În ultimele luni comunitatea cetățenilor israelieni originari din Etiopia a ajuns în centrul atenției publice. Motivul? Unii oameni spun că este rasism. Pentru că etiopienii au pielea neagră și trăiesc într-o țară cu majoritate albă. Totul a început cu o tragedie. Un polițist israelian, aflat la plimbare în parc împreună cu familia, a întâlnit un grup de adolescenți de origine etiopiană și i s-a părut că aceștia vor să-l agreseze. Având revolverul la el, a tras. Ca urmare unul dintre adolescenți, de altfel băiat bun, care visa să servească în Armata de Apărare a Israelului și să învețe, să devină om, cetățean util, a fost ucis. Dumnezeu să-l odihnească! Păcat! Bietul adolescent avea toată viața înaintea lui, dar ea i-a fost curmată pe nedrept. Comunitatea etiopiană a protestat, afirmând că polițistul a tras asupra minorului, un copil care abia trecuse pragul adolescenței, din rasism și ură, numai pentru că avea pielea neagră. Au avut loc demonstrații de protest, justificate, antirasiste, unele puternice, urmate de arestări, precum și o anchetă. Polițistul s-a justificat, spunând că nu a fost o crimă premeditată, că el nu este rasist, că nu a tras din ură, ci din nesiguranță, pentru că apreciase greșit situația. Polițistul a susținut că era în legitimă apărare și că a tras spre picioare, dar glonțul a ricoșat și l-a lovit pe adolescent, ucigându-l. Să presupunem că este adevărat. Chiar dacă a fost numai un accident, cred că polițistul este totuși vinovat, pentru că acțiunea lui a declanșat un conflict intercomunitar cu incidente rasiale.

În urma acestor proteste guvernul a început să dea mai multă atenție problemei imigranților etiopieni. Presa, posturile de radio și televiziune, precum și rețelele de socializare se referă mai des la această chestiune. A început să se pună problema poziției acestei comunități în țară. Se vorbește mai mult despre modul în care ei au părăsit Etiopia și au venit în Israel, trecând prin Sudan și expunându-se la mari pericole. Din nenorocire mulți și-au pierdut viața pe drum. Erau mânați de dorul de Ierusalim, dar mai ales încercau să scape de regimul marxist îngrozitor al lui Mengistu, de foamete, sărăcie și mizerie – funcționarii Sohnutului (Agenția Evreiască) le promiseseră că în Israel o vor duce mai bine. Mulți erau flămânzi, unii chiar au murit de foame datorită secetei, războiului civil, represiunilor. Multe familii s-au dezintegrat, unii membri reușind să plece în Israel și alții nu, ceea ce a făcut ca suferința să fie și mai mare. Ei sperau că situația li se va îmbunătăți în Israel. Este adevărat, au primit condiții omenești de cazare, masă, tratament medical, dar aveau nevoie și de ajutor de integrare socială și profesională. Integrarea lor în Israel a fost grea. Cel mai trist a fost că unii oameni nu i-au acceptat, i-au considerat primitivi, i-au tratat cu dispreț, ba chiar au pus la îndoială faptul că sunt evrei. Acum vreo 15 ani se vorbea despre un director de școală care nu admitea copiii imigranților etiopieni sub pretext că nu are locuri. Instalați în centre de absorbție prevăzute pentru câteva luni, imigranții evrei etiopieni au rămas acolo cu anii pentru că nu reușeau să își găsească de lucru, nefiind calificați pentru o economie modernă. Apoi au fost cazați în cartiere sărace și au trăit mai departe în sărăcie. Desigur, nu toți erau lipsiți de educație. Un cunoscut, care lucra la un centru de absorbție, mi-a povestit că în acel centru erau atât imigranți din fosta Uniune Sovietică, cât și imigranți din Etiopia. Printre cei din Etiopia erau câțiva care studiaseră în fosta URSS. Aceștia se duceau la conferințe și spectacole în limba rusă și spuneau că ei sunt de cultură rusă, sperând ca astfel să se aranjeze mai ușor în Israel… Urmașii din generația a doua și a treia caută să se adapteze vieții din Israel, fac eforturi imense în acest sens, se luptă cu ghearele și cu dinții. Dar din păcate, oameni obtuzi și rasiști continuă să-i privească cu dispreț, să-i respingă, să-i relege la munci joase din cauza culorii pielii și a lipsei de relații, deși printre ei au apărut și intelectuali, oameni de afaceri, manageri, chiar și deputați în Knesset. Eforturile guvernului de a-i ajuta reușesc numai în parte. Oricum, după nenorocirea care a dus la moartea adolescentului împușcat din greșeală și după demonstrațiile care au urmat, guvernul israelian a început să ducă tratative cu liderii oficiali și neoficiali ai acestei comunități. Membrii ei au primit unele avantaje. S-a vorbit chiar de posibilitatea unei anumite discriminări pozitive, dar credem că aceasta nu ar fi de dorit. Acești oameni trebuie ajutați să se integreze social și cultural pe baza meritelor și talentelor lor personale, nu pe baza unor aranjamente politice care vor afecta atât viața lor, cât și atitudinea societății față de ei, ba chiar și evoluția acestei societăți. Recent s-a ajuns la situația ca primul ministru al Etiopiei, aflat într-o vizită în Israel, să intervină în favoarea lor la primul ministru al Israelului.

Îmi amintesc filmul ”Va, vis et deviens”, coproducție franco-israeliană, realizat de regizorul evreu originar din România Radu Mihăileanu, care a înțeles drama evreilor etiopieni în Etiopia și în Israel. Poate că el își amintea și de greutățile suportate de originarii din România în Israel… Oricum, prezentând situația etiopienilor în Israel, el a atins o problemă deosebit de gravă, cea a rasismului. Eroul principal al filmului, un tânăr creștin de origine etiopiană, strecurat de copil printre imigranții evrei, este adoptat de o familie israeliană. În cele din urmă el reușește să se adapteze, învață în Franța, devine medic și se căsătorește cu aleasa inimii lui (deși este respins de tatăl ei din motive rasiale), ba chiar își revede mama rămasă în Etiopia.

Recent a avut loc o dramă care m-a făcut să mă gândesc la aceste lucruri. În localitatea Kiryat Gat au apărut două grădinițe de copii separate: una pentru copii etiopieni, negri, și alta pentru ”ceilalți”, albi. Am auzit despre acest lucru într-un program de televiziune al canalului 20, politic orientat spre dreapta. Era o emisiune de comentarii a situației zilnice, la care participau patru comentatori de orientări diferite, precum și moderatorul, ziaristul Inon Magal. Toți au fost indignați și au protestat. Diavolul rasismului a reușit să iasă din cutia în care fusese închis. De la un incident s-a ajuns la altul. Nu mai este vorba de un accident cu aparențe rasiale, fără să fie rasial de fapt. Nici despre o ciocnire între administrația statului și un grup de imigranți. Este vorba despre atitudinea față de copii născuți în țară, poate chiar din părinți născuți în țară, a căror singură problemă este culoarea pielii. Când moderatorul și comentatorii și-au exprimat indignarea, primăria din Kiryat Gat a răspuns că repartizarea copiilor la grădinițe se face pe criterii geografice. Adică într-un cartier în care stau etiopieni, grădinița primește copii etiopieni. Iar în acest caz – au adăugat comentatorii și adăugăm și noi – numai etiopieni. Iar în alt cartier, probabil cu situație socioeconomică mai bună, unde nu stau etiopieni, ci ”alții”, grădinița este pentru copiii acestora. Este posibil? Este corect? Evident că nu! Ce se întâmplă cu integrarea tuturor comunităților, inclusiv a etiopienilor, în societatea israeliană? Ministerul Învățământului a reacționat și el, spunând că acest caz este împotriva vederilor, principiilor și valorilor lui. 

Să vedem ce va urma, ce se va întâmpla. Să sperăm că diavolul rasismului va fi înfrânt și închis definitiv în cutia lui și că lumea va fi condusă de Bunul Dumnezeu, nu de Satana.   

Lucian-Zeev Herșcovici