Dacă nu vor interveni surprize, doi criminali de război naziști vor sta pe banca acuzaților în așteptarea pronunțării verdictului. Procesele celor doi sunt programate în Germania, în septembrie și octombrie.

Inculpații sunt un bărbat și o femeie care au reușit să ajungă nevătămați la vârsta de 100, respectiv 96 de ani, trăind probabil în condiții mult mai decente decât cele pe care le-ar fi meritat. Numele celor doi sunt ascunse de ochii publicului, în conformitate cu regulile stricte legate de protejarea identității.

S-ar putea să nu greșească cei care afirmă că acestea să fie ultimele încercări de a permite lumii să audă din gura făptașilor mărturii legate de grozăviile Holocaustului. (Nu pot afirma cu hotărâre dacă acest amănunt este în favoarea sau defavoarea chemărilor la ”Să nu uităm!”).

,,Ea” este învinovățită de a fi lucrat pe post de secretară a comandantului SS al lagărului de la Stutthof, unde șase mii de polonezi au fost deportați încă în primele zile ale invadării țării lor de către trupele germane la sfârșitul verii lui 1939.

Stutthof, situat nu departe de orașul Gdansk, sau Danzig, a fost cândva o tabără militară poloneză, mai târziu transformată, conform noilor necesități impuse de război, în lagăr de concentrare, hotărâre pronunțată în mod oficial în 1941, când locul a devenit potrivit pentru ”găzduirea” evreilor polonezi, scopul final fiind exterminarea lor.

Cu timpul, tabăra a fost echipată cu indispensabilele garduri electrice și extins, pentru ca munca sclavilor transportați spre această destinație să contribuie la buna funcționare a uzinelor și fermelor din apropiere, spre satisfacția, manifestată în mod deschis, a membrilor comunității locale.

Condițiile mizere de la Stutthof au devenit rapid exemple imitate cu fidelitate de responsabilii cu înființarea de noi lagăre pe teritoriile ocupate în perioada care a urmat.

Una dintre întreprinderile care au profitat copios de munca silnică a deportaților la Stutthof a fost fabrica de săpun a profesorului Rudolf Spanner, devenit ofițer SS, inventatorul metodei de transformare a grăsimilor umane extrase din cadavrele evreilor executați. Săpunul a devenit un produs extrem de popular, purtând numele prescurtat de RJS, de la Reines Judische Fett.

După război, Spanner a scăpat arestării, continuându-și prolifica activitate de cercetare științifică.

Mulți dintre deținuții de la Stutthof, considerați prea slabi pentru a lucra, au fost lichidați în camerele de gazare ale lagărului, chiar de către infirmierii locului, fapt denunțat în documentele păstrate la Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA.

Conform evidențelor, 60.000 de deținuți au pierit la Stutthof și în lagărele anexate, uciși de soldați nemți asistați de paznici ucraineni.

Odată cu vestea apropierii trupelor aliate, cinci mii de deținuți ai lagărului au fost mânați printr-un marș local al morții spre țărmurile Mării Baltice. Cei ajunși la destinație au fost împușcați până la ultimul, cadavrele fiind aruncate în apele mării.

Din banca acuzaților celui de al doilea proces va depune mărturie ”el”, centegenarul din Brandenburg, bănuit de a fi participat, în calitate de paznic SS, la asasinarea a 3.518 deținuți ai lagărului de la Sachsenhausen. Dezbaterile vor avea loc la Oranienburg, oraș cunoscut pentru uluitorul său palat, aflat în vecinătatea locului de coșmar.

În afară de ”activitatea” sa în cadrul plutonului de execuție al lagărului, conform unor dovezi, el ar fi luat parte și la lichidarea deținuților în camerele de gazare. Procurorul responsabil în această târzie încercare de a face dreptate a dezvăluit recent unui reporter al publicației Welt am Sonntag că examenele medicale au confirmat că inculpatul este capabil de a participa la dezbateri timp de două ore și jumătate în fiecare zi.

În jur de 30.000 de evrei au fost arestați în noiembrie 1938, ca urmare a pogromului botezat Kristallnacht. Șase mii dintre ei au fost deportați la Sachsenhausen. În 1944, evrei din Ungaria și Polonia au fost transportați spre temuta adresă, unde îi aștepta un tratament mai nemilos decât cel la care fuseseră supuși deținuții până atunci.

Printre cei 200.000 de deportați la Sachsenhausen au fost și evrei clujeni.

Printre altele, pe lista inițiativelor din regiune se afla și o uriașă fabrică de cărămidă lângă Oranienburg. Pe una din plăcile memoriale ale lagărului se menționează că pe podul spre Klinkenwerk traversau zilnic 2000 de deținuți, sub privirile populației locale.

Printre metodele de tortură și exterminare folosite de conducerea lagărului figura și cea numită ”testarea de saboți”: candidaţii erau forțați să mărșăluiască zile în șir, cărând saci de zeci de kilograme, pentru a fi măsurată durabilitatea tălpilor de lemn.

Se mai știe că la Sachsenhausen au fost măcelăriți peste 13.000 de prizonieri, soldați ai Armatei Roșii. Printre ei se aflau și evrei. Mulți au fost gazați în camere mobile, puse la punct în laboratoarele proprii ale lagărului.

La data eliberării lagărului, 22 aprilie 1945, au fost numărați la Sachsenhausen 3.000 de deținuți în viață, dintre care 300 au pierit în zilele care au urmat.

Epilogul la acest material este, din nefericire, auzit mult prea des: activitatea naziștilor veterani este urmată cu evlavie de către moștenitorii tradiției, întocmirea de dosare contra lor aglomerându-se cu o viteză alarmantă; o mare parte dintre ele sunt anulate, din diferite motive, înainte de intentarea proceselor. Recent, Curtea Federală de Justiție a decis însă condamnarea la închisoare pe viață a Beatei Zschäpe, membră a celulei neonaziste NSU. Alți doi membri din conducerea grupării s-au sinucis în anul 2011, după asasinarea a opt persoane civile și o angajată a poliției.

Procesul contra membrilor grupării s-a extins pe o perioadă de cinci ani, verdictul cuprinzând nu mai puțin de 4.000 de pagini.

Activitatea organizației NSU-National Socialist Underground s-a desfășurat nederanjată timp de ani în șir, ea fiind descoperită din pură întâmplare, în urma unui jaf comis de membrii săi.

George Farkas