O dinastie de magnați

Cine nu a visat vreodată să devină multimilionar?  Și nu în zilele noastre, când moneda s-a devalorizat și se azvârle cu milioanele în dreapta și-n stânga, ci, să zicem, acum 150 de ani…  Să aibă și ei parale, acesta era visul a milioane de evrei sărmani, ca cel din Scripcarul de pe acoperiș.

Totuși au fost și evrei bogați.  Ne gândim înainte de toate la familia Rothschild, cu imperiul ei bancar, care în sec. al XIX-lea cuprindea marile capitale ale Europei.  Dar au fost și alți mari bogătași, oameni talentați, întreprinzători (și norocoși), care au făcut afaceri bune – aș putea cita chiar pe baronul Neumann, fondatorul Uzinelor Textile Arad și al vestitei echipe UTA.  Acest fenomen nu se limita la apusul și centrul Europei.  În Parisul anilor 1880 funcționau băncile familiei Camondo (expulzați din Spania în 1492, au trăit la Veneția și apoi la Istanbul) și Cattaui (evrei din Egipt), iar interesele comerciale ale familiei Sassoon din actualul Irak ajungeau până în India și China.  Aș vrea să povestesc mai pe larg despre familia Ephrussi.

Patriarhul familiei, Chaim (devenit mai târziu Charles Joachim) Ephrussi era un evreu din Berdicev, Ucraina, care se ocupa cu negoțul de grâu.  Să nu uităm că în perioada aceea Ucraina era grânarul Europei!  Prin anii 1850 îl aflăm la Odesa.  Cu timpul el a reușit să acapareze piața – grâul din întreaga Ucraină era adus cu căruțele la antrepozitele lui din port, de unde era încărcat pe corăbii care străbăteau Marea Neagră și Mediterana, unele urcau pe Dunăre spre centrul Europei.  În anul 1860 Charles Joachim Ephrussi era deja „regele grâului” – avea chiar blazon: o corabie și un spic, cu inscripția Quod Honestum, care anunța lumii că firma este demnă de încredere.  Mai târziu firma a devenit o operație bancară internațională, investind în căi ferate, poduri, canale…  Și la fel ca Rothschild înaintea lui, Ephrussi și-a trimis și el fiii în marile capitale europene, ca să conducă afacerile la fața locului.  Fiecare dintre ei a întemeiat o ramură separată a familiei, una la Viena și una la Paris.

În ultimele decenii ale sec. al XIX-lea, afacerile au prosperat și bogăția familiei a devenit legendară.  Au locuit în palate somptuoase, și-au făcut vile în Elveția și pe Coasta de Azur, s-au încuscrit cu familia Rothschild, au făcut parte din înalta societate.  Mai mult, și-au lăsat amprenta și pe scena culturală. 

Jean Patrico: Charles Ephrussi

Charles Ephrussi (1849-1905), nepotul parizian al „patriarhului” avea un frate mai mare care să se ocupe de afaceri, așa că el a putut să trăiască o viață de intelectual rafinat, cunoscător și colecționar de artă.  El a fost printre primii care i-au apreciat și i-au sprijinit pe pictorii impresioniști.  Iată-l în mediul său preferat, printre artiști, într-un tablou de Renoir.

Renoir: Prânzul petrecerii cu barca, bărbatul cu joben este Charles Ephrussi

Pierre-Auguste Renoir – Irene Cahen d’Anvers

Dar să nu fie vreo neînțelegere, el însuși nu e artist, ci „domn”, cu joben… Tot el a fost sursa de inspirație după care Marcel Proust a creat personajul Swann, din În căutarea timpului pierdut.  Cu toate că și-ar fi putut permite să rămână doar diletant, a devenit unul dintre cei mai cunoscuți critici de artă ai vremii – a fost curatorul multor expoziții, a publicat articole de specialitate și o carte despre Albrecht Dürer, a condus Gazette des Beaux-Arts (Gazeta de bele arte).  Aportul lui a fost apreciat, a fost decorat cu Legiunea de Onoare.

S-ar putea crede că sfârșitul sec. al XIX-lea a fost o perioadă liniștită, un fel de „epocă de aur”, dar nu a fost așa.  Antisemitismul era foarte activ, bancherii evrei erau acuzați că și-ar fi obținut câștigurile în mod necinstit, prin speculă.  Situația a explodat odată cu Afacerea Dreyfus, care a polarizat întreaga societate franceză, majoritatea fiind contra lui Dreyfus.  Iar Charles Ephroussi s-a văzut deodată exclus din saloanele înaltei societăți, prieteni de o viață i-au întors spatele.  Nu a mai apucat să-l vadă pe Dreyfus reabilitat, a murit de inimă înainte de a împlini 56 de ani.

Ramura vieneză a familiei era mai puțin intelectuală și își etala avuția într-un mod mult mai bătător la ochi.  Dacă parizianul Charles Ephrussi locuia singur într-un apartament de șapte camere, vărul său vienez Viktor von Ephrussi (tatăl lui fusese înnobilat) avea un palat enorm, care ar fi putut trezi invidia multor familii regale europene. 

Viktor Ephrussi 1882

Și totuși nu se poate spune că erau cu adevărat acceptați în înalta societate vieneză.  Tot timpul erau răbufniri antisemite, dar împăratul Franz Joseph știa că are numai de câștigat de pe urma activității economice și culturale a evreilor, astfel încât ei se bucurau de protecția lui personală.  Reacția familiei la această situație a fost o asimilare aproape totală.  Trăiau și se purtau la fel ca marea burghezie vieneză, în speranța deșartă că lumea „va uita” că sunt evrei.

În primii ani ai sec. XX afacerile familiei Ephrussi au ajuns la apogeu, firma cu centrul la Viena avea sucursale la Paris, Londra și St. Petersburg.  Dar Primul Război Mondial a marcat începutul sfârșitului.  Întâi doamna Ephrussi din Viena își făcea griji că nu mai poate primi rochii noi de la Paris, dar apoi grijile au devenit mult mai serioase: Viena se umpluse de refugiați, era foamete, demonstrații.  Economia era devastată, inflația a făcut ca întreaga avere a familiei din Viena să se topească.  Nici sucursalele străine nu au dus-o mai bine: vărul din Paris a murit fără moștenitori, Aliații au rechiziționat banca din Paris și pe cea din Londra, iar cea din St. Petersburg a căzut pradă bolșevicilor.  Familia nu a rămas pe drumuri, mai avea palatul și o moșie în Ungaria.  Viktor s-a asociat cu alt bancher și a continuat de bine-de rău afacerile, dar la un nivel mult mai scăzut.

Viena: Palatul Ephrussi

Bineînțeles că pentru toată mizeria din Austria înfrântă trebuia găsit un țap ispășitor: evreii.  În perioada interbelică antisemitismul din Austria era tot atât de virulent ca cel din Germania, poate chiar și mai rău, dar adevărata urgie s-a dezlănțuit odată cu Anschlussul.  În anul 1938 se mai aflau la Viena doar Viktor cu soția și ultimul din cei patru copii.  Fiica cea mai mare, Elisabeth, a fost o figură deosebită. 

A fost printre primele femei care au obținut un doctorat în drept, dar nu a practicat, ci s-a ocupat mai mult de literatură.  A scris poezii și două romane și a avut o corespondență îndelungată cu poetul Reiner Maria Rilke.  S-a căsătorit cu un olandez, Hendrik de Waal, a trăit la Paris, apoi în Elveția și înainte de izbucnirea războiului a reușit să ajungă cu soțul și copiii în Anglia.  Sora ei s-a măritat cu un bancher evreu din Mexic, iar fratele Ignace (Iggy) a ajuns creator de modă la New York.  Nu mai era nimeni care să ducă mai departe afacerea familiei…

Sfârșitul poveștii este atât de dureros, încât voi încerca să-l redau cât mai scurt cu putință.  În ultimul moment Iggy a reușit să-și salveze fratele mai mic și să-l ducă în America – mai târziu amândoi au luptat în armata americană.  Palatul a fost rechiziționat de germani și jefuit în mod sistematic; în fostul birou al lui Viktor von Ephrussi s-a instalat nu altul decât Alfred Rosenberg, principalul teoretician al partidului nazist.  Viktor și soția lui au ajuns cu mare greutate la moșia lor din Ungaria.  Elisabeth, folosindu-se de pașaportul ei elvețian, a reușit să-și ducă tatăl în Anglia, dar pentru mama ei ajutorul a sosit prea târziu, a murit de inimă – sau poate de inimă-rea.  După război s-a dovedit că din toată familia numai cei care au plecat la timp au supraviețuit, toți ceilalți au pierit.

***

Poate că multe din aceste amănunte ar fi fost date uitării și s-ar fi pierdut pentru totdeauna, dacă nu ar fi avut loc un concurs de împrejurări favorabile.  Unul din descendenții familiei, ceramistul englez Edmund de Waal, a primit moștenire de la unchiul său – Iggy – o colecție de 264 de figurine japoneze, unele cioplite în lemn, altele în fildeș.  Erau atât de mici încât puteau fi ținute în palmă și lucrate cu o finețe de necrezut.

Miniaturi japoneye expuse la Viena, nov. 2019

Colecția, care se afla de mai multe generații în posesia familiei, i-a trezit curiozitatea și Edmund de Waal a început să cerceteze istoria colecției, care se împletește cu istoria familiei.  Rezultatul a fost o carte extraordinară, scrisă cu multă finețe și înțelepciune: The Hare with Amber Eyes (Iepurele cu ochii de chihlimbar) – numită după una din figurine.

Până la urmă autorul este sinteza generațiilor care l-au precedat: are tenacitatea mai multor generații de bancheri, aprecierea artei a moștenit-o de la strămoșul său parizian, Charles, iar talentul literar de la bunica sa, Elisabeth Ephrussi de Waal…

Recent s-a deschis la Muzeul Evreiesc din Viena o expoziție despre istoria familiei Ephrussi, unde pot fi admirate și o mare parte a figurinelor japoneze.  Expoziția va fi deschisă până în martie 2020.  Și ce s-a întâmplat cu restul figurinelor?  Cu acordul familiei, Edmund de Waal a vândut o parte din ele, banii fiind donați organizației britanice de ajutorare a refugiaților, deoarece familia lui a avut și ea o istorie de exil și de integrare. 

Hava Oren

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

9 Comments

  • Eva Grosz commented on August 22, 2020 Reply

    Havei Oren !
    Datorită acesteui articol am procurat cartea The Hare with Amber Eyes (Iepurele cu ochii de chihlimbar) . Cartea e scrisă cu o înțelegere, cuoaștere, finețea unui om inteligent ,care merge pe traiectul urmașilor săi și adaugă la ei închipuirea lui , care formează adevărate scene ale epocii. Cum ai spus , sfârșitul e așa de trist că e preferabil de a nu-l povestești. La fel încercarea evreilor de a se integra în toate privințele a fost una din cele mai mari , dar care nu au dat rezultat. Mulțumesc, că datorită ție am ajuns la această carte,care mi-a dat multe ore fericite.

  • Hava Oren commented on December 12, 2019 Reply

    Din păcate a intervenit o eroare. Portretul nu este al micuței Irene Ephrussi, ci al micuței Irene Cahen d’Anvers. Originea erorii este un sait turistic vienez în limba română. Redacția își cere scuze.
    Și totuși… Cahen d’Anvers erau și ei bancheri evrei din Paris și prieteni apropiați ai familiei Ephrussi. Mai mult, Charles Ephrussi este cel care i-a procurat lui Renoir comanda de a picta portretul.

    • Andrea Ghiţă commented on December 12, 2019 Reply

      Mulţumiri pentru precizare. Am să fac corectura.

  • Maria Roth commented on December 6, 2019 Reply

    Mi-a placut sa citesc si am admirat tablourile

  • Eva Grosz commented on December 6, 2019 Reply

    Nu am avut idee că în picturile lui Renoir sunt figuri de evrei.

  • Veronica Rozenberg commented on December 6, 2019 Reply

    D-na Hava Oren vine ca-ntotdeauna cu un evantai remarcabil de colorat si cu o valoare informativa excelensta.
    Pentru mine, aceasta poveste este noua si mi-a starnit curiozitatea de a citi cartea

    As dori sa adaug un fapt, unicul de altfel, legat de cunosterea mea a numelui Ephrussi, si anume, a Vilei Ephrussi de Rotchild, una dintre cele mai minunate locuri de vizitat pentru calatorul care ajunge pe Coasta de Azur. Vila se afla in localitatea Saint-Jean Cap Ferrat
    Intamplarea face ca am vizitat vila aceasta in 2017, dar nu am cunoscut povestea senzationala as zice a familiei si numele
    Ephrusi (transcriptie dupa limba franceza) mi-a amintit de acea vizita si m-a facut sa verifiic in sursa cea mai la indemana, wikipedia.
    Vila a fost construita la ordinele baronesei Beatrice de Rotchild, casatorita cu bancherul baron Maurice de Ephrusii, unul dintre fiii celui mentionat mai sus ca intemeietorul dinastiei de magnati.

  • Eva Grosz commented on December 5, 2019 Reply

    Citind scrierea interesantă a Havei Oren, îmi pun veșnica întrebare : Succesul evreilor a fost unul din principalele motive care au dus la soluția finală? Și încă o întrebare: dacă din nou evreii vor fi în poziții cheie, din nou se va trezi dorința de a-i lichida? idee că în acele picturi de Renoir sunt pictate figuri evreiești.
    Am citit cu mare plăcere !

    • Veronica Rozenberg commented on December 6, 2019 Reply

      Draga Eva,

      Evreii sunt, au fost si probabil vor continua sa fie in lume in pozitii cheie, sa apartina (un procent dintre ei) lumii celor mai bogati si de succes oameni. Asta nu inseamna ca una, doua, va aparea un implementator al solutiei finale. Poate crezi ca sunt optimista. Aparitia lui Hitler (nu am vazut personal, dar se pare ca Mein Kampf are mare succes pe Amazon),
      a fost urmarea unor conditii politice, sociale si economice care s-au creat intr-un anume context istoric, pe langa aspecte personale psihologice, psihiatrice, sau de charisma pe care un conducator o poate avea.
      Sper ca in ciuda exacerbarii si a intaririi misarilor nationaliste extremiste in Europa, omenirea sa fi invatat ceva din experienta WWII.

      • Eva Grosz commented on December 6, 2019 Reply

        Sunt mai puțin optimistă ,în orice caz scrierea Havei Oren a fost pentru mine interesantă . E vorba nu numai de succesul evreilor în lumea comercială ci și contribuția lor la cultură , artă. Despre familiile evreiești mai importante dinaintea lichidării lor se poate vedea mult și în Muzeul evreiesc din Berlin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *