Am pus în ghilimele „vecinii”, pentru că am fost într-adevăr vecini în spațiu, dar nu și în timp – familia Gaon a locuit în cartierul Beit Hakerem de la începutul anilor 1930 și cam până ce am venit eu la Ierusalim.

Trebuie să fac un efort ca să-mi imaginez cum arăta pe atunci cartierul meu – fotografia de mai sus datează din 1931.  Era o localitate rurală în afara orașului și un recensământ de atunci consemnează 550 de locuitori în 148 de case.  „Centrul” era Beit Havaad (Casa comitetului) care slujea de primărie, sală de întruniri, băcănie și grădiniță.  Așezarea era dominată de Seminarul David Yellin (încă neterminat în 1931, precum se vede în imagine), în jurul căruia s-au stabilit mulți profesori, intelectuali, scriitori…  (Dacă în limba română seminar este o școală de pregătire a preoților, în ebraică este o școală pedagogică.)

Moshe David Gaon (1889-1958) s-a născut la Travnik, fosta capitală otomană a Bosniei.  Era fiul rabinului David Gaon.  Nu mult înainte de Primul Război Mondial, Moshe David a venit la Ierusalim și în 1915 s-a înscris la Seminarul David Yellin.  Clădirea nouă, cea din Beit Hakerem, încă nu exista, dar seminarul funcționa deja.  Era printre primele școli pedagogice cu limba de predare ebraică, studenții săraci primeau sprijin material, dar după absolvire erau obligați să predea doi ani oriunde erau trimiși. (Sună cunoscut?)  Moshe David a fost primul învățător în satul Moța din apropierea Ierusalimului.  

Între 1921 și 1928 a condus școala evreiască din Izmir, Turcia.  Tot acolo a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, Sara.  A pus accent pe predarea limbii ebraice, a ținut chiar cursuri serale de ebraică pentru adulți.  Dar a menținut și contactul cu limba ladino, pe care o vorbea din copilărie; a publicat articole în ziarele evreiești în ladino care apăreau în Grecia, Turcia și Bulgaria.  În 1928 a plecat pentru un an să predea la Buenos Aires.  În plus a activat în organizația sionistă, a scris versuri…  Cred că numele de Gaon (care în ebraică înseamnă mare învățat sau geniu) i se potrivea perfect.

Pe la începutul anilor 1930 s-a stabilit în Beit Hakerem și cu timpul familia a avut patru copii, trei băieți și o fată.  În casă se vorbea ladino și se păstrau tradițiile, atât cele religioase, cât și cântecele, mâncărurile și întreaga cultură adusă în urmă cu multe generații din Spania.  Moshe David Gaon a îndeplinit diferite funcții administrative, a lucrat printre altele la secția de învățământ a primăriei orașului Ierusalim și a fost secretarul general al Consiliului Evreilor Sefarzi. 

Dar adevărata sa pasiune a fost să documenteze istoria evreilor sefarzi din Israel, din secolele XVIII-XX; opera vieții sale a fost un tratat în două volume, apărute în 1928 și respectiv în 1938.  Lucrarea e dedicată nu numai urmașilor celor expulzați din Spania și veniți mai ales din țările din jurul Mării Mediterane, dar și evreilor orientali, veniți din Caucaz, din Yemen și chiar din Uzbekistan.  Timpul său liber era dedicat în întregime acestui subiect.  Aduna material prin biblioteci, vorbea cu rabini, conducători de comunități în diferite orașe din țară și cu oricine putea să-i furnizeze informații.  Primul volum se ocupă de istorie, tradiții, obiceiuri, amintiri, pe scurt moștenirea culturală a evreilor sefarzi și orientali, iar volumul al doilea conține biografiile unor oameni de seamă din aceste comunități: rabini, învățați, scriitori, conducători spirituali…

Mezinul familiei povestește: „Când eram mic și plângeam, mama și bunica mă legănau și îmi cântau nani-nani (în ladino se spune tot așa!) ca să nu-l deranjez pe tata care lucra în camera lui din capătul coridorului.  Lucra zile și nopți, migălea și şlefuia fiecare cuvânt pentru a readuce la viață gloria uitată a evreilor sefarzi.  Sufletul acestei cărți plutea prin casa noastră din Ierusalim, prin odăi și prin coridoare, ca o ființă vie… 

Numai că lumea academică nu a știut să-l prețuiască.  În casa noastră din Ierusalim era plin de pachete de cărți proaspăt ieșite de la tipar, învelite în hârtie și legate cu sfoară, pentru care nimeni nu părea să aibă vreun interes.  Dezamăgit și fără o lețcaie, Moshe David a luat un pachet de cărți și a încercat să le vândă în piața Mahane Yehuda, dar seara s-a întors și mai amărât – nu reușise să vândă nici măcar un singur exemplar.”  (Textul se bazează pe un fragment din introducerea scrisă de fiul său Yehoram pentru ediția din 1990.)

Abia peste ani, când unul din fiii lui s-a dus la bibliotecă și a cerut cartea, i s-a răspuns:  „O mulțime de oameni vor să o citească și chiar dacă ești fiul autorului, va trebui să-ți aștepți rândul.”  Multe se schimbaseră între timp!  Tratatul lui Moshe David Gaon devenise o sursă de neprețuit pentru studiul evreilor sefarzi și orientali.  Această întâmplare i-a determinat pe copiii lui să tipărească o ediție nouă.  Mai mult, la Universitatea din Beer Șeva s-a înființat o secție de studiu a evreimii sefarde și orientale, secție închinată amintirii lui Moshe David Gaon, iar primăria orașului Ierusalim a decis să numească o stradă în amintirea lui.

***

Dintre copiii lui, Benny Gaon (1935-2008) a fost unul din marii oameni de afaceri ai țării, reușind chiar și acolo unde mulți alții au eșuat.  Unul din succesele sale majore a fost să salveze de la faliment concernul Koor, cu zeci de mii de salariați.  A fost președintele consiliului de administrație al multor companii importante: Delek, Tadiran, Hamașbir, IKEA, nume arhicunoscute oricărui israelian.  La un moment dat Yitzhak Rabin i-a oferit chiar postul de ministru de finanțe.  A fost printre întemeietorii Palestine International Business Forum care a promovat proiecte economice în Samaria, Iudeea și Gaza.

Un om atât de ocupat a găsit totuși timp pentru viața de familie și chiar pentru activități de folos obștesc.  A fost președintele asociației de prietenie dintre Israel și SUA și al asociației pentru lupta împotriva cancerului.  Numai că, din păcate, asta nu i-a ajutat.  A murit de cancer la 73 de ani.  În centrul cartierului, în grădina „Casei Comitetului” a fost ridicat un monument în amintirea lui.

Bineînțeles că cel mai cunoscut este mezinul familiei, Yehoram Gaon (n. 1940).  Despre el aș putea scrie un volum, dar nu ar avea rost – articole și videoclipuri ale lui se găsesc peste tot.  Actor și cântăreț, a jucat în mai multe filme, a făcut el însuși mai multe filme documentare, dar este cunoscut înainte de toate ca una din cele mai mari vedete ale muzicii ușoare, pentru care a primit chiar Premiul Israel.  Mi-l amintesc încă de la începutul anilor 1970, de când locuiesc aici, și chiar de atunci, fără a-i cunoaște familia și biografia, a reprezentat pentru mine chintesența Ierusalimului.

După o activitate artistică de vreo 30 de ani a „ieșit la pensie” și a intrat în politica locală.  Luând-o pe urmele tatălui său, a condus secția de învățământ din primăria Ierusalimului, ba a ajuns chiar vice primar.  Dar până la urmă asta nu l-a satisfăcut și la aproape 70 de ani s-a întors pe scenă.  Acum, la peste 80, continuă să cânte și publicul îl adoră.

Din întreaga creație artistică a lui Yehoram Gaon, eu prefer cântecele în limba ladino.  În tinerețe a înregistrat trei discuri care conțin nu numai romanțele și baladele tradiționale, dar și cântecele ceremoniei de Seder în versiunea lor sefardă.  Interpretarea lui mi se pare standardul de aur la care aspiră toate celelalte – este gustul meu personal.  Este considerat chiar „custodele moștenirii culturale a evreilor sefarzi” și, cunoscând familia în care a crescut, această apreciere mi se pare justă. 

Un cavretico (O căpriță) sau Had gadia, cântec din ceremonia de Seder

Este interesant de urmărit textul în ladino.

Mie îmi place în mod special filmul documentar De la Toledo la Ierusalim, în care Yehoram Gaon prezintă propria sa viziune asupra istoriei zbuciumate a familiei și a etniei sale.  Când a prezentat piața catedralei din Toledo, unde unul din strămoșii săi a fost ars pe rug, mi s-a făcut piele de găină…  (Asta îmi amintește de fostul președinte Yitzhak Navon, tot evreu sefard.  La întrebarea cum vede el Spania, după toate suferințele strămoșilor lui, el a răspuns: ca pe o iubită care l-a înșelat, dar pe care totuși nu o poate uita.)  Filmul este presărat cu fragmente de cântece, o plăcere.  Textul este în întregime în ladino.  Eu reușesc să-l înțeleg în mare parte, dar am ales un fragment, singurul pe care l-am găsit cu subtitrare engleză.  Cine se încumetă, poate găsi cu ușurință filmul întreg, subtitrat în ebraică.

***

În fiecare seară, când ies la plimbare, mă gândesc la iluștrii mei „vecini”.  Din păcate, casa familiei Gaon nu mai există.  În zilele noastre locul arată cam așa:  https://www.google.com/maps/@31.7774877,35.1908721,3a,75y,69.88h,93.01t/data=!3m7!1e1!3m5!1sd5VWbDUFqlhVwsK0fZSDQQ!2e0!5s20181101T000000!7i13312!8i6656?entry=ttu   Au rămas numai copacii, despre care Yehoram Gaon spune că au fost plantați de tatăl său.

Hava Oren