Nu m-aș fi gândit vreodată că un articol scris de mine pentru Baabel va putea să mă ajute să regăsesc un nepot – fiul unei verișoare. Articolul relativ recent „Patru verișoare cu același nume” a avut acest rezultat. Fiul verișoarei mele Miriam din Montreal, Sergiu Segal, l-a citit, nu știu în ce împrejurări, și s-a adresat revistei. În acest fel el m-a găsit imediat și eu mi-am regăsit acest nepot despre care de foarte mulți ani nu mai știam nimic.

Povestea familiei lui este parțial cunoscută din articolul publicat în 17 septembrie 2023. https://baabel.ro/2023/09/patru-verisoare-cu-acelasi-nume/

Sergiu, fiul verișoarei mele Miriam, s-a născut în anul 1945 la București și la vârsta de 12 ani a plecat împreună cu părinții în Canada, la Montreal. Acolo locuia și fratele mamei mele, emigrat în 1936, și fratele verișoarei Miriam, Romi, venit via Israel. O mare parte din familia mea locuiește și acum în Canada. Cei mai bătrâni au murit și dintre cei care mai trăiesc, Sergiu e singurul care vorbește românește și, precum am văzut, e interesat să reia legătura cu mine, verișoara mamei lui, din România.

Sergiu ar trebui să aibă acum 79 de ani, cred, și povestea vieții lui e interesantă. A făcut liceul în Canada, a revenit la București ca cetățean canadian și nu a plecat decât atunci când a putut să o ia cu el pe colega și prietena lui. Atunci l-am revăzut și nu credeam că o să mai am altă ocazie. Dar, din fericire, după 1989 am putut pleca în SUA și în Canada, bineînțeles cu invitație, și mi-am vizitat rudele. Pe mulți nu-i cunoșteam, dar la verișoara Miriam mă simțeam ca acasă. Atunci l-am revăzut din nou pe Sergiu, matur, însurat și cu doi copii.

Sergiu era avocat și, dacă îmi aduc bine aminte, soția lui din București era inginer și avea un serviciu bun. El mi-a povestit că nu i-a fost deloc ușor să ajungă avocat, a muncit mult ca să câștige banii pentru studiu. Îmi amintesc cât de mult m-a impresionat efortul lui. Dar cu multă perseverență, toate dificultățile au fost depășite. Avea o locuință frumoasă, cu toate utilitățile, și o mașină bună. Copiii erau bine educați și făceau sport. Nu știu dacă vorbeau românește cu bunicii. Chiar după ani de zile Sergiu și soția lui mai făceau eforturi ca să se adapteze la modul de viață al rudelor mele foarte religioase. Am asistat la o sărbătorire de Bar Mițva care a durat trei zile încheiate și mi-am putut da seama ce greu le-a fost lui Sergiu și soției sale.

Prima discuție mai serioasă, de fapt dispută, am avut-o cu Sergiu când el mi-a propus să rămân la Montreal – ca avocat, el mă putea ajuta să obțin cetățenia canadiană. Avea argumente foarte logice: eram singură, soțul și fiica mea muriseră și eram deja pensionată. În plus știam franceza. Și totuși am refuzat. Dacă aș fi vrut să emigrez din România, aș fi emigrat numai în Israel. Sergiu mi-a spus să mă mai gândesc. Și până la urmă eu nu am emigrat nici în Canada, nici în Israel și acum mă număr printre cei aproximativ 3500 evrei, majorittaea bătrâni, care trăiesc în România.

Cred că refuzul meu l-a supărat, pentru că de atunci nu m-a mai căutat și toate încercările mele de a relua legătura cu el au fost zadarnice. Prin ceilalți veri am mai aflat câte ceva despre el și familia lui, dar în rest, tăcere, chiar după ce i-au murit părinții.

Și iată că un articol scris de mine în Baabel mi-a dăruit un nepot! El a luat legătura cu mine și cu ajutorul tehnicii digitale actuale ne-am și văzut. Are un fiu e medic, care a studiat în Israel. Nici acum nu știu dacă fiul lui știe românește, dar Sergiu vorbește limba chiar mai corect decât mine. Mi-a arătat și cărțile românești din biblioteca lui. Când i-am propus să vină în România să mă viziteze, a răspuns că se va mai gândi.

De fapt lui Sergiu nu-i este dor de mine. Lui îi e dor de propria sa tinerețe și articolul din Baabel i-a trezit aceste sentimente. Dar oricum ar fi, eu mă bucur că l-am regăsit pe Sergiu pe care îl știu de când era copil.

Mirjam Bercovici

București, 21-01-2024