Descoperirea verișoarei Sara

Am crescut împreună cu fratele meu Alin într-o familie evreiască, într-un cămin plin de dragoste și sub atenta îndrumare a părinților și bunicii noastre materne. În discuțiile dintre noi ne gândeam ce bine ar fi fost să avem o familie mai mare, niște veri, cu care ne imaginam cățărându-ne în copaci! Toți prietenii noștri aveau mai mulți frați și veri primari, noi nu găseam nici veri de rangul doi. Mama avea un frate care nu a avut copii, iar tata a fost singur la părinți. Tot ce puteam afla ar fi fost veri de rangul doi. Ne-am întrebat părinții și răspunsul a fost invariabil același, că posibil ar fi, dar cine știe dacă chiar au urmași acei veri primari ai părinților. Pe unii dintre verii mamei i-am cunoscut și părea că doar unul ar fi avut copii, parcă două fete, dar încă nu am reuşit să le găsesc. E drept că nici nu le-am căutat. Să fie la Sascut? Pe tatăl lor îl chema Dori, așa îl știam noi de mici. Chiar așa, ar fi ceva să descopăr prin intermediul acestor gânduri și veri din partea mamei! Numele de fată al mamei a fost Abramovici, iar cel al pe bunicii, Șefler. În schimb, dinspre partea tatei am început să aflăm mai multe după 1990. În continuare am să relatez despre o verișoară, cunoscută abia după moartea tatei.

Acum şase ani, când tata a plecat dintre noi, înaintea sărbătorilor de toamnă, am primit mai multe mesaje de pe un site, unde se căutau rude pierdute după Holocaust, se numește Jewish Genealogy, unde mă înregistrasem și cu 9-10 ani în urmă, dar nu primisem nimic nicio informație. Trebuie să recunosc că nu prea avusesem timp să caut și tot ce făcusem fusese a fost să pun niște poze cu tata și bunicii paterni și povestea lor din lagărele naziste.

Bunicul Mihai Adler după eliberarea din lagăr

Tatăl meu, Otto Adler şi cu bunicul Mihai Adler, la un an după eliberarea din lagărul de concetrare nazist

Acum 6 ani am primit o notificare că cineva este foarte insistent(ă) în a mă contacta și dorește adresa mea de email. Le-am dat-o și am primit o serie de mesaje, de la o doamnă, dar cum nu știam cine ar putea fi, iar ea scria doar că am putea fi rude, mi-am zis că era pură întâmplare. Deși nu îmi stă în fire, nu i-am răspuns la niciun mesaj.

Peste vreo lună am primit din partea o fotografie. Şi nu una oarecare, ci o poză a tatălui meu , făcută în 1933 ! Tata vea 4 ani şi stătea mândru pe o tricicletă mare, la modă atunci pentru copii. Aceeași poză o aveam și eu în casă, printre amintirile tatei.

Otto Adler la vârsta de 4 ani. Anul 1933

Am rămas înmărmurită și lacrimile au început să curgă, pentru că trecuseră doar câteva luni de la decesul tatei și-mi închipuiam cât s-ar fi bucurat să afle despre mama acestei doamne, verișoara lui primară. Dincolo de internet era verișoara noastră de-a doua. Mama ei mai avusese o soră și ambele erau verișoare primare cu tata. Bunicul meu patern Mihály (Mihai) Adler era fratele mai mic cu 3 ani al bunicului ei matern Adolf Adler. Părinții lor, străbunicii mei, erau Mihály Adler și Ida Kohn. Menţionez că pe vremea aceea se înregistra doar căsătoria religioasă, soții păstrându-şi numele, înregistrarea la starea civilă apărând mai târziu. La evrei contează căsătoria religioasă. Bunicii noştri erau născuți la Chiheru de Sus, unul în 1887, iar bunicul meu în 1900.

Am început să ne scriem și să punem piesele lipsă în acest mozaic aproape necunoscut nouă !

O voi numi Sara, pentru că este aproape de numele ei real. Ea mi-a spus că începuse căutările cu mai mulți ani înainte, atunci când văzuse poza bunicului meu împreună cu tata, făcută la ieșirea din lagăr și pe cea a bunicului Mihai la o vârstă la care semăna ca două picături de apă cu Adolf, bunicul Sarei, poză de  prin anul 1959. Așa și-l amintea Sara.

Poză în care asemănarea cu bunicul meu e izbitoare

Verișoara mea este perseverentă și a continuat să ne caute. A scris în multe locuri, încercând să dea de noi, de tata în primul rând. De peste ocean, din Canada, era destul de greu să caute, dar a scris chiar şi la la Comunitate. Mi-a povestit că i s-a răspuns că nimeni nu-l cunoaștea pe tata. Mă întreb cine a putut scrie așa ceva când tata era un om cunoscut, profesor universitar şi activist în rândul supravieţuitorilor Holocaustului ! Mă gândesc că multe se limpezeau dacă mesajul i-ar fi fost transmis tatei ! Probabil că persoana care gestionase problema era neinformată şi i s-a părut mult mai simplu  ”să o rezolve” așa. Dacă atunci ar fi ajuns la tata informația, ar fi putut afla că are această rudă. Dar ce mai contează ! Credeți că asta a descurajat-o pe verișoara mea ? Nicidecum !

Pozele de familie aveau pe verso texte fie în limba română, fie în maghiară. Am fost curioasă întâi ce scria pe versoul pozei cu triciclul și cine scrisese. Poza cu tata fusese trimisă către Adolf, de către Margareta (Margit) Adler, sora lor, dându-i de ştire că Ottoka este nepotul lor de frate, un copil adorabil ! Am descoperit corespondență de familie atât la Sara, dar mai ales la noi. Era clar că bunicii noștri au fost frați, iar mama ei fusese verișoara primară a tatei. Sara a găsit și documente școlare din Chiheru de Sus, ale mamei ei.

În martie anul următor, în 2015, Sara a venit în România și i-am arătat mai întâi Bucureștiul.

Cu Sara la Muzeul Satului din Bucureşti

Apoi am pornit la drum, am umblat neobosiți, pentru că a fost și fratele meu cu noi, pe urmele familiei, a acelei părți de familie comună. Am găsit la cimitirul din Cluj o mare parte din familia paternă a tatei. Sara a citit pe pietre numele fiecăruia și așa am reconstituit câți frați au fost și că unul murise la doar 8 luni. Știam de la tata că bunicul avusese 3 surori și 5 frați. Străbunicul, venise în Chiheru de Sus de undeva din Maramureș.

Poza este specială pentru că în ea se văd mormintele străbunicilor, cele două din dreapta, lipite, unul mai mic și celalalt mai mare. Această piatră arată îngemănarea lor, faptul că au plecat și în lumea de dinclolo strâns uniți. Superb simbol ! Mai în stânga este mormântul refăcut de tata pentru mătușa lui, Margareta Adler.

Am vizitat Chiheru de Jos, pentru că acum acolo este centrul administrativ al comunei. Am aflat tot din corespondență despre rolul important de sprijin al familiei pe care bunicul meu patern l-a avut. Bunicul Sarei, care era cel mai mare dintre frați, plecase din țară în 1930 și avusese un parcurs plin de aventurI, cu suișuri și coborâșuri, dar totdeauna își evoca familia rămasă în țară, mai ales la mesele de Șabat sau la sărbători.

Am mers printre văi și dealuri line, am fost în toată acea zonă molcomă și plină de pace. Ar fi multe de povestit, doar despre acea primă întâlnire cu verișoara Sara, pentru că ea a revenit și a mărturisit că scrie o carte cu rădăcinile familiei din ambele părți, maternă și paternă. A mai spus și că are veri primari din partea surorii mamei ei, tot verișoară cu tata, dar cu toate astea ea se simte compatibilă cu mine și chiar semănăm din multe puncte de vedere, dar ar deveni prea personal să povestim despre asta.

Chiar ieri ne-am scris și mi-a trimis o poză cu peisajul pe care-l vede de la fereasta apartamentului ei. Speră să revină pe melagurile de unde se trage bunicul ei, pentru că simte o atracție ce ține de ceva nepalpabil, de suflet.

Este oricând binevenită

18 august 2020, Serena Adler

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

16 Comments

  • Eva Grosz commented on August 22, 2020 Reply

    Mulțumim Serena Adler că ai împărțit cu noi această poveste frumoasă.

  • Marica Lewin commented on August 21, 2020 Reply

    Ma bucura mult ca verișoara regăsită nu va este numai ruda ci și o prietena, aveți același mod de a reacționa, gusturi și atitudini comune.

    • Serena Adler commented on August 21, 2020 Reply

      Mai degrabă atitudini și aspecte de destin comune. Da, este si o prietena!

      • Marica Lewin commented on August 22, 2020 Reply

        Ma bucur. Va felicit încă odată pentru articol și pentru căutarea familiei.

  • Diana commented on August 20, 2020 Reply

    Impresionantă regăsirea verișoarei Sara și emoționantă! Așa multă sensibilitate în povestea regăsirii rădăcinilor familiei voastre și generos prezentată și nouă, celor ce i-au cunoscut si apreciat pe minunății tăi părinți!

    • Serena Adler commented on August 21, 2020 Reply

      Dragă Diana, suntem dintre oamenii pentru care sentimentele față de părinți au o componentă mai mare de respect, în forma lui tradițională.

      Societatea se schimbă și cu ea se modifică modelele de familie și manifestările exterioare ale sentimentelor de afecțiune care unesc membrii unei familii.

      Copiii de azi ne iubesc și ne poartă grija în alt fel decât o făceam noi cu părinții noștri, dar ne iubesc le fel de mult!

  • Veronica Rozenberg commented on August 20, 2020 Reply

    Emotionant Serena, scris cu caldura aintelegere si melancolia timpului care trece si al bucuriilor, uneori imprevizibile pe care le poate oferi.

    • Serena Adler commented on August 20, 2020 Reply

      Multumesc Veronica!

  • Aldea Ediana commented on August 20, 2020 Reply

    M-a emotionat mult povestea ta, si eu mi-am regasit 6 generatii descendente din partea bunicii mele care au ajuns din Rusia prin anii 1850, bunica mea s-a nascut deja in Romania in 1888

    • Serena Adler commented on August 20, 2020 Reply

      Ce frumos Ediana ca ai cautat si ce noroc ca ai gasit! Te astept sa povestim intr-o emisiune!

  • boris mehr commented on August 20, 2020 Reply

    EMOȚIONANT, l-am cunoscut pe tatăl dvs. OTTO ADLER la AVHR, a fost un înțelept, bun cunoscător de iudaism

    • Serena Adler commented on August 20, 2020 Reply

      Va multumesc domnule Boris Mehr! Studiati atatea lucruri interesante si aveti generozitatea sa le impartasiti prietenilor! Va citesc si sper sa vorbim curand!

  • Serena Adler commented on August 20, 2020 Reply

    Multumesc Radu, pentru gandul bun si prietenia sincera!

  • Serena Adler commented on August 20, 2020 Reply

    Multumesc mult Andrea! In primul rand pentru ca m-ai incurajat sa incep sa scriu.

  • Radu Iscovici commented on August 20, 2020 Reply

    Emoționantă poveste a pierderii și regasirii familiei în perioada de dupa Holocaust. Povestita cu sensibilitate. Am fost impresionat.

  • Andrea Ghiţă commented on August 20, 2020 Reply

    Căutarea ramurilor spulberate ale arborelui genealogic este specifică generaţiilor de după Holocaust. Povestea regăsirii verişoarei Sara este foarte impresionantă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *