Marele faraon Tutankamon al Egiptului se trezi dimineaţa. La nouă ani era deja faraon şi trăia fericit alături de soţia sa, care îi era şi soră vitregă.

Primul lucru pe care l-a făcut cȃnd s-a sculat din patul de faraon a fost să se spele pe dinţi. Într-adevăr, acesta era un obicei al clasei conducătoare şi bogate a Egiptului Antic.

Se folosea o pastă de dinţi făcută din cenuşă de oase, smirnă, coajă de ou arsă şi pisată şi praf de piatră ponce.

Dar oare cu ce „periuţe” se spălau anticii? Arheologii au descoperit în mormintele egiptene şi babiloniene nişte bastonase din crengi subţiri de copac, strivite pȃnă ajungeau nişte aşchii moi (ca o măturică). Mai tȃrziu, grecii şi romanii au îmbunătăţit „pasta de dinţi” a vremii, adăugȃndu-i praf de scoici.

Pe la 1500 î.e.n, chinezii, care au inventat foarte multe lucruri, au confecţionat şi o perie de dinţi care avea forma de pensulă, iar mai tȃrziu, beţisoare de bambus în care legau fire de păr de porc sau de cal.

În secolele următoare a fost introdusă şi metoda curăţirii dinţilor cu un burete. Această metodă era folosită mai mult de oameni cu nivel educaţional mai ridicat.

William Addis era un rebel din Anglia veacului al XVIII-lea. Aruncat în închisoare şi simţind nevoia de a-şi curăţa dinţii, a căutat metoda potrivită. Timp avea berechet, se şi plictisea, aşa încât a confectionat o perie de dinţi din os şi păr de vacă (pentru evrei era mai caşer decȃt pȃrul de porc al chinezilor). În documente nu se menţionează cum a făcut rost de toate aceste materiale în închisoare.

Un tehnician pe nume Wadsworth a obţinut primul patent de perie de dinţi, dar cel care a rămas consemnat în istorie drept inventatorul primei perii de dinţi asemănătoare celor de azi, a fost americanul Du Pont în 1938. El a avut inspiraţia de a înlocui peria din păr de animal cu nylon (plastic), iar mȃnerul era din os sau din lemn; în acest fel periile de dinţi s-au ieftinit, dar aveau dezavantajul că erau foarte tari şi răneau gingia.

În Franţa secolelor XVII-XVIII, stomatologia era practicată de către frizerii care erau şi chirurgi şi dentişti. Ei au început să promoveze în rȃndul claselor avute igiena dentară şi folosirea unor perii de dinţi destul de primitive.

Igiena dentară s-a extins în rȃndul populaţiei de pe continentul american în a doua jumatate a secolului al XIX-lea, apărȃnd primele companii care produceau periuţe de dinţi în cantităţi industriale. Asta se întȃmpla în jurul anului 1885.

La început, periajul dinţilor era comun numai claselor sociale superioare.

Odată ajunşi în armată, şi tinerii din familiile sărace erau obligaţi de comandanţii lor să se spele pe dinţi. Aceşti soldaţi au deprins cȃte ceva din igiena dentară, iar cȃnd s-au întors la vatră, au transmis informaţia şi familiilor. Astfel s-a răspândit igiena bucală şi în rândul claselor sociale sărace.

Acest proces s-a încetăţenit în preajma Primului Război Mondial, iar în timpul celui de al Doilea Război Mondial s-a extins şi în rȃndul soldaţilor americani şi britanici.

Omenirea a evoluat şi au apărut primele periuţe electrice. Primele periuţe de acest fel au apărut în comerţ la Zürich, în 1939.

Ele au fost perfecţionate în Statele Unite, cȃnd “General Electric” a produs o periuţă fără fir,  reincărcabilă. Era în 1961.

Cincisprezece ani mai tȃrziu apar primele periuţe electrice rotative, Interplak, pentru uz casnic.

Ştiu că sunt în minoritate, dar în calitate de medic stomatolog, nu recomand periuţele electrice, ci pe cele clasice, manuale. Nimic nu e mai bun ca un  periaj manual temeinic care respectă cele opt legi de bază ale acestei activităţi. Poate că sunt anacronic, dar consider că aparatele electrice sunt prea agresive pentru gingii.

În epoca modernă, industria a început să producă paste de dinţi care se deosebeau de cele folosite în trecutul îndepărtat. La începutul veacului al XIX-lea, în 1824, dentistul Peabody a adăugat săpun în componenţa pastei de dinţi, iar în 1850, John Harris a introdus creta ca ingredient de curăţare.

Prima pastă de dinţi vândută la borcan a fost produsă de către firma Colgate, în 1873, iar în 1892 au apărut primele tuburi cu pastă de dinţi.

Consider că în afara pastelor de dinţi medicinale, precum cele pentru dinţi sensibili şi cele pentru prevenirea afecţiunilor gingivale, pasta de dinți are mai puţină importanţă în prevenirea afecţiunilor dentare. Important este să ne spălăm pe dinţi de cel putin două ori pe zi, să ne clătim gura după fiecare masă şi să respectăm cu stricteţe regulile periajului dentar care trebuie să dureze cel puţin două minute.

“Să nu ne spălăm conştiinţa, să ne spălăm şi să ne îngrijim dinţii.”

Omenirea nu s-a oprit numai la periaj, ci a descoperit şi aţa dentară (dental floss). Deşi oamenii preistorici foloseau mijloace de curăţire între dinţi, abia în 1815 doctorul Parmly din New Orleans a introdus aţa dentară, care era un fir subţire de mătase.

Ea avea să fie fabricată începând din 1898 de către „Johnson and Johnson”. Primele produse de aţă dentară de nylon au apărut în timpul celui de al Doilea Război Mondial

Tot la sfȃrşitul secolului al XIX-lea şi tot de către americani, s-au introdus primele scobitori medicale care au printre altele şi rolul de stimulare a circulaţiei sanguine la nivelul periodontului.

Folosirea corectă a aţei dentare şi, mai ales, a scobitorilor medicale are o importanţă deosebită. În caz contrar pot fi produse pagube la nivelul aparatului dentar, ca de exemplu dislocarea obturaţiilor.

Cine are rolul să-i înveţe pe pacienţi cum să-şi igienizeze cavitatea bucală?

În primul rȃnd medicul stomatolog, care trebuie să dea indicaţii după fiecare tratament. Un rol deosebit îl au şi asistentele de igienă dentară (dental hygienist).

Prima asistentă de igienă dentară din lume a fost Irene Newman, din oraşul american Bridgeport. Vărul ei, Dr. Fones era medic stomatolog.

Cei doi au înfiinţat prima şcoală de asistente de igienă dentară din lume, frecventată de eleve sosite din întreaga lume, chiar şi din îndepărtata Japonie, ceea ce – la vremea respectivă – presupunea o călătorie îndelungată.

Medicul stomatolog, împreună cu asistenta lui şi cu asistenta de igienă dentară formează un triunghi care asigură o corectă asistare a pacientului în tratamente, dar mai ales în profilaxie.

Îmi închei articolul cu o anecdotă. Se povesteşte că liderul chinez Mao Zedong nu s-a spălat pe dinţi niciodată. Gura lui avea un miros urȃt şi era plină de abcese gingivale şi dinţi cu carii.

Cȃnd medicul personal l-a sfătuit să meargă la un stomatolog, Mao Zedong a replicat: “Tigrul nu merge niciodată la dentist”.

Johanan Vass