În primăvara aceasta în orașul Winchester din sudul Angliei a fost inaugurat un monument dedicat unei eroine locale: Licoricia din Winchester (?-1277).
Povestea a început în 1995, când săpături arheologice făcute în afara zidurilor orașului medieval au scos la iveală rămășițele unui cimitir evreiesc. Suzanne Bartlet, care locuia la doi pași, a găsit mormântul Licoriciei și nu a rezistat tentației de a cerceta cine a fost această femeie. După aproape un sfert de veac de căutări (și obținerea unui masterat în istorie) a publicat volumul Licoricia of Winchester. Marriage, Motherhood and Murder in the Medieval Anglo-Jewish Community.
Primii evrei s-au stabilit în Anglia curând după cucerirea normandă; un document din 1148 menționează două familii evreiești care locuiau la Winchester. În zilele ei de glorie, pe la 1250, comunitatea număra 90 de suflete, într-un oraș de cca 8000 de locuitori. (Mai târziu comunitatea a crescut, pentru că i s-au alăturat evrei izgoniți din alte părți.)
Winchester a fost capitală încă din perioada anglo-saxonă. După cucerirea normandă din 1066, Winchester și Londra erau de egală importanță, dar vistieria regală și monetăria se aflau la Winchester. Regele Henric al III-lea (care a domnit între 1234-1272) prefera să stea la Winchester și sub domnia lui au fost ridicate multe construcții, printre care sala tronului care este admirată până astăzi.
Evreii erau considerați „proprietatea regelui”, o sursă nesecată de bani pentru vistieria țării, prin nenumăratele impozite pe care trebuiau să le plătească, și, mai ales, prin împrumuturile pe care le dădeau cămătarii evrei. Ei îndeplineau rolul băncilor de astăzi și creditele acordate de ei au contribuit la finanțarea construcțiilor întreprinse de rege. Unul din turnurile castelului regal era numit Turnul Evreilor, slujindu-le de adăpost în caz de primejdie. Cămătarii erau bineînțeles o minoritate, printre evrei erau și medici, avocați, negustori, giuvaergii, iar cei mai săraci erau copiști, slugi, sau negustori ambulanți. Unele femei lucrau ca moașe, doici, sau slujnice.
În orașul Winchester nu exista ghetou, multe dintre casele evreilor erau grupate în jurul sinagogii, dar alții trăiau printre creștini. Începând din 1253, evreii au fost obligați să poarte un semn distinctiv, un petec de pânză galbenă în forma celor două table ale legii. Bineînțeles că evreii s-au opus. Până la urmă semnul distinctiv a devenit doar un pretext pentru un nou impozit – cine plătea era scutit. Au fost destul de multe convertiri la creștinism – și tot evreii trebuiau să plătească o taxă specială pentru a-i sprijini pe convertiți. Nu au lipsit nici acuzațiile de omor ritual și cazurile când evrei au fost spânzurați pentru o vină închipuită.
Este aproape un miracol că mai există documente dintr-un trecut atât de îndepărtat! Și totuși situația evreilor poate fi reconstruită destul de exact. În catastifele vistieriei regale erau înscriși toți evreii împreună cu familiile lor, cu impozitele speciale pe care le aveau de plătit. În arhivele cancelariei regale se păstrau copii ale edictelor, hotărârilor, hrisoavelor, sentințelor date în numele regelui, inclusiv cele referitoare la evrei. Și în sfârșit s-au păstrat diverse contracte între cămătari și clienții lor. Soarta Licoriciei mai poate fi urmărită și astăzi prin documentele vremii. (Numele de Licoricia = lemn dulce, din care se fac bomboane, era la modă pe vremea aceea, atât printre evrei, cât și printre creștini. Se cunosc și alte nume asemănătoare, ca „frumoasă”, „dulce” – bineînțeles în versiunea franceză / normandă vorbită pe atunci în Anglia.)
Prima ei mențiune apare într-un contract de împrumut, încheiat de „Licoricia, fiica lui Isaac”. Cine a fost acest Isaac nu știm, dar ni-l putem închipui ca pe un cămătar care și-a învățat fiica să lucreze în meserie și i-a dat și un capital de început.
Este adevărat că pe atunci majoritatea femeilor măritate se ocupau numai de casă și de copii, dar au fost și excepții, femei care și-au ajutat soțul în afaceri, l-au înlocuit când era plecat și la moartea lui au dus mai departe afacerea împreună cu fiii, ginerii etc., femeia fiind capul familiei. Printre evreii din Winchester au fost chiar trei asemenea cazuri. De altfel fenomenul apare nu numai printre evrei, adesea văduvele unor meșteșugari continuau afacerea familiei. Mărturia s-a păstrat în nume de familie ca Baxter (brutăreasa, văduva brutarului – baker) sau Brewster (berăreasa, văduva berarului – brewer).
Într-un contract ulterior, din 1234, apare „Licoricia, fosta soție a lui Abraham din Kent”. Despre acest Abraham, primul ei soț, se știe doar că în tinerețe a fost învinuit de omor ritual, dar la proces a fost achitat.
În 1234 Licoricia era o văduvă încă tânără, cu trei fii. Văduvele bogate erau foarte căutate și ea s-a recăsătorit. Al doilea soț a fost David din Oxford. Era unul dintre cei mai bogați evrei din Anglia medievală și despre el există multe documente. Era originar din Lincoln, dar stătea la Oxford și dădea împrumuturi universității proaspăt înființate și studenților. Apoi afacerile lui s-au extins și în alte orașe. Printre clienții lui se numărau marii nobili, mănăstirile și chiar regele, ceea ce îi permitea să facă profituri frumoase. Dar protecția regală era costisitoare: impozite grele, daruri scumpe aduse regelui și apoi nu întotdeauna datornicii plăteau – uneori regele le „ierta” datoriile ca răsplată pentru diverse servicii și atunci răsplata o plătea de fapt… cămătarul! Mai rău, când regele avea nevoie urgentă de o sumă mare, cămătarul era nevoit să-și preseze datornicii și de atunci imaginea cămătarului a rămas una de om fără inimă.
David era însă căsătorit! A cerut divorțul pe motiv că „soția era stearpă”, dar curtea rabinică s-a opus. Numai la intervenția directă a regelui (care a fost desigur plătită), David a primit permisiunea să divorțeze și să se recăsătorească. Cu Licoricia a avut un fiu pe nume Asser, poreclit Sweetman.
Căsnicia nu a durat mult. David a murit subit în 1244 și imediat văduva fost închisă în Turnul Londrei. Pare ciudat, dar acțiunea era întemeiată, pentru că după lege, o treime din moștenire îi revenea regelui și uneori moștenitorii încercau să sustragă o parte din avere. (Nici asta nu e de mirare, pentru că au fost și cazuri când regele a acaparat întreaga moștenire!) Până la urmă s-a ajuns la o înțelegere: regele a luat £3700 și Licoricia a fost eliberată. Era cea mai bogată evreică din țară!
După moartea celui de al doilea soț, Licoricia s-a întors la Winchester și a mai trăit 33 de ani, timp în care a făcut afaceri pe cont propriu, mai târziu cu ajutorul fiilor ei. A avut agenți în diferite orașe, dar a călătorit și singură, cu toate greutățile și pericolele vremii, și-a apărat interesele la tribunal, în latină(!), dar cea mai importantă era legătura cu regele Henric al III-lea – la castelul din Winchester era „de-ai casei”.
Locuia într-o casă de piatră cu o pivniță bine apărată, unde își ținea comorile. Trebuie să fi arătat cam așa:
De fapt era o întreagă gospodărie cu acareturi, grădină, păsări de curte… Sinagoga se afla chiar în curtea ei, iar alături se afla o odaie unde călătorii evrei erau găzduiți și hrăniți. Multe comunități îi primeau cu bucurie pe călători – într-o epocă în care nu existau alte mijloace de comunicație, călătorii erau singura sursă de informație despre ce se petrece în lume.
Era o perioadă relativ favorabilă pentru cămătarii evrei. Spre deosebire de unchiul său, Richard Inimă de Leu, care și-a câștigat faima luptând în cruciade, Henric al III-lea nu era războinic din fire. Prefera să trăiască în huzur și să construiască, astfel încât avea nevoie de mulți bani și de aceea i-a apărat pe evrei. În afară de castelele sale, pe care le-a extins (Winchester, Windsor și încă câteva), el a ridicat Westminster Abbey în forma pe care o cunoaștem azi.
Dobânda obișnuită pe atunci pentru o liră sterlină era 2 pence pe săptămână, cam 100 de pence pe an. Dacă lira sterlină avea 240 pence, se obține o dobândă anuală de cca. 40%, ceea ce pare enorm. (De altfel dobânzile cerute de cămătarii francezi sau lombarzi ajungeau și la 50% pe an!) Dar și riscurile erau foarte mari și multe datorii rămâneau neplătite. Datornicii lăsau zălog obiecte de valoare, unii își amanetau chiar conacul sau moșia și dacă datoria nu era plătită, acestea îi reveneau cămătarului. După lege, evreii puteau stăpâni pământul cel mult un an și o zi. Unii exploatau moșiile până la sânge ca să-și recupereze capitalul, alții le vindeau. Licoricia a fost pusă într-o situație asemănătoare: a împrumutat o sumă mare unui baron. Scadența era după șase ani, dar între timp baronul a murit. Cu învoirea tacită a regelui, Licoricia a exploatat moșia timp de trei ani, dar moștenitorul legal a dat-o în judecată și ea a fost din nou închisă în Turnul Londrei, până când regele a eliberat-o.
Situația evreilor s-a deteriorat odată cu „Războiul baronilor” (1264-67), de fapt revolta unora dintre baroni împotriva regelui, revoltă în care evreii, considerați protejați ai regelui, au avut mult de suferit. Aversiunea cu care erau priviți a crescut, s-au înmulțit învinuirile de omor ritual. Decât să-și plătească datoriile, unii preferau să-l ucidă pe cămătar și în felul cesta mulți evrei au fost măcelăriți. Licoricia și-a găsit moartea în împrejurări asemănătoare. În 1277 a fost găsită ucisă în casa ei, împreună cu o slujnică. Vinovatul nu a fost identificat și nu a fost pedepsit.
În 1290, Eduard I, urmașul lui Henric al III-lea, i-a izgonit pe evrei din țară și timp de aproape patru secole în Anglia nu a mai călcat picior de evreu. Comunitatea actuală s-a stabilit abia pe la 1650, în timpul războiului civil, cu permisiunea lui Oliver Cromwell.
Hava Oren
42 Comments
Un cuvânt despre numele doamnei. De aici provine cuvântul modern „lichior”.
Propunerea e interesantă, dar sursele sunt de altă părere.
*Lichior vine din franceză liqueur, care la rândul lui vine din latină liquor = lichid sau băutură.
*Licoricia vine de la latinul liquiritia, care el însuși este traducerea numelui grec glycirrhiza = rădăcină dulce.
De unde a venit in franceza?
Din latină liquor, liquoris, de la verbul liquere – a fi lichid.
Formidabil sa se pastreze identitatea unui mormânt si arhive timp de peste 700 de ani! Si faptul cs Licorcia, o femeie de afaceri evreica din Evul Mediu englez , este onorata acum in orasul ei natal.
Povestirile Havei sunt totdeauna fascinante, indiferent daca sunt descrisi rahdaniții, sau manuscrisele descoperite de Shapira in Ierusallimul
secolului XIX.
Multumesc, Hava!
Pentru cei care iubesc istoria, si eu sunt unul din ei, articolul dv este impresionant ,prin subiectul abordat si stilul in care l-ati scris-tradus-. El mi-a starnit curiozitatea si dupa ce am cercetat putin documente diferite, am reusit sa ma conving ca evreii nu au avut permisiunea de a se stabili in Anglia aproape patru secole, asa ca cei alungati din Spania si Portugalia au fost nevoiti sa-si gaseasca un loc de exil in alte tari a Europei.
Superb articol!
Intrebarea mea: de ce ținem cu tot morțișul să amintim tot timpul exodul din Spania (și boicotul timp de 500 ani) și practic nu vorbim deloc de alungarea evreilor din perfidul Albion?!
GbM
După părerea mea comunitatea din Anglia nu se compara cu cea din Spania: era mai mică, mai puțin importantă și a existat perioadă mult mai scurtă. De aceea urmările izgonirii evreilor din Anglia s-au făcut mult mai puțin simțite și sunt și amintite mai rar.
Izgonirea din Spania a fost echivalentul unui Holocaust pentru evrei in general chiar daca nu a fost fizic ca in Germnia nazista. De ce? numai o minoritate a parasit Spania ca evrei – majoritatea s-au convertit si au devenit crestini, multi din ei “maranos” adica practicau Judaismul ilegal. Acesti crestini au avut de a face cu Inchizitia, pentru ca au fost declarati nesinceri si eretici, torturati si arsi pe rug. Este capitolul cel mai intunecos al bisericii catolice. Dar in ziua de azi catolicii sunt cei mai buni prieteni ai evreilor asa cum sunt germanii, urmasii nazistilor de acum 70 de ani.
Așa cum văd eu situația, marranos se aflau într-un cerc vicios. O parte au rămas desigur credicioși iudaismului. Dar chiar cei care au devenit adepți sinceri ai creștinismului, oricum au fost acuzați de fățărnicie și trădare. Așa un caz a fost poate și medicul reginei Elizabeta I, Roderigo Lopez. Dacă admitem că familia lui s-a convertit în 1492, el era creștin de vreo trei generații. Dar când a protestat că el o iubește pe regină la fel de mult ca pe Isus, l-au luat în zeflemea: doar e evreu! Poate că era un creștin sincer? Nu cred că astăzi se mai poate ști.
Partea proastă este că acest fenomen continuă și în zilele noastre. Unul din candidații la alegerile din Marea Britanie, Tom Tugendhat, catolic în a treia generație, are de furcă cu antisemitismul!
Si eu am fost surprinsa citind “À la recherche du temps perdu”” ca Swan , marele cunoscator si evaluator in pictura, invitat de regele Angliei pentru o opinie, era considerat evreu, desi familia se convertise de 3 generatii.
În zilele noastre fiecare ar trebui să fie liber să trăiască după cum îi dictează conștiința. Și eu cred că marranii ar trebui ajutați să revină la iudaism, dacă ei o doresc. Este o tragedie când o persoană nu este acceptată nici într-o tabără, nici în cealaltă!
Aș adăuga un răspuns la aceste comentarii -un răspuns din prefața cărții lui Yirmiahu Yovel : The Other Within în engleză ca să nu produc neînțelegeri și pentru că ea este esența filozofică-istorică a cărții : “The book throws into relief the NONINTEGRAL character of human identities as a basic structure of the human condition ,which the Marrano phenomenon brings to light in anticipation of the late-modern situation. In earlier times, split identity were considered illicit and illegal, a grave social and methaphisical sin punished by the Inquisition [and later ,by nationalism and similar “integralist ” movements] Yet ,far from being a marginal anomaly, such identities are , I suggest, a genuine and necessary form of human existence, which deserves recognition as a basic form of freedom, indeed a human right. In contrast the romantic notion of an INTEGRAL PERSON is doubtful as an ideal and potentially harmful. Under certain interpretations it it will breed existential self deception, and, when politicizes, can lead to intolerance and persecution.
Eu nu am văzut problema sub acest unghi, dar de fapt are dreptate!
Nici eu , dar realitea arată că așa este.
De aceea teza nu este acceptată de religia ortodoxă.
Spinoza nu este acceptat. Rambam uneori pus în discuție fiind și religios și om de știință unde D-zeu nu participă.
Această dublă identitatle este ceva care a provocat o neliniște ,o nedumerire în sufletul convertiților,pedepse mai mici , mai grele , expulzare, ucidere, dar și o perspectivă intelectuală mai largă și acceptărea omului în complexitatea lui..Foarte interesantă concepție ! Generația lui Spinoza a suferit de rabinatul ortodox în Amsterdam, pentrucă nu a fost fidel întregii ceremonii religioase.Și de cel catolic. De Costa a fost pus pe treptele sinagogii și călcat în picioare. Unii s-au sinucis. Cred că și el. Doar Spinoza a rezistat. Deci faptul că convertiții nu au păstrat fidel toate canoanele judaismului în Europa medievală după expuzare a provocat dușmănie.
Despre asta aș scrie ,e un subiect palpitant.
Mai nou am auzit într-o conferință a unui filozof și rabin la Instiutul francez ,Daniel Epstein,că o parte din rabinii nostrii nu citesc Jurnalul lui Etty Hillesunm o victimă a holocaustului, pentru că învață și transcendă toate religiile. D-zeul ei este al oamenilor în general. Ea ,deși neconvertită face parte deja din lumea modernă, în care ai voie să ai mai multe crezuri și identități. Scuze, că am scris prea mult, dar e o temă care mă atrage și tu Hava ai deschis subiectul cu frumoasa ta comerciantă din Anglia.Vezi ce a provocat ? Asemenea teme inspiră.
Bine spus:” Partea proastă este că acest fenomen continuă și în zilele noastre.”
D-na Yaffa Batya D’ Acosta revenita la iudaism dupa 500 de ani, duce o lupta continua pentru a convinge establishment-ul evreiesc sa-i primeasca pe marrani in vechea religie si in Israel.
Respect
Marica – Rabinul nostru masorti din New York a fost in Spania ca sa “salveze” maranos care astazi sunt liberi sa practice Judaismul in Spania. El povesteste ca multi din ei intrau in sinagoga probabil din curiozitate si le era greu sa participe sau sa invete. Nu uita ca avem o religie frumoasa dar in acelasi timp greu de inteles si complicata. Am trecut si eu prin asta venind din Romania si mi s-a parut foarte strain ritualul din sinagoga la inceput. Cu atit mai mult pentru maranos care au cunoscut de 500 de ani numai biserica si Isus. Ei trebuie sa invete din nou Torah si sa stie rugaciunile importante din ritual. Maranii nu pot fi primiti in bloc. Dar sunt de acord ca establishmentul religios din Israel este mult prea pretentios asa cum a fost cu etiopienii.
Gabriel – Pentru ca alungarea din Albion a fost numai o alungare, pe cand Spania a fost echivalentul unui Holocaust – convertirea in masa a evreilor la crestinism a fost un Holocaust pentru poporul evreu. Analiza ADN a poporului spaniol de azi arata o componenta aproximativa de 30% evrei crestinati, 30% arabi crestinati si restul vandali, visigoti, basci, italieni/romani, etc.
Astfel de articole, cărţi sau investigaţii care oferă o fereastră în timp spre ceea ce eu consider “adevărata istorie,” – i.e., un fel de “zooming in” – vibrează mai mult pentru mine decât istoria oficială, care se preda în şcoli şi care listează date, domnitori, războaie, cuceriri, etc. şi alte informaţii cu caracter impersonal.
Absolut! Am dovedit din plin că sunt de aceeași părere.
Foarte interesant articol, toata povestea e extraordinara, descoperirea, cercetarea si apoi restituirea istoriei acestei femei grozave. Felicitari si multumiri!
Pentrucă tema dispersării evreilor și vieții lor în diferite locuri ale globului este una din temele mele preferate și am avut mare plăcere citind acest articol ,îmi permit să adaug și eu un comentariu care se referă la absența evreilor în Anglia timp de câteva secole :Din cartea lui Yirmiahu Yovel „The other Within –The Marranos –Split Identity and Emerging Modernity” .Din “A doua călătorie a lui Binjamin”
…În jurul anului 1670 un anumit aventurier ,un tânăr Marranos din Amsterdam numit Benjamin Lopez Tudela l-a convins pe bunicul lui bogat să-l trimită într-o călătorie în diaspora „ . Din scrisorile dintre cei doi au rămas fragmente . În aceste fragmente Binjamin descrie situația evreilor din diferite centre ale Europei, Amsterdam, Veneția, Ferrara ,Antwerpen unde evreii expulzați din Spania și Portugalia se stabiliseră .Situație de multe ori de oprimare a evreilor, atât din p.d.v. religios cât și în viața de toate zilele. Mai departe scrie :
„ Din Rouen prin Havre traversezi canalul spre London pe Thames . Anglia a fost pentru noi o țară necunoscută mult timp.În timpul reginei Elizabeta au trăit câțiva din națiunea noastră,ca creștini , ei aduceau informații despre Spania.
Mai departe scrie : „acest lucru s-a schimbat cu 20 de ani înainte [deci în 1650 ] când membrii familiei Cartwritghts , englezi care trăiau în orașul nostru [Amsterdam] au trimis petiție conducătorilor puritani din London să permită evreilor să se așeze în Anglia . Englezii nu au văzut un evreu adevărat timp de 300 de ani exceptând pe unele scene de teatru ale actorilor din Veneția…..Mai departe scrie : o controversă mare a început în Anglia în ce privește evreii . Au fost înaintate petiții , una din ele de către învățatul nostru Menasse Ben Israel ,care a navigat la London ca el însuși să-l convingă pe Oliver Cromwell în persoană.”
Felicitări pentru articol Havei !
O erudiție care o depășește pe a mea, toată stima!!
Unul dintre puținii evrei despre care am auzit era Roderigo Lopez, medicul reginei Elisabeta I, dar acesta era convertit, marrano, deci în mod oficial era creștin.
Ce scrie Yirmiahu despre medicul reginei Elisabeta :
Doctor Rodrigo Lopez ,care a devenit medicul Reginei Elisabeta : Dușmanii din curtea reginei ,în special Lordul Essex l-a denunțat ca fiind spion dublu al Spaniei.;
mai mult decât atât, l-au acuzat cu încercarea de a otrăvi pe regină.
Sărmanul Lopez a primit sentința de moarte. Înainte de a fi executat el a strigat în proetest : D-zeu este martorul meu că am iubit-o pe regină nu mai puțin decât pe Isus.”
Dar unii din participanți la execuție au râs și au spus : “El vorbește ca un Marrano până la ultima răsuflare ”
Comentarea adăugată face parte și ea din scrisorile lui Binjamin . Între altele el scrie că englezii au acceptat până la urmă pe evreii din pricina talentului lor și legăturilor lor comerciiale. De asemena pentrucă venirea lor a jucat un rol în schema messiatică a puritanilor. . Deci Anglia cunoștea deja abilitățile comerciale ale evreilor.
Foarte interesantă și documentată carte . Una din cele mai iubite de mine. Erudiția aparține Prof.-lui de filozofie Yirmiahu Yovel , care din păcate a decedat cu câțiva ani în urmă în Israel.
Eu am auzit de Roderigo Lopez din întâmplare, într-o discuție, și apoi am citit despre el pe Wikipedia. Îmi amintesc că regina nu era convinsă de vinovăția lui și nu a confiscat averea familiei, ceea ce după lege ar fi avut dreptul să facă. Dar dacă Roderigo Lopez a fost cu adevărat vinovat sau nu, asta rămâne un mister.
De câte ori evreii au fost declarați vinovați pe nedrept ? Crezi Hava că un medic evreu, chiar convertit al reginei avea intenția să o otrăvească ? Sunt convinsă că nu ! Nu era și asta o complicitate împotriva evreilor care erau tolerați într-o țară străină ? Ce rost a avut să strige înaintea executării că a iubit Regina mai mult decât pe Isus ? Poate nu era destul de creștin pentru englezi / Asta pare mai aproape de adevăr.
sau mai corect …nu mai puțin decât pe Isus.
Si pe mine ma inteteseaza mult dispersarea evreilor in lume, comunitatile pe care le-au creat, o parte dintre ele deja disparute, altele existente si acum.
Voi cauta cartea lui Irmiahu Yovel.
Stiu ca o parte din marani au revenit la iudaism, unii in sec XX , si chiar XXI.
Dar maranii despre care vorbeste Irmiahu Yovel se considerau o categorie aparte, in care iudaismul si crestinismul au fuzionat.
D-na Eva, ati mai scris odata pe FB, de mult, despre contributia deosebita a maranilor la dezvoltarea culturii , inventiilor , progresului si comunicatiilor in Europa, tocmai pentru ca erau imbinarea a doua traditii, doua civilizatii.
Va rog mult, poate ne onorati pe Baabel cu un articol despre stratul maranilor care au jucat un rol important la punerea bazelor Europei moderne.
Dragă Marica !
Îți mulțumesc pentru atenția acordată.
Cartea lui Yirmiahu a fost scrisă întâi în limba engleză apoi tradusă în ebraică și poate se mai găsește în librării la noi în Israel. Se numește האנוסים -זהות כפולה ועליית המודרניות
Eu o am în ambele limbi . Nu știu de ce , dar mi-a fost mai la îndemână să o citesc în engleză, poate din cauza denumirilor…..Cartea e captivantă . E pe baza unor cercetări serioase . The Other Within … acea duplicitate care există în evreii mereu expulzați și mereu nevoiți să-și ascundă identitatea a fost tocmai catalizatorul modernității . Aș încerca să scriu ,dar e greu. În carte fiecare frază e importantă. Cum să sintetizezi o asemenea comoară ? M-aș bucura dacă ai citi cartea și aș dori să-ți aud părerea. El l-am auzit pe Yirmiahu în diverse conferințe. El a făcut parte și din Institutul democratic pentru toleranță din Jerusalim, denumit și Institutul Spinoza. Un adevărat intelectual universal .D-zeu să-l odihnească !
Pentru D-na Eva Gross Eu voi cauta cartea d- lui Irmiahu Yovel in engleza, mi-e mult mai usor de citit decãt in yvrit. Ma atrage ideea, extrem de originala a dublei culturi a maranilor, accelerarea progresului Europei, si ce au devenit ei până la urma?
Nu cred ca crestinii mesianici, sau urmasii iudaismul nazarean din zilele noastre au vreo legatura cu maranii.
Inteleg ca e f greu de scris despre un asemenea subiect amplu, totusi, prezentati macar anumite aspecte.
Acum câtiva ani ati scris despre Victor Frankl si a fost un mare succes.
Multumesc pentru explicatie.
Ce poveste de viaţă! Sunt curioasă de unde s-a inspirat sculptorul modern pentru a modela chipul şi ţinuta Licoriciei.
Un portret contemporan al Licoriciei nu există. Costumul e autentic, dar trăsăturile feței nu. Modelul său a fost o femeie reală, dar nu-mi mai amintesc dacă era soția, sau poate mama sculptorului.
Articol interesant scris fără cusur având ca subiect vremuri îndepărtate . K.I.
Foarte interesant. Mersi frumos. Mi-am adus aminte de Ivanhoe, a lui Sir Wlter Scott. In pubertate, la 11-12 ani, am citit cu sufletul la gură despre evreica Rebecca, bună, blândă, deşteaptă, devotată tatălui şi iubitului ei, Ivanhoe, pe care îi îngrijeşte fără să ceară nimic în schimb. I-am ţinut pumnii, să devină soţia lui Ivanhoe şi am fost tare dezamăgită că această uniune nu s-a realizat, autorul rămânând la realităţile istoriei vremurilor. Unele lucruri le înţelesesem de atunci, cu capul meu infierbântat de dorinţa ca dragostea să învngă barierele relaţiei dintre creştini şi evrei, Mama m-a ajutat să îl iert pe Ivanhoe, ştiind să dea explicaţii contextuale şi să mă asigure că lucrurile s-au schimbat in cei vreo 800 de ani şi că lumea ne este deschisa. Tot ea m-a lămurit si despre necesitatea practicării cămătăriei, într-o societate care nu accepta alte meserii pentru evrei.
Articolul a improspatat mult informaţiile mele invechite
Foarte interesant
Articol foarte instructiv si interesant. Am insa o intrebare: daca pana in 1650 nu a ajuns nici un evreu in Anglia, cand au ajuns acolo evreii sefarzi izgoniti din Spania in 1492 si din Portugalia in 1495?
Multumesc
În Anglia au ajuns cei convertiți, care erau oficial creștini și acolo au continuat să se dea drept creștini, doar că nu mai trebuiau să se teamă de Inchiziție. În schimb evreii care au ajuns în Olanda au putut trăi ca evrei fără să se ascundă.
Cred ca dupa câteva generatii, evreii convertiti care au ajuns in Anglia s-au identificat cu crestinii
IN DOCUMENTUL DE LA WANSEE SE DEFINESTE CU O PRECIZIE GERMANA, CINE ESTE EVREU SAU NU!