Umbra Angelei Merkel la Bruxelles (I). Micul București

Niciun alt cancelar al Germaniei nu a avut în discursuri o perspectivă atât de sumbră a viitorului ca Angela Merkel la sfârșitul mandatului ei. Pentru eleva lui Helmut Kohl, un fiu al revoluțiilor din 1989 în Europa de Est, aceasta viziune s-a datorat experienței ei de viață în dictatura comunistă. „Noi, germanii din răsărit, am fost martorii unui sistem care s-a dezintegrat,” declara doamna Merkel. Cu alte cuvinte, nimic nu este veșnic.

O altă declarație mă apropie sentimental de Angela Merkel: ”M-am născut după cel de-al Doilea Război Mondial și am crescut în RDG. Pentru mine Franța era o țară îndepărtată în care voiam să călătoresc, dar nu era posibil”. Eu, cel puțin, am avut un surogat: „Micul Paris”, Bucureștiul cu Cișmigiu în loc de Jardin des Tuileries, Parcul Băneasa ca Bois du Boulogne, Arcul de Triumf și Champs Elisées în varianta Șoseaua Kiseleff.  

Prima mea călătorie la Paris nu a fost marcată de vreun obiectiv turistic, ci de un drum cu un taxi, luat la întâmplare, în Place de la République. Auzindu-ne vorbind românește, taximetristul a exclamat entuziasmat: „București, România,” apoi pe nerăsuflate: „Ionesco, Cioran, Eliade…” Taximetristul italo-francez fusese șoferul lui Eugen Ionesco (1909-1994), martorul Crăciunurilor românești petrecute de dramaturg cu renumiții prietenii din anii studenției la București, cu cântecele și atmosfera religioasă bizantină. Mircea Eliade a declarat patetic: „Dacă există o fericire pe pământ, apoi aceasta este prietenia”. Profesor la Universitatea din Chicago, Mircea Eliade (1907-1986) a fost  cel mai renumit cercetător al istoriei religiilor, admirat pentru proza fantastică inspirată din teme sacre religioase, pentru fantasticul bazat pe mitologia românească și universală. Emil Cioran (1911-1995), eternul student bursier parizian, care a refuzat toate premiile literare, a fost cel mai remarcat eseist al pesimismului și deziluziei dintre filosofii existențialiști francezi. Eugen Ionesco, cel mai important dramaturg francez de după război, a fost deschizător de drum în teatrul absurdului.

Emil Cioran, Eugen Ionesco, Mircea Eliade

Vă veți întreba de ce mă întorc în timp la Paris, de ce am ales această temă după alegerile pentru Parlamentul European. Poate ar fi trebuit să-mi intitulez rândurile, parafrazând stilul din ziarele dinainte de 1989: „Contribuția românească la victoria Marinei Le Pen în Franța și la propășirea dreptei franceze”.

Partidul Front National (FN) a fost înființat în 1972 de Jean-Marie Le Pen, reprezentând ideologia Nouvelle Droite. Aceasta doctrină a apărut în jurul filozofului și publicistului Alain de Benoist (n.1943) ca răspuns la mișcările studențești din 1968 și a influenței ideologiei de stânga în Europa de Vest. Locul de naștere al partidului a fost Neuilly-sur-Seine, orășelul idilic de lângă Paris cu cel mai mare venit pe cap de locuitor din Franța. Coincidență sau nu, locul unde a fost exilată și concitadina mea, Zizi Lambrino, a fost menționat de Monica Lovinescu în memoriile sale: existența cenaclului literar românesc din Neuilly, unde „Eliade era, în lunile lui pariziene, în centrul febrei noastre, ca paznic fidel al iluziilor noastre, în timp ce Emil Cioran, cu „oroare de ridicol” evita aceste întâlniri”.

Alain de Benoist a reușit să atragă intelectualitatea franceză și în 1970 a fondat GRECE (Groupement de recherche et d’études pour la civilisation européenne), pentru a pune bazele unei noi ideologii de dreapta în Europa, o „modernizare” a neofascismului. Din anii 1970 Mircea Eliade a devenit membru de onoare al grupului și mulți dintre simpatizanții sau membrii GRECE au contribuit la formarea partidului FN. Alain de Benoist a fost premiat de Academia Franceză pentru cartea Vu de droite. Întâlnirile și conversațiile dintre Mircea Eliade și ideologul „noii drepte franceze” din 1973 până în 1984 au fost publicate în volumul Mituri originare și ritmuri cosmice, Conversații 1973-1984. Filosoful român era portretizat ca un intelectual rasat, refugiat dintr-o țară comunistă care a trăit 50 de ani în exil, între SUA și Franța, o soartă împărtășită cu alți români ai generației sale. Mark Weitzman, în articolul One Knows the Tree by the Fruit that it Bears: Mircea Eliade’s Influence on Current Far-Right Ideology (Religions, 2020) considera că publicațiile despre religie ale filosofului român, autorul cărții de căpătâi pentru orice cercetător, Sacrul și profanul (scris între 1933-1940), cu un trecut extrem de controversat și problematic, au fost o sursă spirituală pentru noua ideologie de dreapta. Noua dreaptă politică s-a despărțit de antisemitism și a reinterpretat spiritul național.

Cu timpul, Alain de Benoist a devenit un critic și sceptic al evoluției FN, datorită cultului personalității și a vocabularului folosit de Jean-Marie Le Pen, cel care în 2002 a ajuns împreună cu Jaques Chirac în ultimul tur de scrutin la alegerile prezidențiale. Din 2011, conducerea FN a fost preluată de fiica sa, Marine Le Pen. Ea s-a distanțat lingvistic de tatăl său, pe care l-a exclus din partid – în loc de „amestecul de națiuni” s-a vorbit de „pluralismul etnic”, iar „naționalismul” a devenit „identitatea culturală”. Alain Benoist și-a manifestat clar admirația și susținerea pentru noul lider politic care a găsit un nou nume pentru vechiul partid: Rassemblement National

Între 1927 și 1940, viața intelectuală din „Micul Paris” gravita în jurul filosofului Nae Ionescu (1890-1940) care fascina cu retorica mistică-religioasă, profund anti marxistă, naționalistă și antisemită. În jurul ideologului mișcării studențești Arhanghelul Mihail și a Gărzii de Fier se aflau, paradoxal, intelectuali brilianți: Mircea Eliade, Emil Cioran, Haig Acterian, Mircea Vulcănescu, cele mai frumoase femei din București, Maruca Cantacuzino și Cella Delavrancea, dar și oameni simpli, fascinați de ideea reînnoirii României într-un stat fascist. În 1934, prietenul lui Eliade, Mihail Sebastian (Josif Hechter, 1907-1945), a publicat romanul De două mii de ani și l-a rugat pe profesorul său, Nae Ionescu, să scrie prefața. Însă acesta a publicat în ziarul Cuvântul o recenzie antisemită. Mihail Sebastian a încercat să mențină prietenia cu Eliade până în 1936. Un an mai târziu, Eliade a scris Meditation on the Burning Cathedral, iar Mihail Sebastian a comentat în jurnalul său: „naivitate catastrofală”. În 1938 Mircea Eliade a fost arestat pentru câteva luni, apoi, după moartea liderului fascist Corneliu Zelea Codreanu, el și-a întrerupt activitatea publicistică. La câteva luni după eliberarea din cea de a treia arestare, cu sănătatea șubrezită, Nae Ionescu a murit în elogiile discipolilor săi, fiind îngrijit de Cella Delavrancea. Din anul 1940, Eliade a condus serviciului de propagandă de la ambasada română din Londra. În 1943, Mihail Sebastian a comentat în jurnalul sau: „Mircea a vrut acest război, l-a așteptat, l-a dorit, încă mai crede în el, dar acum este la Lisabona.” (Eliade a părăsit Londra odată cu intrarea englezilor în război.)

După război, Mircea Eliade s-a stabilit la Paris, iar din 1956, vreme de treizeci de ani a fost profesor de istoria religiilor la Universitatea din Chicago. Acolo, cel mai apropiat coleg i-a fost Saul Bellow (1915-2005), dintr-o familie de emigranți evrei din St. Petersburg, laureatul Premiului Nobel pentru literatură (1976). Romancierul american a călătorii în Europa în 1948-1950 și, văzând orașe în ruină, foamete și refugiați, a scris: „Eastern Europe told me a lot about my family-myself, what I saw beetween Auschwitz and Jerusalem made a change în me.” (To Jerusalem and Back: a Personal Account). Cercetările lui Bellow privind rolul intelectualității la dezastrul și ororile războiului l-au făcut să fie singura voce disonantă din scrisoarea semnată de scriitorii americani în frunte cu William Faulkner privind reabilitarea lui Ezra Pound, care nu s-a dezis niciodată de fascism. Profitând de tăcerea autorităților române, pentru care Holocaustul era tabu, Eliade a închis capitolul românesc din viața lui, trăind în aura celui mai renumit cercetător al istoriei religiilor. Pentru Bellow, Eliade era un coleg remarcabil, poliglot și extrem de erudit, un scriitor renumit din România interbelică, liderul generației sale de scriitori și filosofi, care se bucura de succes editorial deosebit. Relațiile dintre cei doi au fost foarte apropiate. A patra soție a lui Saul Bellow, Alexandra Bagdasar (n.1935), o reputată matematiciană, era din București, fiica lui Dumitru Bagdasar, cel care a pus bazele neurochirurgiei românești și a Floricăi Bagdasar, psihiatră, prima femeie ministru din România (1946-1948). Saul Bellow și soția sa, Alexandra, au venit la București în iarna 1977. Ea primise permisiunea de a-și vedea mama pe moarte, după un accident vascular cerebral. În câteva luni petrecute la București, unde a locuit lângă Foișorul de foc, fiind vecin cu Cella Delavrancea, Saul Bellow a schițat anii grei de comunism în cartea The Dean’s December (Iarna decanului). Aproape un deceniu mai târziu, la moartea lui Eliade, Saul Bellow a fost cel care i-a ținut discursul funerar. 

Zvonurile care asociau numele lui Eliade cu fascismul interbelic au început să circule în mediul universitar american din 1988, când discipolul său, Mac Linscott Ricketts care pregătea o carte în memoria lui, The Romanian Roots, 1907-1945, a descoperit în arhivele din București articolele lui Eliade din presa românească fascistă, entuziasmul maestrului pentru spiritul revoluționar fascist din Europa și „mesianismul românesc”. A urmat apoi, în Franța, Cioran, Eliade, Ionesco, L’oubli du fascisme, de Alexandra Laignel-Lavastine care încearcă să descifreze enigma acestei prietenii, știind că Ionesco a fost un fervent antifascist. Povestirea The Terror of History: On Saul Bellow and Mircea Eliade (2018, Philip O’Ceallaigh) duce mai departe polemica asupra personalității lui Mircea Eliade și a prieteniei lui cu Saul Bellow.

Bellow evita discuțiile publice despre Eliade, dar în anul 2000, în timp ce scria ultimul său roman, Ravelstein, a citit Jurnalul lui Mihail Sebastian. Cu această frescă a mediului universitar din Chicago, marele romancier american încheie un capitol din viața sa, portretizându-l subtil și dur pe Eliade în figura academicianului Radu Grielescu: un bărbat sclipitor, galant și seducător, care felicita de ziua de naștere, era prezent la toate aniversările, dar care scrisese cândva… Aici Bellow a citat poate cea mai murdară propoziție scrisă de Eliade în tinerețe.

Trecând peste un tabu al ideologiilor de dreapta, în care rolul femeii era văzut doar în familie, la alegerile parlamentare din 9 iunie, partidele de dreapta și centru dreapta sunt reprezentate de femei: Dolors Montserrat, Marine Le Pen, Ursula von der Leyen, Alice Weidel și Giorgia Meloni. Angela Merkel a lăsat în Uniunea Europeana mitul de „regină a Germaniei”, rămânând vedeta într-un serial care a durat 16 ani și având ca parteneri de scenă politică patru președinți și șapte prim-miniștri francezi, precum și cinci prim-miniștri englezi. „Politica este ceea ce este posibil” – a sintetizat sec Angela Merkel în 2019, liniștind spiritele din spectrul politic după negocierile legate de Glasgow Climate Pact 2030. 

Va rămâne politica europeană în mijlocul spectrului politic? Și unde este acest „mijloc” în societatea europeană actuală? 

Simona Fuchs

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

35 Comments

  • Elena Stoican commented on June 16, 2024 Reply

    Articolul doamnei Simona Fuchs este atât de plin de informații încât, recunosc, mi-a solicitat mult atenția. Dar amalgamul lor, plus înșiruirea densă de informații diverse, nu pot spune că mi-au limpezit lucruri știute mai puțin precis despre aceste trei personalități prezentate. Știu că am așteptat să aflu ceva, dar care, poate, nici nu avea ce să caute în acest articol. De fiecare dată când văd ceva scris despre Mircea Eliade, caut cu emoție – știți vorba “fiecare cu cel doare” – vreun cuvânt despre un nume care, din România, i-a îngrijit opera încă din vremea comunismului lui Ceaușescu. Poate spun ceva care nu interesează. E riscul meu, dar m-am protejat cu ce am spus mai înainte. Acest ”un nume”, despre care am vorbit, mi-a fost profesor de literatură la liceu: Mircea Handoca. A fost un profesor cu un har pedagogic remarcabil și cu o cultură remarcabilă. Noi, elevii săi, nu prea am profitat de șansa de a-l avea profesor. Eram la secția real. Am înțeles că prof. Handoca – istoric și exeget al operei marelui istoric al religiilor Mircea Eliade – a corespondat zeci de ani cu acesta din urmă. Familia are colecții întregi de manuscrise și scrisori trimise de scriitor, Mircea Handoca fiindu-i editor. Mare parte din ele donate acum de fiul său, tot un Mircea Handoca. Îmi pare rău că nu găsesc numele M. Handoca, fie și în treacăt, în articole ce-i sunt dedicate istoricului religiilor. Profit de această ocazie pentru a-mi încerca norocul. Doamna Simona Fuchs, cunoașteți ceva despre contribuția fostului meu profesor Mircea Handoca la coagularea înțelegerii operei lui Mircea Eliade, în măsura în care istoria consemnează asta? V-aș fi foarte recunoscătoare. Mulțumesc!

    • Simona Fuchs commented on June 16, 2024 Reply

      Va multumesc pentru comentar. A fost foarte greu pentru mine să înțeleg cum Eliade, care a scris „Sacrul și Profanul“ , a putut fi adeptul ideologiei de extremă dreapta. Fac parte din generația care a stat la coadă la librărie ore în șir în 1986 ca să cumpere cartea Maytrei. În articolul meu nu este vorba decit de legătura dintre ideologia noii drepte din Franța și Eliade, Daca nu ma înșel, cred ca Mircea Handoca a scris prefața unor volume publicate după 1989. Mircea Handoca a publicat însă și „Dosarul Eliade“ în care sunt adunate, documente pro și contra activității literare și politice a lui Eliade, Cred ca a fost foarte bine ca autorul nu a luat nici o poziție față de aceste documente și lasă la latitudinea fiecăruia să-și facă opinia personală. Nu am la îndemână cărțile lui Eliade, dar va voi scrie dacă intr-adevăr prefață volumelor sunt de M. Handoca.

  • Andrea Ghiţă commented on June 15, 2024 Reply

    Pentru Veronica Rozenberg şi alţi baabelieni interesaţi, iată opt articole scrise de Laszlo Alexandru, autorul cărţii Cum se inventează un huligan? publicate în Baabel, în 2015, cu mult înaintea apariţiei cărţii sus-amintite, în care documentează perioada când Mihail Sebastian a fost jurnalist la Cuvântul, dovedind că scriitorul nu a luat parte la politica fascistă a publicaţiei.
    Articolele au apărut sub titlul: Mihail Sebastian şi politica de la Cuvântul

    https://baabel.ro/2015/07/mihail-sebastian-si-politica-de-la-cuvintul-1/
    https://baabel.ro/2015/07/mihail-sebastian-si-politica-de-la-cuvintul-2/
    https://baabel.ro/2015/07/mihail-sebastian-si-politica-de-la-cuvintul-3/
    https://baabel.ro/2015/08/mihail-sebastian-si-politica-de-la-cuvintul-4/
    https://baabel.ro/2015/09/mihail-sebastian-si-politica-de-la-cuvintul-5/
    https://baabel.ro/2015/09/mihail-sebastian-si-politica-de-la-cuvintul-6/
    https://baabel.ro/2015/10/mihail-sebastian-si-politica-de-la-cuvintul-7/
    https://baabel.ro/2015/10/mihail-sebastian-si-politica-de-la-cuvintul-8/

  • Veronica Rozenberg commented on June 15, 2024 Reply

    Articolul dezvăluie o cultură politică, remarcabilă pentru mine, a dnei Simona Fuchs. Trebuie să mărturisesc că mie nu îmi erau cunoscute multe date, dintre cele pe care dna Simona le prezintă şi care, o parte dintre ele, ar fi stat poate mai bine la note de subsol, decât în interiorul prezentării (elementele biografice ale persoanelor de ex.), facand astfel articolul mai aerisit.
    Aş fi preferat o esenţializare a ideilor fundamentale ca nume de persoane, idei, situaţii, legături etc. Personal, cu o minte educată la facultatea de matematică Bucureşti, mi-ar fi fost mai uşor să percep evoluţia evenimentelor descrise şi mai ales să înţeleg legătura între titlul articolului şi conţinut.
    Deoarece numele lui Mircea Eliade şi păcatele sale sunt referite în nenumărate rânduri în articol, aş dori să vă informez despre un lucru, care bănuiesc că nu este cunoscut. Este vorba despre activitatea unei doamne, tinere prof. Asociat la universitatea Babes-Bolyai din Cluj, doctor în filozofie, Mihaela Gligor (lucrare despre Mircea Eliade – Mircea Eliade şi extrema dreaptă românească – 2006), a cărei activitate posibil că este interesant de a fi urmărită în acest context şi mai ales pentru cine cunoaşte în detaliu problematica disputată a personalităţii lui Eliade. O cunosc pe Mihaela Gligor, deoarece a prefaţat cartea publicată de mine în martie 2023, “Jurnalul unui evreu comunist” – dialog peste decenii între Adalbert Rosinger şi fiica sa Veronica”, editura Raţio et Revelaţio, Oradea. Activităţile Mihaelei Gligor se împart între Institutul de Studii Indiene pe care l-a înfiinţat şi problematica Holocaustului, sub aspecte diverse, pe care a cercetat-o în diferite lucrări, dar mai ales printr-un număr semnificativ de studii de arhivă Universităţii ebraice din Ierusalim. O menţionez, tocmai pentru că a îmbinat aceste două direcţii, poate ciudate, reprezentând interesul său personal în activitatea ştiinţifică şi academică pe care o desfăşoară. Necunoscand problema Eliade decat foarte superficial, nu pot decat sa amintesc celui care este interesat o varianta pe care a incercat s-o elucideze o persoana cu totul deosebita ca Mihaela Gligor.
    Urmează două adrese URL referitoare la multilaterala activitate a Mihaelei Gligor: https://doctorat.ubbcluj.ro/wp-content/uploads/2016/04/Rezumatul-tezei-de-abilitare.pdf
    https://hiphi.ubbcluj.ro/Public/File/Scoli_doctorale/RISS/Publicatii_Gligor.pdf
    GLIGOR-Mihaela – Uniunea Scriitorilor din România – filiala Cluj-Napoca

    • Eva Grosz commented on June 16, 2024 Reply

      Sunt de acord, că articolul nu urmează esențialul și se pierde în amănunte. Autoarea are multe informații are ce să ne povestească, dar ca să putem urmării firul, materialul trebuie să urmărească esența.E doar o părere personală .
      Mulțumim Simona ! Ne interesează situația Europei pe care unii dintre noi o cunoaștem mai puțin !

      • Simona Fuchs commented on June 16, 2024 Reply

        E foarte corect, articolul a trebuit scurtat aproape la jumătate din forma inițială, care urmărea triunghiul Eliade-Cioran-Noica și Eliade-Sebastian Bellow.

    • Simona Fuchs commented on June 16, 2024 Reply

      Mulțumesc! A trebuit să scurtez foarte mult articolul, el are inițial o formă aproape dublă, cu mult mai multe detalii despre relația lui Eliade cu Parisul, dar mai ales al lui Saul Bellow cu Bucureștiul pentru ca am fost anestezista la Spitalul Bagdasar. Am urmărit relația Eliade și ideologia noii drepte din Franța, dar nu puteam să nu amintesc și de tinerețea lui în Bucuresti

      • Eva Grosz commented on June 17, 2024 Reply

        Mulțumesc pentru răspuns Simona. Aștept continuarea. Chiar și in biografia lui Eliade se scrie că a aderat la Garda de Fier, Sebastian l-a iubit și apreciat pentru eurdiţia sa și îl considera unul din cei mai buni prieteni, până când… Atunci acesti mari intelectuali au arătat cine sânt ei ca oameni. Știu de la părinții mei care trăiau în România în acel timp, cum au rămas fără prieteni… cu mici excepții. Și acest lucru se poate repeta chiar acum în Europa. Lucrurile pe care le scrii sunt importante.

  • gabriel+gurman commented on June 14, 2024 Reply

    In volumul din biblioteca mea, ”După 2000 ani” , e inserată prefața lui Nae Ionescu, pe care o recomand tuturor celor care doresc să înțeleagă bazele filozofice ale antisemitismului român intre cele două războaie.
    Personal, eu citez din când în când fraze din această prefață.
    GbM

    • Eva Grosz commented on June 15, 2024 Reply

      Adevărat. Și eu am primit cartea De 2000 de ani pe o perioadă scurtă și am citit-o cu sufletul la gură. Ea a fost publicată De M.Sebastian în 1934-35. Apoi a dispărut, la fel ca și Jurnalul lui Sebastian Jurnalul a fost publicat postunm doar în 1996….la distanță de 50 de ani de la scrierea ei.Originalul se află la Univ. din Jerusalim . probabil în acel timp a fost publicat postum,și De două mii de ani cu prefața profesorului și educatorului lui Sebastian, Nae Ionescu. pe care Sebastian l-a apreciat mult și nu a înțeles de unde vine naționalismul și antisemitsul lui.

      • Veronica Rozenberg commented on June 15, 2024 Reply

        Stiu prea putine despre cei doi, dar stiu cate ceva.
        Nae Ionescu, desi cunoscut ca un mare antisemit avea o charisma deosebita ca orator. Mama mea mergea uneori sa l asculte, iar Sebastian era probabil la randul sau orbit de personalitatea acestuia.

        Si totusi se pune intrebarea cum a acceptat sa fie purtatorul lui de cuvant, autorul editorialelor ziarului sau antisemit.

        Nu mi-a plăcut Jurnslul, dar mai ales personalitatea lui Sebastian precum rezulta de acolo. Cred ca la un moment dat l-am si pus de o parte.
        Si exista si o disputa in lumea intelectuala clujana intre prof. universitat Marta Petreu, cea care il.acuza pe Sebastian de dualitate si scriitorul Alexandru Lazslo, care se impotriveste tezelor sustinute de ea.

        Probabil ca lucrurile nu sunt asa de clare.

        • Andrea Ghiţă commented on June 15, 2024 Reply

          1. Mie mi-a plăcut foarte mult Jurnalul lui Mihail Sebastian, l-am recitit de mai multe ori pentru că de fiecare dată găseam alte şi alte aspecte interesante, legate de perioada istorică, de comportamentul al personalităţilor în acele vremuri dificile, mă refer la Eliade, N. Ionescu, dar şi la Camil Petrescu. M-au impresiomânat frământările scriitorului privind creaţia sa, dar şi cele privind viaţa sa privată. Sebastian era un om talentat şi integru, dar şi vulnerabil.
          2. Alegaţiile Martei Petreu, din mult mediatizata sa carte Diavolul şi ucenicul său au fost DEMONTATE, după câţiva ani de muncă de cercetare asiduă în ziarele vremii, de către scriitorul, publicistul şi traducătorul clujean Laszlo Alexandru , în excelenta sa carte Cum se inventează un huligan.
          Câte ceva găsiţi şi în reportajul TV de mai jos:
          https://www.youtube.com/watch?v=82gr-8XvUXw

          • Eva Grosz commented on June 15, 2024 Reply

            Am văzut reportajul! Este de necrezut cum poți scoate din context anumite cuvinte și să schimbi total caracterul unui om și apartenența lui socială-politică.
            E destul să citim Jurnalul și ne dăm seama că Sebastian a fost un om cult, iubitor de muzică clasică, un om de o sensibilitatea deosebită . Jurnalul 1935-44 e alcătuit din zile și momente de dragoste și zbucium , admirație pentru intelectualii vremii care gândeau opus lui Sebastian , care era zbuciumat de această contradicție. Falsificarea caracterului unei persoane și a mediului său în scop de a denatura adevărul .e flasificarea istoriei. Toată cinstea profesorului Laszlo Alexandru.

      • Simona Fuchs commented on June 15, 2024 Reply

        Nu am găsit date despre ce ediție a cărții „De două mii de ani“ a fost tradusă în limba engleză și dacă și prefața lui Nae Ionescu a fost și ea tradusa

    • Simona Fuchs commented on June 15, 2024 Reply

      „De două mii de ani“ și Jurnalul lui Sebastian sunt mult prea puțin recunoscute ca documente valoroase istoric, din păcate. Poate pentru ca stilul „Sebastian“ este atit de autentic și fermecător în piesele de teatru și nuvele, cele două lucrări istorice ( le consider eu) au fost trecute zeci de ani pe un plan secundar.

      • Veronica Rozenberg commented on June 15, 2024 Reply

        Se prea poate, “De gustibus non est disputandum” poate ca astfel pot intelege mai bine de ce nu ai pus mana pe cartea pe care ti-am daruit-o eu in anul 2022, imi pare rau ca revin la eterna enigma 😉

        Si acum despre cele spuse in legatura cu disputa Marta Petreu – Lazslo Alexandru. Sigur ca nu stiu care a fost rezulttul disputei, dar pentru cineva care nu a studiat in mod personal articolele scrise de Sebastian si nu a judecat printr-o prisma personala situatia, NU POATE SA AIBA O PARERE privind disputa, lucrurile fiind prea complexe. Eu nu imi exprim parerea deoarece nu cunosc nici una dintre atitudini. In trecut, nu am fost entuziasmata de articolul dlui Lazslo, iar articolele publicate de dumnealui sunt destinate oamenilor de specialitate, nu mie. Eu am ridicat problema disputei, doar in caz ca cineva, ca dna Fuchs, care are o parere transanta, expusa insa destul de greoi in articol, ar dori sa mearga pana la capat. Dar recunosc, aceasta e o misiune potrivita pentru un om de specialitate, care ar timp si disponibilitati.

        Cat despre carte, desi am fost si eu chiar stupefiata desper unii ca de ex Camil Petrescu – studiat cu mare pompa in liceu (de Nae Ionescu, de Eliade stiam dinainte ce atitudini au avut), personalitatea lui Sebastian, care rezulta din carte mi-a displacut.

        • Andrea Ghiţă commented on June 15, 2024 Reply

          Camil Petrescu este un scriitor foarte, foarte bun, care are un loc important în literatura română şi trebuie să fie citit şi studiat. Poate că atunci când e studiat, ar trebui nuanţată personalitatea sa umană, dar nu cred că o va face cineva.

        • Andrea Ghiţă commented on June 15, 2024 Reply

          Păi problema cărţii Martei Petreu a fost adusă în discuţie tocmai într-un comentariu al tău. Fără să cunoşti problema?!

          • Veronica Rozenberg commented on June 16, 2024 Reply

            Am am intit acest subiect, in legatura cu Mihaela Gligor, deoarece Petreu a fost conducatoare de lucrare a acesteia, si nu sunt in tema, in afara faptului ca stiam de existenta acestei dispute. Am incercat doar sa aduc in discutie problematica legata de inca una dintre figurile asupra careia nu este o parere unica (Sebastian), deci cunosc existenta disputei si cateva lucruri general despre opinia Martei Petreu, si faptul ca Lazslo incearca sa demonstreze ca sustinerile ei nu stau in picioare.
            Deci asta era motivul aducerii in discutie – legat de Gligor, si ca exista opinii contradictorii.

            Aducerea in discutie a unui subiect nu implica cunoasterea lui in detaliu – asa cred.
            Dar, am incercat acum sa citesc din articolele, care vad ca au fost si ele la baabel (eu cunosteam doar ultimul articol sl scriitorului Lazslo) Daca voi reusi sa inteleg, voi continua sa citesc.

      • Eva Grosz commented on June 16, 2024 Reply

        Nici vorbă, Simona. De 2000 de ani și Jurnalul nu au putut apare în tot timpul erei comuniste. . După comunism în momentul când au fost editate lumea abia apuca să le citească, Faima lor a ajuns și în Israel. Nu e vorba de stil e vorba de scriera autentică a unui evreu în perioada interbelică . Documente reale istorice. Prof. de istorie Saul Friedlander , acum trecut de 90 de ani supraviețuitor al holocaustului și autorul a două volume uriașe despre Holocaust afirmă că jurnalele scrise de persoane în timpul perioadei respective sunt cele mai grăitoare.

  • Andrea Ghiţă commented on June 13, 2024 Reply

    Un articol- eseu foarte interesant care ne face să privim retrospectiv evoluţia dreptei, trecând şi pe la… Bucureşti. S-ar putea ca acest itinerar să ne ducă şi în alte ţări. Aştept continuarea. Privită retrospectiv, figura Angelei Merkel nu este lipsită de…umbre. Chiar dacă e explicabilă, creşterea extremei drepte nu e lipsită de pericole. Acceptarea maselor de imigranţi musulmani într-un timp foarte scurt a adus după sine situaţii care se cer rezolvate. Totuşi, nu cred că ea ar trebui soluţionată luând la pachet anumite categorii (cei de credinţă islamică), ci – chiar dacă e foarte dificil şi cronofag – tratând cazurile care încalcă legislaţia ţării acceptante. De câte ori se tratează global o anumită categorie, nu mă pot abţine să nu înlocuiesc numele categoriei respective cu “evreii” şi-mi dau seama că ceste atitudini sunt echivalente cu antisemitismul.

    • Simona Fuchs commented on June 14, 2024 Reply

      Ultimul mandat de cancelar , pe care Merkel nu l-a mai vrut de fapt, a fost cel care a lăsat un vid de putere în politica germană. A fost nevoită să candideze pentru al patrulea mandat din lipsă unor personalități politice, intr-un partid care probase deja alți 2 șefi timp de un an.

  • Eva Grosz commented on June 13, 2024 Reply

    Dreapta extremistă e influențată și de islamul extremist. Ea poate deveni centrul spectrului politic. Dar acest lucru încă nu este de ajuns de recunoscut în Europa.
    Fiecare dintre noi își imaginează o politică echilibrată și tolerantă, dar una e imaginația și alta realitatea.

  • Monica+Ghet commented on June 13, 2024 Reply

    Stimată doamnă Fuchs,
    Articolul Dvs este informativ corect pentru un public relativ cititor…Acuma, depinde ce segment țintește revista Baabel, fiindcă datele pe care le furnizați fac obiectul unor hectare de biblioteci în țară și străinătate. iar lucrările citate sunt super-arhicunoscute. Mă tem că, per ansamblu, e cam același public, chiar dacă nu sunt cu toții cecetători, istorici, oameni de litere, etc.
    Îmi dau seama că aceste întrebări spre clarificare vizează mai mult profilul revistei decât buna Dvs intenție de păstrare a memoriei.

    • Simona Fuchs commented on June 13, 2024 Reply

      Este adevărat, sunt lucrări și date cunoscute de o categorie de cititori, de o anumită vârstă. Eu cred ca sunt mulți cititori care nu cunosc temele abordate. Va urma partea a 2-a. Din mesajele pe care le-am primit și privat, va asigur , ca multi cititori aflaseră de problematica Eliade iar acum pot să citească și sursele menționate

      • Eva Grosz commented on June 13, 2024 Reply

        În legătura cu Mircea Eliade ,dacă e adevărat că a declarat că „”Dacă există o fericire pe pământ, apoi aceasta este prietenia” atunci este un demagog…dacă nu mai rău… Exemplul “prieteniei “lui cu Mihael Sebastian este strigător la cer. În anii interbelici, când a aderat la partidul legionar a refuzat să se întînească cu cel mai bun prieten al lui-Mihail Sebasrian, când înainte de epoca interbelică se întâlneau zi de zi. Jurnalul lui Mihail Sebastian este un document inedit despre intelectualitatea română interbelică , unde majoritatea au întors spatele evreilor, lăsându-i la soarta guvernului antisemit. Oare poți ierta unui intelectual ,oricât de mare ar fi el, comportamentul lui ca om ?Nu mai vorbesc de Nae Ionescu ,care l-a denumit pe M.Sebastian-“Evreul de la Dunăre” sau de Cioran antisemiți obsesivi. Nu se poate pune în aceași categorie ilustrul dramaturg Eugen Ionescu.

        • Simona Fuchs commented on June 14, 2024 Reply

          Citatul îi aparține lui Eliade, în vremea când călătorea foarte des la Paris.. unul din capitolele cărții „Uitarea fascismului“ este și Eugene Ionesco. De ce a ales după ani de tăcere să reia corespondența și prietenia cu Eliade și Cioran?el a fost und cunoscut antifascist și anticomunist.

          • Andrea Ghiţă commented on June 14, 2024 Reply

            Mă gândesc că aveau, totuşi, multe în comun. Căile vieţii sunt întortocheate, mai ales în exil.

    • Hava Oren commented on June 15, 2024 Reply

      „Super-arhicunoscute” mi se pare cam exagerat. Eu nu aveam decât o idee destul de superficială despre acest subiect și am citit de trei ori articolul ca să-l înțeleg ca lumea.

      • Simona Fuchs commented on June 15, 2024 Reply

        Articolul inițial scris este mult mai lung, a trebuit să comprim informațiile. Am „sacrificat“ în text relația Eliade -Sebastian,mai cunoscută cititorilor, pentru a scrie mai mult despre Saul Bellow si Mircea Eliade.

  • eva+galambos commented on June 13, 2024 Reply

    Nu aș pune pe această listă pe Ursula von der Leyen. Ea vrea să-și negocieze poziția dar nu înseamnă că le împătășește viziunea.

    • Simona Fuchs commented on June 13, 2024 Reply

      E adevărat, m-am referit în general la toata dreapta, de aceea este și președinta partidului de centru dreapta din Spania. Probabil ca partidele de dreapta din Europa continentală vor să încerce modelul englez

  • Simona Fuchs commented on June 13, 2024 Reply

    Dupa „entuziasmul“ post revoluționar 1989, au fost reeditate în România, fără discernământ, toate lucrările scriitorilor interziși de comuniști, după principiul: cine a fost împotriva comunismului este un democrat. A fost și celebrul interviu cu Emil Cioran , făcut de Gabriel Liiceanu. A urmat apoi o liniște și nepăsare pentru trecutul interbelic, generația postdecembristă fiind ocupată cu afaceri, excursii, vile și mașini. Trecutul este tratat cu superficialitate și naivitate, lăsând loc dezvoltării în plan social a extremelor politice. Sunt mulți filosofi și scriitori americani și francezi care au scris despre Eliade. Foarte interesant este articolul care a apărut în Religions, 2020 , se poate citi integral pe internet

  • Hava Oren commented on June 13, 2024 Reply

    Nu știu dacă trebuie să ne mândrim cu intelectualii noștri din perioada interbelică (și după) sau, din contră, să ne întristăm. Ani de zile am avut impresia că trecutul e mort și îngropat, dar se vede că nu este.

    • Simona Fuchs commented on June 13, 2024 Reply

      Dupa „entuziasmul“ post revoluționar 1989, au fost reeditate în România, fără discernământ, toate lucrările scriitorilor interziși de comuniști, după principiul: cine a fost împotriva comunismului este un democrat. A fost și celebrul interviu cu Emil Cioran , făcut de Gabriel Liiceanu. A urmat apoi o liniște și nepăsare pentru trecutul interbelic, generația postdecembristă fiind ocupată cu afaceri, excursii, vile și mașini. Trecutul este tratat cu superficialitate și naivitate, lăsând loc dezvoltării în plan social a extremelor politice. Sunt mulți filosofi și scriitori americani și francezi care au scris despre Eliade. Foarte interesant este articolul care a apărut în Religions, 2020 , se poate citi integral pe internet

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *