele constituie începutul unui film. Pentr a-l desăvârşi, ne vom mai întoarce la Bănişor, cât de curând.

(Foto: Zoltán Varró-Bodoczi)

Andrea Ghiţă

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

6 Comments

  • Tiberiu Ezri commented on September 21, 2019 Reply

    Atitudinea populatiei Banisorului fata de evrei a fost complet diferita de cea a populatiei din Pepeni, asa cum a descris-o d-na Andrea intr-un articol recent.
    Au ramas oameni si in cele mai grele vremuri.

  • Joel Oshia commented on August 29, 2019 Reply

    Stiimata D-na Andrea Ghita,
    Relatarea vizitei D-voastra in Satul Banisor m-a emotionat prin descrierea sincera a intalnirii avute cu locuitorii acestui sat care a fost o perioada indelungata exemplul unui microcosmos al convietuirii linistite intre oameni de religii diferite.
    Evenimentele tragice ale anului 1944 au distrus din pacate aceasta armonie.
    Cunosc numele Satului Banisor din cartiile si discutiile avute cu colegul meu de facultate ing.Artemiu Vanca.
    Daruirea lui totala pentru pastrarea istoriei si a traditilor acestui loc merita toata cinstea.
    Imi face multa placere sa citesc despre legaturile infiripate intre d-voastra si locuitorii Satului Banisor si bineinteles cu colegul meu ing.Artemiu Vanca.

  • Veronica Rozenberg commented on August 25, 2019 Reply

    Draga Doamna Andreea,

    Relatarea pe care am citit-o, m-a impresionat pana la lacrimi, cunoscandu-va doar din cele scrise aici, si din putinele elemente biografice pe care le-ati povestit in timp, marturisesc ca evocarea este de un umanism neinchipuit.

    Fiind la randul meu atasata de Romania, dar traind cea mai mare parte a vietii in Israel, vad rareori persoane care pot vibra asa cum transmit
    cele scrise mai sus la relatia atat de complexa, dureroasa si adeseori incompatibila care a existat si poate s-a schimbat in deja multele decenii trecute de la perioada trista a Celui de-al Doilea Razboi, dintre evrei si localnicii neevrei din Romania, cu precadere in locurile pe care le descrieti.
    Capacitatea dvs de a vedea frumosul si perpetuul uman in locul aceasta stramosesc, unde pe de-o parte va odihnesc rudele, si pe de-alta vedeti cum se dezvolta o lume frumoasa, in speranta ca si ea va perpetua prietenia si intelegerea, este remarcabila.
    Va doresc mult succes in realizarea proiectului filmografic

  • Tiberiu Georgescu commented on August 23, 2019 Reply

    Ați reușit dragă doamnă Ghița să mă luați in vizita asta fermecătoare prin locurile natale.Nu va desmințiți talentul; v-am promis că la prima vizită in Ardeal vom trece și prin Bănișor..Nevastă-mea e refăcută cam 90 % după cele două operații pe șolduri,pofta de Ardeal e nesecată,s-a găsit nu regățean s-o răpească din Mediaș si s-o aducă in B ucureștiul care pe zi ce trece devine tot mai de nesuportat.Vorba lui Claudiu băiatul nostru,abia reîntors in State; tată , cum de suportați mizeria asta in care trăiti ?Si zău că are dreptate.
    Mulțam tare mult.

  • Eva Grosz commented on August 22, 2019 Reply

    Frumoase și dureroase amintiri redate cu multă dragoste pentru loc și pentru oameni . mulțumim Andrea !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *