23 August – după 75 de ani

Amintirile mele despre 23 august 1944 încep chiar în noaptea respectivă, când părinții ne-au trezit și ne-au spus că de-acum înainte ne va fi bine și nu mai trebuie să ne temem. De fapt, rareori ne cuprindea sentimentul de teamă, oricum nu fiindcă eram evrei (mai degrabă ne era frică de bombardamente, în iulie 1944 era cât pe ce să ne ardă casa, noroc că vântul și-a schimbat direcția), deși știam că nu aveam unele drepturi. Pentru mine cea mai concludentă inegalitate față de alți copii era că nu puteam merge la frumosul ștrand din Arad și ne duceam undeva pe malul Mureșului unde se îmbăiau caii. Mai știam și că magazinul care ne-a aparținut și unde lucra tata era al domnului Rossi iar la un moment dat mama ne-a învățat Tatăl nostru și ne-a spus că este posibil că va veni un moment în care trebuie să știm această rugăciune. Niciodată nu i-am întrebat pe părinți de ce, poate se gândeau la refugiu sau la convertire, nu știu.

Oricum, după 23 august locuitorii Aradului așteptau armata sovietică și se confecționau steaguri roșii pentru întâmpinarea ei. Surpriza a fost că în locul ei a venit armata maghiară și una dintre primele măsuri a fost pregătirea ghetoului în cetatea din Arad. Mulți evrei s-au refugiat, dar tatăl meu, care văzuse debandada celor care s-au refugiat de la Timișoara, unde au intrat germanii venind dinspre Iugoslavia, nu a vrut să ne lase să plecăm. Poate a crezut că până la urmă vor ajunge mai întâi rușii. Oricum, pe noi copiii ne-au ascuns la fosta noastră femeie de serviciu, care locuia într-un cartier mărginaș al Aradului, dar despre acest episod am scris în Baabel (https://baabel.ro/2015/05/razboi-si-pace/).

După opt zile ne-am întors, au venit rușii care pentru noi, evreii erau eliberatori. Nu știu în ce măsură părinții erau conștienți că în fața victoriei aliaților Antonescu nu mai accepta deportarea evreilor, ba chiar cei din Vapniarca s-au întors, dar au răsuflat ușurați la venirea armatei sovietice. De aceea nici nu s-au revoltat când ne-au scos din apartament și când s-a mutat la noi deadea Kostea, cum l-am numit noi copiii pe comandantul spitalului (stăteam foarte aproape, de aceea au pus ochii pe apartamentul nostru).

Cu fratele meu Adam. Doi copii în perioada războiului

În afara lui s-au perindat în decurs de câteva luni, medici, asistente medicale și infirmiere, alți militari, unii dintre ei comportându-se civilizat, alții plecând cu „amintiri” din casa noastră, printre care figura și un fel de valiză rotundă pentru pălării. În general relațiile cu rușii au fost bune, ne mai aduceau de mâncare iar nouă, copiilor,nr dădeau dulciuri. Știam de furturile din oraș, de „davai ceas”, de pericolele de a te afla târziu pe stradă, când riscai să te dezbrace (dar nu numai rușii ci și hoții autohtoni). De violuri, cel puțin noi copiii, nu știam. Oricum, pentru noi, pentru mine, ei au rămas până astăzi cei care ne-au salvat de la o soartă incertă.

Din păcate, din cauza abordării de către regimul comunist a ceea ce s-a întâmplat la 23 august, festivismul deșănțat, ascunderea adevărului istoric, au determinat pe undeva denaturarea acestui punct de cotitură istoric pentru soarta României, la care a contribuit, de ce să nu recunoaștem, felul în care ne-au tratat marile puteri după terminarea războiului, neținând cont de cele opt luni în care România a făcut mari sacrificii de partea Aliaților. Astăzi, la 75 de ani după 23 august, există mai multe școli de gândire legate de această dată. Istorici obiectivi subliniază că dacă nu am fi trecut de partea Aliaților, tăvălugul rusesc ar fi nenorocit țara și este foarte posibil că nu am fi recuperat nici Ardealul de nord. Teoria că Antonescu ar fi obținut de la Aliați condiții mai bune decât regele Mihai, respectiv coaliția care a negociat cu Moscova, este o aiureală deoarece zarurile erau de mult aruncate, Aliații împărțiseră deja sferele de influență, statele est-europene urmau să trateze armistițiile numai cu Moscova. De-altfel Antonescu nici nu a vrut să trateze cu aliații, nu a vrut să părăsească Germania, poate credea în ”arma minune” care, spre norocul nostru, întârzia comparativ cu progresele din Statele Unite, realizate în mare parte de oamenii de știință refugiați din Germania sau din țările aliate sau ocupate.

Regele Mihai dând mâna cu mareşalul sovietic

Prin ruperea alianței cu Germania, România a dovedit că s-au menținut de-a lungul anilor forțele democratice care apreciau valorile occidentale, că a existat dorința revenirii pe calea democrației. Comunismul nu s-a instaurat în România fiindcă s-a semnat armistițiul cu Moscova. Exista de-acum, așa cum am arătat mai înainte, o înțelegere care ar fi impus în orice condiții acest regim care, să fie limpede, nu a fost adus de evreii comuniști români care se aflau în URSS, o parte dintre ei fiind decimați chiar de regimul sovietic.

Mica analiză făcută aici este departe de a fi exhaustivă, sunt doar niște gânduri și probabil că acum, la cea de a 75-a aniversare a zilei de 23 august, vor fi publicate multe articole cu argumente pro și contra, ceea ce dovedește existența spiritului liber, a libertății de expresie și a ideilor, cuceriri ale democrației. Este păcat că a fost un hiatus de 45 de ani până să ajungem aici, dar aceasta a fost adevărata intenție a celor care au elaborat actul de la 23 august. Și eu cred că așa ar trebui abordate dezbaterile despre această dată.

Eva Galambos

4 Comments

  • eva galambos commented on August 25, 2019 Reply

    Ceea ce am scris sunt amintirile mele de la 4-6 ani. Între timp mi-am adus aminte un alt moment: ne-au scos din casa, numai că nouă copiilor nu ne-au dat prea multe explicații. Probabil părinții au resimțit altfel, mai ales că pe tatăl meu l-au luat la muncă obligatorie, dar mama a reușit să-l aduca acasă după două luni .Atunci însă eu aveam trei ani.

  • Rudolf Zimand commented on August 25, 2019 Reply

    Amintirile mele de la 23 august 1944 difera mult de cele ale autoarei articolului comentat.
    Aveam 16 ani, m-am nascut si am trait toti anii pana atunci la Iasi.
    Iasul a fost leaganul cuzismului, al legionarismului si al tuturor curentelor antisemite romanesti.
    Eu am fost eliminat din liceul in care invatam, am suferit toate lipsurile alimentare la care au fost supusi evreii, urmam sa fac ”munca obligatorie„ si, mai ales, am suportat pogromul din 1941 in care au fost omorati 10000 evrei ieseni , printre care unchiul-fratele mamei si a fiului sau-varul meu , de aceeasi varsta cu mine si cu care am trait ca frati, precum si multi colegi de scoala.
    A fost deci normal sa resimt „ actul din 23 august”
    ca trecerea de la o moarte care ne pandea de peste tot la viata

  • Ivan G Klein commented on August 23, 2019 Reply

    Nu vreau să aduc o critic unui articol care mi-a plăcut , mai ales că :“ Mica analiză făcută aici este departe de a fi exhaustivă, sunt doar niște gânduri “ Totuși din gîndurile puse pe hîrtie , unul cred că nu e îndreptățit : “ felul în care ne-au tratat marile puteri după terminarea războiului, neținând cont de cele opt luni în care România a făcut mari sacrificii de partea Aliaților.”
    Cred că e o altă exprimare pentru “ Aliații ne-au trădat la Yalta “ . Faptul real că estul Europei urma să fie ocupat de Armata Roșie , că Marea Britanie și Franța aveau economiile la pămînt ( amîndouă n-au mai putut menține propriile sisteme coloniale după război ) iar S.U.A. intrînd greu în război și fiind departe nu avea interese majore ( cum a fost cazul Grecia ) , trebuie luat în considerare .
    Am lăsat la urmă , că în această nemulțumire se uită că Romania a luptat ani mai mulți împotriva aliaților . După primul război mondial , voci au exprimat o nemulțumire față de o hotărîre a Conferinței de pace de la Paris , care a dat Serbiei o parte din Banat – în acel război trupele sîrbe au luptat din prima zi , iar după ocuparea teritoriului s-au retras în Grecia , revenind apoi pentru continuarea luptei .( vezi Giurescu ) Romania a fost neutră primii doi ani .

  • Tiberiu Georgescu commented on August 22, 2019 Reply

    Sărut mâna.Evocarea dumneavoastră mi-a readus in memorie acea zi. Aveam 11 ani amândoi, sor-mea Nuți și subsemnatul. Eram frați gemeni..Erau orele 22, de regulă ora radiojurnalului…S-a difuzat o informație care anunța iminența unui comunicat .Si asa am aflat vestea intoarcerii armelor către Germania.. Același comunicat s-a repetat in germană, italiană si -in premieră in engleză;nu sunt sigur de ‘engleză’ dar memoria mea asta imi zice.
    A urmat comunicatul in română din care am aflat vestea pe care unii o cam asteptau.
    La scurt timp s-au auzit focuri de armă nu știu de unde; la 500 de m. de casa noastră era liceul Mihai Viteazul ocupat de trupe germane;s-au predat in zori fara lupte; erau de fapt trupe de administrație, fără combatanți.A doua zi dimineața am aflat de la tatăl nostru că pe drumul său către si de la servicu a intâlnit baterii de tunuri antiaeriene.
    Primele trupe sovietice au apărut in București in seara zilei de 29 august când capitala era deja eliberată de către armata romana..Ce au făcut nemții in retragere se știe f. bine.
    E bine ca precizati neamestecul evreilor..
    Unii cred si azi altceva.
    Mulțumesc mult.
    Vă voi expedia curând sper o poza cu sora mea din acel an..
    Felicitări.
    Mulțumesc f. mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *