Bineînțeles că după prima zi de vacanță nu poți scrie impresii de călătorie complete, mai ales când ești, ca mine, om de rând și nu ai darul prezicerii viitorului. În schimb a povesti retrospectiv nu e mare lucru, asta știe oricine. Și cum aceste impresii de călătorie nu au nicio ambiție artistică, voi povesti în continuare despre sejurul nostru din Dubai, unde ne-am refugiat de teama frigului și a coronavirusului.

Aveam o cameră cu demipensiune și nimic nu ne obliga să părăsim hotelul, așa că în prima săptămână am trăit practic ca într-o carantină voluntară. A fost un fel de exercițiu pentru situațiile dificile care ne-ar mai putea aștepta la întoarcere. După cum stau lucrurile, se pare că ne vom putea încă întoarce în Elveția fără mari probleme, dar în zilele noastre nimic nu e sigur.

Șederea noastră la hotel, pe nisipoasa peninsulă Palm, era structurată mai ales în funcție de mese, ne rămânea doar să ne umplem timpul dintre ele. Zilele decurgeau după o ordine prestabilită: micul dejun – internet – plajă – gustare – piscină – internet – cină – somn. A doua zi la fel. Ca să nu devină plictisitor, începând din a patra zi am schimbat ordinea dintre plajă și piscină. Ce ușurare!

Este scris că în ziua a șaptea omul trebuie să se odihnească. Din moment ce noi ne-am odihnit tot timpul, am interpretat această poruncă în sensul unei inversări radicale: după o săptămână am făcut o excursie în centru, la Mall of the Emirates.

Este de mărimea unui oraș în sine, cu tot ceea ce presupune o întreagă localitate urbană – inclusiv canalizare, poliție și gară. În plus sunt 600 de magazine, zeci de restaurante, o clinică de chirurgie estetică, și chiar o instalație de… sporturi de iarnă! Acesta din urmă este, fără îndoială, lucrul cel mai neobișnuit pentru un mall din zona subtropicală. O pantă bine întreținută, acoperită cu zăpadă fină, permite fiilor deșertului să coboare cu schiuri și snowboarduri un deal artificial, unde sunt duși înapoi cu un telescaun. În peisajul artificial de iarnă trăiesc chiar pinguini adevărați, care să sublinieze autenticitatea instalației. Nu prea înțeleg de ce – în Elveția avem o mulțime de stațiuni de schi, dar nicăieri nu am văzut pinguini.

Ne-am plimbat pe nenumăratele străzi ale mall-ului pe mai multe niveluri, am admirat vitrinele splendide, am băut cappuccino și ne-am tuns. Oricât am hoinărit, nici pe departe nu am văzut totul. Mall-ul este uriaș, cred că ar dura săptămâni pentru a-l explora în întregime. Înainte de a ne întoarce la hotel, am cumpărat niște fructe, ceea ce ne-a deschis o uimitoare perspectivă financiar-economică asupra acestei țări. În Elveția suntem obișnuiți cu prețuri pipărate, dar ceea ce am găsit aici, face ca țara noastră să apară ca un paradis al chilipirurilor. Jumătatea de pepene verde pe care am cumpărat-o iubitei mele soții pentru a unsprezecea aniversare a nunții (da, sunt foarte generos!) costa vreo 15 euro. Nu știu exact cât cântărea jumătatea de pepene, dar nu cred că depășea 7.500 de… carate.

Dubai Marina este un bulevard cu aspect european, plin de magazine de suveniruri și de restaurante de toate felurile. S-au pus chiar șine de tramvai în pavaj, cu toate că pe ele nu circulă nimic, numai pentru a întări impresia de Occident. În schimb, peste tot gonesc copii în mașinuțe de jucărie, alimentate electric și iluminate în toate culorile curcubeului. Alături se află unul dintre numeroasele porturi de agrement din Dubai, unde sunt ancorate yachturi extrem de luxoase, cam de mărimea unui portavion mijlociu. Probabil că multimilionarii cu yachturi mai mici decât un teren de tenis s-ar jena să ancoreze acolo.

Un lucru se poate spune cu siguranță despre această metropolă de 3 milioane: nimic, absolut nimic din ce se vede acolo nu este autentic. Este ori importat, ori imitat – totul este însă de cea mai bună calitate, așa încât e suportabil. Localnicii, care reprezintă abia 10% din populație, trăiesc foarte bine. Indiferent de ce fac sau nu fac, de ce știu sau nu știu, fiecare se bucură de îngrijirea familii extinse – fiecare fiind cumva înrudit cu Emirul cârmuitor al țării. Restul populației constă din muncitori străini, o întreagă de armată de acoliți indo-pakistanezi sau filipinezi, fără de care totul s-ar opri. Pentru a fi corecți, trebuie să menționăm că muncitorii străini, deși au mult mai puține drepturi ca localnicii, sunt destul de bine plătiți, desigur mult mai bine ca în țările lor de baștină. Același lucru este valabil și pentru intelectualii occidentali, cum ar fi medicii, inginerii precum și întreg personalul care se îngrijește de bunăstarea fizică a societății.

Punctul culminant al șederii noastre în Emirate a fost fără îndoială zborul cu balonul, de unde am admirat răsăritului soarelui deasupra deșertului. Aventura a început cu un somn scurt, pentru că am părăsit hotelul imediat după patru dimineața, când vulpile deșertului erau încă scufundate într-un somn adânc. După o mică instruire, noi cei 20 de turiști am urcat în nacelă, balaurul din centru a început să sufle înăuntru foc și pară și balonul s-a ridicat pe nesimțite.

Fiind în total patru baloane care au decolat în același timp, am avut parte de vederi uluitoare a celorlalte trei. După răsăritul soarelui, dunele aurii care se pierdeau în zare, aruncau umbre lungi în formă de seceră. Din loc în loc se vedea câte o acacie singuratică și la orizont se întrezăreau munții din Oman de un albăstrui-violaceu. În continuare am survolat cea mai mare centrală solară din Orient, care este încă în construcție, apoi, după o oră de zbor incântător, am aterizat în nisip cu câteva bufnituri violente.

De acolo ne-au adunat cu mai multe jeepuri și ne-au dus la o imitație de tabără de beduini, unde ni s-a servit micul dejun. Desigur, nu putea lipsi nici demonstrația șoimilor de vânătoare, nici o scurtă plimbare cu cămila. Cămila mea, pe nume Alex, părea destul de inteligentă pentru această specie, dar spre marea mea dezamăgire nu înțelegea o boabă românește! A fost interesant, dar mă tem că turismul din Emirate mai are multe de învățat.

Mai avem câteva zile în Dubai. Prognoza meteo ne promite încă o perioadă de grație, cu soare și căldură tropicală, înainte de a reveni la iarna elvețiană. Din păcate, cu excepția nisipului din pantofi, nu vom putea lua nimic acasă. Sau poate că totuși? Da, o mulțime de fotografii, amintiri plăcute și pentru fiecare dintre noi cel puțin trei kilograme în plus.

Peter Biro