Recent am primit o carte care mi-a trezit interesul în mod deosebit: un dialog între profesorul Jean-Jacques Askenasy, de la Universitatea din Tel Aviv, medic specialist de renume internațional în neurologie, membru de onoare al Academiei Române – și scriitoarea Cleopatra Lorințiu, director adjunct al Institutului Cultural Român din Tel Aviv. Este o conversație între doi intelectuali din două generații diferite și de formații diferite. Primul este un profesor israelian originar din România, născut în anul 1929, care a trecut prin perioada Holocaustului ca elev și prin perioada dictaturii comuniste ca student și tânăr medic neurolog, om care a luptat mulți ani pentru a primi aprobarea de plecare și a ajuns în Israel la intervenția fostului premier Golda Meir în 1972, după 12 de ani de așteptare. Vizavi de el se află o intelectuală română născută în anul 1957, care a crescut în condițiile regimului de dictatură comunistă și nu a cunoscut regimul de dictatură legionară și antonesciană în mod direct, cu numai din lecturi, iar după revoluția din decembrie 1989 a funcționat în diplomația culturală românească și a fost căsătorită cu un intelectual evreu din Franța. Elementele comune ale celor doi oameni sunt preocupările lor intelectuale, ideile liberale și gândirea democratică. Dar ei au și păreri diferite, fără de care dialogul nu ar fi posibil. Deși domnul Askenasy este intervievatul, iar doamna Lorințiu intervievatoarea, totuși este mai curând o conversație, un schimb de idei, confruntând puncte de vedere divergente, dar și asemănătoare. Cartea, întitulată Despre ce nu se uită: Jean-Jacques Askenasy în dialog cu Cleopatra Lorințiu, a apărut la editura RAO din București în prima jumătate a anului curent, 2021. Profesorul Askenasy vorbește despre lucruri care nu se uită, nu pot fi uitate și nu trebuie să fie uitate din biografia sa, dar și din zbuciumata istorie a secolului XX, fapte care pot completa cunoașterea istoriei evreilor din România în perioada Holocaustului și în perioada regimului comunist, precum și a istoriei României în aceste perioade de dictatură, aspecte istorice transmise prin filiera personală a unui intelectual de clasă, mai întâi discriminat etnic, apoi politic, apoi transformat în emigrant nevoit să ia viața de la capăt într-o țară nouă.

Un aspect asupra căruia insistă profesorul Askenasy este problema identității sale. El vorbește atât de evreitatea lui, cât și de legătura lui cu România. În acest context, el se referă la antisemitism, citând o frază a filosofului Nae Ionescu: „Un evreu poate fi un român bun, dar niciodată un român”. El adaugă că „această frază […] explică cel mai bine de ce eu sunt israelian. Comunismul, nazismul sau democrația nu exclud iudeofobia sau ura față de evrei”. Antisemitismul este văzut ca o problemă psihologică a antisemiților, „stigma din creierul lor, nu al meu”, care va înceta numai atunci când această stigmă se va șterge și îi vor considera pe evrei ca egalii lor. Din „român-evreu”, elevul Jean Askenasy a fost transformat de antisemiți în „evreu-român” și după aceea el a decis și a reușit să se transforme în „israelian”. În alt capitol al cărții, el afirmă: „România pe care am cunoscut-o eu este România etnocentrismului. Pentru România am fost și sunt un bun român, dar niciodată un român […] Pentru Israel sunt un israelian bun și totdeauna un israelian. Israelul îmi respectă identitatea fără prejudecăți. Mi-a redat prestanța personalității mele, care era absentă în România”. Răspunsul scriitoarei Cleopatra Lorințiu este: „E dureros ceea ce spuneți, îmi pare că formulați ceva despre o adevărată țară a poporului meu, însă vă mulțumesc că aveți sinceritatea de a o rosti! Desigur, dumneavoastră cunoașteți în amănunt istoricul evreilor în România. Eu doar descopăr acum sursele istorice. Cunoștințele de istorie sunt în mod firesc filtrate de fiecare dintre noi prin experiența personală și prin percepția fiecăruia. Realizez acum cât de traumatizante au fost întâmplările vieții pentru dumneavoastră”.

O temă prezentă în carte, este a legăturilor domnului profesor Askenasy cu România. El este mândru că s-a format în cadrul școlii românești de neurologie, afirmând că este „un produs al școlii savantului Gheorghe Marinescu, fapt care a reprezentat pentru mine, ca și pentru toți elevii acestei școli, care ocupă locuri cheie în neurologia globului, un pașaport de prestigiu. Discipolii savantului care mi-au fost dascăli, Vlad Voiculescu, Oscar Sager, Arthur Kreindler, State Drăgănescu, au fost mitizați de creierul meu și îi port în mine. Tot acest proces mintal avea loc în vitregia cadrului politic al dictaturii comuniste, eu fiind pe lista dușmanilor de clasă”. El continuă să fie atașat sufletește de profesorul Vlad Voiculescu, trecut în lumea drepților.

În legătură cu România, profesorul Askenasy povestește despre revenirea lui în vizită în țara natală după căderea comunismului, bucuria de a-și revedea prietenii și locurile copilăriei și adolescenței, de a colabora cu instituții academice medicale românești. El a devenit membru de onoare al Academiei Române, ca o încoronare pentru meritele sale științifice pe plan mondial. El afirmă: „Istoria tinereții mele este o istorie română, care rămâne pe veci română, nu o pot transfera în Israel. Ea este presărată de prima mea dragoste, de școala și profesorii pe care i-am îndrăgit, de străzile unde am locuit, de splendorile țării românești, împreună cu durerile celor două dictaturi, care nu numai că nu se pot șterge, dar nu au voie să se șteargă, decât cu riscul de a-mi pierde autenticitatea, pe care o respect… Când sunt în Israel, mi-este dor de România. Când sunt în România, mi-este dor de Israel. Există însă o diferență între cele două, care ar fi bine pentru români să o înțeleagă, deoarece ei au creat-o: dorul de Israel îmi dă prestanța de care am nevoie”. Profesorul Askenasy adaugă: „Nu am întrerupt niciodată relațiile cu România, mi-am respectat prieteniile și prietenii, indiferent de orientarea lor ideologică. Odată plecat în patria mea de veci, Israel, am avut bucuria de a-mi transforma căminul meu familiar în casă de oaspeți pentru toți foștii mei colegi și prieteni care au venit la congrese, conferințe sau în vizită”.

Totodată, profesorul Askenasy povestește despre activitatea sa științifică, medicală și didactică în Israel. Un aspect interesant este al voluntariatului său ca medic generalist timp de trei ani, o dată pe săptămână, începând din 1978, în orășelul Yeruham, aflat la 150 kilometri distanță de Tel Aviv. Domnul Askenasy a făcut acest lucru din dorința de a ajuta, din conștiința sa de medic, văzând gravitatea lipsei de asistență medicală în orășelul periferic. Era în perioada în care lucra ca neurolog la spitalul Ichilov din Tel Aviv. El povestește și despre dificultățile de integrare cărora a fost nevoit să le facă față în țara nouă, în care venise la vârsta de 43 de ani, cu familie, fără cunoașterea limbii. Dar a reușit în cele din urmă, datorită tenacității și perseverenței sale, ajungând un savant de renume mondial, cunoscut în Franța și în Statele Unite ale Americii, care a vizitat 40 de țări și a participat la numeroase reuniuni internaționale.

Profesorul Askenasy evocă figura unor oameni pe care îi cunoaște sau pe care i-a cunoscut și apreciat, din domeniile științei și culturii: Augustin Buzura, Jacques de Decker, Moshe Idel, Aliza Begin, Menachem Begin, Meir Rosenne, Solomon Marcus, Nicolae Cajal, Maya Simionescu, Sorin Antohi, Horațiu Mălăele. În cadrul fiecărei prezentări, aduce în fața cititorilor atât biografia personalității respective, cât și legătura sa socială și sufletească cu acea personalitate. Povestirile sale despre personalitățile prezentate sunt scrise cu înțelegere, dragoste și simț al umorului.

Un alt aspect important, care îl prezintă pe profesorul Askenasy într-un mod profesional, este faptul că el vorbește despre preocupările sale științifice, ca specialist în cercetarea creierului omenesc: ce rol are creierul, cum funcționează, cum pot fi depistate și vindecate unele boli ale creierului, care este raportul între neurologie și psihiatrie. El povestește și despre specializarea sa în analiza situației creierului omenesc în timpul somnului. Doamna Lorințiu îi pune întrebări în domeniul specialității lui, neurologia, adăugând că ea nu cunoaște acest domeniu și caută să învețe câte ceva foarte general de la el. Profesorul Askenasy explică, străduindu-se să dea explicații pe înțelesul tuturor.

Să sperăm că vom înțelege și noi câte ceva din lectura cărții. Și, bineînțeles, dacă profesorul este totdeauna un exemplu pentru studenți, să acceptăm părerea că, în cazul acesta, el este un exemplu pentru noi toți, pentru public, indiferent de specialitate….

Să încheiem cu multe urări bune de sănătate ambilor autori!

Lucian-Zeev Herșcovici