Ghid practic de conduită după acte teroriste

Valul de atentate teroriste care a avut loc în Israel săptămâna trecută, soldat cu moartea a unsprezece oameni, ne-a șocat atât prin gravitatea lor, cât și datorită implicării arabilor israelieni în două din cele trei evenimente tragice. Camerele de luat vederi de pe străzi au înregistrat în amănunțime evenimentele. Canalele de televiziune au reluat imaginile din cinci în cinci minute. Un cetățean îmbrăcat în albastru (șoferul unui autobuz care trecea printr-unul din marile centre comerciale ale Beer Șevei), înarmat cu un pistol, se apropie de un om cu un cuțit în mână (care a ucis patru oameni). Parcă era un duel din filmele de acțiune. Teroristul se repede la omul cu pistolul, care, după ce îl somează să arunce cuțitul, îl împușcă.

Câteva zile mai târziu, pe o stradă principală din Hedera, doi teroriști înarmați cu automate trag la întâmplare în trecători, reușind să omoare doi soldați din forțele de ordine și să rănească grav alți doi oameni. Intervenția unor luptători din trupele speciale reușește să-i neutralizeze pe cei doi teroriști, arabi israelieni, despre care ulterior se adeverește că sunt adepți ai ISIS.

Într-o seară din mijlocul săptămânii, la Bnei Brak (oraș de lângă Tel Aviv, locuit de religioși), un ucigaș cu armă automată trage în oricine îi iese în cale. Un biciclist reușește să scape teafăr din ploaia de gloanțe, dar un om aflat la volanul unei mașini nu are același noroc și e ucis. Tipul cu arma continuă măcelul și ucide doi muncitori ucraineni care mâncau la o pizzerie, după care trage într-un bărbat care se plimba cu un copil în cărucior. Bărbatul apără cu trupul lui pe noul născut și îl salvează, dar își pierde propria viață. În sfârșit apar doi polițiști pe o motocicletă. Ei îl doboară și îl anihilează pe terorist, dar unul dintre ei este ucis în schimbul de focuri. Este un polițist de origine arabă care, cu prețul vieții lui, a reușit să oprească măcelul și să salveze viața a numeroși oameni.

Vezi imaginile de la televizor și nu-ți vine să-ți crezi ochilor, un măcel în transmisie directă! Din păcate nu este un film de groază, ci realitate! În numai opt minute, un terorist palestinian din organizația extremistă Jihadul Islamic (finanțată de Iran) pune capăt vieții a cinci oameni nevinovați!! Toate aceste crime au fost comise de fundamentaliști religioși în numele Coranului, greșit interpretat.

Unsprezece oameni au pierit ca rezultat acestor acte de teroare. Gloanțele nu au făcut deosebire între evrei, musulmani sau creștini. Printre victime sunt și doi arabi din forțele de ordine, doi ucraineni, care n-au murit în focul luptelor din țara lor, invadată de trupele putiniste, ci pe “Terra Santa”.

Timp de câteva zile, oamenii panicați nu au îndrăznit să iasă din casă, străzile au fost aproape goale, la fel și marile magazine. Dar la fel ca în alte dăți, în această țară unde au fost comise zeci de acte teroriste, lumea s-a calmat și viața și-a reluat cursul obișnuit. Am supraviețuit unor evenimente mult mai grave, vom supraviețuii și unui măcel transmis în direct la televizor. AM ISRAEL HAI! Sau în traducere: poporul Israelului supraviețuiește în ciuda tuturor pericolelor și vicisitudinilor vieții.

Grupuri de oameni revoltați ies pe stradă și cer răzbunare, scandând lozinci rasiste. Partidele arabilor israelieni condamnă actele teroriste, la fel și guvernele unor țări din Golful Persic, regele Iordaniei și președintele Turciei, Erdogan. Canalele de televiziune transmit imagini de la înmormântările victimelor. La înmormântarea lui Huri Amar, polițistul arab care a murit în schimbul de focuri cu teroristul, au participat o mie de oameni, printre care numeroși locuitori religioși ai orașului Bnei Brak. Primarul a hotărât să numească o stradă a orașului în amintirea polițistului erou.

Logodnica lui Huri Amar, din echipa de luptători motocicliști ai poliției, și-a luat rămas bun de la omul pe care l-a iubit cu o frază care reflectă realitatea și complexitatea vieții din această țară, unde până la urmă conviețuiesc evrei și arabi:

“Întotdeauna am spus că tu ești Huri doar al meu, eroul meu, dar acum ai devenit Huri al unei întregi țări, eroul tuturor israelienilor.”

Andrei Schwartz

02/04/2022

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

8 Comments

  • Harry Zissu commented on April 8, 2022 Reply

    Trebuie să ne obişnui cu idea că Războiul de Independență a Statului Israel mai continuă. Cine citeşte cronica acelor ani poate vedea imediat că ce apărea în presă atunci este aproape identic cu ce se scrie în zilele noastre. Diferența este că acum avem o țară organizată cu forțe de apărare şi atunci existau pe aici doar o mână de Evrei dar aveau un spirit de unitate şi de luptă de care avem multă nevoie şi acum.

  • Eva Grosz commented on April 8, 2022 Reply

    Este de necrezut unde a ajuns ura și teroare grupărilor teroriste musulmane ,care influențează și persoane individuale de a omorâ cetățeni israelieni inocenți.
    Opinia internațională împotriva acestui măcel de abia se aude. Din contra se aude critica politicii israeliene, orice guvern ar conduce și orice ar face ea ca Israelul să supraviețuiască. Oare se va învăța ceva de e urma acestor evenimente? Tineri israelieni stau într-o cafenea la sfârșit de săptămână în inima Tel Avivului…și dintr-o dată cineva îi împușcă. Atât de mare este ura.Revoltător !

    • Andrea Ghiţă commented on April 8, 2022 Reply

      Din păcate, după un răstimp ceva mai liniştit, situaţia a escaladat îngrozitor de mult. NU, lumea nu va învăţa, nu se va schimba, dimpotrivă. Ura a atins cote nemaiîntâlnite şi e potenţată de social-media. Nu pot să-mi iamginez cum s-ar putea vindeca lumea de ură. Totuşi, noi, cei din Baabel promovăm înţelegerea, reconcilierea şi omenia.

      • Eva Grosz commented on April 8, 2022 Reply

        Așa este Andrea !
        Pesach Sameach ,sărbători de Paște fericite !

  • Veronica Rozenberg commented on April 8, 2022 Reply

    Tragedia poate continua mai departe, ar trebui mentionat ca politistul arab era arb crestin iar iubita fare urma sa i devina sotiecera evreica. Sapte ani au precedat hotararii de a se casatori. O situatie usor de inteles intr o lume atat de fracturata etnic si social.
    Unii iubitori ai lui Bibi ar putea pune degringolada pe seama absentei sale. Oare, ceilalti nu pot reusi sa opreasca teroarea ajunsa la dimensiunile strazii israeliene, astazi putin mai ocrotita de blestemul pandemiei?

    Conflictul acesta nu pare sa aiba sfarsit, cel putin in deceniile pe care le putem imagina.
    Hag Pesach si Paste tuturor cu sanatate si poate si incredere…dar nu stiu in cine😒

  • Eva Grosz commented on April 7, 2022 Reply

    Mai cutremător,este că în Ramala și Jenin se împart dulciuri și se defilează spontan de bucurie că au fost omorâți cetățeni evrei.

  • Eva Grosz commented on April 7, 2022 Reply

    :Și valul de atentate teroriste nu a luat sfârșit . Probbil toți israelienii știu ce atentat a fost aztăzi seara in Centrul Dizengoff, inima Tel Avivului.

  • Andrea Ghiţă commented on April 7, 2022 Reply

    Andrei Schwartz povesteşte întâmplări cutremurătoare, arătând că moartea nu alege după etnie sau religie, dar în final nu-şi pierde încrederea în oameni şi nici filonul de optimism care străbate toate scrierile sale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *