Locuiesc la etajul 9, într-un bloc cu 21 de etaje. Nu am încotro, trebuie să folosesc liftul. Locuința în care am stat mai înainte era la etajul 3, avea ascensor, dar adesea urcam pe trepte așa, de plăcere, ceea ce nu pot face în actuala situație. De mai multe ori mi-a trecut prin minte că într-o bună zi aș putea rămâne blocat în ascensor, dar de fiecare dată am alungat ideea. Și, vorba proverbului, “de ce ți-e teamă nu scapi”: într-una din zile am rămas într-adevăr blocat între etajul 8 și 9, ba am mai rămas și în întuneric. Eram șase persoane în ascensor. Am început să-i studiez pe ceilalți la lumina lanternei din telefonul celular. Lângă mine era o tânără, probabil studentă, apoi o femeie cu un copil de 9-10 ani, un om în vârstă cu o sacoșă cu roți și o tânără pereche, soț și soție. După o scurtă perioadă de tăcere și de teamă, oamenii au început să vorbească.

– O să întârzii de la prima întâlnire cu un bărbat simpatic, spuse femeia tânără.

În zadar a încercat să-i telefoneze, nu era semnal.

– Eu mă bucur să ajung mai târziu, sau chiar deloc, la ora de matematică, a spus copilul, pe nume Arie, după care a aprins o lanternă.

Mama lui era nemulțumită:

– Nu-mi place cum vorbești, iar o să lipsești de la lecție.

Cei doi tineri încercau cu disperare să anunțe locul de muncă despre motivul întârzierii, dar fără rezultat.

– Șeful meu o să facă urât, spuse tânăra soție.

– Îți dau eu motivare, spuse râzând omul cu sacoșa cu roți.

– Sigur, tataie, dumneata nu te grăbești nicăieri, nu s-a lăsat tânăra soție.

– Și dumitale de la etajul 9 nu-ți pasă că ne pierdem vremea de pomană? – spuse femeia tânără care întârzia la întâlnire, uitându-se la mine.

– Mă grăbesc și eu la lucru, dar n-avem ce face, numai să așteptăm să ne scoată de aici, am răspuns în timp ce apăsam pentru a nu știu câta oară pe soneria de alarmă.

– Oare ne aude cineva? – întrebă mama lui Arie.

– Să sperăm, răspunse vârstnicul șugubăț. Eu am mai pățit-o o dată. Pompierii au venit abia după o oră și jumătate și soția, supărată, s-a mirat unde am dispărut, doar plecasem numai după pâine, la supermarketul din apropiere.

– Blocul nostru are generator? – a întrebat tânăra soție.

– Trebuie să aibă, am răspuns. De fapt, nu eram sigur, dar nu voiam să întețesc panica pe care oricum o simțeau toți cei din lift.

– Am auzit că la Tel Aviv… a început să povestească tânărul soț, dar nu a apucat să-și termine fraza.

– Hai să jucăm un joc, a propus Arie, sătul de povești de groază. Să vedem cine strigă cel mai tare ca fim auziți din casa scărilor. Eu încep și domnul de la etajul 9 va fi arbitrul.

După al treilea concurent, tânăra care a întârziat de la întâlnire, dintr-o dată s-a aprins lumina și liftul a început să coboare. Ne-am luat rămas bun și am plecat fiecare la treburile lui. Sper că Făt Frumos, cu care studenta avea întâlnire, nu se va supăra, șeful tinerei soții va înțelege motivul întârzierii, Arie va ajunge la timp la ora de matematică, iar soția omului cu sacoșa nu se va supăra pentru întârzierea soțului…

Andrei Schwartz

09/04/2024