Turism sau antisemitism?

Curiozitatea este o calitate a sufletului omenesc. Fără ea, societatea umană nu s-ar fi dezvoltat și nu ar fi progresat. Ca atare, nouă israelienilor, și sunt sigur că și românilor, ne place să călătorim, să cunoaștem lumea. Scopul călătoriilor noastre în timpul vacanțelor este de a ne relaxa, de a ne bucura, de a ne odihni și de a cunoaște cât mai multe despre locurile vizitate. De obicei, începem să ne relaxăm când ne așezăm pe locul rezervat în avion, chiar dacă zburăm cu companii de aviație low cost, unde scaunele sunt incomode și nici nu ți se servește nici măcar un pahar cu apă. Dar dacă suntem întâmpinați de stewardese zâmbitoare, așa cum se întâmplă de obicei, acest lucru compensează lipsurile de care am amintit mai sus. Chiar și zborul la întoarcere poate fi relaxant, mai ales la gândul că în curând îi vom revedea pe cei dragi.

Dar această plăcere de întoarcere acasă a fost perturbată în mod grosolan în zborul Ryanair de la Bologna la Tel Aviv din ziua de 14 iunie. După declarațiile unor călători, publicate în presa israeliană și cea internațională, în timpul călătoriei una dintre stewardese a anunțat la microfon în repetate rânduri, în engleză și în italiană, că în curând avionul va ateriza în Palestina ocupată, și anume la Tel Aviv din Palestina ocupată. Călătorii au avertizat-o că a greșit și că trebuie să-și ceară scuze și să spună că este vorba de aterizare în Israel. Numai că nu era cu adevărat o greșeală, fusese făcută intenționat. Stewardesa a refuzat să-și ceară scuze și a repetat aceeași frază și în timpul aterizării. Pasagerii au vrut s-o fotografieze, mai ales că nu avea pe bluză un ecuson cu numele ei. Dar personalul avionului i-a amenințat pe pasagerii indignați că după aterizare vor chema poliția, fiindcă au abuzat de stewardesă.  

Reacția companiei Ryanair a fost ambivalentă; pe de o parte și-au cerut scuze în public pentru incident, dar pe de altă parte ei susțin că era “o stewardesă începătoare care a făcut o greșeală inocentă, neintenționată, care a fost corectată imediat de o altă stewardesă cu experiență”.

De ce cred eu că este vorba de o minciună gogonată a companiei? Fiindcă aceste declarații au fost repetate de mai multe ori, în ciuda protestului unor pasageri. În plus, chiar spus o singură dată, acest tip de anunț este întotdeauna intenționat și răuvoitor. Compania nu a declarat că ar fi luat măsuri, cel puțin educative, împotriva acestei stewardese. În schimb, Ryanair nu a uitat să menționeze că dintre companiile de aviație care funcționează în Israel, ei sunt a doua ca mărime după numărul de pasageri transportați.

https://www.bbc.com/news/business-65908444

https://www.newsweek.com/awaiting-video-ryanair-apologizes-after-flight-attendant-calls-israel-palestine-1807034

https://www.sundayworld.com/news/irish-news/passengers-sickened-as-ryanair-announces-israel-flight-is-arriving-in-palestine/a1815785207.html

https://www.jpost.com/international/article-746582

Comportamentul stewardesei a fost condamnat de ambasadorul Israelului în Irlanda, precum și de doamna Jackie Goodall, o irlandeză catolică, fondatoarea și lidera Ireland Israel Alliance (IIA), cu baza la Dublin.

https://unitedwithisrael.org/were-approaching-palestine-ryanair-announces-on-tel-aviv-bound-flight/

Stewardesa și compania Ryanair au fost criticate și de organizația Wiesenthal. Un reprezentant al acestei organizații se întreabă pe bună dreptate: “Cum ar reacționa pasagerii irlandezi, dacă înainte de aterizarea avionului la Dublin, stewardesa ar fi anunțat că avionul va ateriza în Marea Britanie?” Așa cum arată ilustrația de mai jos, marea majoritate a țărilor lumii, inclusiv Irlanda recunosc Israelul ca o țară independentă. Atunci de ce o stewardesă obraznică a companiei Ryanair își permite să nege acest lucru?

Verde: Țări care recunosc Israelul. Maro: Țări care au recunoscut Israelul în trecut, dar nu-l mai recunosc. Roșu: Țări care au rupt relațiile diplomatice cu Israelul. Gri: Țări care nu au recunoscut niciodată Israelul

Precizez că nu este pentru prima oară că personalul acestei companii are ceva împotriva pasagerilor israelieni. În urmă cu vreo două luni, pasagerii israelieni din zborul Ryanair Berlin-Tel Aviv au fost coborâți din avion pentru un control de securitate care a durat câteva ore, așa că ei au pierdut zborul. Au mai fost și alte cazuri asemănătoare, după cum descrie următorul articol din jurnalul online Mako, în limba ebraică. https://www.mako.co.il/travel-news/international/Article-eb8cc1f325fb881027.htm

Ryanair este o companie înființată în Irlanda. Cu ani în urmă am vizitat și noi Irlanda. Nicăieri nu am simțit antisemitism, sau o atitudine anti-israeliană. Oare explicația se află în dictonul latin Pecunia non olet (Banii nu au miros)? De ani de zile, irlandezii și guvernele lor au o atitudine unilaterală, extremistă în privința conflictului Israelo-Palestinian. Practic, parlamentul lor a acceptat politica BDS (boycotting, divesting from, and sanctioning Israel) de a boicota produsele israeliene. Cei care fac comerț cu firme israeliene din Iudeea și Samaria sunt sancționați cu asprime. Această politică nu are nicio logică și ea dăunează în primul rând muncitorilor palestinieni, care în felul acesta își pierd locurile de muncă, fiindcă firmele boicotate dau faliment.

Din întreaga Uniune Europeană, Irlanda este cea mai potrivnică Israelului. Este posibil că există motive religioase, dar antisemitismul se poate manifesta și fără legătură cu religia. Dar motivul cel mai important pare să fie asemănarea pe care mulți cetățeni irlandezi o percep între Teritoriile Palestiniene și Irlanda de Nord sub dominația Marii Britanii. Guvernul aprobă și încurajează demonstrațiile anti-israeliene și timp de o lună steagul Palestinian a fluturat pe clădirea primăriei orașului Dublin. În plus, organizația naționalistă Sinn Féin, fosta aliată a grupului terorist IRA (Irish Republican Army), are o atitudine anti israeliană fățișă și poziția ei în viața politică a Irlandei se întărește tot timpul. Reacțiile unor irlandezi pe Twitter la incidentul cu avionul Ryanair au fost ca atare. Majoritatea lor, spălați pe creier, aprobau și lăudau atitudinea stewardesei. Un articol publicat în 2021 prezintă cum a contaminat antisemitismul viața politică, societatea și media în Irlanda (vezi link-ul “embassies”).

https://keywiki.org/Sinn_Fein

https://mosaicmagazine.com/picks/israel-zionism/2022/01/the-roots-of-irelands-anti-semitism-problem/

https://embassies.gov.il/dublin/Relations/Pages/a-s-in-ireland.aspx

Fără nicio legătură cu poziția mea față de politica internă a Israelului, eu consider că atitudinea stewardesei și a companiei Ryanair este execrabilă. Nu este exclus că toți acești “mâncători de evrei” și dușmani ai Israelului își vor primi pedeapsa binemeritată odată ce sharia va pune stăpânire pe ei.

Nu încerc să conving pe nimeni, dar eu nu voi mai zbura niciodată cu această companie.

Tiberiu Ezri

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

36 Comments

  • tiberiu ezri commented on June 23, 2023 Reply

    Astăzi am constatat că linkul articolului la ziarul BBC.Business s-a schimbat. Ca să vedeți articolul scrieți pe Google:
    “Ryanair apologises for ‘Tel Aviv in Palestine’ flight row”.

  • Robi K. commented on June 22, 2023 Reply

    De ce n-ati apelat la politia de frontiera cand ati aterizat in Israel?

    • Tiberiu Ezri commented on June 23, 2023 Reply

      Nu eu am fost passgerul. Incidentull. l-am citit în mai multe ziare online. Ieri am sesizat cazul Ministerului Diasporei.

  • Alex Schneider commented on June 22, 2023 Reply

    Am citit cu mult interes articolul pe un subiect important si actual . De asemenea si comentariile cititorilor.
    Antisemitismul sub tote formele lui este un subiect la care se revine inevitabil in revista “Baabel “, din cand in cand , ca la o “maladie cronica ” pentru care nu exista tratament ( dupa spusele adevarate a prof. Gabriel Gurman.).
    Trebuie stiut ca forma cea mai moderna a antisemitismului este ” anti israelism” .
    ( nu ma refer la critica legitima la adresa unor actiuni anumite ale guvernului !)

    Problema este la urma urmei : ce e de facut ij cazul asta ?
    In primul rand nu trebuie tacut !!!
    Tacerea si acceptarea ne-au costat multe vieti si nefericiri in ultimele generatii.

    Propun ca D- l Ezri sa se adreseze Ministerului Diasporei si a Luptei impotriva Antisemitismului, in fruntea caruia se afla ministrul Amichai Shikli :
    St Kaplan 3 Yerusalim 91919
    Diaspora@pmo.gov.il
    Tel. 02-5422100
    fax. 02-5422124
    Pe situl ministerului e chiar un document de raportat incidente antisemite.

    Voi fi bucuros sa aflu rezultatul demersului..

    :

    • Tiberiu Ezri commented on June 22, 2023 Reply

      O idee excelentă domnule Schneider. Așa voi face.
      Vă mulțumesc

  • abbu commented on June 21, 2023 Reply

    Nu vorbim de turism, si nu vorbim de antisemitism.Nu este un grup turistic unde au fost exclusi evreii ca sunt evrei. Este fie o nestiinta crasa, fie o rautate gratuiota, fie o conceptie ideologica,Ultimele doua citate ale ale articolului sunt regretabile..A chema “Sharia” sa faca ordine este nivelul stewardesei…iar a penaliza in bloc, pentru ce a spus o persoana este de asemeni regretabil.

    • Tiberiu Ezri commented on June 21, 2023 Reply

      Stimate domn Abbu

      Am să vă răspund concentrat la cele trei comentarii. Din text am înțeles că noi avem niște concepții radical opuse, ceea ce e de înțeles.
      1. Nicăieri în articol nu am scris că Irlanda trebuie blocată, doar mai sunt și alte companii care zboară spre Irlanda, nu numai Ryanair.
      2. Despre ce scrieți despre Ierusalim în 1947 nu stiu nimic și nu are legătură cu articolul meu. Părerea mea este că dacă două popoare sau state sunt în conflict direct, eu accept critica celeilalte părti, adică a arabilor. Dar nu accept că o irlandeză sau orice alt străin să-și bage nasul în conflictul nostru, mai ales când este în exerciţiul funcțiunii, în timpul zborului, unde ar trebui să-i calmeze pe pasageri în loc să-i enerveze. Iar dacă nu cunoaște țara de destinație a zborului, să nu urce pe avion. Ideologia și răutatea s-o lase acasă. Nu mă lezează dacă un arab mă critică, mai ales dacă are dreptate. Toată cariera mea de 47 de ani ca medic am tratat egal și cu acelaș respect pe evrei, arabi și alte minorități. Așa am fost educat și așa simt că e omenesc, educație pe care stewardesa “nevinovată” nu a primit-o.
      3. Cât despre Shariya, nu este o invenție de-a mea. În câteva decenii prin puterea demografiei și a democrației, musulmanii vor stăpâni cel puțin o parte a Europei, exact așa cum în câteva decenii religioșii evrei vor fi stăpânii Israelului și tot pe cale demografică și democratică.

      În concluzie, respectă oamenii dacă vrei să te respecte și ei pe tine.

  • Aurelian Birer commented on June 21, 2023 Reply

    Pasagerii trebuie să se adreseze unui tribunal.

    • Tiberiu Ezri commented on June 21, 2023 Reply

      Da, probabil.

    • abbu commented on June 21, 2023 Reply

      Pentru ce? Pentru statutul international al Ierusalimului stabolit in 1947 si pe care Israelul nu il pastreaza?

      • Joseph Wechsler commented on June 21, 2023 Reply

        Domnule Abu, poate autorul postului inițial nu știe care a fost statutul Ierusalimului în 47, dar eu știu și din părere de rău trebuie dumneata faceți o aluzie greșită de tot, și sunt sigur că “greșeala” e intenționată.
        1. În 47 statul Israel încă nu a existat și Britania, care încă stăpănea teritoriul, nu a făcut niciun efort să stabilească guvernarea internațională a Ierusalimului.
        Dar cu toate că în 47 ONU a aprobat planul de înființare a două state în locul mandatului britanic, un stat arab sau palestinian și un stat evreiesc, plan aprobat de evrei, arabii au răspins planul cerând ca tot teritoriul șă le aparțină și imediat au declanșat războiul din 48 în care au luat parte milițiile palestiniene precum și armatele statelor arabe care au invadat teritoriul. Prin asta, arabii au respins acele aranjamente incluse în planul și hotârărea ONU din 47, nu Israelul.
        Mai mult, armata israeliană în 48 nu a reușit să cucerească partea de est a Ierusalimului care conține ce se numește “Bazinul sfânt” nucleul dominionului internațional propus de ONU în 47. Ierusalimul de Est a devenit parte din regatul arab Iordania, dar iordanienii nu au făcut nimic ca să transforme Ierusalimul de Est cu toate locurile sfinte, într-un spaţiu internațional.
        Israel a cucerit Ierusalimul de Est abia 20 de ani mai târziu, în Războiul de Șase Zile din 67.
        Iordania are anumite drepturi, mai ales asupra moscheii Al Aqsa, dar internaţionalizarea Ierusalimului nu a mai avut rost, este oficial capitala statului Israel, dar nu e recunoscut ca atare de multe țări în lume.
        În orice caz, nu Israelul a fost de vină de statutul Ierusalimului în 48, iar acum, când încă nu avem pace cu palestinienii care cer Ierusalimul (de Est) drept capitala lor, suntem într-o situaţie care trebuie definită într-un un tratat de pace între Israel și palestinieni.

        • Marica Lewin commented on June 21, 2023 Reply

          D-le Yoseph Wechsler, ati scris frumos despre lupta pentru Ierusalim din 1948.
          Vreau sa remarc totusi ca in 1947, Ierusalimul era majoritar evreiesc si dupa infiintarea statului, Israel nu a incercat sa cucereasca Ierusalimul, ci l-a apărat impotriva Ligii arabe, fondata de generalul englez John Glubb.
          Emiratul Transiordaniei a atacat si a pus stapınire pe Cisiordania si pe Ierusalimul de Est.
          O parte din locuitorii evrei din aceste terirorii au fost masacrati, altii luati prizonieri, doar evreilor din Orasul Vechi li s-a permis sa se refugieze in Ierusalimul Nou, pentru ca s-au predat.
          Modesta mea parere este ca in 67, Israelul nu a cucerit, ci a eliberat teritoriile din Vestul Iordanului.

          • Tiberiu Ezri commented on June 21, 2023 Reply

            Invat si eu istorie.

          • Eva Grosz commented on June 21, 2023 Reply

            Știu și eu că declarația ONU din 48 a stabilit împărțirea statului, fost mandat britanic, în două: partea arabă și partea israeliană. Palestinienii au declarat pe loc că ei vor totul și au declanșat războiul în care au participat și toate țările dușmane, Egiptul, Irakul, Transiordania, Libanul și Siria și Liga arabă au invadat teritoriul palestinian ex-mandatar imdediat după ce Israelul a fost declarat. D-zeu știe cum au rezistat soldații, dintre care unii erau după o vreme scurtă supraviețuitori ai Holocaustului. Ierusalimul a rămas înpărțit în două până la recucerirea lui în 1967. Ce a spus stewardesa este dorința palestinienilor, dar Israelul există, trăiește și răsuflă și cu toate greutățile va exista atâta timp cât puterile mari vor avea nevoie de el, poate și după. Corectează-mă, Marica, dacă greșesc.

          • Tiberiu Ezri commented on June 22, 2023 Reply

            Multumesc Evi

  • Marica Lewin commented on June 19, 2023 Reply

    Ştiam despre acest incident detestabil, de-a dreptul şocant, mai ales ca pasagerii reveneau acasa de la Bologna, nu din Irlanda.
    Companiile de zbor low cost, de obicei mai scumpe decât El Al, asigura unele rute ce nu figureaza in traseele companiilor naționale, mari. Nu cred ca El Al efectueaza zboruri la Bologna, cum nu zboara direct la Iaşi.
    Vacantele scolare nu au inceput, studentii sunt in sesiune, asa ca multi pasageri au avut treburi, nu au plecat numai pentru amuzament.

    Cu atât mai grava mi se pare ieşirea antisemită adresata unor oameni fara alte opțiuni de zbor.

    • Tiberiu Ezri commented on June 19, 2023 Reply

      Foarte grav si nu inteleg de ce nu apare in presa principala.

      • Marica Lewin commented on June 19, 2023 Reply

        Probabil Presa nu mai pridideşte sa aduca la cunostință tot ce se întâmplă in Israel si legat de Israel.
        Cu atât mai mare e meritul dvs si al altora care ne țin la curent.

        • Tiberiu Ezri commented on June 19, 2023 Reply

          Multumesc.

  • .Andrei schwartz commented on June 19, 2023 Reply

    Ministerul de Transport israelian ar trebui sa sisteze zborurile firmei Ryan Air.Cel putin noi care citim Baabelul ar trebui sa boicotam serviciile companiei

    • Tiberiu Ezri commented on June 19, 2023 Reply

      Ai dreptate.

    • abbu commented on June 21, 2023 Reply

      Uaaaa….sa blocheze Irlanda cu totul….Alo…..Israelul este un stat democrat, modern , are mijloace de a se sustine si impune fara sa bage pumnul in gura

  • Eva Grosz commented on June 19, 2023 Reply

    Acum, când evreii au un Stat, pot avea libertatea de a lupta împotriva oricărei manifestări de antisemitism. Au trăit și luptat în alte vremuri, în condiții în care aproape nu erau șanse.
    Israelul este important pentru evrei, dar și pentru alte țări care au avantaje prin relațiile pe care le au cu Israelul. Mulțumim pentru articol! Cât privește ura împotriva evreilor și Israelului, ea nu va dispărea.

    • Tiberiu Ezri commented on June 19, 2023 Reply

      De acord cu fiecare cuvânt dragă Evi!

  • gabriel gurman commented on June 19, 2023 Reply

    1.Sunt surprins de faptul ca n-am stiut pana la citirea articolului despre acest incident
    2.Nu sunt suprins de faptul ca din când în când ies la suprafață și se manifestă metastazele cancerului universal denumit antisemitism. Acest tip de cancer e special: el nu va dispare pentru că nu exista un tratament care sa dea rezultate. Organismul care se numeste mapamond trebuie sa invețe sa trăiascc cu aceasta maladie cronica si sa incerce, pe cât se poate să faca abstracție de ea.
    GbM

    • Tiberiu Ezri commented on June 19, 2023 Reply

      De acord. Poate sunt naiv, dar maladia nu trebuie acceptată orbește. De când avem un stat al nostru (cât timp?) am trecut de perioada “Capul plecat sabia nu-l taie”.

      • gabriel gurman commented on June 19, 2023 Reply

        Tibi, cine suferă din cauza antisemitismului ca evreu are o soluție: sa sufere ca israelian! Eu le-am incercat pe amândouă (de altfel ca si tine) și trebuie sa recunosc ca e o mare diferență între ele!!
        GbM

        • Tiberiu Ezri commented on June 19, 2023 Reply

          De acord Gabi!

  • Vincze Zoltán commented on June 19, 2023 Reply

    Da, poate că sancționarea Ryanairului prin nefolosire ar fi o rezolvare parțială a problemei.

    • Tiberiu Ezri commented on June 19, 2023 Reply

      Probabil că aveți dreptate, dar din păcate mulți dintre cei care decid nu citesc acest articol. În plus, majoritatea mediei israeliane nu a menționat acest incident important, fiindcă sunt ocupați aproape 100% cu problemele guvernului actual.

  • George Freundlich commented on June 19, 2023 Reply

    In my humble opinion Jews (Israeli or non-Israeli) should Avoid Flying with RyanAir.There are quite a few other low cost air companies who perform better and Do Not insult/torment their clients.Time to wake up !
    Personal cred ca cetatenii Evrei ar trebui sa Evite Cu Totul RyanAir.Sunt si alte companii aeriene low cost bune care Nu isi insulta clientii.Treziti-va Oameni Buni.

    • Tiberiu Ezri commented on June 19, 2023 Reply

      De acord!

  • Veronica Rozenberg commented on June 18, 2023 Reply

    Dupa parerea mea , pe langa ca sunt consternata de situatia descrisa, cred ca persoana respectiva ar trebui demisa imediat din functia pe care o detine. Nu cred ca exista o alta solutie, si ceea ce s-a sustinut de catre companie cum ca ar fi o stewardesa incepatoare este o lipsa de respect si consideratie.

    Daca o functionara a unei companii de zbor, isi poate exprima liber opiniile politice in timpul serviciului, cred ca s-ar putea considera interzicerea folosintei serviciilor acestei companii, cel putin pana cand nu
    s-ar stabili ca asemenea situatii nu se vor repeta, iar persoana in cauza nu mai lucreaza la Ryanair.

    Indiferent care ar fi politica adoptata, Israelul nu a excelat niciodata la capitolul propaganda..

    • Tiberiu Ezri commented on June 19, 2023 Reply

      De acord!

  • Olga Angelescu commented on June 18, 2023 Reply

    The flight attendant should be fired immediately. It’s a big shame that Ireland has this attitude toward the only Jewish State that exists. Shame on them.

    • Tiberiu Ezri commented on June 19, 2023 Reply

      De acord!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *