Göring cel bun

Când auzim numele de Göring ne gândim la unul dintre conducătorii Germaniei fasciste, dedicat trup şi suflet ideologiei naziste, responsabil pentru multe din crimele comise în cel de al Treila Reich. Şi totuşi, în acest articol ne ocupăm de un Göring care avea cu totul alte trăsături de caracter.

Hermann Göring

După invazia Poloniei în 1939, Hitler l-a numit pe Hermann Göring succesorul lui, iar după capitularea Franței l-a ridicat la rangul de Reichsmarschall des Grossdeutschen Reiches (mareșal al Marelui Imperiu German) și comandantul suprem al aviației, Luftwaffe. Deși unii considerau că Göring era “mai puțin antisemit” ca Himmler sau Göbbels, el a sprijinit legile rasiale de la Nürnberg din 1935, iar după Kristallnacht (Noaptea de cristal) din 1938, a propus ca evreii, care erau victimele ravagiilor comise de naziști, să fie amendați cu un miliard de mărci pentru repararea pagubelor produse de naziști! A sprijinit confiscarea averilor evreiești și ca un “mare admirator al artelor” a jefuit opere de artă ale unor evrei și chiar le-a expus în vila lui. Cel mai grav act antisemit l-a comis în iulie 1941, când i-a ordonat lui Heydrich să organizeze aspectele practice ale “Soluției finale a problemei evreiești” care s-a soldat cu exterminarea a milioane de evrei.

În 1946, la procesul capilor naziști de la Nürnberg, Hermann Göring a fost condamnat la moarte, doar că înainte de execuție s-a sinucis cu o capsulă de cianură.

Descendenți ai familiei Göring trăiesc şi astăzi.  Printre ei, în ultimii ani, s-a remarcat Bettina Göring. Ea nu este descendenta directă a lui Hermann Göring, ci nepoata unui frate al său. A crescut în anii 1950-1960 într-o Germanie care încă nu se descotorosise de naziști și de admirația față de capii lor. Aflând adevărul trist despre Holocaust, și după o ceartă cu tatăl ei, Bettina a fugit de acasă la vârsta de 13 ani și mai târziu a emigrat în Statele Unite. Acolo a întâlnit mai mulți supraviețuitori ai Holocaustului. A vizitat și Muzeul Yad Vashem din Ierusalim. Bettina se temea că influența nefastă a lui Göring ar putea fi transmisă pe cale genetică și împreună cu fratele ei au hotărât să se sterilizeze, pentru a nu mai avea copii care să poarte acest nume blestemat.  Bettina este un exemplu care demonstrează că în aceeași familie binele poate exista alături de rău, dar se cunosc și altele, de pildă Heinz, fratele călăului Reinhard Heydrich.  Așa se întâmplă de generații, cea mai bună dovadă că răutatea nu este ereditară.

Dedic acest articol lui Albert Göring, fratele criminalului de război Hermann Göring. Spre deosebire de Hermann, Albert a fost recunoscut după război ca erou. A salvat sute de evrei și dizidenți politici, riscându-și viața de numeroase ori. O mare parte din datele referitoare la Albert au fost găsite în arhivele germane, britanice și americane.

Cei doi frați s-au născut într-o familie înstărită din Bavaria, Germania. Tatăl lor, Heinrich, lipsea adesea de acasă, fiind consul în Africa de Sud-Vest (Namibia de astăzi) și apoi în Haiti. Între timp, un prieten al familiei, Dr Hermann von Epenstein (care avea tatăl evreu convertit la catolicism și mama catolică), l-a “suplinit” pe Heinrich ca naș al copiilor, dar se pare și ca amant al mamei copiilor, Fanny, și poate că este chiar tatăl biologic al lui Albert.

Albert – Göring cel bun

Familia Göring avea șase copii, trei băieți și trei fete. Albert, născut în 1895, era fratele mai tânăr al lui Hermann. Cei doi erau foarte diferiți, atât ca înfățișare, cât și ca temperament. Hermann era un adevărat “arian” cu ochi albaștri, pe când Albert avea ochii căprui și pielea măslinie. Hermann era o fire rebelă, pe când Albert era un copil retras.

După serviciul militar în Primul Război Mondial, Albert a învățat ingineria mecanică la München. Deși în jurul lui mișunau viitorii capi naziști, inclusiv Himmler, Albert nu li s-a raliat ideologic. Într-o zi Albert i-a spus prietenului său, bancherul Albert Benbassat, evreu sefard, originar din Bulgaria: “Am un frate care s-a aliat cu ticălosul Hitler”. Hermann se rușina de atitudinea fratelui său față de partidul nazist și vreme de 12 ani cei doi au rupt legăturile. Albert s-a mutat la Viena, unde cei doi frați s-au întâlnit în taină după alipirea Austriei de către Germania. Albert se străduia să furnizeze vize de emigrare și bani unor evrei, printre care și prietenul său, compozitorul Ernst Neubach, care a emigrat în Franța și apoi în Elveția.

Mai târziu relațiile dintre frați s-au reînnoit; Albert îl vizita adeseori pe Hermann în biroul acestuia. Opiniile sale politice, opuse regimului, au atras atenția Gestapoului care a emis patru mandate de arestare împotriva lui Albert, dar de fiecare dată Hermann le-a anulat. În 1944, Gestapoul a dat ordin ca Albert să fie executat, dar acesta a reușit să fugă și să se ascundă la Praga. De data aceasta Hermann a fost nevoit să-l roage pe Himmler să anuleze ordinul de execuție, dar l-a avertizat pe Albert că în viitor nu va mai putea să-l scape – așa a declarat Albert după război, la procesele de la Nürnberg.

Ultima lor întâlnire a avut loc în 1945, după care Hermann a fost condamnat la moarte ca criminal de război. Albert nu a reușit să-i convingă pe judecători că el era “Göring cel bun”. Numele de familie a înclinat balanța în defavoarea lui și el a făcut doi ani de închisoare. Chiar și după eliberarea din închisoare, numele blestemat l-a urmărit peste tot și nu a găsit de lucru. A devenit depresiv și alcoolic, a divorțat de soția sa cehă, care a plecat în Peru împreună cu fiica lor, Elisabeth. Cei trei nu s-au mai întâlnit niciodată. Totuși, într-un interviu, fiica lui Albert și-a amintit de bunica ei cehă care spunea că Albert a fost singurul german pe care l-a respectat.

Albert a murit la vârstă de 71 de ani, sărac lipit. Cu câteva luni înainte de moarte a făcut încă un gest generos, căsătorindu-se fictiv cu femeia de serviciu care îl îngrijea, pentru ca aceasta să-i poată moșteni pensia. Pe mormântul lui Albert este scris mottoul familiei Göring: Wir sind nicht von denen die da weichen, sondern von denen die da glauben (Noi nu suntem dintre cei care cedează, ci dintre cei care cred).

Activitatea anti nazistă și de salvare a evreilor

La Viena se povestea că atunci când naziștii au forțat câteva bătrâne evreice să spele trotuarul, Albert li s-a alăturat în semn de protest. Când fostul său șef evreu, Oskar Plizer, a fost deținut de naziști, el a aranjat să fie eliberat și să poată fugi din Germania împreună cu familia. În Cehoslovacia, când a devenit director la firma Škoda, Albert a luat legătura cu rezistența cehă, a falsificat semnătură lui Hermann pe documente de eliberare a dizidenților și a ajutat la eliberarea unor evrei care erau în drum spre lagărele de concentrare. Cu altă ocazie, l-a convins pe Hermann să garanteze protecția soției evreice a celebrului compozitor de operetă Franz Lehár. Unii istorici îl consideră un salvator de evrei la fel de important ca Schindler, dar amănuntele acestei activități sunt mai puțin cunoscute. Se crede că Albert a eliberat sute de evrei din lagărele de concentrare, folosind semnătura (adevărată sau falsă) a fratelui său.

De asemenea, Albert l-a împuternicit pe medicul său personal, László Kovács, să deschidă un cont la Banca Orelli din Berna și cu acești bani să-i ajute pe refugiații evrei să ajungă la Lisabona. Se spune că în timpul unei vizite la București, Albert a fost recunoscut de un grup de naziști germani, care l-au salutat cu Heil Hitler, la care Albert le-a răspuns cu “Puteți să mă pupați în c…”

La procesul său care a avut loc după război, în Cehoslovacia , Albert a înmânat judecătorilor o listă pe care figurau 34 de persone pe care le-a salvat, cu toate detaliile legate de acestea, dar numele Göring i-a făcut pe judecători să-l condamne la doi ani închisoare.

Faptele lui lăudabile sunt descrise în câteva reportaje și filme documentare, printre care Albert Goering – The Good Brother, produs de BBC în 2016.

De ce nu a fost Albert recunoscut de Institutul Yad Vashem ca “Drept între popoare”?

Scriitorul australian William Hastings Burke a investigat cazul lui Albert pe baza interviurilor realizate cu supraviețuitorii care îi datoreau viața (în filmul documentar BBC – Goering’s Last Secret). El a scris cartea Thirty four (34), bazat pe lista celor salvați de Albert, ale căror detalii el le-a înmânat judecătorilor.

Burke a apelat la Institutul Yad Vashem din Ierusalim și l-a propus pe Albert Göring pentru titlul “Drept intre popoare”, dar titlul nu i-a fost acordat. De ce? Răspunsul institutului a fost că deși erau indicații că Albert a avut o atitudine pozitivă față de evrei și i-a ajutat pe unii, nu există destule dovezi care să arate că el și-a asumat riscuri extraordinare ca să salveze evrei de la deportare și moarte.

Titlul de “Drept între popoare” este acordat de o comisie specială, alcătuită din supraviețuitori ai Holocaustului, cercetători și istorici, și condusă de un fost judecător al Curții Supreme a Israelului. Titlul este acordat ne-evreilor care au salvat evrei în timpul Holocaustului. În afară de medalie, diplomă și imprimarea numelui pe peretele de onoare din “Grădina celor drepți între popoare”, persoanele decorate primesc și titlul de cetățeni de onoare ai Israelului, sau primesc cetățenie postumă. Unii dintre ei s-au și stabilit în Israel și primesc o pensie lunară care se transmite la moștenitori, îngrijire medicală gratuită și multe alte drepturi sociale. Copiii și nepoții lor au drept de lucru în Israel. Cazurile trebuie bazate pe documente originale și depoziții originale, nu pe cărți sau articole, cum a fost cazul la Albert Goering.

Depozițiile celor 34 de supraviețuitori demonstrează însă că Albert și-a asumat riscuri mari salvând evrei, dovadă fiind arestările lui și chiar condamnarea la moarte de către Gestapo. Albert Göring a fost un erou care a salvat de la moarte mulți oameni, evrei și ne-evrei, cu riscul propriei vieți. Diligenţele pentru ca el să fie totuși recunoscut ca “Drept între popoare” continuă.

Bibliografie

https://www.bbc.com/news/magazine-18120890

https://historyofyesterday.com/alfred-goering-and-heinz-heydrich-c0e1634adfbd

https://www.theguardian.com/lifeandstyle/2010/feb/20/albert-goering-hermann-goering-brothers

http://www.auschwitz.dk/Albert.htm

https://www.timesofisrael.com/top-israeli-honor-eludes-goerings-brother-who-heroically-saved-jews/

https://www.i24news.tv/en/news/israel/society/100519-160125-goering-s-brother-saved-jews-during-holocaust

https://mishpacha.com/blood-brothers/

https://nationalpost.com/news/campaign-launched-to-recognize-chief-nazis-brother-for-efforts-to-save-jews-during-the-holocaust

https://www.bbc.co.uk/programmes/articles/XFtmh93sVfW3z8YDW8v1fg/did-hermann-goerings-brother-save-innocent-lives-from-the-nazis

Tiberiu Ezri

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

33 Comments

  • Klein Ivan commented on September 2, 2022 Reply

    Din cele citite – Goring cel rau nu era neaparat antisemit . După 10+ ani a dispus plecarea liberă din Germania nazista a unui evreu in a cărui casa , rănit fiind in timpul patch-ului din München din 1923 , a fost tratat medical – de atunci a început dependenta lui de morfina ; pe de alta parte lista însușirilor sale negative e foarte lunga : arogant , superficial ( șeful lui de stat major de la Aviație s-a sinucis ) , dur și brutal ( ca sa avanseze și sa-și mențină poziția de Numărul. 2 in stat trebuia sa dea ordine concrete cind situația o cerea iar Hitler emitea numai idei cu caracter general – se pare ca lagărele de exterminare au fost create pentru a nu demoraliza trupe utilizate la omorârea de femei , batrini , copii ,armata fiind tot aceea care s-a temut ca in ghetourile supraaglomerate , aflate in spatele frontului , ar putea izbucni molime devazstatoare ) și bine-nțeles hot de drumul mare ( proprietăți , averi , opere de arta ) . Despre Goring cel bun nu am date suplimentare și nici nu cunosc regulamentul Yad Vashem – știu însă ca pe cei de sus e foarte greu sa-i apreciezi neavind detaliile pozitive și negative in totalitatea lor . Cu ani in urma d. dr. Ezri a trimis la sugestia mea o scrisoare la Yad Vashem in favoarea fiicei familiei care a avut un rol esențial in arestarea lui Eichmann – răspunsul negativ mi-a lăsat un gust amar ,detaliile acelui caz fiind deosebit de clare ,nefiind nici un echivoc . K. I.

    • Tiberiu Ezri commented on September 2, 2022 Reply

      Va multumesc pentru comentariile foarte importante.

  • carmen stoianov commented on September 2, 2022 Reply

    Impresionant ca temă, informație și realizare! Sunt enorm de multe fațete puse în lumină și multe de învățat de aici……

    • Tiberiu Ezri commented on September 2, 2022 Reply

      Va Multumesc!

  • Marina Zaharopol commented on September 2, 2022 Reply

    Probabil tatal biologic al lui Albert ar fi usor de determinat in zilele noastre printr-un test DNA al descendentilor lui.

    • tiberiu ezri commented on September 2, 2022 Reply

      Adevarat!

  • Marina Zaharopol commented on September 2, 2022 Reply

    Impresionanta antiteza dintre cei doi frati, dupa cum impresionant este si acest articol, care, pe langa prezentarea faptelor curajoase si laudabile ale lui Albert Goring, reuseste sa includa si considerente despre rolul ereditatii si complexitatea legaturilor familiale… Felicitari!

    • Tiberiu Ezri commented on September 2, 2022 Reply

      Va multumesc!

  • Simona Fuchs commented on September 1, 2022 Reply

    Foarte interesanta documentare! In filmul Hitler‘s children apare si Niklas Frank, fiul lui Hans Frank, guvernatorul Poloniei ocupate, executat la Nürnberg. In alt film, regizat de Philipps Sands, „What our father did“, discuta in contradictie doi fii ai unor ofiteri: Niklas Frank si Horst Wächter, Citesc acum, cartea lui Sands, „Die Rattenlinie/ The Ratline“, care pe linga istoria cruda a vremurilor trecute, dezbate modul de a gandi a copiilor si nepotilor criminalilor de razboi Frank si Wächter, viata lor pina in zilele de azi, in Austria.

    • Tiberiu Ezri commented on September 1, 2022 Reply

      Cartea “The ratline” pare foarte interesanta si o voi citi si eu. Unul din arhitectii Ratlineului a fost episcopul austriac Alois Hudal.

      • Tiberiu Ezri commented on September 1, 2022 Reply

        Bine-nteles arhitect in ghilimele…

        • Simona Fuchs commented on September 2, 2022 Reply

          In carte este discutata si activitatea lui Alois Hudal. Totusi, Albert Göring a profitat de numele familiri, nu s-a retras intr-un „exil interior“.Era un fel de Playboy in Viena, doi ani a petrecut in Bucuresti lipsit de griji. Apropo de urmasii unor oficiali de inalt rang NSDAP, in Bucuresti s-a stabilit si Norris de Schirach, nepotul lui Baldur. Merita citita cartea lui „Cei mai frumosi ani din viata lui Anton“, desi Norris nu are talentul frateleui sau, cunoscutul filosof si avocat, Ferdinand.

          • Tiberiu Ezri commented on September 2, 2022 Reply

            Multumesc pentru informatiile extrem de interesante!

          • Tiberiu Ezri commented on September 2, 2022 Reply

            Așa cum scrie David Crowe în cartea lui voluminoasă – “Oskar Schindler: The Untold Account of His Life, Wartime Activities, and the True Story Behind the List”, și apare și în filmul “Schindler’s list”, Schindler era și el un playboy. Oare acest lucru sugerează că playboys au firi generoase?

            Fără legătură cu articolul meu, dacă îl cunoașteți pe intensivistul vienez Michael Frass, vă rog să-i transmiteți complimente din partea mea.

  • tiberiu ezri commented on September 1, 2022 Reply

    Andrea Ghiţă mi-a amintit ca in 2014 Doamna Eva Smuk a publicat un articol despre Albert Goring. Articol foarte interesant. Cele doua articole ataca subiectul in mod diferit si ultimul are si informatii mai noi. Din pacate nu reusesc sa pun linkul aici dar articolul este accesibil pe Baabel in 2014.

    • Andrea Ghiţă commented on September 1, 2022 Reply

      Într-adevăr, Eva Szmuk, una dintre primele colaboratoare Baabel, ajunsă azi la o vârstă venerabilă, a publicat un articol despre Albert Göring, în 2014. Eva Szmuk – celălalt Göring
      https://baabel.ro/2014/04/eva-szmuk-celalalt-goering/ Precizez că în 2014 Tiberiu Ezri încă nu era colaborator al revistei. Nu e primul subiect prezentat de mai mulţi autori Baabel, având abordări diferite. Aceste articole se completează foarte bine şi faptul că ele stârnesc interesul cititorilor înseamnă că sunt subiecte bine alese.

  • Andrea Ghiţă commented on September 1, 2022 Reply

    Citez din articol: ” Opiniile sale politice, opuse regimului, au atras atenția Gestapoului care a emis patru mandate de arestare împotriva lui Albert, dar de fiecare dată Hermann le-a anulat.”. Mă uimeşte faptul că Hermann Göring a acţionat pentru apărarea fratelui său. Cunosc cazuri în care fratele fanatic fascist (sau comunist) şi-a renegat fratele care nu-i împărtăşea opiniile sau mai rău, l-a denunţat el însuşi. Desigur această solidaritate de familie nu atârnă suficient în balanţă pentru a atenua modul în care judecăm crimele conducîtorului nazist Hermann Göring, dar relevă, totuşi, câte nuanţe avea realitatea nazistă.

    • tiberiu ezri commented on September 1, 2022 Reply

      Intr-adevar nazistii puteau sa se comporte respectuos, mai ales fata de cainii lor agresivi – Vezi filmul Schindler’s list. Oare ce denota aceasta pseudo-umanitate? Hermann Goring isi iubea fratele si in mod foarte speculativ, poate prin acest fapt incerca in mintea lui fanatica sa compenseze faptele oribile comise impotriva evreilor.

  • Anca Laslo commented on September 1, 2022 Reply

    Articolul tau dezvaluie aspecte ale unei situatii incredibile, din cele pe care viata sau destinul le face posibile, rasturnand convingerile logicii. Multumesc pentru informatiile importante si felicitari din nou!

    • Tiberiu Ezri commented on September 1, 2022 Reply

      Multumesc Anca!

  • Nume * Strul MOISA commented on September 1, 2022 Reply

    Tibi dragă, articolul tău ”Göring cel bun” e D E O S E B I T ! Sistematizat, ”alimentat” cu elemente bibliografice, care cel puțin pentru mine, mi-au completat completat unele ”punctele albe” al unui puzzle personal. Iar data publicarea articolului e astăzi, dată semnificatică: 1 septembrie, dată acceptată de istorici a fi începutul celui de Doilea Război Mondial; pentru omenire o TRAGEDIE, iar pentru evrei, o multi MARE MARE MARE TRAGEDIE.
    Tibi dragă, vizavi de expresia ce ai utilizat-o ”răutatea nu este ereditară”, pui la dispoziția cititorului elemente concrete: de pildă Heinz, ”fratele călăului Reinhard Heydrich, era un om normal”; iar ”Albert, fratele criminalului de război Hermann Göring, a salvat sute de evrei și dizidenți politici, riscându-și viața de numeroase ori. O mare parte din datele referitoare la Albert au fost găsite în arhivele germane, britanice și americane”. De acord cu tine: în condiții de INUMANITATE au (MAI) existat și oameni.
    Revin: ”răutatea nu este ereditară”. Atunci, cum de anume colegi de liceu, din Dorohoi (NU GENERALIZEZ; de-ajuns dacă e doar unul, MITITEL), se trezesc și izbutesc să distrugă liantul dintre noi? Doar pe baza unor ”știri” (NEconfirmate). Și se mai și consideră INTELECTUAL !

    • Tiberiu Ezri commented on September 1, 2022 Reply

      Multumesc Strul pentru cuvintele tale frumoase si pentru completari.
      Rautatea nu este ereditara dar este contagioasa, asa cum se va intelege din articolul meu din numarul viitor al Baabelului.

      • Nume * Strul MOISA commented on September 1, 2022 Reply

        Citat din replica la articolul tău DEOSEBIT: ”Rautatea nu este ereditara dar este contagioasa, asa cum se va intelege din articolul meu din numarul viitor al Baabelului”. îl AȘTEPT CU INFRIGURARE (chiar dacă în Beer 7 e chiar căldut)

  • Asher Shafrir commented on September 1, 2022 Reply

    Excelent. Bravo!
    Apropo, este un un film foarte bun pe Viasat History

    • Tiberiu Ezri commented on September 1, 2022 Reply

      Multumesc!

  • Vexler Genu commented on September 1, 2022 Reply

    Frumos articol!
    Ca o coincidență de nume, mi-am amintit de excelentul discurs al Dnei vicepreședinte al Bundestagului, Katrin Goring -Eckardt(vezi suplimentul RE, 1-30 iunie 2022, divorțată de pastorul luteran Goring.

    • Tiberiu Ezri commented on September 1, 2022 Reply

      Intr-adevar foarte interesant. Nu am reusit sa gasesc pe internet nici o legatura intre fostul ei sot si famila lui Haermann si albert Goring.

  • Eva Grosz commented on September 1, 2022 Reply

    O dovadă …și nu oarecare , de curaj și opunere împotriva unui regim totalitar . Interesant și bine de știut ! Mulțumim !

    • Tiberiu Ezri commented on September 1, 2022 Reply

      Multumesc!

  • Veronica Rozenberg commented on September 1, 2022 Reply

    Remarcabila dezvaluire, Tibi, te admir ca intotdeauna. Si nu mai putin interesasant.

    • Tiberiu Ezri commented on September 1, 2022 Reply

      Multumesc draga Veronica!

  • theodor toivi commented on September 1, 2022 Reply

    Intr-o brosura pro-nazista se afirla ca Hermann Goring avea numerosi preieteni evrei(!) oameni de arta…

    • Tiberiu Ezri commented on September 1, 2022 Reply

      Aveti dreptate, pe care insa mai tarziu i-a jefuit de operele de arta pe care le detineau.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *