Nu sunt jurnalist specializat în politică externă, nu am nici sursele de informaţii şi nici calificarea pentru a comenta situaţia actuală din Israel, nu sunt corespondent de război şi nici nu trăiesc în mijlocul acestui conflict îngrozitor, asemeni colegilor mei de redacţie israelieni, deci nu am cum să relatez despre el. Mi-a fost imposibil să scriu despre conflictul din Israel şi am preferat să abordez subiecte neutre, paşnice, chiar cu note de umor, dorind să descreţesc frunţile cititorilor.
În acelaşi timp, însă, nu pot să nu scriu despre îngrijorările, îndoielile şi întrebările care mă frământă. Sufletul mi-e încărcat de tristeţe şi compasiune pentru fraţii mei israelieni asaltaţi de terorişti, măcelăriţi, torturaţi, răpiţi sau căzuţi în luptă. Sunt îngrijorată pentru prietenii mei, pentru toate cunoştinţele mele, pentru militarii care luptă în Gaza, pe un teren plin de capcane, înţesat de inamici.
Discut cu prieteni din Israel şi aud sunând alarma. Întrerupem convorbirea pentru că interlocutorul se duce în adăpost sau dacă nu are adăpost, în casa scărilor. Aştept înfrigurată să se încheie alarma şi să reluăm convorbirea.
E o situaţie pe care nu mi-aş fi putut-o imagina nici acum câteva luni, darmite cu câţiva ani în urmă, când am fost în Israel şi viaţa era normală, plăcută, străzile, cafenelele şi plajele erau pline de lume zâmbitoare, agitată, optimistă. Simţeam prezenţa celor care stăteau de veghe şi nu mă îndoiam de existenţa unei primejdii, dar eram încrezătoare în capacitatea de apărare a statului, în calitatea serviciilor de informaţii, în profesionalismul şi determinarea apărătorilor din toate categoriile. Acum atacul mi se pare de anvergură şi ostilitatea inamicului greu de stăvilit, pentru că e asemeni unei metastaze care s-a răspândit mult peste organul atacat (Israelul).
Schimb mesaje cu rudele mele din America şi aflu că, pentru prima oară le e teamă să iasă pe străzile New Yorkului şi să se ducă la sinagogă. De altfel şi aici la noi, în paşnica Românie, s-au anulat toate evenimentele culturale programate în spaţiile evreieşti.
Concertele de muzică evreiască prezentate de artiştii din Ungaria, sosiţi alături de delegaţia Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din Ungaria, pentru cea de a VIII-a ediţie a Zilelor evreieşti nu au putut să aibă loc în frumoasa noastră sinagogă renovată. Printr-un nobil gest de solidaritate, au fost găzduite de biserica unitariană, respectiv cea evanghelică, sub paza Jandarmeriei Române.
Am ascultat mărturiile sfâşietoare ale celor care şi-au pierdut membri de familie ucişi sau răpiţi de terorişti. Printre cei ucişi s-au numărat şi persoane cunoscute…
Am văzut imaginile înfricoşătoare din aeroportul din Daghestan, am urmărit discursul ameninţător rostit de preşedintele Turciei în faţa sutelor de mii de manifestanţi care susţin palestinienii. Am văzut protestele ample pro-palestiniene din Europa, am citit despre manifestările antievreieşti din ţările europene…
Am urmărit imaginile dezolante cu clădirile bombardate din Gaza, cu sutele de mii de refugiaţi care-şi părăseau căminele, am văzut copii orfani şi văduve disperate şi i-am compătimit. Pretutindeni oamenii în suferinţă seamănă între ei, lacrimile lor sunt la fel… Au nevoie de ajutor.
Ascult comentarii, citesc analize, încerc să înţeleg cât de cât de ce unii acţionează într-un fel, alţii în alt fel, iar alţii nu acţionează deloc. Dar în zadar încerc, pentru că nu pot pricepe.
Mi-a fost greu să înţeleg de ce Rezoluţia ONU privind instituirea coridorului umanitar din Gaza (a cărei necesitate nu poate fi pusă la îndoială) nu a inclus amendamentul Canadei de a condamna atacul terorist al Hamas, care a declanşat conflictul.[1]
Am apreciat, în schimb, poziţia Cehiei care, prin ministrul apărării, a cerut retragerea ţării sale din ONU, după ce Adunarea Generală a ONU a votat cu 120-14 pentru încetarea focului în Gaza, concentrându-se în principal pe situația dificilă a populaţiei palestiniene. „Nu trebuie să rămânem tăcuți în fața unui al doilea Holocaust, a declarat ministrul ceh al apărării, Jana Černochová, care a cerut țării sale să se retragă din Organizația Națiunilor Unite pentru a protesta împotriva faptului că aceasta nu a condamnat atacul Hamas din 7 octombrie asupra Israelului.
“Holocaustul s-a întors, iar noi nu trebuie să tăcem din nou”, a spus ea, într-o declarație postată pe X, potrivit The Jerusalem Post.[2] “Mi-e rușine de ONU. În opinia mea, Republica Cehă nu are nimic de așteptat de la o organizație care susține teroriștii și nu respectă dreptul fundamental la autoapărare. Să ieșim de aici.”
Îi admir pe prietenii mei din Israel care, în ciuda tragediei care s-a abătut asupra rudelor şi cunoştinţelor, în ciuda îngrijorării pentru copiii şi nepoţii aflaţi sub arme, în ciuda ploii de rachete, a pericolului posibil al atacului unui terorist infiltrat, se concentrează asupra obiectivelor imediate şi reuşesc să trăiască aproape normal.
Încerc şi eu să-mi gestionez tristeţea şi anxietatea, să dau întâietate speranţei că se vor găsi căile pentru pace, oricât de întortocheate şi de fragile ar fi ele. Dar până atunci?
Andrea Ghiţă
[1] https://news.un.org/en/story/2023/10/1142932
[2] https://www.jpost.com/breaking-news/article-770653
18 Comments
Un articol scris din suflet.Propaganda israeliana a fost sI Este unul din punctele slabe a Israelului.Dupa parerea mea ,inmaginile de groaza din acea sambata neagra trebuiau sa fie prezentate la acea adunare general a onu( scris cu litere mici voit) in care 120 de tari au votat in favoarea palestinienilor.
Sunt conectată tot timpul la știrile despre Israel iar acest articol îmi descrie foarte corect stările.
Gândurile cele mai bune tuturor babelienilor!
Toate comentariile par sa devina nesimnificative fata de imagini. Imaginile se adreseaza direct instinctului. Pentru cei care nu traiesc in Israel este poate important sa stie ca Israelienii aud/citesc aceleasi noutati ca cei din restul lumii dar nu vad in canalele de televiziune aceleasi imagini. Televiziunea in Israel nu transmite imaginile “de groaza” – si nu numai acum dar nu a facuto niciodata. Motivele par sa fie multiple – dar toate au un numitor comun: sunt de groaza si deprima pe oricine mai crede in umanitate. In prezent “ministerul propagandei” – are alt nume 😉 a decis sa transmita fragmentele video culese de serviciile de stat (politie, armata etc.) dar numai pentru corespondentii straini. Nu mi-am format inca o opinie ferma fata de aceasta initiativa, dar este interesant sa urmaresti ce efect are. Dar cei care nu traiesc aici le-ar putea considera edificatoare – si si-ar putea explica opinia unor israelieni. In orice caz ar trebui pastrate pentru cursuri de “de-hamasificare”.
Imaginile cele mai cumplite ramase din ziua de 7 octombrie, au fost inregistrate chiar de teroristii hamasnici in timpul executiei crimelor facute, printr-un aparat pe care il purtau in jurul fruntii. Aceste imagini puse la un loc intr-un film realizat de purtatorul de cuvant al armatei si cei din apropierea sa au fost prezentate membrilor parlamentului israelian, ieri intr-o sesiune la care au participat putin peste 50 de membrii, printre care Mansour Abbas. O parte dintre cei prezenti au parasit filmul la mijloc, sau dupa ce s-a terminat intr-o conditie psihica ce a necesitat ajutor.
De altfel la canalele de televiziune imaginile prezentate cu cat s-a inaintat in razboul din Aza, nu erau nici usor de digerat, si nu au fost putine.
Un articol care amintește pe drept cuvânt de anumite metastaze …și Dr. Manor are dreptate. Dar părerea mea este mai simplistă de ce s-a creat această ură față de Israel și evrei. Noi suntem numai 15 milioane și ei 1.5 miliarde și nu avem petrol. “ Interesul poartă fesul”. Dar mai este și alceva: invidia. Las cititorilor să ghicească față de cine și pentru ce. La fel ca domnului Schimmerling, nici mie nu mi-au rămas destule lacrimi ca să deplâng și situația copiilor din Gaza, mulți dintre care vor devenii viitori hamasnici că spre asta sunt educați de mici copii. Cine crede că vreodată vom avea pace cu cei din Gaza, se autoamăgește. Ducem o luptă de supraviețuire contra unor fiare sălbatice.
URA FAȚĂ DE UN STAT, O ETNIE ESTE PRODUSUL UNEI RELE ÎNȚELEGERI A ISTORIEI, CA ȘI A INFLUENȚELOR EXTERNE, DE ORDIN RELIGIOS, POLITIC, ETC. ARABII EDUCAȚI ÎN SPIRIT NEDOGMATIC, MINORITARI, NU URĂESC ISRAELUL, NICI PE EVREI. SUNT PUȚINI ȘI DE OBICEI TAC. ANTISEMITISMUL A FOST STIMULAT DUPĂ 1950 DE PROPAGANDA KGB CARE CONTINUĂ ȘI AZI.
SUBSCRIU CU CONVINGERE
Un articol echilibrat si empatic venind de la vocea de departe a Andreei, care “suna” atât de aproape !!
Cele întâmplate recent dovedesc ca trăim intr-o lume care nu s-a schimbat in ultima 100 ani, de la berăriile din Munchen și până la tragedia din 7 Octombrie 2023.
Cine crede că minciuna nu mai stă cu regele la masă nu înțelege ce se petrece în jurul lui.
Și cine crede că omenirea se poate despărți de țapul ispășitor din ultimii 2000 ani, nu știe să citească printre rândurile cărților de istorie.
Personal imi fac un punct pozitiv (pe lista extrem de redusă a punctelor mele pozitive) din faptul că nu m-am îmbătat niciodată cu apă rece.
Trăiesc aici de 52 ani si nu-mi amintesc o zi în care am uitat sa-mi țin ochii larg deschiși.
Realitatea poate fi vopsită în roz, ea tot rămâne colorată în maron fecal!
GbM
Un articol miscator si impresionant.Personal cred ca dupa 7 Octombrie s a facut o mare greseala in serviciul nostru de presa .Sub pretextul (care da,exista )ca tabourile ar fi prea lezante psychologic pt popolatia israeliana si rudele mortilor , nu s-au publicat pe plan mondial toate filmarile si fotografiile existente in timpul pogromului infiorator. Ori desi fotografiile “pe viu” sunt sfasietoare(bestiile cu chip de parca ar fi oameni-aveau pe frunte un aparat de inregistrat video si la toti cei ucisi s-au gasit documentat ce au facut)desi ce au facut e inimaginabil ca cruditate inclusiv decapitari de bebelusi, si sfaramarea pantecului unei femei gravide in luna opta, si chinuit si violat parinti in fata copiiilor inainte de a fi si ei omorati, toata aceasta documentare a celui mai mare macel de dupa nazism nu a ajuns la retetele sociale in toate tarile si nu la programele de televizie.Ori o fotografie e mai convingatoare decat mii de vorbe si ramane in memoria colectiva .Repet, da,era groaznic de aratat dar daca s ar fi aratat atunci peste tot in lume cred ca ar fi castigat opinia publica de partea victimei.’Israelul. E adevarat ca fanaticii musulmani tot ar fi facut demonstratii acum dar opinia publica mondiala ar fi fost alta.Dupa crimele nazistilor nimeni in lumea civilizata nu a protestat ca orasele germane sunt distruse.Si din pacate existau acolo si germani care nu erau nazisti si sub dictatura fascista au fost siliti sa taca..Eu nu uit niciodata ca au fost germani care au incercat in repetate randuri sa il ucida pe hitler si au fost omorati pentru asta si de aceea am grija intotdeuna sa diferentiez: fascisti germani si germani. Nu uit ca -tout proportion soit garde- si eu si prietenii mei am tacut sub dictatura lui Gheorghiu Dej. Probabil ca si in Gaza mai exista cetateni care tac sub dictatura Hamas. Cred in oameni si peste tot exista si oameni. Nu toti pot vorbi. Multumesc inca odata pentru articolul plin de compasiune.
Dna Doctor Riri Manor, apreciez observatiile dvs foarte pertinente, “o fotografie face mai mult decat o mie de cuvinte”.
Mai veniti pe aici,
Cu simpatia si aprecierea pentru bucuria celei
care a crezut ca nu este perfecta 🙂
Veronica Rozenebrg
De acord . În afară de faptul că orice am fi arătat lumii, opinia publică foarte repede s-ar fi întors împotriva Israelului și ca de obicei a evreilor din lumea întreagă. Să nu uităm că Hamas există peste tot în lume . Ei nu acceptă altă credință și vor ca islamul să cucerească lumea.
Să nu uităm că israelul are treabă și cu frontul de nord. Iordania și-a retras ambasadorul din Israel, în teritorii sunt rețele ale Hamasului care acționează.Turcia e de partea Hamasului. China a șters Israelul de pe hartă.și așa mai departe…
“Pretutindeni oamenii în suferinţă seamănă între ei, lacrimile lor sunt la fel… Au nevoie de ajutor.”
Dai dovada de multa empatie pentru civilii de ambele parti, ceea ce numai un om cu un suflet deosebit poate sa faca. Felicitari!
Vedem cu ochii nostri, auzim cu urechile noastre. Imagini, analize cu duiumul si totusi creierul refuza sa le conceptualizeze, sa extraga un sens din grozaviile care se desfasoara..In ciuda sau poate tocmai datorita noianului de informatii si analize Ele sunt iregistrate intr-un alt registru decat cel cu care suntem obisnuiti.
Articolul evoca excelent acest sentiment de neputinta si frustrare care ne copleseste in confruntarea cu evenimentele actuale.
Minunat articol, plin de înțelegere și de compasiune.
Felicitări!
Informații intersante despre Canada / Romania / Cehia / ONU . K.I.
Exceptional scris. Frāmîntatā si zguduita de măcelul atroce din regiunea Otef Gaza, participati profund la suferinta noastra, greu de exprimat in cuvinte.
Articolul, după părerea mea, dă expresia cea mai potrivită sentimentelor și înțelegerii problemei Israelului. Fără a intra în amănunte. Și tocmai pentru asta,
pentru că am aceleași întrebări și aceleași sentimente, presupun că acest mod de a gândi se datorează vieții și educației unui om ca Andrea, ai cărui părinți au supraviețuit holocaustul. Excelent!