– Viața mea e jocul la bursă, fără el nu are niciun rost să mă scol dimineața, îmi spune Alexandru.
E un om înalt, bine făcut, cu ochi albaștri, pătrunzători, și cu un zâmbet deschis pe buze. În tinerețe a fost avocat cu propriul său birou. De zece ani e pensionar. Nu e câștigătorul care face avere din jocul de bursă, din contră, e “regele loser-ilor”. Nu numai că nu a devenit milionar, ci și-a pierdut toate economiile.
În fiecare dimineață, cu excepția sărbătorilor și a zilelor de odihnă, de la ora zece până la închiderea bursei stă la computer și intră în lumea neînțeleasă, cel puțin pentru mine, a bursei. În ultima vreme, din lipsă de fonduri, joacă doar pe sume simbolice. Aproape întotdeauna pierde, dar rămâne optimist și crede că mâine va fi ziua mult așteptată, când în sfârșit va câștiga potul cel mare.
Și-a încercat norocul și pe la cazinouri, dar fără mare succes.
– Odată eram la cazinoul din Ierihon împreună cu un prieten, povestește Alexandru. Jucam la ruletă. Nu aveam decât o mie de șekeli fiecare și într-o jumătate de oră i-am pierdut pe toți, dar am jucat mai departe și am continuat să pierdem. La un moment dat organizatorii ne-au oprit și ne-au închis într-o sală, până vom obține suma pe care o datoram. Știam că nu avea cine să ne ajute, dar așteptam o minune, nu degeaba eram un jucător “profesionist”. Norocul ni s-a arătat sub forma unuia din proprietarii cazinoului, Jaber, care mi-a fost client în biroul de avocatură.
– Alexandru, mi-a spus Jaber pe românește (studiase medicina la Iași), îți împrumut eu banii pe care-i datorezi casei, cu condiția să mi-i înapoiezi până într-o săptămână. Ce zici?
– De ce mă ajuți? – l-a întrebat Alexandru.
– Pe vremuri erai un avocat foarte priceput și m-ai scos dintr-un mare bucluc, a răspuns Jaber. Păcat că nu-ți mai continui meseria, ai avea mai mult succes decât cu jocurile de noroc.
***
– Nu m-am învățat minte, am continuat să frecventez localurile de jocuri de noroc. Într-un cazinou din București am câștigat o sumă mare, dar în loc să mă mulțumesc cu atât, am continuat până am pierdut totul și am rămas dator cazinoului. Și atunci am avut noroc cu prietenii din București care mi-au împrumutat banii necesari. M-am hotărât să nu mai pun piciorul în asemenea locuri.
– Dar la bursă mai joci? – l-am întrebat.
– Da, dar pe sume mici. În urmă cu peste douăzeci și cinci de ani i-am promis soției o călătorie de nuntă la Paris. Din motive lesne de înțeles, nici până acum nu m-am ținut de cuvânt. Într-una din zile am cumpărat acțiuni bazate pe o inovație medicală recomandată de toți specialiștii de bursă pe care-i cunosc. Eram sigur că de data asta mi-a surâs norocul și o să am suficienți bani pentru excursia la Paris, dar din nou am pierdut…
– De ce continui cu bursa? – l-am întrebat. Nu numai că pierzi tot timpul, dar te pui și în situații neplăcute.
– Mă atrage ca un magnet, îmi provoacă emoții, mă stimulează, îmi crește nivelul de adrenalină. E fascinant să asiști la schimbările rapide ale valorii acțiunilor. Pe scurt, jocul face parte din viața mea.
– Se mai întâmplă să nu ieși în pierdere? – l-am întrebat.
– Joc pe sume mici și chiar dacă câștig, nu e mare lucru, mi-a răspuns Alexandru. De fapt nici nu mă mai interesează dacă câștig sau pierd, importantă e magia jocului.
De câtva timp nu l-am mai văzut pe Alexandru și nici la telefon n-am reușit să dau de el. Zilele trecute ne-am întâlnit la o cafea. Arăta bine, era liniștit. Era o persoană plăcută, interesantă, cu care era o plăcere să stai de vorbă despre literatură, sport, spectacole (visul lui din tinerețe fusese să devină actor).
– Arăți bine, ești bine dispus. Îți merge mai bine la bursă? – l-am întrebat.
– Mda, într-un fel, mi-a răspuns. În orice caz am câștigat o sumă frumușică, vreo câteva mii de șekeli, și săptămâna viitoare mă țin de cuvânt, îmi iau soția și plecăm la Paris!
M-am bucurat mult că a reușit să-și țină totuși promisiunea făcută soției și vor pleca în sfârșit în călătoria de nuntă. Mă gândeam să-l întreb dacă are de gând să mai joace la bursă, dar văzându-l atât de mulțumit de apropiata călătorie la Paris, am tăcut…
Andrei Schwartz
04/05/2023
6 Comments
Am mai scris ca romanul ” Trilogia Transilvana” de Miklós Bánffy m- a impresionat. Ultimii 10 ani ai Transilvaniei inaintea declanșării RM1.
Personajul cel mai tragic si tulburător al romanului este contele Laszlo, (imi scapa numele de familie), muzician de mare talent, barbat tânår si frumos, inzestrat cu harisma, generos si altruist, care pierde tot din cauza patimei nefericite pentru jocuri de noroc : cariera, dragostea, femeia iubită, averea, Viața.
Într-adevăr contele Gyerőffy László este un personaj complex, care sărăceşte, decade şi moare în condiţii tragice şi umilitoare din cauza patimei sale pentru joc, pe care oricât s-ar strădui nu şi-o poate înfrâna. Jocul de cărţi era foarte apreciat în cercurile nobiliare ale vremii, cazinoul fiind un loc de întâlnire select unde se făcea şi politică din greu.
Mi- ati amintit de un jucător celebru, Feodor Mihailovici Dostoievski, care și- a petrecut aproape intreaga viață adultā in străinătate, pentru ca era urmårit din cauza datoriilor de joc..
Soția scriitorului , Ana, mentioneaza in jurnalul său, ca exista si reversul medaliei. Atunci când pierdea, romamcierul intra intr- o fierbințeală, un amok al scrisului, devenea sclipitor si debordant, si astfel se nâsteau capodoperele. Datoriile acumulate trebuiau plåtite.
Dostoievski descrie genial starile sufletești, amețeala, imposibilitatea de a se abtine in fata ruletei , dorinta sinceră de a renunța trådatâ intotdeauna in povestirea, mini romanul ” Jucătorul”
Jucătorul despre care scrie Andrei Schwartz priveşte cu calm propria situaţie şi bănuiesc că nu este atât de inconştient încât să ajungă,jucând, la sapă de lemn. Articolul ne mai relevă că patima jocului este prezentă la toate categoriile sociale. Bunicul unui coleg de clasă era un cartofor pătimaş şi într.o noapte şi-a pierdut şi-a pierdut moşia. Era în ajunul Reformei agrare din 1945 şi a fost foarte mîndru că a lăsat statul cu buzele umflate. Din păcate şi-a păcălit şi urmaşii care nu au mai recăpătat nimic după 1989.
Uite, asta e o boală gravă și incurabilă, din care (ca toate bolile grave și incurabile) au un sfârșit foarte neplacut.
Andrei, ai intrat in galeria celor care au avut curajul sa se ocupe de subiect.
Bravo!
GbM
Sarmana lui sotie…