De data aceasta m-a inspirat ultimul articol al lui Th. Toivi, despre excursia lui în Slovenia și Croația și mai ales despre vizita la Ljubljana.  Am citit articolul cu mult interes pentru că am vizitat și eu orașul acum câțiva ani – chiar dacă în împrejurări foarte diferite – și mi-a lăsat amintiri frumoase.

Scopul vizitei noastre nu era unul turistic.  Pentru soțul meu era o călătorie de serviciu și fiindcă destinația mă interesa, m-am alăturat și eu.  Printre funcțiile „oficiale” am găsit timp să ne și plimbăm, chiar dacă am făcut-o fără ghid.  Era decembrie și totuși vremea era destul de bună.  Iar serile erau feerice.  Orașul era deja iluminat de Crăciun, peste tot era animație, de prin cârciumi se auzeau localnicii cântând, atmosfera era deosebit de plăcută.  Iar turiști străini nu erau aproape deloc.  Îmi închipui că vara arată cu totul altfel… 

Da, este un oraș cât se poate de simpatic.  Cu toate că e capitală, ca populație este comparabil mai degrabă cu Brașovul, dar centrul istoric mi s-a părut încă și mai mic: dealul cu cetatea e înconjurat de o buclă a râului și la poalele dealului se cuibăresc câteva șiruri de case – în lărgime, întregul centru vechi nu depășește câteva sute de metri.  Caracterul lui este dat de un capriciu al istoriei: orașul nu a căzut niciodată sub dominație turcească.  Oricât ar părea de neașteptat, atmosfera nu e deloc balcanică, ci austriacă.  Uneori te simți aproape ca la Timișoara, dar sunt și influențe italiene.  Iar pentru un turist este o plăcere: totul e aproape și e imposibil să te rătăcești!

Soțul meu, care este mare meloman, și-a dorit să caute locurile pe unde a trecut Gustav Mahler (1860-1911), care în tinerețe a petrecut o perioadă la Ljubljana.  Deci am pornit împreună pe urmele compozitorului.

Unui tânăr de 20 de ani, proaspăt absolvent al Conservatorului din Viena, nu i-a fost ușor să găsească un post de dirijor.  Nici nu e de mirare: de la un dirijor se așteaptă experiență, prestanță…  De nevoie tânărul Mahler a acceptat un post destul de mizerabil, într-o stațiune balneară, într-un teatru improvizat, unde dirija operete pentru distracția publicului venit în vilegiatură.  Primul post serios l-a primit cu ajutorul unui prieten din timpul studenției, Anton Krisper.  Acesta era fiul unui negustor înstărit din Ljubljana.  Krisper-tatăl i-a procurat lui Mahler postul de dirijor al teatrului muzical din oraș pentru stagiunea 1880 – 1881 și chiar l-a găzduit în casa elegantă a familiei, aflată în centrul vechi, pe strada principală, peste drum de primărie. 

Teatrul vechi din Ljubljana (Landschaftliches Theater) datează de la mijlocul sec. al XVIII-lea.  Era doar un teatru de provincie, dar era mai bun ca multe altele.  Mahler avea la dispoziție mijloace destul de modeste: o orchestră de numai 20 de instrumentiști și un cor format din 7 bărbați și 7 femei.  Atât.  Și totuși, plin de energie și de inventivitate, a organizat o stagiune de pomină: mai multe opere, printre care Trubadurul, Flautul fermecat, Ernani etc., precum și operete.  Dar a făcut mult mai mult.  În zilele noastre, la spectacole de teatru se folosește muzică înregistrată, dar pe atunci era nevoie de orchestră.  De exemplu s-a jucat piesa Egmont de Goethe, precedată de uvertura cu același nume de Beethoven.  Au fost și spectacole pentru copii, basme cu muzică.  În sfârșit au avut loc și câteva concerte sinfonice.  Din păcate în perioada aceasta Mahler a fost atât de ocupat, încât nu a compus aproape nimic.

Tot în stagiunea 1881-1882, Societatea Filarmonică din Ljubljana l-a invitat pe Mahler să apară ca pianist.  El a prezentat mai multe piese de Mendelssohn, Chopin, Schumann etc., acompaniat de cvartetul de coarde al Societății Fiarmonice.  Interpretarea lui a fost foarte admirată.  Pe vremea aceea concertele se țineau în Redoutensaal, în clădirea fostului colegiu iezuit.  (Era de fapt prima universitate din oraș, unde se studia teologia, filosofia, medicina și muzica.)

O mare parte din informațiile care ne stau la dispoziție astăzi se bazează pe cronicile muzicale apărute în ziarul local, Laibacher Zeitung.  La început, critica a fost destul de indiferentă la realizările tânărului dirijor, dar în curând au apărut tot mai multe laude, culminând cu producția operei Alessandro Stradella, unde Mahler a fost ovaționat și administrația teatrului i-a decernat o cunună de lauri – plus toate încasările serii.

În zilele noastre o parte din locurile pe unde a trecut Mahler nu mai există, dar memoria lui este păstrată.  Pe peretele casei unde a locuit se află un bust al tânărului muzician.

Teatrul vechi a fost distrus de un incendiu în 1887.  Curând după aceea opera a primit o sală nouă, care funcționează până astăzi, iar în locul teatrului vechi, în Piața Congresului, s-a ridicat noua sală de concerte a Societății Filarmonice.  În spatele ei, pe malul râului, se poate vedea o statuie a lui Mahler.

Am căutat și vechea sală de concerte.  Aveam chiar adresa de pe vremuri: Piața Sf. Jakob.  Numai că numele străzilor s-au schimbat demult.  În schimb există o biserică Sf. Jakob, care a fost în trecut iezuită, și în spatele ei un întreg complex de clădiri, care se potrivește foarte bine cu descrierea colegiului iezuit, dar nu am reușit să identificăm clădirea din imagine.  Ori nu mai există, ori a fost renovată și acum arată altfel, ori pur și simplu nu am găsit-o noi.  Poate mai încercăm o dată, cândva?

Surse:

Kurt Blaukopf, Mahler, Futura Publications, 1975

Internet: Fundația Mahler  https://mahlerfoundation.org/

Hava Oren