M-am născut sub stigma fricii. Tătucul Stalin s-a prăpădit când împlineam trei săptămâni. Când s-a născut mama mea, Stalin tocmai ajunsese la putere. Deci umbra despotului întuneca pământul chiar înaintea nașterii mele, dar, ce-i drept, peste România ea s-a întins doar după înfrângerea Germaniei naziste, odată cu împărțirea Europei în 1945. Teroarea stalinistă, executată de Beria în România, nu a încetat odată cu îmbălsămarea lui Iosip Vissarionovici. Prieteni de-ai părinților dispăreau peste noapte.
În această ceață a temerilor și a bănuielilor, părinții au încercat să ne crească încrezători și temerari. Acasă se vorbea în șoaptă despre orice fel de nemulțumiri. Mai mult, locuiam în comun cu familia unui ofițer de securitate. Mă întreb cum a reușit mama, care la doi ani după venirea mea pe lume a divorțat, rămânând pentru o vreme singură cu mine și lucrând în același timp, să-și păstreze încrederea în omenire și să mi-o insufle și mie. Da, mama era un fel de eroină modernă. M-a instruit să nu povestesc în afara casei ceea ce se spunea sau se gândea. Trăiam, cum mulți o știu, o viață dublă. Ce povară pentru sufletul curat al unui copil, căruia i se spune că nu e bine să minți, că cinstea e un lucru valoros! Cum prelucrezi dubla injoncțiune?
În clasa a doua copiii erau făcuți pionieri. Era un statut la care râvneam și eu. Eram elevă bună, dar nu am fost făcută pionieră în primul grup sau în al doilea… nici în al treilea. Înaintea mea au primit cravata elevi mai slabi decât mine. No comment. Ei aveau origine mai sănătoasă: erau copii de muncitori, erau români. Nu puteam concura cu ei: eram copil de intelectuali, eram evreică (ceea ce pe atunci nu știam), purtam un nume maghiar într-o clasă de limba română. Eram dezavantajată.
A sosit ziua când mi s-a spus că voi fi investită și eu cu mult-visata cravată roșie. A trebuit pregătit jurământul. L-am decorat cu tot ce e mai patriotic și totul pe ascuns, căci voiam să le fac o surpriză părinților. Cum nu aveam fustă albastră plisată, am împrumutat de la fetița din vecini. Mama ei era croitoreasă și mi-a potrivit-o cu elastic. Cămașa albă a strâmtat-o provizoriu. A sosit și ziua cea mare. Ai mei nu m-au văzut în costumație pentru că erau plecați la lucru. În curtea școlii s-a făcut careu, am depus jurământul solemn, am cântat imnul și cântece pionierești precum :,,Am cravata mea https://www.youtube.com/watch?v=WmNPrLbU5nY
Așadar mi-a venit rândul. Șeful de detașament, un băiat chipeș, înalt și prietenos, mi-a pus triunghiul roșu mult dorit la gât și o insignă pe piept. Aceasta s-a dovedit a fi defectă, s-a deschis imediat și a căzut. În loc să strălucesc de fericire – eram pionieră – am început să plâng. Atunci Nemere, așa se numea utecistul șef, (nu mai auzisem numele acesta până atunci, încât mi s-a întipărit pe veci în minte) deci Nemere m-a luat cu el în biroul organizației de pionieri și a deschis un sertar în care erau sute de insigne. Puteam lua chiar două dacă doream. Altă dezamăgire. În capul meu fiecare cravată și insignă erau hărăzite personal fiecărui elev.
După festivitate m-am dus acasă, mândră nevoie mare. Abia așteptam să le fac părinților marea surpriză. Am intrat în camera de zi, unde ei tocmai își beau cafeaua de după-amiază. Amândoi au început să râdă cu poftă… niciun cuvânt de laudă. Se distrau pe seama mândriei mele. În această atmosferă schizofrenă, cum puteai crește sănătos? Dar no comment! Continuam viața dublă.
La fel s-a întâmplat la moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej care m-a întristat. La școală se ținea doliu. Ai mei mă zeflemiseau pentru sentimentele mele. Acasă se ascultau posturi străine precum Europa Liberă, Voice of America, France Inter la un radio cu tranzistori marca VEF. (Ironia sorții este că provenea din Uniunea Sovietică.) Acest lucru trebuia ținut secret. Nu prea știu cum își imaginau că urechile ,,vrăjmașe” nu îi detectează. Cert este că numeroasele secrete îmi erau o mare povară. Mă întreb cum a ieșit generația mea întreagă la cap și la suflet când nu puteai comenta nimic din ce se întâmpla în afara casei, iar în casă se luau tot felul de măsuri derizorii pentru a nu fi detectați ca „dușmani de clasă”.
Nu am crezut că voi retrăi acea stare de neputință. Astăzi urmărirea este mult mai subtilă și spre necazul nostru nu știm cine ne face paranoici și de ce. Astăzi, în numele corectitudinii politice, nu mai îndrăznim să fim de acord cu propriile gânduri, precum în bancul din vremurile ceaușiste: Am o părere, tovarășu’, cum să nu… dar nu sunt de acord cu ea.
După toate prin care am trecut, am izbutit să scap de teamă și am învățat să-mi exprim punctul de vedere. Există însă algoritmi! Ce cuvânt poetic! Nu știu exact ce înseamnă, nici nu vreau încă să știu, pentru că de el depinde, de exemplu, dacă o părere e publicabilă sau ba. Astăzi, în lumea liberă, nu există o ideologie pe care s-o cunoască toată lumea, la care să adere cu toții. Nu cred că cei care ne îngrădesc, cei care îi învață pe algoritmi ce se poate și ce nu, au trăit sub dictaturi. Ei nu cunosc ce înseamnă un proces autonom care îți controlează viața, asupra căruia nu ai, ca muritor de rând, nicio influență, prin urmare îi va înghiți și pe ei. Pentru că nu-l vor putea opri. Dar cum spuneam, cel mai sigur este să-l iei în brațe pe no comment. Așa vom ajunge cu toții cuminți și supuși, supravegheați, ceea ce noi, cei de la mijlocul secolului trecut, am învățat de mici și am avut timp să ne dezvățăm. Măcar am trăit un scurt răstimp într-o părelnică libertate.
De-acum încolo: no comment! A comenta, scrie în dicționarul explicativ al limbii române, înseamnă a-și exprima părerea, aprecierea critică asupra unei probleme sau unui eveniment.
Eu promit solemn că nu mă voi lăsa de comentarii.
PS. Cer iertare pentru folosirea expresiei consacrate preluate din engleză. Parcă în original sună mai categoric decât în română: nu am comentarii… sau nu comentez… sau, mai rău, nu am nicio părere. Textul meu anterior, detectat de un algoritm, a fost interzis pe o anume rețea socială.
PPS. Algoritmii:
În greaca veche algos înseamnă durere. Ce este ritmul se cam știe. Prin urmare etimologia populară a algoritmului ar însemna durere periodică, ritmată? Așa s-ar explica și unele decizii luate de algoritm: dureroase din când în când.
Dar originea reală a cuvântului algoritm nu are nimic cu greaca veche sau nouă. Cuvântul este o variantă pronunțabilă a numelui al-Khwarizmi, un erudit universal, filosof, matematician, geograf și astronom, care și-a petrecut o mare parte din viață la Bagdad, în așa-numita Casă a înțelepciunii. În latina medievală, numele arab a devenit algorism, apoi algoritm. Tot el a dat numele algebrei, ale cărei baze le-a pus. (Informațiile le am din Wikipedia.)
Vera Medrea
31 Comments
Haideti sa nu ne victimizam mai mult decat e cazul. Toti cei de varsta noastra au trait aceasta dedublare: acasa e, la scoala nu e…
Nu stiu daca pe vremea aceea existau aparate cu tranzistori.
Nu cred că e vorba de “victimizare”, ci de prezentarea unei epoci pe care am trăit-o cu toţii şi e bine să rămână consemnată.
Bravo,Vera! Sunt lucruri pe care, dupa atatia ani, le aud pentru prima data.
Felicitări! Foarte frumos și inteligent scris. În schmb’ niciodată nu am înțeles de ce părinții ascundeau etnia evreiască în fața propriilor copii. La fel s-a întâmplat cu fiul unei rude apropiate de-ale noastre. Noi am fost și am rămas ateiști, dar de mic copil știam că sunt evreu și nu am avut probleme legate de etnia mea. Die obicei, cei care erau carieriști comuniști ascudeau acest lucru, dar nimic nu i-a ajutat, fiindcă Ceaușescu i-a epurat pe toți evreii din partid.
Ceaușescu nu i-a epurat pe toți evreii din partid. Poate din conducere. Ilegalistii, (membrii partidului comunistdinainte de 1944) au ramas ilegaliști, ca și parintii mei in situatie economica buna (pâna la revolutie). Faceai scoala si facultate pe gratis, puteai sa faci sport, viata culturala fara probleme. Puteai sa-ti cunosti patria, la mare, la munte. Numai ca, trebuia sa te tii bine de zicala “sa gândesti, daca gândeai sa nu spui, daca spuneai sa nu scrii, daca scriai sa nu semnezi, daca semnezi sa nu te miri”
Nu cred că există o intenție diabolică în spatele problemei, dar frustrarea e mare când un cuvânt ,,semnal” face drăcușorul să-și vâre codița. Cum spuneam mai sus, am găsit un bun pretext pentru a putea depăna și triste vesele amintiri și a instiga la comentariu.
Deci Comment all you can
Mulțumesc
Apropo “algoritmii protectori”. Acum 4 ani, în februarie 2020, la moartea soacrei mele am publicat în Baabel un articol întitulat “O candelă pentru Tania”. Pe soacra mea o chema Tania. Cred că am republicat pe Facebook acest articol cu prilejul comemorării a 4 ani de la decesul ei. Acum câteva minute am fost notificată că acest articol care “nu respecta regulile impuse de Facebook” a fost retras de pe pagina mea. Singura explicaţie este că numele rusesc Tania a devenit o ameninţare. Am făcut reclamaţie, dar dintre variantele oferite de ei am putut să aleg doar “it was an important issue”…Să vedem ce decid “ei”.
Nu am citit articolul despre soacra dvs.
Poate aveti amabilitatea sa puneti linkul pe Baabel
O candelă pentru Tania
https://baabel.ro/2020/03/o-candela-pentru-tania/
Va multumesc mult.
Tania, indemînatica si talentata, o adevarata artista in goblenuri si broderii, avea un suflet nobil si delicat. Retinuta si demna, dar comunicativa, va iubea foarte mult. Aşa , v- a povestit viața ei framîntată , cu dureri si bucurii, pe care dvs ați redat- o cu mult talent si sensibilitate.
Ati binecuvîntat amintirea Taniei
Cantaresc in minte “cenzura comunista” vs. “corectitudinea(politica.)”.
Ma gandesc admirativ ce versati erau scriitorii epocii comuniste in a evita foarfeca cenzurii strecurand in text asa-numitele “soparle,” mult prea subtile pentru cenzori pentru a le detecta, dar deslusite si savurate de publicul cititor. De multe ori, aceste tertipuri au avut drept efect chiar sporirea creativitatii scriitorilor! Daca ar fi fost prinsi.acesti “inamici ai poporului”..nu cred ca are rost sa elaboram!
Este un subiect tratat pe larg in cartea Lidiei Vianu din 1998.: “Censorship in Romania.”
Comparativ, frustrarile, neplacerile si riscurile legate de algoritmi mi se par minore: un articol nepublicat din cauza unui algoritm conceput gresit.
Fara discutie insa, ca din punct de vedere moral problemele sunt mult mai complexe decat dpdv practic.
La mine acasă nu se comenta nimic pur și simplu din teama că eu, copil, să nu duc vorbele prin târg. Dedublarea am simțit-o începând cu adolescența iar la ” stalinismul” la care asistăm în prezent nu aș fi gândit niciodată că vom ajunge. Aceeași anihilare a logicii și bunului simț comun care nu știu unde ne va duce.
Așa este, pândește nu departe și are brațul foarte lung. Nu aș vrea să retrăiesc frica alor mei și dedublarea de care am scăpat plecând din locul unde credeam că sunt acasă.
Mulțumesc pentru rândurile dumneavoastră.
Articolul acesta dezvaluie o lume, care desi temporal am trait-o si eu, imi este aproape necunoscuta. Incercarea de generalizare pe care o face autoarea (ii spuneam in trecut frumoasa doamna Vera Medrea) nu este valabila la viata dusa de mine la Bucuresti in
aceeasi perioada si cu un tata arestat de la 9 la 16 ani. Personalitatea, probabil creata de gene, dar desigur cu mult mai mult de educatie si atmosfera vietii personale, poate sa produca atitudinile din viata.
No comments a fost contrariul atitudinii mele, atunci, de-alungul vietii, niciodata. Cu timpul am invatat – singura – ca as fi reusit mai bine, mai ales in lumea israeliana daca as fi avut aceasta atitudine pastrand pentru mine ceea ce observ, simt, doresc.
In lumea stiintifica algoritmii (nu am verificat acum etimologia) reprezinta ceva foarte precis si simplu, care nu infricoseaza pe nimeni si care nu reprezinta nici un pericol. Algoritmii sunt un sir de instructiuni/ de pasi, care pornesc de la o premiza si conduc la rezolvarea unei probleme. Procedura de desfasurare a instructiunilor poate fi diferita, mersul seriei de pasi din algoritm/rezolvarea instructiunilor poate fi diferita in functie de raspunsuri care se ivesc pe parcurs.
De exemplu, o reteta de prajitura este un algoritm, o serie de premize si instructiuni de executare. Dar la mijlocul algoritmului pot aparea intrebari (ati folosit unt sau ciocolata de un anumit procentaj de grasime A sau B – adica in programare, care este in ultima instanta implementarea unor algoritmi acest lucru ar fi tradus prin intrebarea/instructiunea IF ( adica if A then ….if B then
Problema are de obicei un caracter stiintific, iar pentru gasirea algoritmului este nevoie de o investitie de inteligenta, cunoastere, uneori ingeniozitate.
Comentariul lui Hava Oren este ciudat, ca sa folosesc un eufemism, Ceea ce afirma nu corespunde realitatii :-(. Am incercat sa dau mai sus o definitie a algoritmului, care desigur ca nu are nici o legatura cu cele scrise.
Algoritmul se traduce in programe de calculator, aceasta spus grosso – modo, caci un program scris intr-una din multiplele limbi de programare poate fi cu mult mai “bogat” decat un algoritm.
Deci daca NO COMMENTS sau AS MANY COMMENTS AS ONE CAN SAY, fiecare o face dupa cum il invata experienta proprie !!
Această expunere despre algortimi mi-a amintit de anii în care lucram în informatică şi oamenii care elaborau algoritimi mi se păreau super-inteligenţi pentru că reuşeau să identifice regulile de desfăşurare ale unor procese şi apoi să le cuprindă în aşa-numitele “specificaţii de programare”, după care noi – programatorii – le transpuneam în instrucţiuni. Probabil că algoritmii utilizaţi pentru identificarea unor ameninţări din social media sunt destul de generali şi, din cauza asta, primitivi. Problema e că deşi ţi se spune că “reclamaţia” ta va fi luată în seamă şi “decizia” revizuită, acest lucru nu prea are loc pentru că cred că sunt depăşiţi de numărul de reclamaţii care, de fapt, sunt bazate pe bifarea unor posibilităţi gata pregătite tot prin…algoritmi. Deci nu definiţia algortimului e problema, ci aplicarea lui. În fine, am înţeles că Facebook e într-adevăr pentru feţe şi dacă doreşti să diseminezi, să promovezi ceva trebuie să plăteşti unor difuzori. Problema e căror difuzori şi după ce algortim difuzează ideile (articolele) tale?!
Nu cred ca respingerea unor articole sau opinii de la retelele sociale are vreo legatura cu notiune stiintiica de ALGORITM Motivele respingerii unor articole sau opinii sunt niste hotarari subiective si absurde intr-o lume in care absurdul, una din formele ei va deveni cu timpul AI, capata radacini si disipare din ce in ce mai penibila.
Nu este nici o legatura cu algoritimi stiintifici aplicati in ceea ce inca este tehnologie, matematica, fizica, electronica si alte discipline, care inca, sper ca vor continua astfel isi desfasoara activitatea dincolo de hotarari aberante ale unei lumi upside down pe care o intalnim din ce in ce mai mult in interactiunile facute. Dar exista state care probabil ca se si apara de influentele acestea negative. De exemplu, poate Islanda, unde a, fost recent se numara printre ele.
Cred ca FB ar trebui desfiintat, de TikTok nici nu mai vorbesc !!
Dragă Veronica, și viața e un algoritm, și chiar natural: are un ”Start” și un ”End”. Între cele două înscrisuri se desfășoară totul, în mare parte aleatoriu. Ca programator, după ce scriam programul, urmărind un algoritm verificat până în cele mai mici amănunte, venea compilatorul și-mi arăta erorile strict de logică, dacă erau, întrerupând desfășurarea a ceea ce-i cerusem să facă, după caz. Acel compilator îmi spunea doar ce-am greșit. Îi urmam sfaturile și reluam totul. Acum, COMPILATORUL GLOBAL, zis și IA, îți filtrează după bunul lui INTERES ce-ai ”scris”. E o cenzură, zice-se inteligentă, dar și-a depășit atribuțiile pentru care a fost conceput inițial de proiectant. De când cu rețelele de socializare nici eu nu mă simt confortabil, adică mă autocenzurez ca să evit neplăcerile. Chiar nu știu să spun ce se pierde și ce se câștigă în această situație de control media generalizat. Doar cine sunt pierzătorii știu. Sunt firescul, naturalul.
Un comentariu pertinent la care consimt. Mulțumesc. Nu sunt retrogradă, știu care sunt avantajele “progresului” chiar dacă nu am toate instrumentele necesare. Ceea ce am scris este o reacție, o verbalizare a frustrării. Nu e plăcut să ți se interzică exprimarea părerii, din motive pe care nu le înțelegi.
Tot ceea ce descrii, tu sau altii, Lenus sau cei care au comentat la postul dnei Medrea, nu au legatura cu algoritmi. iar faptul ca viata e un algoritm este o alegorie, sau o metafora, nu are nimic de-a face cu semnificatia algoritmilor. Iar cele ce se intampla pe retelelel sociale, cu atat mai putin, “progresul” acesta incepe sa devina un regres
Da, explicația e la și pentru mintea cocoșului (a neinițiatului în ale matematcii și informaticii). Mulțumesc. Cu toate acestea ,am dreptul să fiu indignată dacă arbitrarul unui algoritm îmi pune căuș la gură.
Pai tocmai, ca nu e nimic arbitrar. Exista o logica in algorimtii stiintifici folositi in domeniile relevante. Cum spunea, calusul in gura nu are de-a face cu algoritmi. Este o forma de exprimare a puterii care ar trebui combatuta
Şi eu m-am lovit de prima minciună tot la primirea în organizaţia de pionieri, când am fost caracterzată de o colegă din clasa a patra care a declarat că mă cunoaşte bine şi e de părere că merit să devin pionieră. Eu nu o cunoşteam deloc, nu ştiam nici cum o cheamă. Evident că nu am îndrăznit să spun cu glas tare că nu ne cunoşteam şi că cea care mă caracteriza minţea. La un moment dat dedublarea se înstăpânise atât de mult peste cei care trăiam în regimul totalitar încât cred că fără bancuri (şi Slavă Domnului se inventau bancuri excelente care circulau peste tot) am fi devenit schizofrenici pe bune. Cât priveşte algoritmii, am fost de mai multe ori “victima” Facebook-ului căruia nu ai cum să-i dovedeşti că o poză de frontispiciu cu steaua lui David nu este antisemită, ci dimpotrivă. Articolul este blocat, fără ca cineva să-i citească conţinutul. De fapt, e imposibil să-l citească atunci când sunt miliarde de utilizatori. În consecinţă ori nu postezi pe Facebook decât fotografii inocente cu flori şi selfie-uri zâmbăreţe, ori modifici ilustraţiile şi titlurile articolelor de opinie pe care doreşti să le postezi, deşi cred că nu mai are rost să le postezi pentru că nimeni nu le va accesa. Culmea e că cei care vor să-şi disemineze dicursul (naţionalist, şovin, homofob, antisemit) găsesc căile ocolite care ajung direct la ţintă. pe de altă parte, aşa-numita corectitudine politică e benefică în multe domenii. Dar şi aici, orice exagerare e păguboasă.
Foarte bine formulat. Mă bucur că încercarea mea de a trezi puțină indignare a dat rezultate. Mulțumesc Andrea pentru suport și încredere.
Aveati o mână bună!! Stalin , Dej, etc.
Pacat ca v-ati oprit!
SI acum ceva serios: traumele copilăriei sunt deseori îngropate, ți se pare adânc, dar nu întotdeauna e așa…
GbM
Algoritmii inteligentei artificiale caută riscuri potenţiale şi incearcă să le evite. Au fos instruiţi să evite chestii care pot dăuna unora sau altora. Noi? Ne spunem că ştim să înfruntăm riscuri. Si ne asumăm comentariile. Chiar dacă nu sunt trendy. Eu îmi asum riscul să spun că prefer “corectitudinea” mai mult sau mai puţin politică, când e vorba de respectul faţă de oricine şi de drepturile lui (ca o internaţionalistă ce m-a făcut/şi m-a crescut mama şi tata).
Sunt perfect de acord cu tot ce ai scris. Doar corectitudinea este de ajuns prin ea însăși…nu trebuie să fie politică pentru că atunci este aservită unor interese. Corectitudinea are valențe morale. Ceea ce, din păcate, în comunism, așa cum a fost el înțeles și aplicat sau trăit, morala era dublă…și cum se spunea: unii erau mai egali decât alții…
În cele din urmă, nu avem de ales decât să rămânem la propriile noastre opinii și să nu adoptăm moduri de gândire prescrise, chiar dacă sunt susținute de majoritate. Rămâne speranța că la un moment dat, poate mai târziu, adevărul va fi recunoscut. Vă mulțumesc pentru această introducere bazată pe experiență și bine formulată.
Un articol care ne amintește multora prin ce am trecut în viață. Creativitatea se naște din greutăți și dureri . Și dacă ați fost în stare să supraviețuiți acelei perioade veți fi mai curajoasă, creativă și vă veți spune părerea.
Pentrucă a exista înseamnă și să exprimi ceeace crezi, chiar dacă nu e în unison cu vocea majorității. Mulțumim Doamna Vera Medrea că ne-ați adus aminte de acest drept..chiar dacă este sub titlul ” No Comment.”
Mulțumesc pentru încurajare și cum am promis voi comenta vesel în continuare.
Abia aștept!
Unde am ajuns! Pe vremuri presa avea de înfruntat cenzura și acum algoritmii. Vai de noi dacă îi lăsăm să ne pună botniță și ne oprească să spunem ceea ce credem că este drept și cinstit!
Și totuși… într-o anumită măsură algoritmii sunt un rău necesar. Acum, când oricine poate să-și publice părerile pe rețelele sociale, e nevoie de un sistem care să oprească mesajele de ură. Cum niciun om nu e în stare să citească atâta material (și atâtea aiureli), a fost creat un program de computer – algoritmul. Iar dacă acesta ia hotărâri greșite, de vină e programatorul din spatele lui. Să fie oare greșeli intenționate? Sper că nu.