Un iranian în Israel

– Un iranian în Israel?  De pe vremea șahului?

– Da’ de unde, în zilele noastre!

– E cumva evreu?

– Nu, iranian get-beget.

– Musulman??  Fundamentalist șiit???

– Da și nu…  A fugit din Iran și trăiește în Germania.

Am primit cartea Israel auf iranisch (Israel în limba persană), de la prietenul meu din copilărie, Peter Rosenthal, care e medic la Köln, iar autorul cărții, Mohsen Banaie, este un coleg al lui, un „medic condeier” – dar nu numai!  Cartea a apărut în decembrie 2020.

Aș vrea să-l prezint pe autor pornind de la autobiografia pe care și-o schițează în primul capitol al cărții.

Dr. Mohsen Banaie, chirurg și ortoped

Mohsen Banaie s-a născut în 1965 la Teheran, într-o familie strict musulmană, cu vederi de stânga și care a participat activ la revoluția islamică din 1979.  Cum spune el însuși:  „Tatăl meu s-ar fi răsucit în mormânt dacă ar fi aflat că plec în Israel.”

Și totuși…  Tatăl lui lucra la fabrica unui evreu și se bucura de condiții foarte bune.  Așa se face că în copilărie Mohsen nu prea știa ce să creadă: pe de o parte un evreu asigura existența familiei sale, pe de altă parte evreii erau priviți ca dușmanii declarați ai musulmanilor.  Ura împotriva evreilor a crescut în timpul revoluției islamice; pentru băiatul de 13 ani totul era limpede: dușmanii țării sale erau în primul rând Israelul și abia după aceea SUA.

La un an după revoluție Mohsen a intrat în Mojahedin-e-Khalq, o organizație musulmană stalinistă, opusă regimului Khomeini.  Ei aveau legături strânse cu organizația PLO, care i-a instruit în lupte de gherilă și atentate.  Bineînțeles că ura față de Israel era la odinea zilei.

Emblema organizației Mojahedin-e-Khalq

În 1981 organizația Mojahedin-e-Khalq a fost scoasă în afara legii.  Au urmat arestări, deportări, tortură, execuții în masă.  Mohsen și-a petrecut următorii patru ani ascuns.  Neputând merge la școală, citea tot ce îi cădea în mână – printre altele și Mein Kampf.  De altfel subiectul îi era cunoscut, tatăl lui era un mare admirator al lui Eichmann. 

Împotriva evreilor existau prejudecăți „nevinovate”, ca de exemplu „zgârcit ca un evreu”, dar și zvonuri că evreii ar ucide copii musulmani, folosind sângele lor în ritualuri satanice.  Și totuși, în copilărie el a avut o bună prietenă de joacă, o fetiță evreică pe nume Șirin.  Poate că era și puțin îndrăgostit de ea, o vedea ca pe o eroină de roman…  Bineînțeles că Șirin nu era iubită în cartier.  Chiar dacă tatăl lui ura Israelul, totuși, având contact direct cu evreii, el nu s-a opus și Mohsen a fost singurul copil din cartier care avea voie să se joace cu Șirin.  Poate de aceea a crescut cu mai puține prejudecăți ca alții…

Totuși, în 1985, când a fugit în Germania, lumea lui era încă foarte simplistă.  În afară de Iran și de Germania, mai exista o țară, între Iordan și Marea Mediterană, unde trăiau două feluri de oameni: evreii cei răi și palestinienii cei buni.  Era clar: imperialiștii au întemeiat statul evreu în mijlocul lumii islamice și holocaustul le-a slujit drept pretext binevenit!

În 1988 a început să studieze medicina. Chiar după discuții aprinse cu colegii de facultate despre conflictul israeliano-palestinian, ideile lui nu s-au schimbat: Israel a ocupat teritoriile palestinienilor, deci era clar cine sunt cei „buni” și cei „răi”.

***

În 1992, în paralel cu medicina s-a înscris la lingvistică comparativă.  Nu știa dacă va fi admis – poate îl vor considera neserios, un lingvist amator?  Într-o zi de vacanță, Mohsen s-a prezentat la secretariat.  A fost primit de un bărbat mai în vârstă care îi amintea de figura biblică a lui Avraam.

– Mă numesc Josef Elfenbein, se prezentă domnul cu un puternic accent englez și îl invită să ia loc.

Văzând surprinderea lui Mohsen, acesta adăugă:

– Sunt din Marea Britanie.  Și dumneata?

– Eu sunt din Iran.  Scuzați, am uitat să mă prezint.  Mă numesc Mohsen Banaie.

Prof. Elfenbein întrebă mirat:

– Banaie?  Mohsen?  Cum îl chema pe tatăl și pe bunicul dumitale?

Ciudat!  De unde și până unde interesul pentru familia lui?  [Există un nume de familie evreiesc foarte asemănător, Banai, cunoscut în Israel datorită unei celebre familii de actori și muzicieni, originară tot din Iran.]  Profesorul continuă:

– Din Iran?  Sper că nu sprijini regimul.

– Din contră, dle profesor!  Sunt refugiat.  Studiez medicina și după căderea regimului aș vrea să mă întorc.

A urmat o discuție îndelungată.  Profesorul voia să știe ce îl atrage pe un student la medicină spre lingvistică, despre familia lui din Iran și unde a învățat germana.  Era o personalitate captivantă.  L-a primit pe Mohsen la cursul de persană medie [persana literară folosită până prin secolul al X-lea e.n.], dar cum acesta pierduse primul semestru, i-a oferit să-i dea câteva ore speciale în timpul vacanței.  La plecare, când profesorul i-a întins mâna, Mohsen a observat că purta un inel cu steaua lui David…

Pentru Mohsen a fost o șansă nemaipomenită: Prof. Elfenbein era o somitate în domeniul iranisticii moderne.  Soarta a restabilit legătura familiei Banaie cu evreii: după ce tatăl său lucrase la un patron evreu, Mohsen urma să studieze cu un profesor evreu.  Și, culmea, mai târziu fiul său a făcut chiar un semestru de iranistică la Universitatea Ebraică din Ierusalim!

Orele de studiu cu prof. Elfenbein l-au dus într-o lume cu totul nouă, diferită de cea simplistă pe care o cunoștea.  Traduceau în germană texte din persana medie, dar cu această ocazie făceau împreună incursiuni lingvistice într-o lume complexă, plină de legături nebănuite și unde nimic nu era alb sau negru.  Urmărind soarta unui cuvânt de-a lungul timpului, afla despre migrații, interacțiuni culturale, confruntări și coexistență a popoarelor, mai mult decât din orice carte de istorie.  După fiecare lecție, această lume devenea mai clară și mai tangibilă.

– Să luăm de exemplu numele Elisabeta, răspândit în întreaga Europă.  El vine din numele ebraic Elișeva, unde Eli înseamnă Dumnezeu, iar Șeva înseamnă belșug.

– Este vreo legătură între numele persan Sussan și numele german Susanne?

– Desigur!  Persanii l-au luat de la elamiți.  Capitala lor se numea Susa (crin).  Evreii l-au preluat de la persani sub forma Șoșana.  Iar odată cu creștinismul, el a ajuns în Europa sub forma Susanna.

Cuvânt după cuvânt și nume după nume, setea de cunoaștere l-a făcut să afle tot mai mult despre lume.  A înțeles că mersul istoriei nu este determinat de oameni, nici măcar de conducători, ci de cuvinte.  Cuvântul înseamnă putere, așa cum scrie și în cărțile sfinte ale creștinilor: La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. De atunci a devenit un pasionat al filologiei și al cuvintelor.  Iar contactul cu prof. Elfenbein s-a păstrat și după încheierea studiilor.

Chiar dacă între timp depășise vechile clișee despre conflictul israeliano-palestinian, îi simpatiza în continuare pe palestinieni – după cum fusese educat în copilărie, cei asupriți erau întotdeauna cei buni.

În 1994 a absolvit medicina și și-a început stagiul într-un spital din Koblenz, la chirurgie / ortopedie de urgență.  Șeful l-a primit frumos și s-a interesat despre numele și despre originea sa.  Nu trecu multă vreme și într-o zi șeful îl chemă în biroul lui.

– Mă bucur că v-ați adaptat bine în spitalul nostru.  Tocmai ne-a sunat cineva din Israel.  Ați putea să-i răspundeți în ebraică?

– Aveți o părere foarte bună despre mine, dar eu nu știu ebraică.

– Chiar nu știți!?  Ciudat!  Bine, mai vedem…

Dezamăgirea lui era explicabilă.  Văzuse probabil că Mohsen făcea adesea pe translatorul și că vorbea araba.  Spera oare că un medic poliglot să știe și ebraica?…

Al doilea punct de cotitură în relația lui cu Israelul a fost în 2001, când a primit o carte despre originea sionismului și a „înghițit-o” cu aviditate, în timp ce o asculta iar și iar pe Ofra Haza cântând Im nin’alu, în ebraică și arabă.  Poate că era mai comod de trăit știind că binele și răul sunt clar delimitate, la fel ca adevărul și minciuna, sau dreptatea și nedreptatea?  Dar lumea lui simplistă, care oricum nu mai era intactă, s-a dezintegrat complet.

https://www.youtube.com/watch?v=O2xNTzlFSk0

De atunci, sub pseudonimul Mazdak Bamdadan, a publicat online, în persană, peste 200 de articole despre politică, cultură, istorie și religie, urmărite și discutate de mii de cititori.  A devenit deschizătorul de drumuri al revizionismului islamic, curentul care aplică spiritul critic în studiul originii islamului.  Nu s-a sfiit să demonteze și mituri dușmănoase legate de Israel.  Abia în 2018 și-a dezvăluit identitatea, dar în persană publică mai departe sub acest pseudonim.

***

A treia și cea mai importantă răscruce a fost mișcarea de protest împotriva regimului islamic din Iran, din 2009 – 2010.  Milioane de oameni au ieșit în stradă împotriva președintelui Ahmedinejad.  În timpul demonstrațiilor, o studentă pe nume Neda Agha-Soltan a fost împușcată.  Scena, filmată de cineva aflat prin preajmă, a ajuns pe internet, devenind simbolul care i-a însuflețit pe demonstranți. 

Neda Agha-Soltan

În martie 2010, logodnicul ei, un fotojurnalist turc, a vizitat Israelul și a vorbit despre prietenia dintre poporul iranian și cel evreu.  Iranienii au fost scandalizați!  Ca reacție, „Mazdak Bamdadan” a publicat un articol intitulat “Noi și fiii lui Israel”, în care explica originile religioase, istorice și politice ale conflictului dintre cele două popoare, subliniind că ele au foarte multe în comun, că se confruntă cu aceleași probleme și că ar putea învăța foarte multe unul de la celălalt.  Articolul a dezlănțuit un val de indignare printre iranieni, dar i-a adus și cuvinte de laudă pentru abordarea obiectivă a problemei.

După câteva zile a primit un mail din Israel.  Ministerul de Externe israelian îi cerea permisiunea de a publica articolul pe site-ul său în limba persană.  Urmarea a fost o critică și mai înverșunată din partea comunității iraniene: dacă propaganda israeliană îi publică articolele, nu e cea mai bună dovadă că e un trădător?

***

În anii următori, interesul lui pentru acest subiect a continuat să crească.  Pregătind o carte despre originea islamului, a ajuns la concluzia că acesta este adânc înrădăcinat în tradiția iudaică, așa încât s-a apucat să studieze cu multă atenție Vechiul Testament.  Dincolo de interesul științific îl fascina și istoria acestui popor aparent neînsemnat, dar care a lăsat urme în toată lumea.  Evreii apar în Egiptul antic, în Mesopotamia…  Când Primul Imperiu Persan l-a cucerit pe cel Babilonian, Iudeea a devenit provincia persană Yehud Medinata și stăpânirea persană a permis reconstrucția Templului din Ierusalim.

Poate că ideea de a vizita Israelul i-a venit, cel puțin în subconștient, în ziua în care l-a cunoscut pe prof. Elfenbein.  Ea s-a maturizat timp de un sfert de veac și a devenit realitate în anul 2018.

Cartea însăși este un jurnal de călătorie, dar unul foarte neobișnuit.  Informațiile aduse nu sunt nici pe departe cele care apar în orice ghid turistic.  Imaginile pe care le receptează el sunt trecute prin prisma unui iranian cult, cu vaste cunoștințe de istorie – dar în primul rând istorie iraniană. El caută ce a lăsat în urmă cultura persană în Israel și găsește neașteptat de mult. 

Până la urmă cartea este un omagiu adus multiculturalității, dialogului, renunțării la prejudecăți și nu în ultimul rând mentorului său.  Iar faptul că pornind de la aceste idei și-a făcut un public de mii de cititori iranieni arată că mai există și alții asupra cărora îndoctrinarea și-a pierdut efectul și atunci poate că există o rază de speranță pentru viitor.

Hava Oren

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

9 Comments

  • Marica Lewin commented on February 13, 2023 Reply

    Ca totdeauna, un articol de nivel, care in afara de informatii inedite, prezentarea unor oameni iesiti din comun, ne deschide noi orizonturi, un alt mod de a aborda realitatea, ne inspira.
    Nu am realizat pâna la citirea materialului d- nei Hava Oren ca Iudeea si Samaria au fost sub influenta persana aproape 300 de ani, si ca vestigii ale acelei perioade exista si acum in Israelul modern.
    Stiam doar de anumite cuvinte persane intrate in ebraica., aparitia lui Satan sub influenta docrinei Ahura Mazda.
    Va multumesc

    • Hava Oren commented on February 13, 2023 Reply

      Ei bine, despre apariția ideii de Satan sub influența lui Ahura Mazda nici eu nu știam!
      În schimb dominația persană s-a întins nu numai în Iudeea și Samaria, ci în întregul teritoriu și a durat până prin 330 î.e.n., când țara a fost cucerită de Alexandru Macedon.

      • Marica Lewin commented on February 15, 2023 Reply

        Si lui Alexandru Macedon evreii ii poarta recunostința până in ziua de astăzi pentru ca la rugămintile preotilor si bătránilor intelepți , nu a cucerit Yerusalimul.

  • Marina Zaharopol commented on February 12, 2023 Reply

    Fascinant acest articol! Biografia lui Mohsen Banaie, evolutia lui spirituala imi aminteste de un Bildungsroman.
    Ce ma uimeste este puterea lui de munca, ca si-a gasit timp, pe langa practica medicinei, sa studieze lingvistica. sa scrie si sa publice carti si numeroase articole.

  • Ivan Avraham Schwartz commented on February 11, 2023 Reply

    Articol captivant. O biografie a unui iranian crescut, educat si indocrinat cu o ideologie care i-a calauzit viata pana la un moment in care maturitatea intelectuala si culturala i-au deschis orizonturi noi.
    Am citit cu mult interes atat istoria acestui iranian cat si analiza profunda si suplimentele introduse de autoare referitoare la sursele istorice comune celor doua religii. Citesc cu multa placere si mult interes articolele tale.

  • Peter Rosenthal commented on February 10, 2023 Reply

    Dragä Andrea,
    exact acesta este scopul acestei publicatii – din päcate cei dincolo ca si cei de dincoace fac mai mult vânt, dar noi nu le läsäm terenul!
    Peter

  • Andrea Ghiţă commented on February 9, 2023 Reply

    Povestea lui Mohsen Banaie e o lecţie excelentă pentru fanatici. Pentru cei de dincolo, dar şi pentru cei de dincoace.

    • Hava Oren commented on February 9, 2023 Reply

      Adevăr grăiești!

  • Tiberiu ezri commented on February 9, 2023 Reply

    Acest articol interesant accentueaza sentimentul ambivalent care domina intre cele doua popoare. Multi iranieni simpatizeaza Israelul. In plus, istoria a aratat ca cei care s-au descotorosit de evrei au primit in locul lor ceva mult mai problematic – vezi Europa postbelica.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *