Deși încerc să rămân, în general, neutra atunci când scriu sau postez despre moda, tendințe şi manevre de styling, asta nu mă împiedică să creionez, în forul meu interior, lista celor pe care le găsesc profund iritante. Din când în când, le verbalizez tranșant şi le tratez cu fermitate. Atenție: urmează un articol foarte, foarte, foarte subiectiv.

Locul #1: încălțămintea albă

Deși sunt şi voi rămâne mereu fana tenișilor albi (preferații mei sunt Superga) – din punctul meu de vedere, se potrivesc la absolut orice şi absolut oricui -, nu am reușit să  mă  împrietenesc defel cu nicio altă formă de încălțăminte albă. Pe măsură ce le vedeam în supra-doză şi supra-stimulare vizuală pe Instagram, în picioarele oricui se nimerea, pe atât îmi scădea interesul. Am ajuns în punctul în care îmi e imposibil să îi descriu în termeni pozitivi – starea lor aparent (şi temporar) imaculată mă face să  mi-i imaginez vopsiți cu pastă albă corectoare.

Mă simt obligată să vin cu o justificare: dacă tenișii sau adidașii albi reprezintă o parte procentuală mica dintr-o ținută şi, de la un punct încolo, pot face corp comun cu ținuta, orice altă variantă – botine, cizme înalte, pantofi cu toc, ghete tip ciorap – reprezintă pentru mine un soi de majuscule țipătoare, semne de exclamare isterice care atrag prea mult atenția asupra lor. Un accesoriu, chiar şi „statement”, nu ar trebui să devină vedeta outfitului sau siluetei. Zilele astea, când sunt întrebată pe Instagram, „ce spui, să-mi cumpăr o pereche de cizme albe?”, răspunsul meu este scurt. Nu.

Locul #2: rozul fluorescent (şi orice alta culoare neon)

Roz trandafiriu, roz bonbon, roz cireșiu, roz vintage, roz orhidee, roz corai, roz blush, roz bej, magenta… Există atât de multe declinări ale rozului, care mai de care mai încărcate de semnificații şi potențial stilistic. Versiunile diluate şi delicate sunt ideale atunci când intenția stilistică e de a genera o notă feminină, romantică; merg de minune alăturate bleumarinului, bejului caramel, verdelui măsliniu. Celelalte, mediu pigmentate, ajută atunci când conjugarea se face în termeni exotici şi estivali; se potrivesc cu turcoaz, galben solar, roșu cald, violet cardinal, verde smarald.

Cu toate încercările mele, rămân ermetic închisă şi ostilă nuanței de roz fluorescent. Fie că e vorba de ținute purtate de alte femei, fie ca mă  strădui să  o introduc minimal în vreo ținută proprie, pur şi simplu nu găsesc niciun strop de şarm în această culoare chimică. Chiar dacă unele look-uri construite în jurul acestui roz sunt reușite, pe mine nu mă  convinge. Ba mai mult, sunt gata să  pariez ca acestea sunt reușite în ciuda alegerii cromatice, nu datorita ei.

Locul #3: carourile în rosu şi negru

Mai apropiată de caroiajul unei table de şah psihedelice decât de imprimeul tradițional scoțian, aceste carouri bicolore au avut neșansa de a acoperi pledul unei foste vecine de-ale mele. Pătura cu pricina era locul pe care leneveau, languroase, toate cele 4 pisici ale ei. Drept urmare, nici astăzi nu reusesc să  asociez carourile în negru şi roșu cu vreo urmă de… stil. Să fiu sincera, cu cat mă gândesc mai mult la ele, cu atât îmi dau seama că acea cuvertură acoperită de un strat substanțial de păr de felină nu e singura responsabilă pentru aversiunea mea. Nu-mi place lipsa de subtilitate şi rafinament a acestei alăturări de culori, nu-mi place liniaritatea brutala a acestui imprimeu, nu-mi place că e tratat drept unic simbol al mișcării punk, nu-mi place că brandurile îl sugerează subliminal pentru un stil rustic american… Una peste alta, e un imprimeu cu efect ieftin, strident, la limita demodatului.

Locul #4: cusăturile albe pe piese din denim brut

Am pierdut șirul perechilor de jenași perfect croiți, cămășilor frumos cambrate şi gecilor cu lungime perfectă probate de-a lungul anilor şi lăsate în magazin, din cauza… cusăturilor cu aţă albă. Contrastul dintre denimul brut, albastru indigo, şi aceste demarcații ce îmi sugereaza limbajul Morse mă oripilează, pentru că pare o găselniță gratuită, forţată.

De ce să pui accent pe asamblarea obișnuita a unei piese passe-partout? De ce ai vrea să  transformi o banală cusatură dreaptă într-un element ornamental? Aş înțelege în cazul unei cusături măiestrite, care ar urma o croiala surprinzătoare… La fel ca în cazul încălțămintei de culoare alba, mă  aștept ca aţa cu care sunt ținute impreună bucățile hainelor mele să se confunde cu fundalul, cu țesătura, în loc de a fi semn de punctuație orgolios. Mă perturbă vizual, ce mai incoace şi-ncolo…

Locul #5: pantalonii din să tin

Dacă trendul „pijama urbană” a găsit în mine un ecou favorabil, această declinare m-a lăsat perplexă, ca să nu spun circumspectă: folosirea în stradă a unui pantalon satinat, întotdeauna cu linie loose şi dintr-un material foarte fin şi fluid. Ceea ce acasă, chez nous, poate fi un deliciu suav, pe stradă atrage priviri curioase sau chiar ofensatoare. Este adevărat că e genul de piesa care mângâie senzual formele feselor, dar are şi neplăcutele caracteristici de a se şifona rapid şi a se însera în cele mai intime locuri ale fizicului feminin. Indiferent ce argumente îmi veți aduce, eu rezerv pantalonul de satin pentru budoar.

Fără să  intru în detalii suplimentare, lista ereziilor stilistice o completez cu:

– şosetele groase purtate cu mocasini

– colierele şi curelele cu logouri ostentative

– umerii grotesc supradimensionați ai sacourilor masculinizate
– ciorapii fini de culoarea pielii (in special variantele ușor lucioase) şi dresurile fine negre, banale

Irina Markovits

(preluare de pe blogul autoarei https://www.stylediary.ro)