Un taxi pentru Cosmos!

Conflictul actual dintre Rusia și Ucraina este urmărit cu interes și cu mare îngrijorare de miliarde de oameni. Dar există un om care îl urmărește chiar cu sufletul la gură, fapt cu atât mai ciudat cu cât acest om nu se află nici la Moscova, nici la Kiev și de fapt nici nu se află pe această planetă.

Mark Vande Hei a pornit acum aproape un an într-o expediție de cercetare în spațiu. El ar trebui să își termine misiunea pe 30 martie. Problema este că Vande Hei e american, iar taxiul care ar trebui să-l aducă înapoi din delegația extraterestră e rusesc. De când Vande Hei a părăsit planeta, relațiile dintre America și Rusia nu doar s-au răcit, ci chiar au înghețat. „Criminal de război” îl numește președintele Biden pe președintele Putin, iar acesta la rândul lui face tot posibilul pentru a-i da dreptate.

Adevărul este că Vande Hei are motive să fie îngrijorat. “Nu vom admite ca banii contribuabililor sovietici să fie folosiți pentru a aduce înapoi pe dușmanul yankeu”, scria nu demult pe Twitter președintele programului spațial rusesc, instabilul Dmitri Rogozin. Cei de la stația RosKosmos, partenerul rus al NASA, încearcă să-l calmeze pe american. “Nu a existat încă niciun caz în care să ne abandonăm clienții” – spun ei. Pe de altă parte, nu a existat încă niciun caz în care rușii să amenințe cu arme nucleare… cel puțin până acum trei săptămâni.

“Războiul e departe, pe Pământ. Acolo sunt probleme grele. La noi în spațiu toate sunt ușoare ca fulgul”, încearcă Vande Hei să liniștească spiritele. Dar el precis nu e liniștit. Dacă va pierde autostopul spațial din 30 martie, situația lui nu e deloc roză. Probabilitatea să prindă un „ia-mă nene” în viitorul apropiat e chiar mai mică decât probabilitatea să prindă un accelerat în gara din Coșteiu Nou – și din câte știu eu, Coșteiu Nou încă nu are gară.

Ar fi fost o rază de speranță, căci nu demult, miliardarul Elon Musk a inaugurat o linie aeriană Pământ-Suburbii, pe nume SpaceX, care deservește spațiul extraterestru. Dar spre deosebire de miliardarul din filmul Don’t look up, el a declarat că nu are cum să-l ia pe Vande Hei, căci capsulele lor sunt incompatibile.

Vande Hei, care a depășit deja recordul de ședere în spațiu deținut de un cosmonaut american, a declarat că nu are nicio intenție să depășească și recordul mondial.

Dacă va avea totuși noroc și se va putea întoarce din expediție pe nava Soiuz, în 30 martie, eu am o idee. Următorul echipaj care va pleca în spațiu să fie format din cosmonauții Serghei Lavrov și Dmitri Rogozin, iar Vladimir Putin, să fie comandantul echipajului. De acolo, de sus, vor putea vedea cu ușurință enormitatea minciunilor pe care le debitează zilnic poporului rus. Iar aici la noi, pe pământ, în lipsa lor viața ar deveni mult mai suportabilă.

George Schimmerling

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

2 Comments

  • Andrea Ghiţă commented on March 25, 2022 Reply

    Cred că acest cosmonaut care a experimentat colaborarea internaţională într-un scop realmente important pentru umanitate şi vede c’t de mică e acest “glob de lut” ar putea să le spună mai marilor lumii cât de neînsemnaţi sunt şi că jocul lor de orgolii şi interese e pe cale să distrugă tot ceea ce a acumulat Omenirea pentru a face posibilă misiunea spaţială. Dar cine să-l asculte?!

  • tiberiu Ezri commented on March 24, 2022 Reply

    Cel putin sa-i trimita niste tablete cu alimente concentrate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *