Câștigătorul nu ia nimic

Vineri, exact la ora două noaptea, s-a făcut liniște, alarmele au amuțit, nu se mai aud nici avioanele noastre în drum spre Gaza. Au mai trecut câteva ore și spre deosebire de alte împrejurări de acest gen, liniștea nu a fost tulburată. Încetarea focului a fost simultană și fără niciun fel de condiții prealabile. Ambele părți au pretins că victoria le aparține, cei din Gaza au sărbătorit toată noaptea așa-zisa victorie, dându-și seama abia dimineața că au dansat pe ruinele unui oraș bombardat. Oficialitățile militare israeliene și-au exprimat satisfacția de a fi distrus cele mai multe obiective militare ale celor două organizații teroriste, cărora le vor trebui mulți ani până își vor reface arsenalul de arme de distrugere. Hamas pretinde că a fost o victorie strategică, în care a demonstrat că este factorul determinant în viața palestinienilor și tot ce se întâmplă în locurile sfinte ale islamului. Autoritățile israeliene au interzis de mai bine de o lună vizitele la Muntelui Templului, cel mai sfânt loc de rugăciune pentru evreii credincioși (nu mă refer doar la habotnici), pentru a preveni incidentele.

Organizația Mondială pentru Drepturile Omului, cu o majoritate absolută de țări musulmane, și-a pornit bineînțeles campania anti-israeliană cu acuzația de genocid, făcând abstracție de cele 4300 de rachete trase asupra Israelului pentru a ucide oameni nevinovați, în cel mai bun caz încercând să facă un paralelism între Israel și o organizație teroristă. În lume au loc demonstrații împotriva Israelului, diaspora musulmană reușind să învingă în războiul propagandistic și asta nu pentru prima dată în istoria conflictelor israelieno-palestiniene.

Cu un entuziasm ieșit din comun s-a pornit o campanie internațională pentru reconstrucția Gazei, o serie de țări ca SUA, Qatar, Egipt, Uniunea Europeană, etc., manifestându-și intenția de a investi în acest scop miliarde de dolari. Din păcate, acești bani vor ajunge ca de obicei în mâna organizației Hamas, care îi va folosi pentru reconstrucția tunelurilor subterane distruse de aviația israeliană și refacerea arsenalului de rachete, nicidecum pentru construcția de locuințe, spitale și locuri de muncă. Cetățenii din Gaza nu vor trage niciun folos din aceste investiții, rămânând în aceeași situație precară de șomaj, lipsă de locuințe, de canalizare, cu curent electric numai patru ore pe zi…

La Cairo au început în ultimele zile tratativele indirecte dintre Israel și organizația Hamas prin intermediul diplomaților egipteni care, teoretic, cu ajutorul compromisurilor din ambele părți, ar duce la o hudna (armistițiu) de o durată mai lungă, de patru sau cinci ani. Iminența reizbucnirii conflictului umbrește toate strădaniile de a-l aplana.

Timp de unsprezece zile Israelul a fost supus unui tir de rachete fără precedent, care a terorizat o țară întreagă, provocând victime omenești precum și pagube materiale.

În ciuda succesului militar, nici Israelul nu a câștigat nimic din acest război. Care va fi soluția pentru acest conflict? Nimeni nu știe. Poate după atâtea încercări eșuate ale politicienilor, generalilor, conducătorilor palestinieni, diplomaților din diverse țări, ONU, etc., etc., va veni rândul oamenilor simpli să găsească soluția, evrei și palestinieni care în marea lor majoritate nu vor decât să trăiască în pace…

Andrei Schwartz

29/05/2021

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

2 Comments

  • MEHR BORIS commented on June 4, 2021 Reply

    ESTE CLAR CĂ ISRAELUL NU STĂ BINE CU PROPAGANDA PRO-ISRAELIANĂ, EXISTĂ O INERȚIE ȘI O LEHAMITE PE CARE EU CA EVREU DIN ROMÂNIA NU O ÎNȚELEG. CRED CĂ MINISTERUL DE EXTERNE DIN ISRAEL AR TREBUI SĂ INUNDE CAPITALELE ȚĂRILOR PRIETENE ȘI NEPRIETENE CU IMAGINI CLARE DESPRE RACHETELE TRASE DIN GAZA. SIGUR VOR AVEA EFECT..SE POATE ÎNVĂȚA CHIAR DE LA PALESTINIENI PE INVERS DESIGUR.

  • Veronica Rozenberg commented on June 3, 2021 Reply

    Situatia descrisa, pe cat de adevarata, pe atat de penibila !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *