Am avut un sentiment de greaţă când i-am văzut la TV pe cei din partidul neo-legionar AUR cântând „Imnul golanilor”. Asistam la o blasfemie. Evident, ei încercau să se legitimeze cu anti-comunismul Golaniadei de-acum 30 de ani (aprilie-iunie 1990). Dar declaraţia „Mai bine mort decât comunist” este valabilă şi lăudabilă doar dacă poţi, cu aceeaşi răsuflare, să rosteşti şi declaraţia „Mai bine mort decât fascist”. Trebuie să te afli la egală distanţă de comunism şi de fascism, cei doi gemeni totalitari ai secolului XX, care – schimbaţi la faţă – mai mişcă şi azi. Şi unul şi celălalt vizează aceleaşi năravuri ale unui regim dictatorial: antipluralism politic, antiparlamentarism, autoritarism, încălcarea flagrantă a drepturilor fundamentale ale omului etc. De aceea n-am agreat niciodată anti-fascismul clamat de comunişti şi nici anti-comunismul clamat de fascişti. Confruntarea lor este doar un caft între două găşti de derbedei.
(În paranteză, un banc. O grupare de neo-nazişti atacă cu pietre şi bâte un miting de comunişti. Se iscă o bătaie generalizată. Poliţia intervine să-i despartă. Un poliţist arestează un manifestant mai violent, care, în drum spre dubă, îi strigă: „Nu mă aresta. Eu nu sunt comunist. Sunt anti-comunist!” Poliţistul îi răspunde: „Nu mă interesează ce fel de comunist eşti”)
La fel de greţoasă mi s-a părut încercarea celor din conducerea AUR, în frunte cu Căpitanul lor, George Simion, de a confisca zilele acestea aniversarea Revoluţiei de la Timişoara şi comemorarea morţilor-eroi. Spre cinstea lor, timişorenii nu s-au lăsat păcăliţi şi i-au huiduit, luându-i la alergat de pe treptele catedralei.
Societatea Timişoara a publicat o declaraţie de presă în care afirmă că nu îi agreează pe AUR-işti (ca să nu le spun AiUR-işti) pentru că sunt „un partid ultranaționalist, în care se regăsesc și doi ofițeri implicați în reprimarea Revoluției de la Sibiu şi Timișoara”, parlamentarii AUR, Francisc Tobă şi Nicolae Roman. Cât despre ultranaţionalismul şi xenofobia celor de la AUR, să ne aducem aminte de punctul 4 din „Proclamaţia de la Timişoara” (martie 1990), manifest valabil şi astăzi: „Pentru victoria Revoluției din Timișoara s-au jertfit, alături de români, și maghiari, și germani, și sârbi și membri ai altor grupări etnice care de secole conlocuiesc în orașul nostru pașnic, în buna înțelegere. Timișoara este un oraș românesc și european, în care naționalitățile au refuzat și refuză naționalismul. Invităm pe toți șovinii din România, indiferent că sunt români, maghiari sau germani, să vină la Timișoara, la un curs de reeducare în spiritul toleranței și al respectului reciproc, singurele principii care vor domni în viitoarea Casă a Europei”.
Andrei Oişteanu
17. dec. 2020
(preluare de pe pagina de Facebook a autorului: (1) Andrei Oișteanu | Facebook )
23 Comments
V.T.C. – Mă ajut punînd în ghilimele ceeace ați scris dvs. și Caragiale . Domnul A.O. este “categoric” împotriva AUR ceeace evident nu e cazul d.V.T.C. care la citirea articolului a dat ascultare “impulsiv” primului îndemn , cel al inimii ( Napoleon ) dezaprobînd cele scrise despre un partid de care a auzit “deabia în preajma alegerilor parlamentare” . Și după asta scrie mult încercînd să ne convingă că ideea lui de bază e “ai puțintică răbdare , stimabile !”
În traducerea mea , cele scrise de d.V.T.C.sînt , în cel mai bun caz , ale cuiva doritor să fie “imparțial în toate partidele” . K.I.
V.T.C. – Ce scrieți pe Dec. 29 îmi place , dar eu știu de ” Fă ce zice popa , nu ce face popa ! ” cu mențiunea că am impresia că dvs. sînteți popa . Eu compar comentariile dvs. din 18 și 29 Decembrie . Îmi pare ciudat de neserioasă combativitatea dvs. în favoarea unui partid de care ați ” auzit deabia în preajma alegerilor ” . Pe Dec. 18 ați preferat să nu fiți concret cu privire la articol – i-ați acordat deabia dublul spațiului acordat răspunsului pt. comentariul dnei. E.G. , răspuns corect mai ales că evreii timișoreni erau în număr mult mai mic decît estimarea dvs. iar din aceștia erau în majoritate bătrîni – 60+ ani cca. 62% , 0-14 ani cca.4% – ați văzut participanți din aceste categorii de vîrstă la evenimente în ’89 ? K.I.
Domnule Ivan Klein, domnule Viorel-Tiberiu Coste, subiectul participării evreilor la Revolta de la Timişoara va fi dezbătut mai pe larg într-o ediţie viitoare a Revistei Baabel. Din câte am înţeles este foarte interesant.
K.I., să încercăm să lăsăm deoparte calificativele „aspre” (“Îmi pare ciudat de neserioasă combativitatea dvs. …”) și să facem loc tonului calm și, eventual, umorului cumpătat (care poate fi foarte serios și chiar mai convingător). Daca recitiți prima mea postare, veți observa, totuși, ca nu am sărit în apărare AURului (mi-ar fi și greu dat fiind vârsta și gabaritul meu fizica ). Am considerat că a reacționa impulsiv, catregoric, exagerat și “necruțător” împotriva unei formațiuni politice ar însemna să te grăbești „să ridici primul piatra” (dica proactiv) împotriva cuiva care nu ți-a spart capul. Am incercat să mă mențin fidel principiilor enunțate în cea de a doua postare și să nu produc prea multă iritare și disconfort cititorilor. Dacă nu am reușit, înseamnă că mai am de lucrat la vocabular și la stil. Mea culpa!
Viorel Tiberiu Coste
Va rog, cu respect, să citiți până la capăt mesajul meu.
Într-o expunere și confruntare de opinii , neacceptarea ideilor care (cu adevărat sau doar aparent) le contrazic pe ale tale, repetarea aceleași argumentații în speranța obținerii de rezultate diferite, apelarea la „argumente alogene”(adică neavănd legătură directă cu subiectul în discuție), vehemența exprimării (disproporționată față de context), folosirea unui ton patetic sau iritat etc. nu reprezintă argumente constructive ci mai degrabă fac dovada unei slăbiciuni / vulnerabilități a emițătorului. “Autismul conversațional” (i.e. izolarea în propriul câmp de idei) distruge reciprocitatea și comunicarea.
Umorul, inteligent folosit, poate să detensioneze o confruntare, conservând forța argumentelor.
Mie mi-a trebuit ceva timp pâna să înțeleg cele de mai sus! Mai greu a fost să le și pun în aplicare …
Asadar, pentru mine, Revista Baabel este un spatiu ideatic interesant, stimulator și instructiv pentru că, în mare parte, participanții (autori sau comentatori) reușesc să evite aspectele negative de mai sus.
Vă propun un Logo pentru Forum, citându-l pe Voltaire care ar fi spus:
“Je ne suis pas d’accord avec ce que vous dites, mais je me battrai pour que vous ayez le droit de le dire” [fr]. În traducere: “Nu sunt de acord cu ceea ce ziceţi, dar mă voi bate ca să aveţi dreptul de a o spune”.
Viorel Tiberiu Coste
Imi povestea cineva ca intr-un ziar german din anii 20 ai secolului 20 o caricatura il prezenta pe un maturator strigand: FASCISTULE! si amenintand un caine care-si facuse nevoile pe trotuar.
fascismul s-a născut din confuzii, singurii adversari direcți ai fascismului au fost comuniștii pa care STALIN i-a trădat, acum se vede mai clar esența criminală a ambelor sisteme, corect numite dictatoriale
AUR este născut tot din confuzii
Nu uitati ca fascismul lui Hitler s-a numi nazism sau national-socialist. Hitler s-a inteles foarte bine cu Stalin, de la care a “invatat” cum sa distruga fizic opozitia in lagare de munca. Hitler a incheiat cu Stalin un tratat de neagresiune cu consecinte majore pentru Romania care a pierdut Basarabia si Bucovina. Asa ca in concluzie socialismul lui Hitler a fost nationalist, iar socialismul lui Stalin a fost globalist. Hitler a atacat Rusia pentru materii prime si ca sa distruga evreimea mondiala. Amandoua au functionat ca religii noi persecutind pe evrei, crestini si reciproc. China face acelasi lucru azi cu crestinii si musulmanii chinezi. Nationalismul este un fenomen mondial astazi. In momentul cand vine la putere se poate transforma in dictatura. Este mult mai comod sa folosesti pistolul decit vorba si votul. Democratiile nu pot face nimic pentru ca sanctiunile si razboiul nu rezolva nimic. Singura speranta este schimbarea politica din interior.
Tragedia este regimul de dictatură cu sechelele lui, care pot dura mult timp. Și alt fapt tragic este că regimul de dictatură a reușit să supraviețuiască în spațiul extra-european. Nimeni nu a făcut nimic atunci când dictatorii comuniști chinezi au masacrat demonstranții în Piața Tien-an-men din Pekin. Lumea tace până în prezent, ba mai mult, cumpără produse chinezești contribuind la întărirea acestui regim dictatorial. Văd chiar și obiecte de rit religios produse în China comunistă, țara în care religia este reprimată. Tragic este și faptul că dictatorul Coreei de Nord nu a vrut să facă concesii nici măcar președintelui american Trump, care a fost dispus să ajungă la un acord economic și politic cu el, cerându-i doar să renunțe la pregătirea armei nucleare. Atențiune și la faptul că în țările comuniste China și Vietnam există un paradox: conviețuirea și ajutorul reciproc între dictatura comunistă, care interzice orice reacție a muncitorilor, inclusiv grevele – și așa-zisa economie de piață, de fapt controlată de regimul dictatorial, de fapt un capitalism sălbatic, menținut cu ajutoru dictaturii comuniste, care plătind impozite susșine acest regim, salvându-l momentan de la prăbușire. ”Clasa muncitoare” nu are niciun profit. Iar în China naționalismul se întărește, are nuanțe de fascism și xenofobie. Nu față de evrei, nici măcar nu-i cunoaște, ci față de tibetani și uiguri. Alt exemplu de acest fel, care combină comunismul cu fascismul, este al Cubei și Venezuelei.
Să ne amintim că aceste două ideologii sunt surori pe jumătate, ambele s-au născut din interpretări diferite ale hegelianismului, deși filosofia lui Hegel nu era o filosofie a crimei și a dictaturii, nici a rasismului. Din nenorocire, este ușor ca cineva să transforme gândirea unui filosof din altă generație într-o gândire a crimei, chiar dacă filosoful respectiv nu a avut asemenea intenții, în niciun caz….
Felicitări pentru articol, dragă Oișteanu.
Aşezarea pe talerele aceleaşi balanţe a celor două regimuri totalitare – fascist şi comunist – şi judecarea lor cu aceeaşi unitate de măsură nu mi se pare abordarea cea mai potrivită. Cred că fiecare trebuie analizat separat, relevându-i-se caracteristicile şi efectul nociv asupra societăţii, rolul negativ, destructiv pe care l-au jucat în istorie. Prezentarea unuia în opoziţie cu celălalt poate avantaja unul dintre ele, estompându-i-se crimele oribile
între fascism și comunism există unele asemănări și diferențe, comunismul fiind mai înșelător și inițial antirasist. Așa cum mulți nu au crezut în HOLOCAUST, LA FEL NICI GULAGUL nu a fost crezut, acum ele se văd mai clar, din nefericire fascismul pare a se reabilita în mintea unora. Pericolul vine de la neo-fasciști
SCURT ȘI PRECIS
Stimate domnule Coste lungul Dvs comentariu a fost aprobat. Eu sunt prima care vă răspunde. Sunt convinsă că niciodată nu e prea devreme să sancţionezi un partid extremist şi neolegionar. Să aşteptăm ce? Să prindă cheag pentru că deocamdată e doar “tânăr şi neliniştit”? Apariţia lor a fost precedată de acţiuni concertate de câţiva ani. Acum au prins nişa creată de pandemie, ezitările şi greşelile liberalilor. Eu nu vreau deloc să păsuiesc această formaţiune şi sunt cam sceptică în legătură cu poporul care-l va “trimite la recipientul istoriei”. Poporul nu s-a grăbit deloc să trimită în acelaşi loc nici Garda de Fier şi nici Partidul Comunist. Cât despre reţeta pe care i-o prescrieţi autorului mi se pare cam…deplasată ca să nu spun obraznică. Greaţa simţită de domnia sa m-a cotropit şi pe mine. Or eu mă tratez zilnic cu lămâi. Nu ajută.
Sper ca acest comentariul să treacă cu bine de filtrul vigilent al Redacției Baabel.
Domule Andrei Oișteanu,
În linii mari, poziția Dvs. față de fascism și comunism este corectă și de bun simț, numai că nu este greu de observat că scopul articolului a fost, de fapt, să demaște (era să scriu “să infiereze …”) exclusiv tarele noului partid apărut în peisajul politic românesc: AUR (despre care eu am auzit de abia în preajma alegerilor parlamentare). Mă intreb, retoric, cum de acest partid de abia născut are numai defecte majore în ochii Dvs.…
Sunt convins că știți foarte bine că un partid apare și se afirmă pe scena politică atunci când reușește să ocupe o nișă politico-socială semnificativă. AURul a fost votat de 10% dintre alegătorii activi pentru că se declara adversarul tuturor trădărilor clasei politice de după ’89 (trădare cu care, în proporție importantă, cetățenii români sunt de acord): abandonarea interesului național, cinismul, menținerea populației la nivelul sărăciei, jefuirea resurselor solului și subsolului românesc, retrocedarea elementelor de patrimoniu, aservirea țării intereselor externe (în contextul controversatei globalizări), degradarea nivelului de sănătate și educație și multe altele care induc celor care iubesc România cu inima, mai mult decât o simplă “greață”: o stare de “atac de panică”.
AUR, ca orice partid “tânăr și neliniștit”, încearcă sa se afirme prin mijloacele pe care le crede de cuviință: discursul radical, atitudinea agresivă, retorica bombastică, aducerea în prim-plan a personalităților controversate ale istoriei, oportunismul și specularea sensibilităților celor care îl ascultă. Este prematur, totuși, de a fi etichetat definitiv și ireversibil drept “extremist”, “legionar” “fascist” etc., chiar dacă anumitee manifestări ale acestui partid conduc la o astfel de părere “timpurie”.
Nu cred ca Dvs, de unul singur, sunteți cel ce va hotărâ soarta AURului. Sper ca acestui partid să nu i se pună vreodată eticheta de “ciumă aurie” – etichetă policromă care ar trebui să dispară din dialogul tuturor politicienilor din România, în frunte cu imparțialul (“ca tot românul” nu-i așa?) și echidistantul Presedinte.
Vă propun să mai avem puțină răbdare pentru ca marea masă a alegătorilor să judece și să trimită acest partid către “recipientul istoric” pe care îl merită. Prieteniile, căsniciile, mișcările sociale și partidele au durata pe care o merită. Deja semnele unei astfel de judecăți s-au manifestat atunci când timișorenii au sancționat tentativa AURului de a-și însuși/confisca “spiritul de la Timișoara” și valorile Revoluției din 1989.
Așadar, Domnule Oișteanu, vă propun să urmărim împreună evoluția viitoare a acestui partid și, dacă se va dovedi nociv pentru societatea româneasca, să îl lăsăm “să dea singur cu oiștea în gard”.
În ceea ce privește simpla greață pe care o încercați, o lamâie gustată la timp o rezolvă instantaneu. Atacul de panică este, însă, mult mai greu de suportat și gestionat.
Doamnă Eva Grosz,
Eu cred că “Proclamația de la Timișoara” nu a omis cu rea credință menționarea evreilor drept contributori la evenimentele din 1989. Este aprope o “cutumă: statistică de a nu mai detalia elemente statistice care se situează sub 1%. Aceste “omisiuni”, de obicei, se “restaurează” prin texte conexe. De aceea vă propun ca, în plină perioadă de comemorare (intenționat nuam scris “aniversare”) a 31 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989, să inițiați scrierea de articole, în Revista Baabel, care să evidențieze și participarea evreilor timișoreni la evenimente.
Atunci când am evaluat proporția populației evreiești din Timișoara din decembrie 1989 situând-o sub 1%, m-am bazat pe date statistice indirecte despre Timișoara menționate în Wikipedia.
• În 1977, dintr-un total de 269.353 locuitori, evreii numărau 1629 de persoane, adică cca 0,60%.
• În 1992, dintr-un total de 334.115 locuitori, evreii numărau 549 de persoane, adică cca 0,16%.
Forțând o interpolare simplistă, în condițiile emigrației în Israel și a creșterii continue a populației Timișoarei, îndrăznesc să avansez următoare estimație empirică:
• În 1989, dintr-un total prezumtiv de 290.00 locuitori, evreii ar număra cca 1.000 de persoane, adică 0,34%.
Va doresc ca luminile Hanukăi spirituale să nu se stingă niciodată în conștiința Dvs.
Cu gânduri bune,
Viorel Tiberiu Coste
V.T.C. – Interesant comentariul dvs. – 1 – Nefiind domiciliat în Romania , am aflat de AUR din Baabel ( articol & comentariul dvs. ). Detaliile pe care le-ați dat despre AUR nu m-au convins că nu e vorba de un ” Gică-contra ” care declamă ” așa cui făceam și eu , poate chiar mai izbutit ” ( Arghezi ) , pînă obține un loc ” la masă ” . La alt nivel – poate înțelegem diferit ” Capra cu trei iezi “. – 2 – ați justificat documentat nemenționarea evreilor timișoreni la evenimentele din 1989 referindu-vă la numărul lor . Eu aș lua în considerare și vîrsta lor – în fotografiile de atunci , eu nu am văzut participanți la ” vîrsta de aur ” . Apreciind felul documentat în care tratați acest subiect , cred că ați fi foarte indicat să scrieți un articol referitor la contribuția evreilor din Romania pe plan economic / științific / cultural , de-a lungiul secolelor XIX și XX . K.I.
Juci te felicit sunt perfect de acord cu tine te pup cu drag
Lya
“Proclamaţia de la Timişoara” (martie 1990), manifest valabil şi astăzi: „Pentru victoria Revoluției din Timișoara s-au jertfit, alături de români, și maghiari, și germani, și sârbi și membri ai altor grupări etnice …” Îmi amintește faptul că și în era comunistă și probabil și acum evreii din diaspora intră în categoria “Membrii al altor grupări etnice.” Oare este atât de greu de folosit denumirea de evreu ? Întrebare retorică….
Articolul exprimă clar ideile autorului – idei corecte după părerea mea – și aspecte actuale ale realității din Romania . Scris deosebit de concis și convingător . K.I.
Draga D-na Muresan,
Cred ca aveti mare dreptate, pentru ca in valtoarea anilor, in tragediile care s-au petrecut in cei aproape 50 de ani de comunism, tendinta cred eu ca clasei civile din Romania (poate nu numai) a fost sa puna semnul de egalitate intre cele doua grupari politice, fiecare considerata de istorie criminala in felul sau.
Si astazi nimeni nu ar dori sa-si aminteasca faptul ca pe vremurilr de inceput ale comunismului, exista ceea ce dvs ati afirmat mai sus. Cu timpul lucrurile s-au schimbat, iar atitudinile politice comuniste, desi nu au avut o abordare ideologica nationalista, au dat dovada de nationalism/antisemitism conjunctural (o citez pe dna Lya Biniamin 🙂 )iar cu timpul politica romaneasca a pornit-o pe caile comunismului nationalist..
As mai dori sa citez din articolul dlui Oisteanu :
„Pentru victoria Revoluției din Timișoara s-au jertfit, alături de români, și maghiari, și germani, și sârbi și membri ai altor grupări etnice care de secole conlocuiesc în orașul nostru pașnic, în buna înțelegere. Timișoara este un oraș românesc și european, în care naționalitățile au refuzat și refuză naționalismul. Invităm pe toți șovinii din România, indiferent că sunt români, maghiari sau germani, să vină la Timișoara, la un curs de reeducare în spiritul toleranței și al respectului reciproc, singurele principii care vor domni în viitoarea Casă a Europei”.
Si sa-mi exprim aprecierea fata de cele vazut nu de mult la un tur ghidat prin Timisoara, organizat de dna Getta Neumann, prin ZOOM, dar si aprecierea fata de alegerea primarului timisorean, o alternativa aproape neobisnuita, de a aleg un primar cu o cetatenie germana (poate ca intre timp o are si pe cea romana),
dl. Dominic Fritz, care s-a atasat de mai multi ani de teritoriul si oportunitatile oferite de acest oras (cu calitatile mentionate in citat), si care va incerca sper, sa dea o noua linie de conduita oficialitatilor romanesti.
Este foarte binevenit articolul domnului Oisteanu. Am inteles actualitatea lui si sunt total de acord cu ea. Dar nu sunt de acord, mi se pare nepermis de permisiva fata de fascism afirmarea ca trebuie sa fi la egala distanta de fascism si comunism. Acest lucru e adevarat doar in privinta formelor de stat, nu si in privinta convingerilor individuale. Analogia dintre statele fasciste si comuniste ne-a dovedit-o practica istorica in timp ce ideile se bazeaza pe declaratii teoretice, pe lozinci. Ori acestea sunt fatis bazate pe discriminare si ura la fascisti si neofascisti deopotriva, in timp ce lozincile comuniste propovaduiesc egalitatea dintre etnii, popoare si finalmente indivizi. Eu nu pot sa nu respect din tot sufletul pe comunistii ilegalisti (care desi s-au dovedit idealisti) si-au sacrificat, linistea, avutia si adesea si viata pentru a aduce egalitaea intre oameni. Ei nu pot fi comparati cu indivizii care improsca ura pentru interese proprii.
Cred la fel, D-na Mureșan Iudit. Generalizarea e întotdeauna greșită. Presupun că, trecând prin ambele regimuri de teroare, știți să apreciați din cele trăite. Comuniștii ilegaliști, între care au fost mulți evrei, au avut acea naivitate și idealism de a crede într-o lume unde oamenii sunt egali în drepturi. Mai ales după ce au trecut prin iadul numit Holocaust. Nicidecum nu au fost “derbedei” Și tatăl și unchiul meu din Cluj, Szilágyi András, au fost ilegaliști . András Szilágyi, medic, scriitor și ziarist, a stat în închisoare pentru acest fapt. Apoi a fost deportat la Dachau. Derbedei nu au fost în niciun caz.
derbedei au fost profitorii care au și dărâmat tot ce s-a construit, toți care azi se bucură de această hoție