Precum am mai spus, trăiesc în Israel de la vârsta de 20 de ani. Școala am făcut-o în România și de atunci am rămas cu o mare dragoste pentru limba română, dar și cu anumite lacune în cultura generală. În loc de studiul Bibliei am făcut marxism (adică am tras chiulul), iar geografia și istoria le-am învățat având ca punct de pornire realitățile din România, astfel încât despre formarea poporului român am o imagine mult mai clară decât despre începuturile poporului evreu. Cum să-mi completez cunoștințele? Am căutat răspunsuri în Biblie, dar…
Este Biblia cu adevărat o carte de istorie? Chiar dacă săpăturile arheologice au scos la iveală numeroase lucruri care confirmă textul biblic, cele mai multe dintre ele datează din ultimul secol sau două dinaintea exilului babilonian (587 î.e.n.), adică pentru primele zece cărți ale Bibliei practic nu există dovezi arheologice. Desigur, lipsa dovezilor încă nu înseamnă nimic, poate că se vor mai găsi, dar ce facem cu dovezile care contrazic în mod flagrant textul biblic??
În această stare de spirit am dat peste cartea The Bible Unearthed (Biblia dezvăluită) și am găsit răspunsuri la multe dintre întrebările care mă frământau. Autorii sunt oameni de știință recunoscuți: Israel Finkelstein a fost profesor de arheologie la Universitatea din Tel Aviv, iar americanul Neil Silberman este istoric, arheolog, scriitor și membru în Consiliul internațional pentru protecția monumentelor istorice ICOMOS. Autorii au idei clare, logice, imparțiale, bazate pe observații, fără nicio urmă de senzaționalism (cu toate că teoria lor este foarte controversată), nu par să reprezinte interese politice și mai ales mi-a plăcut modestia lor: ei își consideră cartea „o ipoteză” – dacă vor apărea date noi, vor reconsidera.
Deci, cum văd ei începuturile poporului evreu?
Patriarhii
Pe baza cronologiei biblice, Avraam a plecat din Ur spre Țara Promisă, Canaan, pe la 1800 î.e.n., deci în Epoca Bronzului Mijlociu. Este oare credibilă această migrație?
Tăblițe cuneiforme descoperite la Ur, datând de prin anul 2000 î.e.n. vorbesc într-adevăr de o mare migrație, cea a amoriților… numai că ea a avut loc în sens opus! Alte tăblițe din aceeași perioadă, descoperite la Mari, pomenesc nume ca Iasmah-el (Ismael?), Iakub-el (Iacob?) și Abiram (Avraam?), dar aceste nume au existat și în alte perioade. În sine, acest lucru dovedește doar că cei care au scris tăblițele vorbeau o limbă semitică și foloseau nume asemănătoare cu cele ebraice. Pe scurt, nu există dovezi concludente.
Textul biblic conține unele de indicii, dar ele reflectă o realitate total diferită. De exemplu:
*Abimelec, împăratul filistenilor, uitându-se pe fereastră, a văzut pe Isaac... (Fac. 26: 8) – Filistenii au ajuns în Canaan pe la 1250 î.e.n., deci cu multe secole după perioada patriarhilor.
*Frații lui Iosif… au văzut o ceată de ismaeliți venind din Galaad; cămilele lor erau încărcate cu tămâie… (Fac. 37: 25) În Epoca Bronzului Mijlociu ca animale de povară se foloseau măgarii. Cămilele au fost domesticite abia pe la 1000 î.e.n. Caravanele care aduceau tămâie din Arabia treceau într-adevăr prin Iudeea, iar din tăblițele cuneiforme din Asiria aflăm că acest comerț era la apogeu în secolul al VII-lea î.e.n.
Așadar, dacă ne referim la „decorul” în care se petrece acțiunea, textul Genezei pare să fi fost redactat nu în 1800 î.e.n., ci cu un mileniu mai târziu; realitatea pe care o descrie autorul ei este cea din perioada de înflorire a regatului Iudeei.
Exodul
Conform textului biblic, eliberarea din robia egipteană sub conducerea lui Moise a avut loc cu 480 de ani înainte de construcția Primului Templu, deci în secolul al XV-lea î.e.n. Să fie acesta un eveniment istoric real?
Plecarea lui Iosif în Egipt e plauzibilă. Belșugul adus de revărsările Nilului i-a atras pe mulți ca refugiu în vremuri de secetă. În Egipt veneau și negustori semiți. Se cunosc cazuri de semiți care au făcut carieră la curtea faraonilor, la fel ca Iosif.
Orașele Pitom și Ramses, zidite de israeliți (Exod 1: 11) ar putea fi reale. Cetățile Pir-Atum și Pi-Ramses sunt confirmate în documente egiptene și rămășițele lor au fost identificate – dar ambele datează din secolul al XIII-lea î.e.n. și atunci cronologia biblică ar trebui mutată cu vreo două secole mai târziu, când au și existat mai mulți faraoni numiți Ramses.
Stela lui Merneptah (fiul faraonului Ramses al II-lea) îi pomenește pe israeliți. Inscripția comemorează victoria lui împotriva țării Canaan, în 1207 î.e.n., și spune că Israel a fost nimicit. Deci la vremea aceea exista un popor numit Israel în țara Canaan – dar nici vorbă de Exod!
Fuga israeliților din Egipt este problematică. Egiptenii aveau garnizoane de-a lungul coastei Mării Mediterane, pe Via Maris, principalul lor drum comercial spre Mesopotamia. Dacă Biblia spune că au fugit 600.000 de bărbați împreună cu familiile lor, cu mult peste un milion de oameni, nu se poate să fi trecut neobservați. Să fi luat alt drum? Drumul urmat de israeliți este disputat, nu se știe care este adevăratul Munte Sinai și oaza Cadeș Barnea, dar nicăieri nu s-au găsit urme lăsate de un grup atât de mare de oameni. Și apoi, dacă toți ar fi părăsit deodată Egiptul (care probabil nu avea mai mult de 3,5 milioane de locuitori), aceasta ar fi avut rezultate catastrofale – dar sursele egiptene ale vremii, foarte bogate de altfel, nu menționează nimic.
În schimb, textul biblic dă câteva repere geografice interesante: Au pornit din Etam, s-au întors înapoi la Pi-Hahirot, față în față cu Baal-Țefon, și au tăbărât înaintea Migdolului. (Num. 33: 7) Acestea sunt așezări mult mai recente, așadar textul a fost redactat mult mai târziu, probabil tot prin secolul al VII-lea î.e.n. – la fel ca povestea patriarhilor.
Ioșua și cucerirea Țării Sfinte
După cei patruzeci de ani de rătăciri prin pustie, Moise i-a dus pe copiii lui Israel până la hotarul țării Canaan. Conduși de urmașul său, Ioșua, ei au cucerit țara și s-au așezat în ea. Conform textului biblic a fost o victorie-fulger, țara a fost în mare parte cucerită și localnicii au fost nimiciți. Dar este oare aceasta o poveste reală?
Războiul a avut loc în a doua parte a secolului al XIII-lea î.e.n., în Epoca Bronzului Târziu. Majoritatea cetăților pomenite în text au fost identificate. Într-adevăr, în ruinele mai multor cetăți pomenite în textul biblic s-au găsit urme de distrugere datând din secolul al XIII-lea î.e.n. Dar sunt acestea urmele războiului purtat de Ioșua? Nu neapărat.
La Ierihon, Domnul a zis lui Ioșua: …să înconjurați cetatea de șapte ori, și preoții să sune din trâmbițe. (Ios. 6: 4) și zidurile Ierihonului s-au prăbușit. Numai că arheologia a dovedit că distrugerea Ierihonului a avut loc cu mult înainte; în secolul al XIII-lea î.e.n. Ierihonul era nelocuit. Cât despre urmele de distrugere găsite în celelalte cetăți pe care le-ar fi cucerit Ioșua, datarea cu 14C a arătat că fiecare cetate a fost distrusă în alt moment, pe o perioadă de cca. un secol.
În orice caz, din tăblițele cuneiforme găsite la Tell el-Amarna, corespondența dintre Egipt și Canaan, aflăm că pe vremea aceea Canaan era o provincie egipteană. Acest lucru e confirmat și de săpături arheologice. Egiptenii aveau suficiente forțe în Canaan ca să reziste unei invazii israelite și oricum, ei au rămas în Canaan timp de încă un secol. Și ca israeliții să fugă din Egipt ca să ajungă… înapoi sub stăpânire egipteană pare cam ciudat.
Așadar, povestea biblică pare mai degrabă un mit de formare a poporului evreu, plin de fapte de vitejie și de intervenții divine, așa cum găsim și la alte popoare. Primul personaj biblic atestat documentar este Omri, cel care a condus regatului din nord, Israel. În al treizeci și unulea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel Omri. (1Reg. 16: 23). El apare în Stela lui Meșa, despre care am mai scris: https://baabel.ro/2020/12/moses-wilhelm-shapira-savant-sau-sarlatan/ Aceasta comemorează victoria lui Meșa, regele din Moab, asupra lui Omri, victorie care a avut loc cam prin 880 – 860 î.e.n., experții înșiși nu sunt de acord între ei. În sfârșit, aici Biblia și istoria se întâlnesc!
***
Deocamdată mă opresc aici – și mărturisesc că am o senzație destul de neplăcută. După ce am demontat atâtea mituri, am rămas cu un gol în suflet – până la urmă sunt miturile care ne-au însoțit din fragedă copilărie, cu care am crescut și pe care le-am acceptat ca pe ceva de la sine înțeles. Putem să renunțăm la ele chiar așa? Mai mult, rândurile de mai sus îmi amintesc oarecum de literatura antireligioasă publicată de comuniști în anii 1950. Dar este o deosebire fundamentală. Dacă comuniștii nu căutau decât să discrediteze Biblia și să o ia în zeflemea, intenția mea este diametral opusă: să caut „adevărul istoric” (în măsura în care el există): cum s-a format poporului evreu, cum a apărut monoteismul, în ce împrejurări a fost compusă Biblia. Sper ca până la urmă acest proiect să conducă la acceptarea textului biblic nu prin credință oarbă, ci printr-o înțelegere mai profundă, rațională.
Va urma.
Hava Oren
Bibliografie:
Cartea The Bible Unearthed se găsește pe internet: https://ia802805.us.archive.org/10/items/TheBibleUnearthedArchaeologysNewVisionOfAncientIsraelAndTheOriginOfItsSacredTexts/The%20Bible%20Unearthed%20%20Archaeology%27s%20New%20Vision%20of%20Ancient%20Israel%20and%20the%20Origin%20of%20Its%20Sacred%20Texts.pdf
Israel Finkelstein prezintă subiectul pe YouTube într-o serie de conferințe cu titlul The Rise and Fall of Ancient Israel.
Există și o serie de trei filme documentare:
27 Comments
Victor Hugo a scris un volum de versuri, “La légende des siècles”, inspirat din primele capitole ale Bibliei.
El isi caracteriza aceasta opera ca: “C’est de l’histoire écoutée aux portes de la légende”.
Asa gindesc si eu despre Geneza si Exod. Cu zeci de ani inainte, tatal meu imi spunea ca de la Regi, este istorie. Inainte, nu suntem siguri.
Imi plac aşa de mult articolele dvs de istorie si pentru ca imi amintesc de fiinte foarte dragi, acum plecate in eternitate…
Foarte frumos exprimat!!
Adevărul este că și pe mine articolele istorice mă fac să mă gândesc la tata și la bunicul. Ei gândeau cam la fel. Am impresia că familiile noastre, dacă s-ar fi cunoscut, s-ar fi înțeles foarte bine. Cine știe, poate că s-au și cunoscut cândva, doar că noi nu știm.
Va multumesc mult. Mi-am amintit si despre procesele literare, ca cel intentat lui Josephus Flavius, despre care imi povestea tata.
Cred insa ca familia socrilor mei a cunoscut familia bunicilor dvs. la Cernauti. Soacra mea era farmacista, ca dvs si tot pasionata de istoria evreilor. Ea a insistat sa citesc Kosidovski si Dubnov. A inceput sa invete spaniola numai pentru ca acolo evreii au trait secole.
Din Cernauti s-au refugiat dupa razboi la Timisoara.
Dar, pentru a ma conecta la realitate, voi citi romanul recomandat de dvs, “Viile lui Akiva” In ivrit.
Sa aveti o seara frumoasa!
Aici nu mă pot abține să vă întreb: cum se numeau socrii dv.? Din păcate, probabilitatea să fi auzit de ei e minimă. Eu m-am născut la Timișoara, dar ne-am mutat la Arad când eu aveam numai patru ani. Nici mama nu mai e cu noi ca s-o întreb…
„Hapardes șel Akiva” e o carte foarte bună, dar e grea, am făcut un efort foarte mare ca s-o citesc. Dar și mai mult mi-a plăcut „Melachim ghimel”, pe care chiar am tradus-o în limba română. Nu a fost publicată din cauză de copyright, dar dacă vă interesează…
Socrii mei se numeau Lewin, ca si noi.
Bunicul lui Thomas, David Lewin , inginer chimist si ofiter in armata austriaca in WW1, dupa aceea a fost Seful, Directorul Sanepidului din Cernauti. Salvati cu totii de Primarul Traian Popovici.
Rude apropiate cu familiile Eisinger si Auslaender. Buna cunostinta, poetul Paul Cellan.
Thomas e nascut la Timisoara, in 1947.
Totusi dvs, ca mare iubitoare a Yeusalimului, cred ca ati cunoscut pe cineva din Familia noastra ,
poetul Manfred Winkler, traducatorul lui Paul Cellan in yvrit.
Manfred adora Yerusalimul si limba ebraica, ” coup de foudre”. Ajuns in Israel la inceputul anilor 60, isi cumparase un pistol si de unul singur colinda capitala si imprejurimile ei. Sotia lui , Herma Winkler Lewin il insotea rareori.
Nici unul nu mai sunt acum in viata
Fie- le tuturor, familiei dvs si a noastra, memoria binecuvîntata!
Șeful sanepidului din Cernăuți? Bunicul meu trebuie să-l fi cunoscut, doar a fost medic la Cernăuți. Și lui i-a făcut Traian Popovici o exceptare, dar a venit prea târziu, el plecase deja cu primul transport.
Numele de Eisinger tot îmi sună cunoscut.
De Manfred Winkler însă nu am auzit, pentru că nu prea sunt amatoare de poezie.
Herodot a fost în Egipt când se construiau piramidele și nu a văzut că printre muncitori să fi fost evrei. Iar într-o carte care se ocupa tot cu arheologia biblică, se scria că exodul s-a referit la un mic grup de oameni care ar fi plecat din Egipt și nu e sigur că erau evrei. Trebuie să considerăm Biblia un fel de folclor, legende care s-au transmis oral din generație în generație și apoi, din motive probabil existențiale, au fost scrise. Cam așa explică unii exegeți istoria Bibliei. Să o acceptăm ca o valoroasă creaţie literară,
Un mic grup de oameni care a plecat în Egipt? Foarte probabil că au fost chiar mai multe asemenea grupuri de refugiați în vremuri de secetă. Și eu sunt de părere că tot restul, inclusiv minunile, este literatură – dar este literatura NOASTRĂ, cea care ne definește identitatea, și ca atare trebuie să o cunoaștem.
Am însă altă problemă cu comentariul tău. Nu știu de unde ai luat că Herodot a fost în Egipt când se construiau piramidele. Piramidele au fost construite în timpul dinastiilor 4-6 (cca. 2600 – 2200 î.e.n.) S-au mai costruit piramide și în timpul Regatului Mijlociu (cca. 1900 – 1700 î.e.n.), dar erau „imitații” din chirpici și nu s-au păstrat. Herodot însă nu le-a apucat nici pe acestea, pentru că a trăit pe la 500 î.e.n.
DACA INTRATI PE EVREI.RO ,O SA CITITI MULTE LUCRURI INTERESANTE SI CU LEGATURI INTRE EPOCILE ISTORIEI, FOARTE BINE SCRISE DE PROF ASHER SHAFRIR. PE MINE M-A INCINTAT ARTICOLUL CARE EXPLICA CUM A AJUNS UN FARAON CARE NU-L MAI CUNOSTEA PE IOSEF. LECTURA PLACUTA!
Cu mare plăcere! Am intrat și am văzut că sunt multe articole. La care din ele vă referiți?
Fără discuție, Biblia a fost scrisă nu in real time, ci mult mai târziu, si foarte probabil nu totul deodată si nu de o singură grupă de scribi.
De aceea precizia datelor e pusă sub semnul intrebării, dar un fapt e clar: poporul acela care l-a avut pe Mozes ca patriarh si cele două table ca un document ”constitutional” s-a așezat in Cnaan și s-a numit dealungul vremii poporul evreu.
Si după mine, acesta e cel mai important lucru.
In plus, până în ziua de azi veridicitatea descrierilor istorice depinde de cine le-a scris…
GbM
Bineînțeles că veridicitatea descrierilor istorice depinde de cine le-a scris, în ce împrejurări și în interesul cui. La acest aspect mă voi referi pe larg într-un articol următor.
Si inca un fapt e “clar”: ca acel popor, sau triburi conduse de Moise cu cele 2 table ale Legii, exista si astazi, o mare parte din el pe suprafața vechiului Israel al Regelui David.
Un subiect interesant, dar greu de înțeles. Chiar și în epocile mai recente este greu să separi subiectivismul istoricului de adevărul istoric. Ai amintit în text despre ismaeliți, israeliți, Arabia… Oare este adevărat că noi am fost pe teritoriul Israelului de astăzi înainte de ismaeliți/arabi? Eu sunt convins că da, dar ce scrie în cartea pe care o citezi tu?
Bineînțeles că „adevărul istoric” trebuie întotdeauna pus între ghilimele. Dar nu cred că ai dreptate. Biblia însăși spune că fiii lui Ismael au existat în același timp cu fiii lui Israel. Există și unele date istorice. Dacă vrei, poți să citești articolul ”Ishmaelites” din Wikipedia. Apare acolo și tradiția biblică, și tradiția islamică, și datele istorice, atâtea câte sunt.
Multumesc pentru explicatie.
M-am uitat ieri si eu putin pe Wikipedia, sa-mi reimprospatez amintirile.
Ishmaeliții erau in Canaan in aceeasi perioada cu vechii israeliti, dar nu au legatura cu arabii de astazi, sau cu cei din timpul lui Mohamed.
Era unul din popoarele, triburile ce locuiau in Cannan, azi disparute.
Yosef a fost vîndut de catre fratii sai unei caravane de ismaeliti, altadata, folosit termenul de medianiti.
Din aceasta cauza unii considera ca medianitii si ishmaeliții ar fi aceiaṣi.
PS. Dupa distrugerea Templuluial doilea, din Yerusalim, exista un rabi Ishmael celebru, adica nume frecvent printre evrei.
Aici aveti dreptate, chiar nu știu dacă există vreo legătură între ishmaeliți și arabi! Am presupus că există, dar nu sunt deloc sigură că e așa, subiectul mai trebuie cercetat. Cât despre Rabi Ishmael, îl cunosc… ca personaj literar, din cartea ”Hapardes shel Akiva” a lui Yochi Brandes.
Va multumesc pentru surpriza.
Despre cartea lui Yochi Brandes aud abia acum.
Rabi Ishmael este un personaj in trilogia despre Josephus Flavius, scrisa de Lion Feuchtwanger. Volumele ”Razboiul Iudeilor”, ”Fiii”, ”Ziua va veni”.
Desigur, ceva comun cu arabii avem, in sensul ca suntem semiți, mai precis vorbim limbi semitice. Provenim si locuim intr-un teritoriu invecinat, Peninsula Arabica.
Trilogia lui Feuchtwanger mi-o amintesc, era la noi acasă, pe raft, dar eu eram încă copil – iar acum nu mai am răbdare să mă apuc de o trilogie. Păcat! Dacă citiți ebraică, Yochi Brandes merită din plin efortul. Eu însămi, analfabeta de mine, am citit-o în ebraică.
Cât despre Peninsula Arabică, înainte de apariția islamului trăiau acolo nu puțini evrei. (De altfel și creștini.) Cred că și acesta ar fi un subiect captivant.
Am scris un comentariu despre cīt de fascinant mi se pare un articol despre evreii in Arabia ..Comentariul mi- a disparut, si nu mai revin.
Doar ca acum cīțiva ani am dat peste cartea ” The Bible comes from Arabia” scrisa de istoricul libanez Kamel Salibi.
Desigur, pareri controversate, eu nu cred in afirmatiile exprimate,,doar ca un mare numar de iudei s- ar fi putut refugia in Arabia in timpul invaziei babilonene.
Sigur că da.
Dar au fost și unii păgâni care s-au convertit la iudaism, mai ales în Yemen. Am aflat de acest lucru absolut din întâmplare, pentru că la Ierusalim există o stradă Du Nuwas și m-a apucat curiozitatea. Du Nuwas a fost un rege din Yemen care a tăit prin anul 500 e.n. și era convertit la iudaism. Subiectul e fascinant! Dar e 500 e.n., când Biblia exista deja de vreun mileniu!
Da, subiectul e ede exceptie. 500 e.n , tot inainte de aparitia Islamului
Evident înainte de apariția islamului. Că după aceea nu se mai putea. Vorba aceea: „Convertește-te la islam, sau te omor!” Cam la fel ca „Proletari din toate țările, uniți-vă, sau vă împușc!”
Exista o revista de “archeologie Biblica” cu un public de cititori larg. Museul tarilor din Biblie din Ierusalim (linga Museum Israel) – este si el o sursa de “noutati”. Metode noi de datare (bazate be mitochondrial DNA) au o granulatie mai buna ca C14 – si se folosesc de ramaste organice – de obicei seminte) au resultat intr-o datare ma precisa a evenimentelor din epoca “regilor” si se pare ca aceast a fost cu 200 de ani mai tarziu decat se credea pana acum.
Nu cunoșteam această metodă și m-am documentat. Mutații la nivelul ADN-ului mitocondrial apar în medie o dată la 3500 de ani per nucleotid. E adevărat, nucleotidele sunt foarte multe, dar o medie de 1 la 3500 de ani e foarte puțin. Din câte am văzut, această metodă este întrebuințată pentru a estima perioade de timp mult mai lungi, de zeci, sute de mii de ani, și chiar mai mult. Ea este folosită mai ales în biologie, pentru a urmări evoluția și diversificarea speciilor. Imposibil ca ea să dea rezultate atât de exacte pentru o perioadă cu „numai” cca. 3000 de ani în urmă. Oricum, pentru epoca regilor sunt documente istorice (voi vorbi despre ele în numărul următor) și există o cronologie larg acceptată.
Din păcate, această carte care se arată foarte, foarte, interesantă, nu a fost tradusă încă în limba română, deşi sunt convinsă că ar avea audienţă. Demersul ştiinţific al celor doi savanţi arheologi este temerar şi are rezultate care ar trebui să zdruncine adevărurile Bilbiei. Nimic nu a fost ce pare a fi…Categoric, Biblia NU este o carte de istorie, dar istoria din ea s-a înrădăcinat în conştiinţa colectivă şi s-a desprins de evenimentele istorice reale, a trecut pe un alt palier unde nu cred că mai poate fi influenţată de vreo ubfurnare ştiinţifică. Cei care cred nu cercetează…Cred eu.