Întâmplări neobișnuite din călătoriile noastre

De fiecare dată când ne întoarcem dintr-o călătorie, soția mea aranjează fotografiile în ordine strict cronologică (ea a făcut clasele primare la o școală germană din Timișoara). Dar nu totul poate fi imortalizat în fotografii. Sunt și unele întâmplări deosebite pe care nu le putem uita. În 1988 am participat pentru prima oară, împreună cu soția și doi prieteni, la congresul anual american de anesteziologie, cel mai mare din lume. Americanii nu sunt prea darnici și în afară de ciocolată de băut, nu exagerat de dulce, nu s-a servit nimic. În pauze verificam culoarea lichidului care ieșea din cele trei samovare uriașe cu ciocolată fierbinte. Prin legea gravitației, ciocolata concentrată se sedimenta pe fundul samovarului. Când vedeam că lichidul era deja foarte concentrat, ne turnam și noi din băutura care abia curgea de groasă ce era. Și era foarte gustoasă. Așa m-am obișnuit să beau între 8-10 cești pe zi, fără să fac diabet și fără să mă îngraș prea mult. Ani de zile mi-a rămas în gură acel gust delicios! În 1991 am fost la Congresul Mondial de Terapie Intensivă, la Bruxelles. Acolo am avut două aventuri din genul “comediei negre” aș spune. La intrarea în principat, șoferul nostru (Sergio, fost coleg și prieten) a găsit o scurtătură spre centrul orașului Luxemburg. Poteca era îngustă și oamenii se dădeau în lături ca să putem trece. Read more…

Rafale estivale 3

1. Majoritatea oamenilor se împăunează cu diplome, titluri universitare și job-uri pompoase. Jalnica exteriorizare a eu-rilor inflamate de nevoia patologică de glorie. Nimeni nu se mai fălește că e țăran, fermier, crescător de animale, miner, siderurgist, strungar, electrician sau șofer de camion. Suprastructura gonflată a lumii postmoderne e condamnată la prăbușire, infrastructura a fost slăbită în mod stupid, incompetent și voluntar. 2. Să nu aveți niciun dubiu legat de chestiunea AI, magica, de acum celebra, mult propagată inteligență artificială: – AI nu are nimic supranatural, transuman, ci este strict produsul inteligenței umane. Mitizarea și proslăvirea ei reprezintă o nouă intoxicare generalizată a opiniei publice mondiale.Read more…

Salată de fructe Baabel

În articolul dedicat celei de a 11-a aniversări a revistei noastre propuneam o reţetă de salată de fructe, la care să contribuie cât mai mulţi baabelieni, cu ingrediente potrivite fanteziei lor, pentru a-i conferi un gust cât mai complex şi savuros. Eu, în calitate de fondatoare, am aşezat în bolul virtual felii de mere parmen auriu (soiul meu preferat, ardelenesc, din ce în ce mai rar), câteva boabe de cătină şi o linguriţă de miere. Marina Zaharopol a adăugat sâmburi de rodie, pentru textură. Veronica Rozenberg a propus nişte smochine, curmale, ananas şi alune de pădure prăjite şi mărunţite, precum şi un topping de frişcă. Tiberiu Ezri a sugerat o lingură de suc de lămâie, stafide şi câteva vişine din vişinata făcută în casă. Gabriel Ben Meron a scris: “mi-e ruşine să recunosc, dar eu adaug şi lichior” (50 cc). Anca Laslo – născută în Zodia Gemeni, tocmai în ziua de 11 – a mai pus în salata “work in progress” boabe de zmeură şi cubuleţe de cantalup.Read more…

Un demers ciudat

Pe 3 august, cotidianul israelian Haaretz a publicat un articol al cărui conținut pur și simplu a șocat o parte din cititori, dar mai ales pe evreii din România și cei români din Israel. Dacă este adevărat ce se afirmă (și nu are de ce să nu fie, nu este fake news), ar fi vorba de o schimbare radicală a politicii externe a statului evreu care contravine strădaniilor de a păstra pretutindeni memoria victimelor Holocaustului și dă apă la moară antisemitismului. De asemenea, anihilează munca de multe decenii a istoricilor onești din România, Israel sau Statele Unite, evrei și români, de a conștientiza pentru generațiile tinere existența unui Holocaust românesc. Citez din articol: ”Ministrul de externe (israelian n.n.) Eli Cohen depune eforturi pentru a schimba politica Israelului față de partidul de extremă dreaptă AUR din România care a exprimat poziții antisemite și a negat Holocaustul, aceasta în pofida opiniilor atât ale profesioniștilor din ministerul de Externe, cât și ale celor de la Yad Vashem, institutul israelian oficial care se ocupă de Holocaust”. Articolul descrie exact cine este și ce vrea partidul AUR, cu ”o ideologie de extremă-dreaptă naționalistă”, citează numeroase declarații antisemite și negaționiste ale reprezentanților partidului, care adesea au preamărit liderii fasciști din România și subliniază că ”unii dintre conducătorii AUR sunt afiliați cercurilor fasciste românești”.Read more…

Tezaurul Gurlitt

În 2012, în apartamentul modest al unui bătrânel din München, pe nume Cornelius Gurlitt, s-a găsit o colecție de artă cu totul incredibilă: Monet, Cézanne, Renoir, Matisse, Picasso etc., opere care demult erau considerate pierdute.  Nu avea destul loc pe pereți, tablourile erau pur și simplu stivuite pe podea.  Colecția valora zeci de milioane de euro.  Descoperirea a fost o surpriză pentru amatorii de artă din întreaga lume. Totul a început în 2010, când Gurlitt a fost prins întorcându-se din Elveția cu 9.000 de euro asupra sa.  A bâlbâit ceva despre tablouri (probabil că tocmai vânduse unul) și imediat a devenit suspect de comerț ilicit cu opere de artă.  O percheziție a scos la iveală peste 1400 de opere de artă aflate în apartamentul lui, plus încă vreo 250 pe care le ținea în casa lui de la Salzburg (Austria).  Bătrânelul spunea că le moștenise de la tatăl său și neavând altă sursă de venit, trăia din vânzarea lor.  Chiar dacă îi dăm crezare, se pune întrebarea cum le-a obținut tatăl lui.  În 2011, un tablou al lui Gurlitt, scos la licitație la Köln, a fost recunoscut de moștenitorul fostului proprietar – tabloul fusese jefuit de naziști…Read more…