I

Oare când este istoria doar o poveste şi când devine povestea istorie? Care din aceste două căi de păstrare a evenimentelor trecute și transmiterea lor către viitor este mai eficientă şi care are mai multă valoare? În această povestire istoria și beletristica se împletesc, una fără cealaltă nu vor reuși să prezinte cititorilor mai nimic despre acest om care era pe punctul de a dispărea din istoria colectivă și din memoria individuală pentru totdeauna.

Acest articol se datorează Andreei Ghiță. Citez aproximativ din e-mailul ei:

„Trecând prin Cimitirul Neolog, am văzut o piatră tombală de marmură albă, pe care scrie Andrei Herzlinger[1]. Nu mai ţin minte anul naşterii, ci doar cel al decesului: 1943. Este cumva o rudă? Oare purtaţi numele de Andrei în memoria lui? Dacă da, cred că povestea sa ar merita relatată în Baabel.”

Este macabru să-mi văd numele pe o piatră de mormânt, chiar știind că nu este vorba de mine. Situația mi-a amintit de una dintre poveștile de dincolo ale lui David Eagleman din care am aflat că nu voi putea părăsi anticamera lumii de apoi decât după ce și ultimul om care mai știe să-mi spună numele va muri.

II

Dezső, bunicul meu, și Andor (Andrei) au fost doi dintre cei nouă copii ai străbunicului meu Beni. Așadar Andor era unul dintre unchii tatălui meu. În prima jumătate al secolului trecut ei trăiau în Dumbrăveni.. Tatăl meu a crescut în casa bunicul Beni, dar nu l-a cunoscut, deoarece acesta a murit când el încă nu împlinise un an. El mi-a povestit că Andor, care era cu vreo douăzeci de ani mai mare ca el, a fost cel care l-a învățat să meargă cu bicicleta.

Abia recent am aflat cu certitudine că m-au numit Andrei în memoria lui Andor. Tata mi-a povestit că el a luat această hotărâre, deoarece încă din copilărie Andor a fost unchiul lui preferat, dar și pentru că a fost singurul Herzlinger din familia apropiată care a pierit în Holocaust.

Tata își amintește că înainte de deportare, pe când locuia la rudele mamei lui, la Baia Mare, Dej sau Gherla, el coresponda cu Andor. Acesta locuia la Târgu Mureș, iar scrisorile erau adresate depozitului de cherestea al lui Miksa Schäffer. Acest depozit de cherestea apare cu regularitate în presa interbelică; am ales să prezint doar cel mai vechi anunț publicitar pe care l-am găsit pe internet. 

Înainte de deportare, prin 1943, tatăl meu l-a întâlnit pentru ultima oară pe Andor la Baia Mare. Andor fusese încorporat într-unul dintre detașamentele de muncă obligatorie care își avea comandamentul în Baia Mare. Mai târziu detașamentul lui Andor a fost trimis în misiuni prin Ungaria și cei doi nu s-au mai întâlnit.

Abia după război tata a aflat, nu-și mai amintește nici când, nici de la cine și cum, că Andor, care era necăsătorit, avea o prietenă creștină care l-a urmat pretutindeni, peste tot unde a fost mutat detașamentul. Ultima locaţie a fost în Austria. Prietena lui s-a întors cu vestea tristă că Andor ar fi murit în spital la câteva zile după încheierea războiului.

În 1975, Rozsi, sora lui Andor, care locuia la Cluj, a amenajat mormintele familiei ei și în lipsă de documente, ea a înscris pe piatra de mormânt anul decesului așa cum și-l amintea din cele povestite în familie de-a lungul vremii.

III

Tata are doar o singură fotografie a lui Andor, făcută în decembrie 1942.

Am reușit să găsesc foarte puține informații documentare despre Andor. Numele lui apare în anuarele publicate de școala elementară[2], cl. III-IV, în anii 1915-1917, și în cartea gimnaziului[3] cl. I, în anul școlar 1917-1918, ambele unități de învățământ din Dumbrăveni. Pentru fiecare an școlar în parte se prezintă ce clasă a absolvit, ce materii a învățat, ce note a primit și desigur cărei religii aparținea. Numele lui de familie a fost scris de două ori Herzlinger și o dată Herclinger. Nu cred să mai existe încă un Andor, tot din Dumbrăveni, altul decât unchiul tatălui meu[4].

Numele lui mai apare în ziarul Új Kelet din 15 iunie 1923, împreună cu numele lui Dezső și Aladár, încă unul dintre copiii lui Beni, din Ibasfalvău, (altă denumire a orașului Dumbrăveni[5]), ca donatori la Keren Kayemet LeYisrael.

În vara anul 1936 numele lui Andor apare în câteva numere ale ziarului Brassói Lapok[6] pe listele celor care au trimis soluții corecte la cuvintele încrucișate. O dată numele lui este scris András. Cu altă ocazie se menționează că Herzlinger Andor din Târgu Mureș este unul dintre cei trei câștigători ai unei cărți.

Nu am reușit să găsesc pe internet nicio legătură între magazia de lemne a lui Schäffer din Târgu Mureș și Andor, nici să aflu numele prietenei lui, cea care a adus vestea morții lui la Dumbrăveni.

IV

Documentările post-mortem pot fi găsite pe diverse site-uri, cum ar fi cimitirul evreiesc din localitatea Wels, Austria[7], US Holocaust Survivors and Victims Database[8], The Zekelman Holocaust Center[9] și Yad Vashem. Acolo el apare printre nenumărate alte nume, în lungi liste[10] de victime sau de supraviețuitori, liste care nu spun nimic despre omul însuși. Fotocopiile documentelor de la Yad Vashem, întocmite între anii 1946-1951, adaugă câteva puncte de reper care permit imaginației să urmărească evenimentele prin care poate că a trecut. L-am găsit pe o listă de 22 de pagini, întocmită de biroul cimitirului din Wels, Austria[11] în anul 1946.

Verzeichnis / Der im Jahre 1945 in Wels verstorbenen und auf dem städtischen / Friedhofe Wels beerdigten, ehemaligen K.Z.-Häftlingen. (Lista foștilor prizonieri din lagărele de concentrare care au murit și au fost înmormântați în cimitirul municipal din Wels în anul 1945).

Vor- und Zuname (numele și prenumele); Beruf (profesiunea); Geburtstag (data nașterii); Geburtsort (locul nașterii); Sterbeort (locul decesului); Sterbetag (data decesului); Grabort (locul mormântului).

Cu numărul de ordine 91, Herzlinger Andor, Holzhändler (negustor de lemne), data nașterii:15/08/1907, locul nașterii: Elisabethstadt, Ungarn (Dumbrăveni, Ungaria), locul decesului: Wels, data decesului: 12 mai 1945), numărului locului mormântului în cimitir: 51/73.

Textul care încheie lista: Die Vorstehenden Angaben wurden dem Leichenbuche des städtischen Friedhofamtes entrommen. Die Ziffern in der Spalte Grabort bedeuten das Leichenfeld und die Grabnumer. Wels, den 26. Juni 1946. Städt. Friedhofamt Wels (Informațiile de mai sus au fost preluate din cartea mortuară a oficiului cimitirului municipal. Cifrele din coloana locației reprezintă numărul parcelei și a mormântului. Wels, 26 iunie 1946. Biroul cimitirului municipal Wels.)

Andor, și noi împreună cu el, ne putem considera norocoși, deoarece pentru el toate rubricile sunt completate cu date mai mult sau mai puțin exacte. Dar alții au fost mai puțin norocoși.

La poziția 30 apare un bărbat de 40 de ani, Unbekannter (necunoscut) care a murit la spital în 9 mai 1945 și a fost înmormântat la locația 52/12.

La poziția 317 apare încă un necunoscut, care a murit la adresa Schauerstraße nr. 9, în 20 mai 1945 și a fost înmormântat la locația 46-143.

Dar acești doi necunoscuți cel puțin au avut parte de un mormânt individual.

Pe ultima pagină, după poziția 811, apare următoarea informație: 812 bis 1025 – 214 Namenlose (fără nume), 214 foști prizonieri din lagărele de concentrare despre care tot ce se știe este că au fost înmormântați în anul 1945 la locația 46.

Și dacă cumva ați crezut ca și mine că am văzut tot ceea ce poate prezenta dramă umană, că nimic nu poate fi mai îngrozitor decât să citești datele și să te gândești că este vorba de oameni care ar fi putut face atât de mult bine, dacă ar fi fost lăsați să trăiască, atunci vă invit să citiți cu atenție ultimele trei poziții de pe această listă.

Pe ultimele trei poziții apar trei fetițe (Mädchen) și ele foste prizoniere din lagărele de concentrare, născute la Wels; Goldberg în 5 septembrie 1943 și care a murit după doi ani, în 7 septembrie 1945, Weisler în 11 octombrie 1945, care a murit la naștere și Kutner în 15 octombrie 1945 care a rezistat o săptămână și a murit în 22 octombrie. Toate trei au decedat la Frauenklinik (clinica pentru femei). Dumnezeu să le odihnească în pace!

Fișă personală, în  maghiară, nedatată și fără mențiunea sursei. Aici apar numele mamei lui și ultima lui adresă cunoscută, date care nu apar pe lista biroului cimitirului din Wels.

Două fișe personale întocmite în 1949 și 1951 bazate, aparent, pe surse diferite.

Ce n-aș da să am o fotografie a prietenei lui sau să pot pune un nume pe această ființă, devenită involuntar un personaj misterios. Câți ani o fi avut? Cât timp au fost împreună? Oare aveau planuri de căsătorie? Ce a fost în sufletul și capul ei când s-a hotărât, în anii aceia de război, să urmeze un detașament de muncă obligatorie de evrei prin Ungaria și Austria? Cu ce bani, din ce a trăit? Ce soartă a avut după întoarcerea în țară? Simt că îi datorez recunoștință, ei sau urmașilor ei, convins fiind că prin simpla ei prezență a ușurat cu ceva suferințele din ultimul an de viață al unchiului tatălui meu, Andor.

Mai sunt atât de multe întrebări: de ce corespondența lui era pe adresa magaziei, oare locuia acolo? Când și cum a ajuns la Budapesta? De ce a încetat să mai trimită soluții la cuvintele încrucișate din ziar? Oare a fost conștient că a mai avut parte de trei zile de pace, din 9 până în 12 mai 1945, că nu mai trebuia să se teamă că cineva ar fi putut să-l omoare în mod legal numai pentru că era evreu?

Îmi amintesc că prin anii ’60 petreceam adesea câteva zile de vacanță la Cluj, la bunici. Bunicul meu, Dezső nu lucra, poate era pensionar. În fiecare zi înainte de masă ieșeam doar noi doi în centru, la statuia lui Matei Corvin. Eu mă jucam, iar el fuma Mărășești fără filtru și făcea cuvinte încrucișate în ungurește. Se poate ca pasiunea pentru cuvinte încrucișate să fie genetică?

Dacă Andrea Ghiţă nu ar fi fost curioasă să afle legătura dintre mine și numele de pe o piatră funerară, dacă eu nu aș fi avut pe cine să întreb, am fi rămas doar cu documentele de pe internet. Doar prin intermediul lor nu se poate ajunge la omul care a purtat numele înscris pe ele. Fără o poveste care să le însoțească, să prezinte ceea ce s-a întâmplat în jurul lor, acestea nu vor reuși să transmită generațiilor viitoare evenimentele, așa cum au fost ele trăite.

Andrei Herzlinger

---

[1] În memoria fratelui HERZLINGER ANDREI 1906-1943, dispărut în deportare

[2] Magyar Királyi Állami Elemi (…) Iskola és Óvóda értesítője, Erzsébetváros, 1915 – 1917

[3] Magyar Királyi Állami főgimnázium, Erzsébetváros értesítője, 1917 – 1918

[4] În anuarele publicate de școala elementară pentru anii 1913 – 1915 nu l-am găsit pe Andor ci pe Arnold, Herzlinger în cl I, Herczlinger în cl. a II-a. Este foarte probabil că este vorba de același copil.

[5]  Dumbrăveni, mai demult Ibașfalău, oficial Elisabetopol, (în dialectul săsesc Eppeschdorf, în germană Elisabethstadt, în maghiară Ebesfalva, Erzsébetváros) este un oraș în județul Sibiu, Transilvania, România. https://ro.wikipedia.org/wiki/Dumbr%C4%83veni

[6] Brassói Lapok, 28 iunie 1936 (147) și 12 iulie 1936 (159)

[7] http://www.denkmalprojekt.org/2020/wels-jued-friedhof_bez-wels_wk2_oboe_oe.html

[8] https://www.ushmm.org/online/hsv/person_advance_search.php

[9] https://www.holocaustcenter.org/wp-content/uploads/holocaust_victims_1945.pdf

P Listele cimitirului din Wels și a Centrului Zekelman conțin în jur de 900 de nume fiecare. Baza de date a muzeului din SUA conține 42,685 de nume.

[11]  Fotocopie primită de la Yad Vashem