Nu mai merită respectul meu

Din nou la Chișinău și, ca de obicei,  la o conferință medicală. Peisajul e același, și cel natural și cel uman. Parcă lumea stă în loc, deși nu e așa. Nici măcar războiul din Ucraina nu e atât de static pe cât pare. Prietenii de aici îmi povestesc că luptele continuă și amenințarea e la doi pași. Dar lumea își vede de-ale ei.

La micul dejun, în fața mea, o pereche, el și ea, de vreo 60 ani. Vorbesc rusește, par să fie turiști. Chelnerița îmi întărește convingerea:

Ei vin de pe undeva din Transnistria, ruși…

Perechea din fața mea e modelul perfect al unor indivizi civilizați, fuguri de intelectuali rasați. Odinioară, ei reprezentau pentru mine elita culturii est-europene.

De mic copil am învățat să respect cultura venită de la răsărit, să ascult muzica venită ”de acolo” și să încerc să învăț limba lor, atât de urâtă de cei din jurul meu, limba ocupantului…

Am spus-o și am scris-o nu o dată: Cehov m-a învățat că poți avea două ”soții” în același timp, medicina și scrisul, fără ca una să se simtă deranjată de cealaltă.

”Radio Erevan” îmi îndulcea momentele în care pierdusem speranța de a mă vedea în alt loc pe globul pământesc. Iar mașina de bărbierit era made in USSR, deși copie a unui Philips olandez.

Emigrația rusească de la sfârșitul secolului trecut, care a ”cotropit” Israelul imediat după căderea Cortinei de Fier, nu a făcut decât să-mi întregească imaginea pe care o aveam despre acel popor. Gluma care circula la noi spunea că fiecare nou-venit care cobora din avion avea în mână un toc de vioară, și dacă cumva nu-l avea, înseamnă că era pianist/ă.

Dar mai mult decât orice am respectat îndârjirea cu care poporul rus a făcut față unui regim bazat pe principiul net celoveka, net problemî.

Acest popor nu a cunoscut niciodată democrația, el a trecut direct de la feudalism / țarism la comunism, astfel că nu te poți aștepta ca Rusia să devină așa, peste noapte, un bastion al democrației, egalității și libertății individuale.

Dar ceea ce se întâmplă azi în Rusia nu poate fi pus numai pe socoteala fostului colonel KGB, care de 25 de ani este ori președinte, ori prim-ministru (practic pe viață!), pentru că eu susțin că Rusia lui Putin nu mai este URSS a lui Stalin. La ora actuală, în Rusia există nu mai puțin de 7 partide politice. E adevărat, viața politică și libertatea de exprimare nu seamănă cu cele pe care le cunoaștem din democrațiile de tip occidental. Dar Gulagul nu mai există, oamenii au dreptul de a părăsi țara și demonstrațiile de stradă sunt (încă) permise.

Despotul e încă la putere, și asta pentru că (cel puțin oficial) la ultimele alegeri prezidențiale a primit 88% din voturi. (Dacă Ceaușescu l-ar fi cunoscut pe Putin, ar fi putut învăța că o țară poate fi condusă și cu mai puțin de 97,5% din voturi…)

Da, știu, 88% e o cifră fictivă, dar ce ați spune de un popor împins într-un război, pe  cât de imbecil, pe tot atât de crunt, de către un despot, continuator al tragediei comuniste, dar care oferă dictatorului de tip nou să zicem ”numai” 20%, sau 30% din voturi?!

Cum ar putea poporul rus justifica până și un asemenea procent redus de voturi în favoarea unui individ care, încet dar sigur, duce la pierzanie bruma de ce era încă bun și corect în țară?!

Mi se va spune: stai în banca ta și vezi-ți de treabă, că nici la tine lucrurile nu stau prea bine, și la tine e ”unul” care cam te face de rușine…

Da, doar că ceea ce mă face să atac subiectul de față nu e numai regretul pentru ceea ce se întâmplă în Rusia, nu numai gândul la situația dezastruoasă a poporului ucrainean, ci faptul că noul Țar a devenit un pericol pentru întreaga lume. Acest individ a declarat că cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX a fost căderea imperiului sovietic (nu Primul Război Mondial, nu al doilea, nu Holcaustul…)  și tot el a făcut recent o vizită oficială, de mare succes (sic!), în patria obscurantismului dus la extrem, Coreea de Nord!

Iată cine sunt aliații Rusiei în ziua de azi:

– Iranul, țara fundamentalismului islamic, în drum spre bomba atomică și spre supremația regională,

 – Siria, un stat fără conducere locală, dar care găzduiește multiple grupări teroriste,

 – China, bastionul comunismului de tip vechi / nou,

 – Coreea de Nord care amenință pacea mondială cu bomba atomică.

Putin are nevoie de aliați, pentru că tolba lui cu planuri de extensie a noului imperiu rus e încă plină. Cine crede că lista ”interesului” rusesc, care deocamdată include Crimeea, Abhazia, Osetia de Sud și acum Ucraina răsăriteană, e închisă, se înșală amarnic.

Și așa se explică de ce în această fază teama reîntâlnirii cu un sistem prea bine cunoscut pentru antiumanismul său este simțită nu numai la Chișinău (”mâine întrăm în Comunitatea Europeană, poimâine Putin e la noi”, mi s-a spus nu o dată), dar și în țările baltice și în cele din sudul Rusiei.

Dar să ne întoarcem la subiect.

În spatele despotului se află poporul rus inert, adormit sau incapabil de a înțelege ce se întâmplă în lume.

Nu, nu mai trăim în vremurile în care nimeni nu avea voie să știe ce se întâmplă dincolo de ograda lui. Azi oricine, chiar și rusul de pe stradă, poate ști (aproape) totul! Internetul îi stă la dispoziție 24/7. Granițele sunt deschise și el poate afla tot ce dorește direct, fără intermediari.

Și atunci, pentru numele lui Dumnezeu, cum se face că un popor de aproape 150 milioane nu găsește calea de a se împotrivi, sub o formă sau alta, la ceea ce se petrece sub nasul fiecăruia? Unde sunt dizidenții de odinioară? Unde sunt demonstrațiile de stradă? Unde sunt tinerii care, luând exemplul Americii de acum 50 ani, fugeau în străinătate pentru a nu fi trimiși într-un război nedrept, crunt și inutil?

Poate greșesc. Poate ceea ce cred eu că trebuie să existe și să strige, există și strigă. Dar eu nu-i văd și nu-i aud. Și ca mine mulți.

– Oare ei vorbesc românește? – o întreb într-o doară pe chelneriță.

– Nicidecum. De fapt, ei sunt din Sankt Petersburg, i-a adus valul în Transnistria…

Deci nu am cum să le spun ce cred. Și nici nu cred că îi interesează. Și nici nu merită să afle ce cred eu despre ei. Nu, poporul Rusiei anului 2024 nu merită respectul datorat oricărei națiuni care își construiește viitorul pe baza unui prezent promițător.

Și-mi pare rău.

Gabriel ben Meron

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

15 Comments

  • klein ivan commented on July 3, 2024 Reply

    Un popor , într-o anumită perioadă istorică, merită înțelegere adică privit prin prizma afirmației lui Neculce – vremile sînt peste oameni și nu oamenii peste vremi.

  • tiberiu ezri commented on June 28, 2024 Reply

    Rușii nu au cunoscut și probabil nu vor cunoaște ce este adevărata democrație.
    Fiecare cum își așterne așa doarme. Cât despre Cehov, el avea de fapt o soție (medicina) și un soț (scrisul) și nu două soții…

    • gabriel gurman commented on June 29, 2024 Reply

      adica era bisexual?!
      GbM

      • Tiberiu ezri commented on June 29, 2024 Reply

        Mai știi?

  • Anca Laslo commented on June 28, 2024 Reply

    Subscriu ideilor d-voastră deși știu bine că nu e simplu să te revolți nici în propria ta viață și nici în postura de popor. Totuși, situația acolo este la extrem și cere măsuri extreme.

    • gabriel+gurman commented on June 28, 2024 Reply

      Perfect de acord!
      GbM

  • Maria Roth commented on June 27, 2024 Reply

    Asşteptăm de la poporul rus, ca şi de la alte popoare care trăiesc sub dictatură, să se revolte, dar ştim că acest lucru e foarte dificil. Avand in vedere ca am trait si suportat dictatura toată tinereţea mea, inţeleg că cerem poorului rus imposibilul în momentul de faţă. Revolte au fost in Rusia, in Bielorus, in Israel şi în alte locuri aflte sub dictaturi putermce, dar autocratia a fost mai tare. Nu degeaba are puterea.

    • gabriel+gurman commented on June 28, 2024 Reply

      Repet ceea ce am scris și cred: din câte știu, dictatura putiniană nu seamană cu cea de tip stalinist.
      Omul de pe stradă poate face mult mai mult decât face, dar eu am o cruntă senzație că in sinea lor rușii sunt de acord că Ucraina e parte integrantă din Imperiul de odinioară (țarist sau bolșevic).
      Intr-un fel ei se comportă ca si poporul german față de Hitler.
      Recomand cu căldură vizionarea serialului ”Hitler si naziștii” din Netflix, unde se poate vedea adeziuna COMPLETĂ a poporului german la crima nazistă.
      GbM

      • Andrea Ghiţă commented on June 28, 2024 Reply

        Respectul este “o atitudine sau un sentiment”, ceva subiectiv care e la latitudinea calui care-l nutreşte şi nu doresc să contest ceea ce simte autorul. Doresc doar să menţionez că mi se pare ciudat ca tocmai “noi” să calificăm un popor întreg fără a cunoaşte exact situaţia în care se află. Lucrurile nu sunt atât de clar definite precum se afirmă. Adevărul e mai nuanţat şi mă tem că nu depinde nici de “ruşi” şi nici de “ucraineni”. Desigur, e aproape imporibil să discutăm fără a generaliza. Nici măcar la fotbal, darmite în vreme de război.

  • gabriel+gurman commented on June 27, 2024 Reply

    Să se revolte, nimic mai mult!
    GbM

    • Hava Oren commented on June 27, 2024 Reply

      Dacă metodele pașnice nu ajută, propuneți o revoluție? Nu cred că din perspectiva lor situația e comparabilă cu cea din 1917.

      • gabriel+gurman commented on June 27, 2024 Reply

        Eu mă astept la o reactie solidă din partea opiniei publice rusesti care sa indice lui Putin ca nu poate merge mai departe.
        In rest, e treaba politicienilor sa gaseasca solutia
        GbM

        • Eva Grosz commented on July 3, 2024 Reply

          Dacă nu greșesc, la începutul războiului cu Ucraina au fost proteste, de exemplu acea cronicară de la TV care apoi a fost arestată. Știu că și anumiți oameni au dispărut. Niciodată un popor întreg nu se revoltă împotriva dictaturii, există acei puțini curajoși care o fac.
          Și mai este ceva. Cum spuneți, alianțele se formează divizând din nou lumea. Cum a spus și Yuval Harari, de fapt ne aflăm în toiul celui de-al treilea război mondial fără să ne dăm seama. Articol care te pune pe gânduri. Mulțumim!

          • Andrea Ghiţă commented on July 3, 2024 Reply

            Afirmaţia Evei Grosz este întărită de exemplul României, din anii comunismului, unde exista doar o mână de dizidenţi. E drept că regimul Putin este diferit de regimul ceaușist, dar mulţi, foarte mulţi ruşi cred că acum Rusia duce un război “drept”. Pe de altă parte nu avem cum să ştim exact ce se întâmplă în Rusia, decât dacă cunoaştem limba rusă. În mod interesant, presa liberă occidentală ocultează informaţiile venite din partea rusă.

  • Hava Oren commented on June 27, 2024 Reply

    Poate că aveți dreptate, dar eu mă îndoiesc. Este adevărat, într-o democrație fiecare primește liderul pe care și l-a ales. Dar Rusia, chiar fără gulag, nu e o democrație. Cele șapte partide sunt numai de ochii lumii, iar despre rezultatul alegerilor spuneți singur că e o ficțiune.

    De altfel, nici nu cred că așa un dictator poate fi răsturnat, nici prin vot, nici prin demonstrații pașnice. Demonstrațiile de stradă nu au niciun efect – după cum ne-am convins pe propria noastră piele. Atunci care ar fi opțiunile rușilor??

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *