După invazia Uniunii Sovietice (operațiunea Barbarossa) de către Germania nazistă, în 22 iunie 1941 și mai ales după bombardarea de către japonezi a navelor militare americane la Pearl Harbor, Hawaii, în 7 decembrie 1941, era clar că expansiunea naziștilor trebuia frânată. SUA a intrat în război de partea Aliaților și împotriva Axei. Puterea militară nazistă era formidabilă și Germania pusese stăpânire pe aproape toată Europa. Singurii care mai rezistau erau britanicii conduși de Churchill, dar nu se știa cât timp vor mai putea lupta. Forțele militare germane ocupau din ce în ce mai multe teritorii în Uniunea Sovietică și făceau ravagii în rândurile populației civile. Era nevoie de o colaborare adevărată între trupele Aliaților. Aceasta s-a concretizat la sfârșitul anului 1943, la conferința din Teheran.

Iran în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

După Primul Război Mondial, deși Iranul (denumit de occidentali Persia, un nume luat de la grecii antici) s-a declarat neutru, el a fost ocupat de către trupe britanice și sovietice. Sprijinit de britanici, dictatorul Reza Khan a fost declarat șah al Persiei. În 1935, guvernul a schimbat numele țării în cel istoric, Iran.

Hitler era interesat să pună stăpânire pe țările bogate în petrol ale Orientului Mijlociu, mai ales că prin ocuparea lor ar fi blocat atât accesul Marii Britanii spre India, cât și ajutorul militar și economic american și britanic care ajungea în Uniunea Sovietică prin Iran. Reza Shah era simpatizant al regimului nazist și făcea comerț intens cu Germania. Totuși evreii din Iran erau liberi și aveau drepturi egale cu restul populației.

Cu toate că Reza Shah a declarat din nou neutralitatea țării, după invazia Uniunii Sovietice de către Germania în 1941, trupe britanice și sovietice au reocupat o parte din Iran, inclusiv capitala Teheran. Sub pretextul că Reza Shah refuza să-i expulzeze pe cetățenii germani aflați în Iran, britanicii au convins guvernul iranian să-l detroneze pe Reza Shah și să-l înlocuiască cu fiul său, Mohammad Reza Pahlavi, care era simpatizant al Marii Britanii. Astfel, în 1942 s-a creat alianța dintre Iran, Uniunea Sovietică și Marea Britanie, iar în 1943, Iranul a declarat război Germaniei.(1)

Conferința de la Teheran

Această conferință a fost prima a celor trei lideri ai Aliaților. În 1945 au urmat încă două, întâi la Yalta și apoi la Potsdam. Cei trei (The Big Three) erau: președintele SUA Franklin Delano Roosevelt (FDR), premierul Marii Britanii Winston Churchill și secretarul general al partidului comunist sovietic, dictatorul Iosif Vissarionovici Stalin. La Potsdam, SUA a fost reprezentată de președintele Truman, după ce Roosevelt decedase cu trei luni în urmă.

Iată un clip filmat la conferința de la Teheran, la sfârșitul lui noiembrie 1943.

La această conferință a cărei dată, planuri și concluzii au fost ținute secret, cei trei au discutat printre altele despre distribuirea forțelor armate pe diferite fronturi, ajutorul militar și economic acordat Uniunii Sovietice și cel economic Iranului, păstrarea independenței Iranului, retragerea trupelor aliate din Iran după terminarea războiului, soarta Europei de Est, a Poloniei și a Germaniei după război și deschiderea unui nou front prin debarcarea Aliaților în Normandia, pe Canalul Mânecii.(1)

Complotul eșuat de la Teheran împotriva celor “Trei Mari”

Naziștii au aflat de această întâlnire și au planificat Unternehmen Weitsprung (Operațiunea „Săritura în lungime”). Operațiunea a fost condusă de „faimosul” comandant Waffen SS, austriacul Otto Skorzeny, cel care l-a eliberat din arest pe Benito Mussolini. Skorzeny a murit în Spania în 1975, fără a fi niciodată pedepsit pentru crimele sale. Operațiunea a fost aprobată de Hitler și de șeful Securității Reichului, Ernst Kaltenbrunner, la origine tot austriac. Deci trei naziști austrieci complotau împotriva liderilor Aliaților. Lor li s-a asociat și generalul SS Walter Schellenberg. Scopul operațiunii era să-i asasineze pe cei trei lideri, Roosevelt, Churchill și Stalin, pentru a schimba astfel cursul războiului. Complotul a fost descoperit de agentul sovietic Nikolai Kuznețov, care era deghizat în ofițer al Wermachtului, în Ucraina ocupată.

Agentul NKVD (viitoarea KGB), tânărul armean de 19 ani Gevork Vartanian împreună cu colaboratorii săi, au identificat la Teheran 400 de agenți naziști care au fost arestați de către trupele sovietice aflate în Iran. Tot ei au interceptat transmisiunile radio ale unor agenți germani din Teheran spre Berlin, reușind să aresteze primul grup de naziști parașutați în deșertul Qum din Iran.(2) Al doilea grup, mult mai mare, care urma să fie condus de însuși Skorzeny, a aflat că planul le-a fost dejucat și nu a mai ajuns în Iran. Naziștii au renunțat la complot.

Vartanian a fost numit erou sovietic, portretul lui a apărut pe un timbru, iar la înmormântarea lui, în 2012, a asistat și Putin. Nu știu de ce, dar numele lui îmi amintește de eroul lui Dumas, D’Artagnan…

După război, americanii și britanicii au susținut că întregul complot a fost o invenție sovietică, argumentând că în zilele conferinței, liderii circulau liber prin Teheran, pe jos sau în mașini deschise. Dar asta nu înseamnă că nu a existat un complot care a fost depistat și anihilat înainte de conferință. Și să nu uităm că sfârșitul războiului mondial coincidea cu începutul războiului rece… Skorzeny a recunoscut că a vorbit cu Hitler despre un eventual complot, dar a susținut că până la urmă s-a renunțat la organizarea lui. Dar cum poți să dai crezare declarațiilor postbelice ale unui asemenea ticălos?

În 1967, ziaristul francez de origine maghiară Laslo Havas a publicat cartea Hitler’s Plot to Kill the Big Three (Complotul lui Hitler ca să-i ucidă pe cei Trei Mari), în care susține că operațiunea nazistă a fost blocată de NKVD. Această opinie a fost confirmată și de istoricul britanic Nigel West, pe când alți istorici și ziarul german Der Spiegel au contestat existența complotului. S-au scris numeroase cărți despre acest subiect și controversele continuă.(3)

The Nazi Conspiracy (Conspirația nazistă) de Brad Meltzer și Josh Mensch a fost publicată în 2022. Cartea descrie în mod amănunțit și cu personaje reale circumstanțele politice și militare care au dus la organizarea conferinței de la Teheran și la complotul plănuit de naziști. Eu am citit-o cu plăcere, fiindcă prezintă adevăruri istorice într-un mod dinamic, care îl ține pe cititor într-o tensiune permanentă.

Trebuie menționat că Stalin nu-l suferea pe Churchill și de aceea nu s-a grăbit să accepte să participe la o conferință împreună cu cei doi. Nici la conferințele anterioare, de la Casablanca și de la Cairo, nu a participat. Autorii cărții susțin că motivul principal al refuzului a fost că rușii se simțeau lăsați singuri în confruntarea cu Germania. Stalin spera ca Aliații să deschidă un al doilea front, astfel încât naziștii să fie nevoiți să-și retragă o parte din forțele care luptau în URSS. Această promisiune a obținut-o la Teheran. Așa a fost pusă la cale vasta operațiune militară numită Operation Overlord. În ziua de 6 iunie 1944, (cu numele de cod D-Day sau Ziua-Z) forțele aliate au trecut Canalul Mânecii, i-au luat prin surprindere pe germani, au invadat Normandia și de acolo au înaintat ajungând până la urmă la Berlin.

Acest subiect a fost abordat în 1946, în filmul Teheran, o coproducție britanică, italiană și în 1981, în filmul Teheran ’43, o coproducție sovietică, franceză și elvețiană, cu Alain Delon.

Întâlnirea de la Teheran a celor “Trei Mari” a avut un rol important în mersul războiului și se poate că a influențat și destinul evreilor din țările neocupate de naziști.

Tiberiu Ezri

Bibliografie

1.https://encyclopedia.ushmm.org/content/en/article/iran-during-world-war-ii#:~:text=Iranian%20neutrality%20was%20ignored%20and,equipment%20for%20the%20war%20effort.

2.https://www.historynet.com/night-of-the-assassins-the-nazi-plot-to-eliminate-the-big-three/

3.https://en.wikipedia.org/wiki/Operation_Long_Jump