Îmi închipui fețele mirate ale cititorilor: asta cine o mai fi? Vreo „eroină a clasei muncitoare”, pe care comuniștii înșiși au uitat-o? Trebuie întâi să-i mulțumesc lui Jack Chivo pentru că mi-a dat ideea. Iar apoi voi încerca să vă conving că subiectul este chiar foarte interesant.
Cititorii mai vârstnici își vor mai aminti numele Olga Bancic – dar cei mai tineri probabil nu l-au auzit niciodată. Mie îmi amintește de Liceul Nr. 2 din Arad. Poate altora le va aminti de o stradă din București, de ștrandul din Câmpulung Muscel, orfelinatul din Buzău, sau băile termale de la Geoagiu. Toate acestea ori nu mai există, ori au primit demult un alt nume. Dar prea puțini știu cine a fost ea cu adevărat
Olga Bancic (1912 – 1944) s-a născut la Chișinău cu câțiva ani înainte de Marea Unire. De fapt o chema Golda și era fiica unui mic funcționar evreu. Familia trebuie să fi fost foarte săracă dacă la vârsta de 12 ani fetița era deja ucenică într-o fabrică de saltele. Participând la grevele muncitorilor din fabrica unde lucra, a fost în repetate rânduri arestată și maltratată.
La șaisprezece ani și jumătate s-a căsătorit cu Jacob Salomon. Originar din Iași, el a supraviețuit Holocaustului și a devenit scriitor, fiind cunoscut sub pseudonimul Alexandru Jar.
Tânăra pereche s-a stabilit la București și a activat în partidul comunist în ilegalitate. La o manifestație ea a fost arestată și condamnată la doi ani de închisoare. În 1937 soțul ei a plecat în Franța, iar ea l-a urmat cu un an mai târziu, după ce a fost eliberată. La Paris au trăit de pe o zi pe alta – el a fost muncitor la o firmă care producea impermeabile, ea s-a înscris la universitate, la filologie (deși nu e clar dacă avea bacalaureat), a lucrat și ca vânzătoare la un magazin de confecții, dar existența lor depindea de ajutoarele bănești trimise de părinți. În 1939 li s-a născut o fetiță, pe care au numit-o Dolores, în cinstea lui Dolores Ibarruri, eroina Războiului Civil Spaniol. În septembrie 1941 Jacob Salomon a fost prins de o razie și internat la Drancy pentru a fi deportat, dar a reușit să evadeze, după care s-a alăturat mișcării de rezistență.
Odată cu ocuparea părții de nord a Franței de către Germania, Golda a început și ea să activeze în mișcarea de rezistență, în grupul muncitorilor străini FTP-MOI (Francs-tireurs et partisans de la main d’œuvre immigrée), condus de poetul armean Missak Manouchian. Împreună cu alte câteva grupuri, în total vreo 100 de luptători, ei aupus la cale aproape toate atentatele din regiunea pariziană între martie și noiembrie 1943. Grupul lui Manouchian consta din 22 de bărbați (jumătate din ei evrei) din Polonia, Ungaria, Italia, Spania, Armenia plus trei francezi. Golda era singura femeie și rolul ei era să transporte arme și muniții.
Povestește Arsène Tchakarian, singurul supraviețuitor al grupului Manouchian: „Numele ei de cod era Pierrette. Nu știam că o chema Olga, nici că era evreică, nici că era soția lui Alexandre Jar, și el mare șef în grupul FTP-MOI, nici că avea o fetiță ascunsă la țară. “Pierrette” transporta arme. Era mult mai periculos decât lupta cu arma în mână, pentru că ea nu se putea apăra.
Șeful grupului pregătea acțiunea, iar la ora hotărâtă ea trebuia să aducă grenadele și pistoalele (aveam foarte puține). După acțiune trebuia să le recupereze, ceea ce o punea în mare pericol, pentru că după un atentat locul era imediat încercuit de securitatea germană. Percheziționau casele, uneori opreau chiar metroul. Bărbații care participaseră la atentat se îndepărtau în grabă pe biciclete, dar Olga nu se mișca până nu recupera armele…
Olga a participat la vreo 100 de atentate împotriva armatei germane, cam o jumătate din totalul celor organizate de grupul lui Manouchian. Aproape în fiecare zi avea loc câte o acțiune, uneori chiar două. Vineri seara era întotdeauna nervoasă. Am înțeles că avea pe undeva o fetiță de doi ani și că sâmbăta mergea să o vadă”.
În noiembrie 1943 aproape întregul grup a fost arestat. (Printre puținii care au scăpat a fost Alexandru Jar, care s-a reîntors în România). Olga Bancic a fost schingiuită fără milă, dar nu și-a trădat tovarășii. Până la urmă bărbații au fost împușcați în februarie 1944. A doua zi propaganda de război germană a publicat „Afișul roșu”, care încerca să discrediteze mișcarea de rezistență.
Textul suna: Iată dovada: dacă francezii pradă, fură, sabotează și ucid, străinii sunt cei care conduc, șomerii și criminalii sunt cei care execută, iar evreii sunt cei care îi inspiră. Armata crimei s-a ridicat împotriva Franței! Banditismul nu este expresia patriotismului rănit, este complotul străinilor împotriva Franței și a suveranității ei. Este visul mondial al sadismului evreiesc. Să-i sugrumăm înainte de ce ne sugrumă ei pe noi, pe femeile și pe copiii noștri! Dar propaganda germană a obținut exact rezultatul opus – a doua zi lângă multe afișe era scris „Au murit pentru Franța!”
Numai că în Franța exista o lege care nu permitea ca o femeie să fie împușcată. Olga Bancic a fost dusă în Germania, condamnată încă o dată la moarte și ghilotinată în 10 mai 1944, exact când împlinea 32 de ani. Cu o zi înainte a trimis prin Crucea Roșie o scrisoare de adio fiicei ei.
„Scumpa mea fetiță, dragostea mea,
Mama îți scrie ultima ei scrisoare. Mâine, 10 mai, la ora 6, eu nu voi mai fi.
Nu plânge, dragostea mea, nici mama ta nu plânge. Eu mor cu conștiința împăcată și cu convingerea că tu vei avea parte de o viață mai fericită ca mama ta. Tu nu vei avea de suferit. Fii mândră de mama ta, micuța mea.
Eu sper că îl vei găsi pe tata, sper că și el va avea altă soartă. Spune-i că mă gândesc la el tot timpul, la fel cum mă gândesc la tine. Vă iubesc pe amândoi din toată inima.
Fetița mea, tu nu vei simți lipsa mamei, tata va fi pentru tine și mamă. El te iubește mult.
Draga mea copilă, închei scrisoarea în speranța că vei fi fericită împreună cu tatăl tău și cu întreaga lume. Vă sărut pe amândoi din toată inima, mult, mult de tot.
Adio, dragostea mea.
Mama ta.”
***
Dacă în România Olga Bancic a fost demult uitată, în Franța situația este cu totul alta. Ea a fost adoptată de memoria colectivă ca o eroină a rezistenței franceze împotriva nazismului. Louis Aragon a scris o poezie intitulată „Afișul roșu”, din care Léo Ferré a făcut un cântec: https://www.youtube.com/watch?v=Vven5RXmen4 (film) În 2009 a apărut filmul „Armata crimei”, despre partizanii din grupul lui Manouchian, unde Olga Bancic are unul din rolurile principale. https://www.youtube.com/watch?v=K9qx_6eURWI (film) În 2015 a apărut o carte pentru tineret despre Olga Bancic, intitulată „O tânără mamă în timpul Rezistenței”.
Ca să nu mai vorbim de scuarul Olga Bancic din Paris și de cel puțin trei plăci comemorative.
Eu cred că în România Olga Bancic a suferit o mare nedreptate, cea de a fi asociată mai mult cu comunismul detestat și mai puțin cu lupta împotriva nazismului. Și dacă au fost voci, chiar în revista Baabel, care susțineau că evreii nu s-au împotrivit Holocaustului, acesta este cel mai bun exemplu care să demonstreze că a existat împotrivire!
Hava Oren
25 Comments
Eliminarea placii comemorative a Olgai Bancic este in mod evident o mare nedreptate. Sigur ca limbajul placii originale nu mai corespundea realitatilor actuale, dar trebuia doar inlocuita, nu data jos pur si simplu. Din pacate, in tara asta pare ca nu exista nici o masura, indiferent de epoca. Toti evreii comunisti sunt judecati dupa Ana Pauker sau Nicolschi/Grunberg la fel cum in anii 50 toti romanii de dreapta erau judecati dupa Horia Sima. Pe evreii comunisti nu-i mai poate aresta nimeni pe lumea cealalta ca sa-i bage la puscarie, dar in cazul unor eroi ca Olga Bancic si aceasta “damnatio memoriae” este la fel de nedreapta.
In anul 1959, pictorul român Alexandru Ciucurencu a expus lucrarea Olga Bancic pe eșafod[5] dar acest tablou a fost înlăturat din expoziție și nici până azi nu se știe precis unde se găsește.[6]
În Franța, pe zidul clădirii de la adresa 19, rue au Maire, 3ème, Paris (75003), Ile-de-France a fost montată o placă comemorativă în memoria grupului de rezistență Franc-Tireurs et Partisans (FTP/MOI), pe care este trecut și numele eroinei Olga Bancic.[7].
În București, între strada Polonă și strada Corneliu Botez, există o stradă care, până în 1995, s-a numit Olga Bancic. Pe zidul uneia din clădiri se afla o placă de marmură cu următorul text:
Olga Bancic
10 mai 1912 – 10 mai 1944
Luptătoare antifascistă din România executată de hitleriști la Stuttgart prin decapitare
Viața, lupta și moartea ei eroică însuflețește azi munca poporului român pe drumul progresului [8]
Numele străzii a fost schimbat în Alexandru Philippide iar placa de marmură a fost smulsă de la locul ei.[9]
Dolores BANCIC aplecat la Paris, acum nu știu
SALUTAR ARTICOL, nu știu cine ar putea convinge MIN. EDUCAȚIRI să introducă o lecție despre luptătorii antifasciști din ROMÎNIA
Acum doi ani cind am fost la Bucuresti m-am dus in Parcul Herastrau unde am petrecut multe ore placute in tinerete si in viatza mea spotiva. Parcul m-a intimpinat cu o enorma statuie a lui deGaulle unul din putzinii care au “tradat” capitularea si a continuat lupta contra ocupatziei germane. De Gaulle a stat o jumatate de ora la mormintul celui ce a avut statuie inaintea lui pe acest loc, cinstind enorma contributzie a URSS in distrugerea ciumei naziste si pentru faptul ca acesta a insistat ca Franta sa devina membru permanenet al ONU. Mergand mai departe in parc, din pacate populat cu fel de fel de chioschiuri-am dat de o alta alee numita Carol II. Nu mi-a venit sa-mi cred ochilor. O alee in acest parc iubit cu numele acestui dezertor, cu numele celui care a promovat legile rasiale in Romania? Da trista realitate. Atunci mi-am amintit de Olga Bancic, de fata ei Dolores cu care am fost coleg de scoala -ea era mai mica cu doua clase.. M-am interesat si am aflat ca strada Olga Bancic nu mai exista. Mi-am amintit cum Alexandru Jar a avut curajul sa-i spuna lu Gheorghiu Dej de situatia reala si problemele scriitorilor. A fost aspru pedepsit de data asta de “cea ma dreapta oranduire pe pamint” Da singura forta politica din Romania care sa impotrivit nazismului si variantelor natioale a acestora au fost comunisti la care au aderat si multi evrei.dar si neevrei. Acesti luptatori contra fascismului ca Filimon Sirbu, Bernat Andrei, Breiner Bela, Olga Bancic si alti sunt scosi din istoria Romaniei. In schimb dezertori, afaceristi, legiferatori ai urii de rasa precum Carol II sunt onorati. Oare asta a fost spiritul lui 89?
Eu cred că ura (îndreptățită, de altfel!) împotriva comuniștilor a adus la această situație.
Totuși ideologia comunistă a avut și o anumită componentă pozitivă, de exemplu a adus o rază de speranță în viața evreilor, că poate vor ajunge și ei egali în drepturi cu restul populației. Tot pe ideologia comunistă s-au bazat kibuțurile, care au avut un rol de seamă la întemeierea statului Israel.
Eu susțin că nu se poate generaliza. Nu se poate compara un comunist gata să-și jertfească viața în numele unui ideal, cu un politruc gata să jertfească un ideal în care nu mai crede demult în numele folosului său personal.
Un articol admirabil care prezinta detalii interesante si importante despre o adevarata eroina cu care Romania se poate mandri. Cunosc un caz similar de “a sterge” pagini din istoria Romaniei: ma refer la “Grupul Panet”, din care faceau parte si doi sibieni : Lili Panet si Dr.Adalbert Kornhauser. Francisc Panet a incercat in 1941 sa produca explozive ca sa fie folosite contra trupelor germane naziste stationate in Romania. Prinsi de Politie ei au fost condamnati la moarte si executati in noiembrie 1941. Aproape toti erau evrei si comunisti , dar mai presus de tot luptatori contra fascismului . La Sibiu erau strazi numite : str. Lili Gottlieb Panet si str. Dr Kornhauser, dar dupa 1989 numele au fost schimbate (sic!).
Lili Panet a fost intre altele “mora” ( invatatoare) de ebraica a fratilor mei mai mari la scoala evreiasca din Sibiu’ si dr. Kornhauser era un medic cunoscut ca ajuta celor nevoiasi.
Lupta contra fascismului, in toate aspectele lui si formele noi , nu sa incheiat fiindca “lupul isi schimba blana, dar naravul ba” .
Fac parte din generația care a știut cine a fost Olga Bancic, am admirat-o, cunoșteam aproape tot despre ea cu excepția faptului că era evreică, dar nici nu m-a preocupat acest aspect. Am cunoscut-o personal pe Dolores, fiica ei, odată într-o tabără de pioneri la Homorod, apoi soarta a făcut să lucrăm la aceeași instituție și atunci am mai avut prilejul să și vorbesc cu ea. Era o figură tristă, înțelesesem că nu s-a împăcat prea bine cu tatăl ei care s-a recăsătorit, îmi făcea impresia unei frunze în vânt. La un moment dat a plecat în Franța și nu știu ce s-a mai întâmplat cu ea. Articolul Havei este mai mult decât binevenit, astfel de personalități nu trebuie date uitării, deși azi lupta împotriva fascismului nu mai e la modă.
Din pacate, nu prea stiu ce sa va spoun, va pun doar un link, la care e ajunge prin Archives, si unde se vad lucruri, de asemenea la Gestures of Resistence este scris cam o pagina despre acest film, etc
Mergeti deci la Archiva si apoi la data de 26 iulie, ati trebui sa gasiti vernisajul cu cateva tablouri.
Nu am putut posta aici linkul.
Deci eu am vorbit cu Olga, pare-se ca nu stiu dinc e motiv, spunea ca nu poate posta aici, deci acest lik l-am verificat pe computerul meu si merge, se vad tablouri de la vernisaj.
Este si un interviu cu Olga, undeva pe site, despre semnificatia filmului Gestures of Resistance.
Poate incercati pe un alt calculator.
Pe grupul de pe fb viitorul memoriei/the future of memory, am tot postat si despre olga bancic si despre l’affiche rouge (documentarul si alte documente). o cunoaste cineva pe dolores, fiica lui olga? exista informatii despre ea? am tot cautat fara succes.
http://www.thefutureofmemory.ro
Pe link-ul pe care l-ați postat nu am găsit nimic. Să fie numai pe Facebook? Atunci multă lume nu are acces la aceste date. Nici eu. Păcat!
Pentru ca o cunosc pe Olga Stefan, am incercat sa deschid linkul si am gasit site-ul.
ABOUT
PARTNERS
PRESS
ARCHIVE
GESTURES OF RESISTANCE
UPCOMING EVENTS
Acestea sunt cateva dintre posibilitatile care pot fi abordate, cand il deschizi, si care apar in dreapta sub titlul
The future of memory
Poate incercati astfel:
thefutureofmemory.ro/
Cu simpatie, Veronica
Da, am deschis toate aceste rubrici și nu am găsit nimic.
Si copilaria mea de la scolile 150 si Clementa (19) din Bucuresti au fost insotite cand si cand de acest cap de femeie, despre care nu am stiut prea multe.
O plecaciune in amintirea sa!!
Unde a ramas fetita ei.
Eu m-am nascut in anul 1951si am facut scoala elementara in comuna Horodniceni, judetul Suceava in limba romana.
Invatam bine si imi amintesc perfect de eroina Olga Bancic din manualele scolare si din alte activitati culturale ce se desfasurau la scoala!
M-a impresionat viata ei tragica de pe acest pamant si atunci si acum!
Am un respect nesfarsit pentru aceasta luptatoare pentru dreptate si altii ca ea !
Un articol excelent pe care l-am citit cu mare placere!!
Cat este trist sa vedem cum in Romania, si in alte tari, eroine si eroi, in special evrei, din lupta impotriva fascismului, sunt ignorati fara rusine.
Desi nu este important, este poate interesant de mentionat ca aceata luptatoare s-a numit intai Golda Banchik. Nume pe care probabil l-a schimbat mai tarziu in Olga Bancic, ca “nom de guerre”!
ALĂTURI DE EA A ACTIVAT ÎN REZISTENȚĂ CRISTINA MARCUSSOHN DEVENITĂ ULTERIOR LUCA-BOICO.
Foarte interesant !!
Unul din cei mai reputati ziaristi germani, Gabor Steingart scria recent ca unu din cele mai mari fenomene negative in Europa este asa numitul “political correctness”. Ceea ce nu “trebuie” spus nu se spune. Faptul ca in Romania Olga Bancic este un subiect tabu nu este numai revoltator dar mai mult decat trist. Oare homo sapiens nu va ajunge niciodata la convingerea ca exista si alte valori in viata decat propria bunastare?
Probabil Homo Sapiens e în dispariție ,
In Bucuresti,in centrul orasului, a existat o strada OLGA BANCIC si o placa comemorativa pentru Olga Bancic.
Dupa 1990 placa a disparut si a fost schimbat numele strazii.
Sunt multi evrei care au fost antifascisti, dar nu sunt recunoscuti de nimeni. La un moment dat in anii 1970 s-a incercat incadrarea lor in categoria VETERAN DE RAZBOI fara drepturi de veteran.
S-a renuntat chiar si de catre Asociatia luptatorilor antifascisti(unii au luptat in Spania,Franta si alte tari intre care si Romania)
Absolut de acord cu ce scrieți. Eu încă am auzit de Olga Bancic pe vreme ce eram la liceu în România în anii 50 târzii ai secolului trecut. Și ea probabil ,ca și alți luptători evrei antifasciști ,după război au fost uitați, puși la o parte , sau dați afară din partid ,fiind considerați dușmani ai poporului. Istoria e scrisă după placul celor care sunt la putere.
DUPĂ RĂZBOI FOȘTII LUPTATORI ANTIFASCUIȘTI NU AU FOST DAȚI AFARĂ, UNORA CA TATĂL MEU LI S-A RECUNOSCUT CU GREU TRECUTUL,ÎN NICI UN CAZ NU AU FOST CONSIDERAȚI DUȘMANI AI POPORULUI CA ÎN URSS
Am aflat detalii care nu le știam despre Olga Bancic . Apreciez deosebit Paragraful concluzie de la sfârșit articol .