În materie de stil, foarte mult din evoluția proprie ţine de experimentare, de îndrăzneală, de receptivitatea faţă de nou, schimbare, risc.
Astfel, sunt lăsate deoparte principiile pe care vi le-aş putea expune eu din perspectiva „tehnică” a unui stilist („silueta iți va echilibrată de croiala X, lungimea Y, accesoriul Z”), la fel cum merită ignorate regulile stricte transmise generațional („pe vremea mea, nu se purta dantelă cu cămaşa în carouri, iar eu știu să mă îmbrac, când eram tânără mi se spunea că sunt bine îmbrăcată!”), părerile binevoitoare ale unei colege („ești cam plinuță să porţi pantaloni scurți, nu crezi?”) sau ale partenerului de viață („rochia asta e prea decoltată pentru o femeie căsătorită!”)
Instinctul propriu, exersarea permanentă a memoriei voastre vizuale, elaborarea propriei definiții a „bunului gust” se dovedesc a fi eliberatoare şi, deseori, resorturi de creștere plenară mai mult decât conformarea la un set de reguli referitoare la garderobă.
Indiferent că ne place sau nu estetica creaţiilor lui Demna Gvasalia sau Alessandro Michele, merită să apreciem cum în ultimii ani, cei doi designeri au transformat complet – nu, distrus şi reconstruit! – ideile pe care le aveam despre do’s and don’ts în modă.
Propunând în cadrul colecțiilor lor siluete excentrice şi maximaliste, creații destinate genurilor fluide şi, mai ales, detalii bizare (pui de dragon, capete retezate de la gât, cagule, papuci Crocs cu platformă de 15 cm, jeanşi cu fermoar intre fesieri), cei doi designeri ne incită să alăturăm elemente a căror asociere ar face-o pe mătușa Aglaia să se sufoce de stupoare, sa revedem ceea ce credeam că e permis în materie de coduri vestimentare, să facem propriile alegeri vestimentare în defavoarea celor impuse de o revistă, o vitrină, un feed de social media.
Uşor de zis, greu de făcut…
Ideea nu este sş ne forțăm să părem non-conformiste, şi în niciun caz a le copia propunerile estetice, ci de a împrumuta din forța insolenţei lor pentru a ne urma propriile impulsuri creative, de a da curs chiar şi celor mai improbabile combinații stilistice– atâta vreme cât nouă ne plac! La momentul în care repere recunoscute de stil sunt Sophie Fontanel, Leandra Medine, Charlotte Groeneveld, Soraya Bakhtiar, Alyson Walsh, Patti Gibbons, Lyn Slater, Taylor Tomasi Hill, Julia Sarr-Jamois, Giovanna Bataglia, Sarah Harris şamd, înseamnă că ne putem permite să facem din stilul vestimentar propriu un teren de joacă, în care doar noi evaluăm pertinenţa propriei ţinute.
Cum în cotidian puține dintre noi au libertatea de a se îmbracă exact aşa cum şi-ar dori (contextul profesional, de pildă, ne limitează marja de manevră stilistică), nimic nu ne împiedică să ne condimentăm ţinutele zilnice cu doze minuscule de risc.
Cum ar fi, de exemplu, să prindem o broşă roccoco cumpărată dintr-un magazin de antichități de un pulover tricotat gros de la Zara. Să lăsăm să se vadă gulerul înalt din dantelă al unei bluze victoriene de sub cel al unei helanci negre, asortate cu jeanşi ţigareta. Să ne încingem talia cu un brâu tradiţional românesc, purtat peste o rochie-cămașă modernă. Să alegem o cămașă cu trei măsuri mai mare, pentru că abia atunci materialul are o cădere maiestuoasa. Să îndrăznim să alăturăm două imprimeuri complet diferite: unul floral şi unul tip „tapițeria bunicii”, un animal print şi unul cu hexagoane multicolore…
Încercăm prima dată într-un weekend. Încă o dată, în câteva seri la rând, acasă. În sfârșit, ne facem curaj şi le purtăm de dimineața până seara, în plină săptămână. Cu timpul, nu vom mai găsi niciun motiv sa ne înfrânăm dorințele şi sugestiile stilistice care susură în interiorul nostru.
Şi ce dacă
cutezăm să ignorăm toate regulile cromaticii?
Şi ce dacă cei de lângă noi se strâmbă disprețuitor?
Şi ce dacă peste câteva săptămâni realizăm, văzând o fotografie de-a noastră, că
asocierea de fusta cloş în carouri-ie moldoveneasca-saboți suedezi din lemn nu
a fost cea mai bună idee?
Obiectivul este să ne eliberăm de zona de confort, să descoperim ce ne-am interzis să testăm stilistic, să scoatem la lumină zonele „de umbră” şi necunoscut ale garderobei proprii.
Ce ne împiedică, de fapt, să purtăm o haină largă cu o alta şi mai largă? Să asortăm maroul cu negru? Să îmbrăcăm furoul vintage în locul unei rochii de zi, pe sub o geacă din piele? Să îmbrăcăm jeanşii iubitului sau sacoul lui de costum?
Exact. În realitate nu ne împiedică nimic. Fiecare din aceste scurte preluări de putere le vom simți ca „lovituri de stat” la adresa rutinelor noastre stilistice. Ne vor cere respirații adânci, poate chiar mini-ședințe de meditație – atât pentru a ne calma nodurile din stomac, dar şi pentru a vizualiza direcția stilistică pe care o alegem. Ne vor cere îngăduință faţa de noi înșine (adica opusul vocii şi atitudinii auto-critice, deloc încurajatoare, cu care suntem obișnuite). Ne vor cere deschidere, curiozitate şi o sută de încercări în faţa oglinzii. Dar toate vor merita, știți deja.
E suficient sa ne aducem aminte ca pana şi conceptele de „bun gust” şi „moda” evoluează, odată cu trecerea anilor, pentru a ne simți total şi complet eliberate…
Şi nu în ultimul rând: vă pot ţine de mână virtual când decideți să vă faceți curaj stilistic, vă pot ghida spre crearea unor ţinute expresive şi creative, va pot învăța, sfătui şi încuraja fără a vă critica.
Irina Markovits
(https://www.stylediary.ro/wordpress/)
One Comment
Îmi place îndrăzneala în modă, dar câți au curajul să facă așa ceva?