Ofițerul rezervist Roi povestește:
– În 7 octombrie am intrat cu unitatea mea în kibuțul Kfar Aza (din apropierea fâșiei Gaza), abia la ora 14. 00, cu opt ore după începutul invaziei teroriştilor Hamas. De jur împrejur zăceau cadavre ale membrilor kibuțului. Pe unii i-am recunoscut, copilărisem aici. Ne-a întâmpinat un foc de arme intens, hamasnicii trăgeau din casele localnicilor. Înaintam încet, din casă în casă. Am pierdut mulți camarazi în acea luptă. Într-una din casele în care am intrat am văzut o imagine tulburătoare, pe care n-o s-o uit niciodată. În camera de zi, pe covor, zăceau două trupuri neînsuflețite îmbrățișate: un bărbat tânăr și un copil de 1-2 ani, amândoi împușcați în cap, ca la Babi Yar. Am continuat să lupt pe teritoriului Gazei, am ajuns până în orașul Khan Yunis, dar acolo am fost rănit și mai departe nu-mi mai amintesc nimic.
Roi, rănit foarte grav, în comă, cu șanse minime de supraviețuire, a fost adus la Centrul Medical Universitar Soroka din Beer Șeva, considerat „Cupola de fier” medicală a țării. Timp de peste două luni a fost la hotarul dintre viață și moarte.
– Îmi pierdusem orice speranță, povestește Carmela, soția lui, când spre marea mea uimire, Roi s-a trezit. Din fericire, s-a vindecat fără sechele.
A urmat o perioadă lungă de recuperare la unul din spitale specializate în acest domeniu.
– A fost greu, mai ales la început, dar aveam voință, voiam să-mi revin fizic, mi-a spus Roi, când l-am întrebat cum a reușit să se refacă.
– Te gândești să te întorci să lupți? – l-am întrebat.
A urmat o lungă perioadă de tăcere.
– Nu cred, nu pot să-mi revin după tot ce am văzut: explozii, camarazi sfâșiați de proiectile, țipetele răniților, dar mai ales imaginile celor uciși la Kfar Aza, a răspuns Roi. Trebuie să mă gândesc și la slujbă, am multe de recuperat la întreprindere la care lucrez.
– Mai sunt și cei trei copii care au nevoie de tată, a intervenit Carmela.
– De fapt, nu prea știu ce vreau, a continuat Roi. Uneori mi-e rușine de mine însumi, când mă gândesc la camarazii mei care continuă să lupte. Părinții mei, care sunt supraviețuitori ai Holocaustului, n-au comentat hotărâre mea de a nu mă întoarce pe front. O singură dată, tata mi-a spus că în situația mea ar fi continuat să lupte, chiar după toate prin câte am trecut.
După numai două luni, în care și-a reluat ocupația de economist, a hotărât să se întoarcă la unitatea lui.
În seara în care a luat această hotărâre, întâlnirea cu Carmela nu a fost ușoară, a povestit Roi.
– Nu te înțeleg! După ce ai fost la un pas de moarte, vrei să te întorci în infernul din Gaza? Tu ți-ai făcut de-acum datoria. De ce ți-ai schimbat hotărârea?
Roi a rămas mult timp tăcut. Știa bine de ce, dar îi era greu să-i explice soției.
– Pe scurt, nu pot să uit imaginea tatălui și a copilului care au fost uciși îmbrățișați. M-am refăcut, nu pot să stau deoparte, trebuie să lupt pentru ca asemenea imagini să nu se repete…
Când scriu acest articol, Roi se află în acțiune în Liban, împreună cu unitatea lui.
Andrei Schwartz
11/10/2024
19 Comments
“Isrelul n-a cazut in nici o alta capcana, decat in aceea pe care si-a intins-o singur de decenii, cu aroganta, indiferenta fata de tot ce e in jur, lipsa de intelegere politica totala, sustinerea absurda a paturilor religioase”
Sustin cu vehementa afirmatia de mai sus.
Nu stiu cum toata aceasta criza va lua sfarsit. Dar un lucru trebuie sa fie clar: pentru ceea ce au indraznit si au reusit Hamas-ul sa faca in 7/10, Gaza trebuie stearsa de pe suprafata pamantului. Si sper ca asa va fi. Numai asa putem avea sansa de a mai rezista cateva generatii pe acest teritoriu, care oricum va devni cu timpul un bastion al religiosilor extremisti si al gloatelor.
M-a impresionat. M-am simțit mic.
Vreau să împărtăşesc durerea uciderii a încă doi soldați astăzi – unul, pe nume Itai, de 20 de ani altul Yair de 22.
Unii soldați luptă deja 200 de zile. Ei sunt obosiți, tracasați, își pierd studiile, serviciile , nu își văd familia .
Mie nu-mi place să spun că soldați au “CĂZUT ”
Cum adică… au căzut…s-au împiedicat și au căzut…
NU!!! -au fost uciși de monștrii care abia așteaptă să lichideze această țară. Acești copii de abia au ieșit din stagiul militar, nu au luptat în viața lor. Ei se duc la luptă pentru că își fac datoria și nu vor să-și părăsească prietenii cu care luptă cot la cot .
Și știu că apără CASA. Existența Israelului.
Patriotismul e un cuvânt care nu l-aș spune cu entuziasm. Se folosea în alte regimuri. Eu știu că fiecare dintre acești tineri vor să trăiască… Şi toată povara cade asupra lor. Pentrucă haridimii nu vor lupta, ci se vor ruga în continuare…Nu e simplu? Nu e comod ?
Mi-a spus vecina care e religioasă: Eva, să-ți intre bine în cap. Cand ne-a atacat Iranul nu a murit nimeni, doar o fetiță beduină a fost rănită. Știi de ce? Mulțumită celor care se roagă. Sufletul mi s-a făcut mic, mai-mai să dispară , dar nu i-am răspuns. Ce rost avea? Ce rost ?
Noi, cetățenii, ne datorăm viața fiecaruia dintre soldați, fiecăruia în parte. Fără ei, probabil, țara nici nu mai exista. Poate nici noi.
Dar până când? Se vede clar lipsa oricărei inițiative a guvernului de a înlocui Hamasul cu o armată neutră. Nu a fost destul un an? Toți își păzesc scaunele în frunte cu Natanyahu …
Și mai datorăm faptul că trăim inginerilor care au construit arme care ne apără și medicilor care au tratat pe cei peste 5000 de răniți de la începutul războiului. Nu vi se pare că ceva nu este în ordine?
Sunt de acord cu ceea ce spui, Eva Grosz. Cred că s-ar fi putut găsi o soluţie mai inteligentă. Israelul, de-a lungul întregii sale istorii, în afara unei bune strategii militare, s-a bazat pe inteligenţă şi anticipare, pe capacitatea de a dejuca planurile inamicului. De data aceasta a căzut în capcană şi nu-mi dai seama de ce a acţionat exact aşa cum se aştepta inamicul s-o facă… Nu ştiu cum s-ar putea schimba situaţia, atâta vreme cât conduc aceleaşi formaţiuni politice şi acţionează exact la fel ca anterior deşi e limpede că acelaşi tip de acţiune aduce după sine acelaşi răspuns… Pe de altă parte, un inamic alcătuit din terorişti şi nu dintr-o armată regulată e foarte, foarte dificil de învins.
Nu se poate, cât timp acest guvern conduce. Și nu se vede nici o șansă să fie înlocuit.Eu am impresia că soldații din Gaza încep să moară degeaba. Se întorc în același locuri unde au luptat, au alungat sau omorât hamasnici, în momentul în care au părăsit, hamasnicii s-au întors. Acum luptă la noi toate vârstele.. de la 20 de ani la 51, ultimul nu e obligat, dar vine ,pentrucă nu sunt destui soldați Degeaba omori toată conducerea teroriștilor ,imediat vine altul. Ei sunt mulți, înarmați bine și mai ales au o ideologie fanatică obsesivă.
Din păcate și noi avem câțiva.
Cum de pot atâtea țări să liupte împotriva Israelului ? Și lumea condamnă Israelul….
Am uitat o categorie de oameni care ne salvează : aviatorii !! Și ei își periclitează viața, oricât de buni ar fi.
Urăsc orice război !!! Dialogul trebuie făcut.Vrem sau nu. Cine încearcă, poate va eșua, dar poate…poate va reuși.
Perfect de acord.
Draga Eva, cu mare durere s-a anunțat azi dimineața câ in afara celor 2 soldați omorîti in Gaza, in urma unei explozii si-a pierdut viata inca un băiat de 20 ani, Itzak Shneur Cohen, din localitatea Itzar.. Dintr-o familie ultrareligioasa. Râmîn indoliați părinții si 8 frați si surori.
In luna octombrie 2024 au pierit in actiune, atacuri teroriste sau loviti de rachete, aproap 100 de soldati si civili, dupâ cum stii, printr ei un rabin si multi rezerviști religioßi.
Au râmas 74 de copii orfani.
Așa câ nu se poate generaliza.
D- na Andrea Ghiță, desi nu trâiți in Israel, ați sesizat esențialul, ” Israel a căzut in capcană” , ” și a acționat exact așa cum inamicul a așteptat sa o facâ”. Ne laudâm, pe drept cu marile noastre invenții in armament inteligent, dar mor prea multi oameni tineri, mii de râniți grav, o mlaștinâ, situație fârâ ieșire.
Cearta interna in esalonul politic israelian incepînd din 2018, greseala lui Bibi de a dizolva
guvernul si a impune noi alegeri, acum 6 ani, sprijinul acordat de Quatar Hamasului, au contribuit la sitiația dezastruoasa in cate ne aflam. Mentionez ca in Quatar SUA are o importanta baza militarâ.
Isrelul n-a cazut in nici o alta capcana, decat in aceea pe care si-a intins-o singur de decenii, cu aroganta, indiferenta fata de tot ce e in jur, lipsa de intelegere politica totala, sustinerea absurda a paturilor religioase si obsesivitatea personale a lui Netanyahu care nu se poate controla si in mod indirect impiedica sfarsitul catastrofei al carei inceput ii sta in carca.
Ceart interna – esalonul politic israelian din 2018 ?
Ce spui Marica, ca pana atunci era doar lapte si miere, lupii si cu oile se intalneau in Parlament aducandu-si unii altora osanale. De unde toate concluziile aceastea ? 😉 😉
Memorabilă asociere a unui eveniment traumatizant cu destinul militarului Roi.
Vă mulțumesc,stimate Domnule Schwartz!
Eva, apreciez cele scrise de tine, dar din pacate in faza actuala, nu prea exista solutii de inlocuire in Gaza pe teroristii care au stapanit si care au castigat alegeri – democratice se zice – impunandu-si autoritatea asupra populatiei sarace, mizere, lipsita de persoane cu intentii de intelegere si de acceptare, persoane cu VIZIUNE si poate chiar cu CHARISMA, caci asta face un conducator. Alternativa, autoritatea palestiniana, este o alta amestecatura de politicieni corupti, pe care Netanyahu a vrut sa-i dea la o parte.
Momentul unei intelegeri a fost pierdut, daca o fi existat oare, vreodata. Nu il vad venind prea repede, in conditiile actuale, in care in fiecare zi se mai descopera inca o fapta necinstita petrecuta in cabinetul Netanyahu, inca nu s-au dezvaluit detaliile.
Poate au fost initiative dar nu exista partener la participarea la initiative, de aceea spun ca momentu e pierdut pentru vreme indelungata, daca nu apare vreun miracol.
Numarul ranitilor era de 10,000 acum cateva luni, astazi nici nu mai stiu care este, tragedia este pentru o intreaga generatie si e incontestabil ca putea fi prevenita. Populatia Israelului este prea mica ca sa faca fata luptei pe care o duce de peste un an, inca si astazi s-au din Gaza rachete, cine isi mai poate imagina o asemenea situatie care pare a se reface pe zi ce trece, noi si noi jertfe umane.
Razboiul a devenit de mult inutil, dar pe de alta parte teroarea se intoarce in locurile deja distruse de acest razboi. Ca oricand in istorie, “lumea” sta de o parte, desi aparent eforturile Egiptului. ale Qatarului si eventual eforturile+interesele SUA sunt de apreciat, ca si stapanirea aproape de neinteles a familiilor cu ostatici vii sau multi dintre ei morti in lumea subterana construita sub ochii NELUMINATI ai conducatorilor acestei tari. Nu demult am auzit un comentariu citandu-l pe Bibi, ca ar fi stiut de ce se intampla sub pamant, dar ca EL ar fi hotarat sa nu se actioneze.
Poate in cele din urma, vom trebui sa ne adresam vecinei tale si s-o intreba, ce s-ar mai putea face pentru binele acestei tari 🙁 🙁
EXTREM DE IMPRESIONANT,
Ofițerul Roy, printr- un miracol isi revine comā, dar nu va putea uita niciodata cadavrele sfirtecare din Kfar Aza ale locuitorilor, soldații răpuşi de focul teroristilor, dar mai ales cele 2 trupuri imbrațişate in moarte, tînărul tată şi copilul lui de 1 an sau 2. Oare cum a incercat tatal sa- ṣi aline copilul,, sa- l faca sa nu simtă oroatea si durerea ultimelor clipe? Probabil tinărul bărbat a vrut sa-i salveze viata micuțului acoperindu-l cu corpul lui.
Nu s- a putut, monstrii i-au ucis ” cu un glonte in cap, ca la Baby Yar”
Aceasta imagine, intiparita pe viața in inima rezervistului Roy, l-a determinat sa se intoarca pe front..
Nu stiu daca patriotism, sionism, simt al datoriei l-au animat pe Roy, dar sigur umanitatea pentru cel cazuti fara aparare, imbrațişîndu-şi pruncii nevinovati ṣi calzi.
Paradoxuri atât de dureroase! Din nou un articol foarte impresionant.
Cred că e pentru prima oară, când condeiul pacifist al Andrei Schwartz deapănă o poveste sfâşietoare, de război. Cred că este un semnal pentru situaţia complicată şi tulburătoare din Israel.
Povestea lui Andrei reflectă starea critică în care se află patria noastră în lupta ei pentru supraviețuire și conflictul dintre interesele particulare familiale și un patriotism fără margini.
Orice poveste scrisă de Andrei Schwartz oricât de scurtă ar fi provoacă o stare de emoție cititorului și reflectă un adevăr care în mod documentar e greu de descris. Talent de povestitor- deosebit !
Oare sa inteleg, Hava, ca sacrificiul nesfarsit si patriotic emotionant al tinerilor soldati, este motivul pe care il consideri tu ca ar fi “pentru ce traiesti in tara asta”?
Încă o poveste cu suflet a lui Andrei Schwartz. Când îl citești, știi pentru ce trăiești în țara asta.