David Toivi

Fratele cel mare al tatălui meu, David Toivi a fost înrolat în armata română în anul 1913, participând la cel de-al Doilea Război Balcanic.

În conformitate cu tratatul de pace semnat la București, Bulgaria a cedat României Cadrilaterul, cu Silistra, Turtucaia și portul Balcic. Aparent o victorie a armatei române, numai că în cursul războiului, ostașul David Toivi, alături de alți 1600 de combatanți, a fost răpus de o necruțătoare epidemie de holeră și gripă spaniolă. Până la urmă nici Cadrilaterul nu a rămas în componența României. În anul 1940, urmare presiunilor germane, a fost retrocedat Bulgariei.

Meta Toivi

S-a născut la Fălticeni, oraș din care a plecat în tinerețe. Deși avea puține studii formale, Meta vorbea binișor franceza și germana, fiind considerată oarecum… o expertă în politica internațională. Nu s-a căsătorit niciodată în ciuda eforturilor tatălui meu de a o convinge să accepte pe unul din numeroșii pretendenți la mâna ei. În procesul de succesiune a averii unchiului din anii 1920, a moștenit o sumă considerabilă. Nefiind o femeie frumoasă, a bănuit întotdeauna că este cerută în căsătorie pentru averea ei. A investit o bună parte din suma moștenită într-un briliant valoros care, ascuns nu știe nimeni unde, s-a pierdut în cursul celui de al Doilea Război Mondial. Proprietățile ei au fost românizate de guvernul Antonescu-Horia Sima.

După război s-a mutat la București, locuind la într-un apartament pe care îl împărțeau mai mulți celibatari. Nu a fost angajată nicăieri și neavând pensie, a dus o existență precară, procurând mondenelor din capitală îmbrăcăminte din străinătate contra unui mic comision.

În timpul studiilor mele, din foarte modestele ei venituri mi-a cumpărat bilete la un spectacolși de câteva ori mi-a înmânat o bancnotă de 100 de lei…

Una din zilele ei cele mai fericite a fost când m-a văzut la TV, în emisiunea Prim Plan. O singură dată am luat-o cu mașina într-o excursie în Bucegi.

În anii ’70 a căzut, fiind diagnosticată cu o fractură de col femural. Internată la Spitalul Evreiesc Caritas, și-a dat obștescul sfârșit pe o targă, din lipsă de paturi disponibile.

Regret până azi că nu m-am ocupat suficient de situația ei după internarea în spital și că nu i-am acordat un ajutor material mai substanțial într-o perioadă când îmi puteam permite.

***

În anii ’80, în cabinetul soției a intrat un pacient de vreo 90 de ani, dar bine conservat.

– Sunteți cumva rudă cu Meta Toivi?

– Da, a fost sora socrului meu.

– Am cerut-o în căsătorie, dar m-a refuzat. Am insistat, dar degeaba. Sunt inginer, înainte de pensionare am lucrat la rafinăriile din Ploiești și Haifa. L-am cunoscut și pe fratele ei, dl. Avram Toivi…

Acasă, auzind relatarea soției, am reflectat îngândurat asupra sorții triste a mătușii Meta…

Mi-a rămas de la ea un bufet cu sertare și o măsuță, ambele Biedermeier, cumpărate în vremurile bune din perioada interbelică.

Luța (Hava) Toivi

S-a născut la Fălticeni, locuind în casa părintească, până în 1948, când a emigrat în Israel. Nici ea nu s-a căsătorit niciodată, cu toate eforturile tatălui meu care i-a asigurat și zestrea necesară.

În anul 1947, la vârsta de 11 ani, am vizitat-o pentru prima oară, în cursul unei vacanțe petrecute la familia mamei din Fălticeni. După convorbirile purtate cu ea, am trimis imediat o scrisoare la Ploiești anunțându-mi părinții: Tanti Luța pleacă în Palestina!

În scurt timp a plecat, vizitându-ne în prealabil câteva zile la Ploiești. Cu această ocazie mi-a dat vechiul ei ceas de masă, cu geamuri laterale, pe care i-l cerusem.

Au trecut câțiva ani și în 1980, fiind nou veniți în Israel, am vizitat-o în garsoniera ei din zona Tel Aviv. Îi era destul de greu să înțeleagă ce se întâmplă în jurul ei, pe mine mă confunda cu fratele ei Avram, iar pe fiul meu îl striga cu numele meu Dorel! Am înțeles că se hrănea numai cu biscuiți și suspecta că vecinii vor s-o otrăvească. În scurt timp s-a mutat la un cămin de bătrâni, ceea ce se pare că i-a făcut bine. Când am vizitat-o acolo, mintea îi era din nou clară, arăta bine și se apropia de 90 de ani. Pesemne că biscuiții i-au priit…

După un timp am aflat cu tristețe că a trecut într-o lume mai bună. Sănătatea nu mi-a permis să asist la înmormântare, dar am suportat cheltuielile pentru înhumare și pentru piatra funerară.

Rudele din Israel m-au informat că Luța primise despăgubiri din Germania, bani care mi-ar fi revenit mie ca unic urmaș, și m-au sfătuit să verific dacă ei există. Am încercat, dar banca mi-a refuzat orice informație în acest sens.

***

Au trecut câțiva ani buni, uitasem de mult de banii din Germania ai Havei, când primesc un telefon:

– Vorbim cu Dl. Theodor Toivi?

– Da, răspund eu.

– Suntem o instituție din Ierusalim care se ocupă de găsirea urmașilor pentru moșteniri nerevendicate. Hava Toivi a lăsat pe numele dv. o sumă de bani. Ca să-i primiți, avem nevoie de o hotărâre judecătorească bazată pe martori, care să confirme că sunteți unicul moștenitor.

– Stimată doamnă, un asemenea proces implică cheltuieli și mult timp din partea mea și a eventualilor martori, timp în care va trebui să lipsim de la serviciu. Spuneți-mi, vă rog, despre ce sumă este vorba, pentru a decide dacă merită să pierdem timpul pe la tribunale.

Inițial, interlocutoarea mea a refuzat categoric să-mi dea vreo informație, dar la insistențele mele a cedat. Suma se apropia de salariul meu pe un an. M-am declarat de acord și i-am promis că îi voi trimite negreșit hotărârea judecătorească.

Am găsit martori din Fălticeni care au declarat în instanță că surorile tatălui meu erau cunoscute în tot orașul pentru refuzul lor de a se căsători. Au confirmat în mod categoric că ele nu au avut copii și eu sunt singurul urmaș al Luței Toivi (z.l.). În scurt timp am primit moștenirea, acordând o parte Soficăi, sora mamei, care în lipsa mea s-a ocupat cu generozitate de Luța.

Roza Herșcovici

Sora cea mică a tatei, născută tot la Fălticeni, era singura care purta numele de familie al bunicului Toivi Herșcovici. Ceilalți copii, inclusiv tatăl meu, au fost înregistrați din greșeală cu numele de familie Toivi, cu care bunicul era cunoscut peste tot.

Acuzând dureri de stomac, a venit la fratele ei din Ploiești pentru tratament medical. În ciuda eforturilor celor mai buni medici din oraș, Roza, în vârstă de numai 26 de ani, s-a stins de o boală necruțătoare.

Theodor Toivi