În cadrul acestei serii am scris deja despre cinci personalități excepționale care au contribuit atât la prosperitatea statului Israel, cât și la cea a întregii omeniri. Fiecare dintre ei provenea din alt domeniu al vieții și creației. Voi continua cu prezentarea altor creatori israelieni eminenți din cele mai variate domenii ale vieții sociale, științifice sau artistice.

De data aceasta îl vom întâlni pe cel mai mare pictor israelian contemporan, Nahum Gutman. El s-a născut în 5 octombrie 1898 în orășelul Telenești, aflat astăzi în Republica Moldova, la 93 km nord de Chișinău. Pe vremea aceea regiunea aparținea Rusiei. Despre evreii din Telenești citez din datele istorice publicate de primăria orașului:

„Încă din antichitate, împreună cu grecii și romanii, pe teritoriul Daciei au intrat evreii sefarzi. În Evul Mediu, cu începere din vremea domnitorului Alexandru cel Bun, iar mai apoi la începutul sec. XVI, în Moldova au migrat evreii din Germania (așkenazi), așezându-se și în vecinătatea imediată a Ineștilor (o localitate apropiată) și au format un târg vestit în Basarabia. Mulți numesc Teleneștii o localitate evreiască. Evreii înșiși numesc târgul Telenești (prin analogie cu Tel Aviv), ceea ce ar însemna „deal lângă Inești”. În continuare este descrisă conviețuirea pașnică între evrei, ruși și lipoveni și apoi masacrele comise asupra evreilor în perioada Holocaustului și ale regimului sovietic. Spre sfârșitul sec. XIX în oraș erau șase sinagogi și două cimitire evreiești. În 1896 orașul avea aproape 7000 de locuitori, dintre care aproape 90% evrei. Astăzi nu mai există niciun evreu în oraș.

Aici s-a născut Nahum, al patrulea copil al învățătorului și literatului Alter Gutman. În anul 1903 familia a plecat la Odesa, iar Nahum a învățat la heder-ul unde preda tatăl său. În 1905, când Nahum avea 7 ani, familia a plecat în Palestina și s-a stabilit la Neve Țedek, care aparținea atunci de Iafo, (mai târziu avea să devină nucleul noului oraș Tel Aviv). Când a împlinit 12 ani, familia s-a mutat în cartierul Ahuzat Bayit din Tel Aviv, pe strada Herzl care de abia se construise. Tot atunci mama lui a murit după o boală grea.

Există o poveste uimitoare legată de moartea ei. Ea a plecat la Beirut ca să se trateze, iar la întoarcere s-a oprit la Tveria pentru o perioadă de convalescență. Acolo a murit în 1910, la vârsta de 41 de ani și a fost înmormântată în cimitirul vechi al orașului. Cu vremea locul mormântului a fost uitat. În ultimii ani nepoții au început o investigație pentru a-i găsi mormântul, dar mormintele erau foarte vechi și greu de identificat, mai ales după inundația catastrofală din 1934. Căutările au fost preluate de cel mai mare specialist al istoriei comunității așkenaze din oraș, care aparține uneia dintre cele mai vechi familii. În 2016 el a reușit să identifice mormântul cu inscripția aproape ștearsă. A doua zi nepotul ei, fiul lui Nahum, profesorul Menahem Gutman, a venit la mormânt. Era foarte emoționat să vadă în sfârșit mormântul bunicii lui, la 106 ani după moartea ei. El a povestit că tatăl lor nu le vorbea niciodată despre mama lui, probabil din cauza șocului pe care l-a avut la moartea ei. Pe de altă parte pe tatăl lui l-a pictat de nenumărate ori, dar nu există niciun portret al mamei lui.

Un an mai târziu tatăl s-a recăsătorit. Bunica din Telenești a fost chemată să aibă grijă de copii. Nahum Gutman a crescut în umbra tatălui său, scriitorul Alter Gutman, care și-a schimbat numele în Simha Ben Țion. Atmosfera în care a crescut l-a determinat să devină nu numai pictor și sculptor, ci și scriitor.

Tatăl a venit în Israel cu mari speranțe. În cercurile literare evreiești din Odesa, unde se aduna crema scriitorilor și poeților de limbă ebraică, el fusese apreciat și respectat. Fusese discipolul devotat al lui Ahad Haam, prieten și partener la o editură cu Bialik, poetul nostru național. În Israel dorea să inițieze un centru literar, după ideea lui Ahad Haam de a promova „sionismul spiritual”. Încercările de a lansa două reviste literare, Haomer, care a reunit cei mai buni scriitori ai vremii și revista de tineret Hamoria, au eșuat. El a fost criticat aspru pentru că operele sale se concentrau prea mult asupra diasporei. Chiar dacă s-a numărat printre întemeietorii orașului Tel Aviv, meritele nu i-au fost recunoscute. A murit dezamăgit în 1932. Totuși, eu cred că este unul din cei mai importanți scriitori de la începutul sec. XX. Pe vremea când eram la liceu, el era în programa școlară de Literatură Ebraică.

Spre deosebire de tatăl său, Nahum era considerat țabar (israelian „neaoș”). Era în țară de la 7 ani, a crescut în peisajele și în atmosfera locală. A învățat la renumitul liceu Ghimnasia Herzlia, care se afla chiar lângă casa lor. Apoi a continuat la Școala de Arte și Meserii Bețalel din Ierusalim, înființată în 1906 de către renumitul Boris Schatz, care i-a și fost profesor. În anul 1917 a fost expulzat din Ierusalim de către turci și un an mai târziu s-a înscris voluntar în legiunea evreiască a armatei britanice. În 1928 s-a căsătorit cu Dora Iofe și au avut un singur copil, Menahem, despre care am mai vorbit.

La începutul carierei, el s-a ocupat mai ales de ilustrarea cărților tatălui său, precum și ale marilor scriitori ai epocii, Bialik și Cernihovsky. Lucra și pentru gazeta Davar Laieladim (suplimentul pentru copii al ziarului Davar), unde făcea coperta și ilustra poveștile, din care unele erau scrise chiar de el. În 1934 primăria orașului Tel Aviv l-a trimis în Africa de Sud pentru a picta. La întoarcere a publicat cea mai renumită dintre cărțile sale pentru copii: BeEreț Lobengulu, melech Zulu (În țara lui Lobengulu, regele Zulu). Nu cred că există vreun copil în Israel, chiar și în zilele noastre, care să nu fi citit cartea sau să nu fi văzut spectacolul inspirat de ea. Această primă carte i-a deschis o carieră strălucită de scriitor pentru copii (dar și pentru adulți!).

În plus a creat și decoruri pentru spectacole la cele mai mari teatre din Israel.

În Războiul de Independență a fost mobilizat ca pictor militar. Aceste picturi au fost strânse și editate într-o carte. El a făcut nenumărate piese de ceramică și mozaicuri printre care și cel de la intrarea la Migdal Șalom, primul zgârie nori din Tel Aviv, construit pe terenul Ghimnasiei Herzlia, (care între timp s-a mutat într-o clădire nouă). Un alt mozaic, care ilustrează istoria orașului Tel Aviv, se afla în piața primăriei vechi. Tot el a creat și emblema orașului, care mai este folosită și astăzi.

Nahum Gutman a murit în 28 noiembrie 1980 și a fost înmormântat în cimitirul vechi din Tel Aviv, alături de celebritățile orașului. În fotografie se vede mormântul lui și al soției, pe piatra funerară fiind gravată semnătura pictorului.

În 1998 în cartierul Neve Țedek, unde artistul și-a petrecut aproape toată viața, s-a deschis Muzeul Nahum Gutman, care adăpostește multe din operele sale. Iar în 2007 a fost lansat la Tel Aviv filmul de animație Șvil clipot hatapuzim (Cărarea cojilor de portocale), bazat pe cartea lui Nahum Gutman și pe ilustrațiile ei.

***

Câteva cuvinte despre opera lui de pictor, peisagist, ilustrator și grafician. Într-un articol apărut anul trecut, Monica Lavi, directoarea Muzeului Nahum Gutman și custodele colecției de picturi, încearcă să caracterizeze vasta operă a pictorului. Voi traduce liber esența gândurilor pe care i le-a inspirat marele creator. Ea spune că nu este ușor să plasăm opera lui Gutman pe o axă a timpului, deoarece el a copiat porțiuni din picturi mai vechi și le-a plantat în altele noi, pe care le-a pictat din alt punct de vedere. Același lucru l-a făcut și cu cărțile lui: a refolosit personaje create anterior, le-a mutat dintr-un loc în altul, a amestecat locuri și vremuri. La fiecare reeditare a unei cărți, el a corectat textul, a rescris pasaje întregi, ba câteodată a schimbat chiar și titlul. Cu toate acestea, în general el a respectat unitatea de loc și timp. Locul: Iafo și Tel Aviv. Timpul: de la sfârșitul stăpânirii otomane până la înființarea statului Israel.

În centrul operei sale se află fără îndoială orașul Tel Aviv, pe care l-a cunoscut de la înființarea lui și în care și-a petrecut viața. Neavând mijloacele de a arăta acest lucru prin operele de artă vizuală, voi încerca să traduc fragmente din două cărți renumite ale lui, unde se vede dragostea lui pentru acest oraș.

Primul este din cartea Bein holot uchol hașamaim (Între nisipuri și albastrul cerului), apărută în 1980, despre sfârșitul stăpânirii turcești la Tel Aviv, în 1918: „Erau zile splendide. Nu trebuia să facem nimic toată ziua, iar în buzunarele noastre zornăiau cheile tuturor caselor din Tel Aviv. Toate erau încuiate, cu obloanele coborâte, iar noi ne învârteam pe străzi. Intram în casele unde știam că se află cărți bune, luam cărțile pe care le voiam, făceam mormane de cărți în mijlocul străzii Herzl, în fața Ghimnasiei Herzlia și stăteam culcați în cerc, citind.”

Al doilea citat este din cartea Ștei avanim șehen ahat (Două pietre care sunt una singură), din 1968. Acțiunea se petrece în 1948, în timpul Războiului de Independență. Gutman descrie modul în care se împletesc adevărul și ficțiunea în procesul de creație a unei opere literare, sau a unei opere de artă vizuală: „Povestea are reguli diferite de realitate. Fiecare poveste își are regulile ei. Dacă povestitorul vrea ca povestea să fie bună, el trebuie să meargă pe urmele poveștii”.

Familia Gutman, familia Aaronsohn, despre care am mai scris, la fel ca și alte familii celebre, sunt mai cunoscute în Israel decât în România. Indiferent unde ne aflăm, noi trebuie să fim mândri de acești reprezentanți eminenți ai comunității noastre.

Asher Shafrir