Arabii israelieni, care reprezintă 20% din populația țării, se bucură de drepturi egale, dar mulți dintre ei se consideră palestinieni în vorbe și în fapte. În scurta istorie a Israelului modern, relațiile evreilor cu arabii, cetățeni ai Israelului, au cunoscut înfloriri, dar mai ales ofiliri. În toate războaiele, arabii „noștri” au ținut partea inamicului, ceea ce într-o oarecare măsură este de înțeles, ei aparținând aceluiași popor. Această poziție nu poate fi însă acceptată atunci când ea duce la trădare și colaborare cu inamicul. Așa a fost cazul parlamentarului arab Azmi Bashara, născut într-o familie creștină baptistă. În timpul celui de-al Doilea Război Libanez, el a vândut informații strategice despre locuri sensibile, spre care teroriștii Hizbollah să trimită rachete. În 2007, simțindu-se “cu musca pe căciulă”, el a trecut granița în Iordania și de atunci trăiește în Qatar.
Recentul conflict cu Gaza a scos la iveală dușmănia arabilor. În orașele cu populație mixtă, ei au dat foc caselor și mașinilor vecinilor cu care trăiseră în pace ani de zile, au incendiat sinagogi și au linșat câțiva evrei nevinovați. Reacțiile conducerii lor – în măsura în care ele au existat – s-au auzit numai în surdină. Și extremiștii noștri purtau o parte din vină, mai ales cei de pe teritoriile ocupate, dar nimic nu îndreptățește comportamentul barbar care s-a înregistrat în orașele cu populație mixtă, mai ales la Lod și Acco, și la beduinii din sudul țării.
Dar situația este foarte complexă. Druzii, cerchezii și arabii creștini, dar și mulți arabi musulmani, printre care și beduinii, doresc să se integreze în societatea israeliană democratică și prosperă. Unii chiar servesc ca voluntari în armata de apărare israeliană.
Beduinii sunt o comunitate musulmană concentrată în unele localități din nordul și din sudul țării. Ea număra în jur de 200.000 de suflete. Mulți dintre ei, mai ales cei din sud, continuă să ducă o viață semi-nomadă, trăind în așezări temporare, unele nerecunoscute oficial.
https://www.refworld.org/docid/5ba34aff7.html
În Războiul de Independență, beduinii au întors armele și au trecut de partea Israelului. Steagul lor include și Steaua lui David,simbolul Israelului și al sionismului. De atunci ei servesc în mod voluntar în armată.
Tot voluntari sunt și arabii musulmani, cerchezii, arabii creștini și bahaii (o sectă izgonită din Iran în secolul al XIX-lea), pe când evreii și druzii fac armată obligatorie. Unii beduini au apărat așezări evreiești atacate de arabi încă înaintea Războiului de Independență. Generațiile beduine mai vechi au rămas pro-israeliene; noua generație se împarte în pro-israelieni și pro-palestinieni. Și totuși noua generație a produs și beduini mândri de a fi cetățeni israelieni. Așa este cazul diplomatului Ishmael Khaldi, de origine beduină, care după ce a servit la armată, iar apoi a fost consul în California, a devenit ambasadorul Israelului în Eritreea. El nu ezită să critice unele aspecte pe care le consideră inegalități și nedreptăți față de comunitatea beduină. Khaldi nu este un beduin sionist, dar este exemplul minoritarilor care pot reuși în societatea israeliană democratică.
https://en.wikipedia.org/wiki/Ishmael_Khaldi
Druzii israelieni nu se consideră musulmani, chiar dacă religia lor a apărut ca o ramură a șiiților ismailiți. Ea a apărut în Egipt în jurul anului 1000 și esența ei nu este cunoscută, pentru că ei o țin în secret. Druzii fac armată obligatorie și sunt soldați excelenți, implicați în multe fapte eroice în războaiele Israelului. Aceasta comunitate mică, de cca.122.000 de suflete, a pierdut mulți soldați luptând pentru Israel. Ei se consideră frați de sânge cu evreii. Fostul parlamentar druz Amal Nasser el-Din a întemeiat Zionist Druze Circle (Cercul Sionist Druz).
Cerchezii sunt o comunitate mică, de doar 4000 de suflete, care trăiesc în două sate din Galileea, unde s-au stabilit încă de pe vremea stăpânirii otomane. Circassia era un stat creștin din nordul munților Caucaz. În sec. al XVII-lea, ca urmare a tendințelor expansioniste ale Imperiului Rus, cerchezii au trecut la islam. Când Rusia le-a ocupat țara, în sec. al XIX-lea, cam un milion au fost exterminați de armatele țariste și restul s-au risipit în lume.
Chiar dacă sunt musulmani, ei sunt devotați statului evreu. Ei au ajutat la imigrarea ilegală a evreilor în Palestina, pe vremea mandatului britanic. Ei sunt cetățeni mândri ai Israelului și unii tineri servesc ca voluntari în armată.
https://en.wikipedia.org/wiki/Circassians_in_Israel
https://en.wikipedia.org/wiki/Circassian_genocide
Arabii creștini. Gabriel Naddaf este un preot grec ortodox, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Ortodoxe din Ierusalim. Are 48 de ani și este unul dintre inițiatorii recrutării tinerilor arabi creștini în armata israeliană. Mulți arabi musulmani îl critică pentru faptele lui, dar scopul lui și al adepților săi este de a-i integra pe tinerii arabi creștini în societatea israeliană. https://en.wikipedia.org/wiki/Gabriel_Naddaf
Alți arabi israelieni care se identifică cu Israelul
În 2012, 75% dintre arabii israelieni recunoșteau dreptul la existență a statului Israel și 48% sprijineau existența unui stat democratic evreu. Maiorul Ala Wahib este un arab musulman care se consideră sionist israelian arab. El povestește că a crescut într-o societate care nega existența Holocaustului, dar o vizită, în lagărele de exterminare din Polonia i-a schimbat complet atitudinea. Wahib nu renunță la religia și tradițiile musulmane, dar în același timp se declară un patriot israelian.
https://israelforever.org/people/officer_muslim_zionist_israel_hayom/
Anett Haskia este încă o musulmană susținătoare ferventă a patriei sale, Israel. Ea e coafeză, are trei copii și a servit în armata israeliană. Nu numai că susține existența Israelului, dar la nevoie ea se declară gata să se sacrifice pentru țara ei.
La fel și musulmana ționistă Sara Zoabi.
Este bine știut că în universitățile americane s-a infiltrat puternic propaganda antiisraeliană condusă de BDS. Studenți evrei încearcă fără prea mult succes să contracareze propaganda BDS. Ceea ce ei nu reușesc, se pare că reușește Lian Najami, o arabă musulmană israeliană de 21 de ani. Ea este adepta coexistenței pașnice și toleranței între arabi și evrei în Israel.
https://www.timesofisrael.com/pleading-israels-case-on-campus-it-helps-if-youre-not-jewish/
Închei articolul cu un film care prezintă zece aspecte mai puțin cunoscute legate de arabii israelieni.
În concluzie, majoritatea arabilor israelieni au potențialul de a deveni cetățeni devotați ai țării în care trăiesc, Israel, dar pentru a atinge acest țel, ambele părți trebuie să depună eforturi și facă concesii. În loc de teamă reciprocă, trebuie cultivată o politică de apropiere între cele două neamuri. Israel este și va rămâne patria evreilor, care acordă drepturi egale minorităților.
Tiberiu Ezri
13 Comments
Un grăunte de optimism în oceanul furtunos !
E bine că auzim și de acei puțini care dau speranță !
Dum Spiro Spero.
Un articol extrem de interesant, cu informatii relevante.
Multumesc
“Arabii israelieni, care reprezintă 20% din populația țării, se bucură de drepturi egale, dar mulți dintre ei se consideră palestinieni în vorbe și în fapte.”
Tibi, nu cred ca poti face acesta afirmatie si ma mira foarte mult ca o faci. Arabii israelieni NU AU DREPTURI EGALE cu israelienii, si nu ar fi doar legea natiunii – Basic Law: Israel – The Nation State of the Jewish People – votata in anul 2018, devenita o lege fundamentala in statul Israel. Daca am considera posibilittea arabilor de a fi angajati in multe dintre intreprinderile israeliene, nu se poate spune ca ar avea drepturi egale. Si de asemenea, de aceasta data este o atitudine sociale si nu politica, cati israelieni ar accepta fara sa carteasca, ca sa aiba un vecin arab in blocul in care locuiesc? Aceasta nu este o chestiune de lege sau de drept legal, este o chestiune de mentalitate, e adevarat.
Ca sa nu vorbim de aceea ca nu putine intreprinderi le sunt oricum inchise.
E adevarat ca numarul lor creste in ramuri ale economiei si fara sa urmaresc statistica, stiu din proprie experienta ca sunt multi studenti arabi in toate univeristatile israeliene, in politehnica israeliana, Tehnionul, dar de aici si pana la drepturi egale, chiar oficiale, cred ca este inca o distanta.
Cat de indreptatita este atitudinea statului fata de anumite limitari ale accesului arabilor in diferite ramuri economice, aceasta e o alta chestiune.
DIn pacate dusmania unora fata de ceilalti, pe ambele parti, chiar daca desigur balanta se inclina puternic inspre lumea araba, care isi educa copiii in spiritul urii si neintelegerii vesnice, este dura, agasanta, violenta dar mai ales trista si scoate in evidenta, pentru un spectator la evenimentele care se petrec in aceasta tara, o problema care nu pare ca va fii surmontata in urmatorul secol.
Draga Veronica
Doar partial si tu si am eu dreptate. Vina este de ambele parti. Ei nu vor sa faca armata ca se simt palestinieni. Unii nu vor sa vorbeasca ebraica. Cei cu care lucram in mediul medical cel putin, si drepturi egale. Cei care se integreaza in societatea israeliana au drepturi egale. Legea statului evreiesc este intr-adevar o greseala. Nu e nevoie de asemenea lege fiindca noi stim ca Israelul este statue evreilor in primul rand. Asta insa nu limiteaza drepturile arabilor care accepta suveranitatea Israelului si sunt nu putini arabi care accepta acest lucru.
T.E. – Foarte , foarte frumos / corect răspuns pentru V.R. Dînsa emite o părere dar începe și sfîrșește judecînd cu inima . Și eu sînt de părere că există o egalitate atît cît se poate general vorbind – că se poate și mai bine e o afirmație întotdeauna adevărată – nici între diferitele alia în Israel n-a fost/este egalitate absolută – Am lucrat o scurtă vreme la Beer Sheva .Vecinii de la et.4 ( evrei ) nu mai coborau covoarele , le băteau în casa scărilor ( eu nu interveneam , locuiam acolo temporar cu chirie , familia fiind la Netanya ) .K.I.
V.R. – Te rog citește comentariul meu la cele scrise de d. T.E.
OK
Da, situatia aici e complicata.
Ai si drept la vot ca toti altii.
Au si drept la vot.
Lectura articolului mi-a clarificat câteva nelămuriri privind arabii din Israel. În mod firesc, arabii cetăţeni israelieni ar trebui să sprijine ţara ai cărei cetăţeni sunt, dar se pare că în societatea arabă din Israel acest lucru nu e de la sine înţeles