De la München 1938, la Geneva 2022

Zilele trecute am văzut pe Netflix filmul Munich: The Edge of War al regizorului german Christian Schowochow după cartea autorului britanic Robert Harris. E un film de spionaj care se petrece la München în 1938. A fost anul când prim-ministrul Marii Britanii, Neville Chamberlain, și președintele Republicii Franceze, Edmond Daladier, au semnat cu Hitler și Mussolini pactul de la München, prin care au cedat Cehoslovacia puterilor Axei. Mai bine zis i-au satisfăcut conducătorului Germaniei naziste, Adolf Hitler, poftele de extindere, în speranța de a salva Europa de la un nou măcel. Marile puteri au jertfit o țară democratică, cu tradiții culturale, cu o industrie dezvoltată, care i-a dat omenirii pe Kafka, Hašek, Smetana, Dvořak. Ulterior prim-ministrul Marii Britanii a susținut că prin acordul de la München a câștigat timp în vederea pregătirii țării sale pentru războiul care a urmat la un an după semnarea tratatului.

Actualmente, Rusia amenință o lume întreagă că va invada Ucraina, o țară democratică, independentă, pentru a apăra minoritatea rusă din Donbass, parte integrantă a Ucrainei. În 1938, evenimentele au început cu cedarea Regiunii Sudete, unde trăia populația germană din Cehoslovacia, și a continuat curând după aceea cu ocuparea întregii țări. Crimeea a fost anexată Rusiei încă în 2014, ca rezultat al unei acțiuni militare a armatei ruse, iar acum Donbass e noua zonă de dispută dintre armata ucraineană și naționaliștii ruși sprijiniți de Moscova. Asemănarea între cele două situații e evidentă. Pactul de la Geneva, Paris sau oriunde va fi încheiat, va fi oare un nou pact München, varianta 2022?

Nu, sub nicio formă nu vreau să fac o paralelă între Hitler și Putin, nici între Germania nazistă și Rusia actuală. Vreau doar să atrag atenția, și nu sunt singurul, asupra similitudinii celor două probleme. SUA și Vestul au o atitudine foarte oscilantă. Sancțiunile financiare, care s-ar aplica dacă Rusia ar invada Ucraina, nu vor speria Kremlinul. Mai mult, Moscova amenință să întrerupă furnizarea de gaz Germaniei și altor state din vestul Europei în miezul uneia din cele mai geroase ierni din ultimii ani. La ora actuală Washington a hotărât să trimită opt mii de soldați americani în țările învecinate cu Ucraina, membre ale organizației NATO, dar ei nu vor participa la lupte în eventualitatea declanșării războiului ruso-ucrainean, scopul lor fiind numai apărarea țărilor aliate. Motivul acestei neintervenții este prevenirea unui nou război european sau poate chiar mondial. Există o oarecare logică, dar nu pot să nu fac asociația cu evenimentele din 1938. America și Europa vor privi cum Rusia, în prezent poate cea mai mare putere militară, va purta război cu unul dintre statele Europei. Și ce va urma? Poate România, Polonia, Bulgaria? Va fi un infern, un măcel cumplit, poate și lagăre de concentrare sau arme nucleare? Încă nu e prea târziu pentru a opri catastrofa. Poate de data aceasta, spre deosebire 1938, RAȚIUNEA VA ÎNVINGE!

Andrei Schwartz

06/02/2022

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

5 Comments

  • Marica Lewin commented on February 21, 2022 Reply

    Va multumesc, datorita dvs am vazut filmul ,” Munich, the edge of war”,un film care reda perfect atmosfera de inaintea razboiului si semnarea acordului.
    Sigur, ne punem problema: oare ce s-ar fi întâmplat daca nu se semna acordul?
    Oare Cehoslovacia, Franta si Anglia invingeau Germania? Sau doar razboiul incepea cu un an mai devreme?
    Oricum urmarim evenimentele din 2022
    Suntem martori la un moment de răspântie.

  • NM commented on February 11, 2022 Reply

    NU SE MAI POMENESTE AZI DE FAPTUL CĂ CRIMEEA A FOST DĂRUITĂ UCRAINENILOR DE HRUSCIOV ȘI NICI DE COMPORAMENTUL UCRAINIENILOR IN POLONIA DUPĂ CEL DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL.

  • Andrea Ghiţă commented on February 10, 2022 Reply

    Comparaţia e seducătoare, dar nu prea are acoperire în realitate. Totuşi, Cele două tabere sunt foarte puternice din punct de vedere militar, nu ca acum 84 de ani, când Germania era mult mai puternică decât restul puterilor occidentale. Putin nu e Hitler şi nici Ucraina nu e Cehoslovacia deşi are în componenţă şi teritorii ale Cehoslovaciei interbelice.

  • theodor toivi commented on February 10, 2022 Reply

    Doua cauze majore ale crizei:

    1. Ceace a facut ucraineanul Hrushciov ajuns la carma URSS (extinderea peste masura a Ucrainei in teritorii rusofone) a fost in realitate o agresiune ucraineana impotriva Rusiei.

    2. Dorinta nejustificata a occidentului de a integra Ucraina in NATO este cauza majora a crizei actuale…

  • tiberiu ezri commented on February 10, 2022 Reply

    Articol foarte important prin mesajul lui care ne pune pe ganduri.
    Cun scria cineva, odata, razboaiele se trag de la testosteron, la fel ca la masculii aflati in perioada rutului, numai ca ele nu duc la reproducere ci la distrugere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *