O catedrală gotică „adevărată”

Precum am mai povestit, de când mă știu m-a atras arhitectura. Încă din adolescență, visul meu era să văd o catedrală gotică adevărată. (Fără acces la internet mă și mir de unde știam despre catedralele gotice. Probabil de la tata. Vor fi contribuit și orele de franceză de la școală, unde am avut o profesoară extraordinară.) Visul părea foarte îndepărtat și totuși, în 1972, din România, mi-a fost dat să admir catedrala din Praga, iar doi ani mai târziu, din Israel, am ajuns pentru prima oară în Franța. Ce minunății am văzut! Încă astăzi mi se taie respirația când îmi amintesc. Și ar fi lipsit foarte puțin ca unele dintre ele să nu mai existe deloc sau cel puțin nu în forma în care le cunoaștem astăzi.

Stilul gotic a fost în uz cam între 1200 și 1600. Dintre construcțiile obișnuite, case de locuit etc., s-au păstrat foarte puține, cele mai multe au fost demolate sau „modernizate”; s-au păstrat mai ales locașuri de cult. Dar în timpul Revoluției Franceze, furia poporului s-a întors, printre altele, împotriva corupției clerului: preoți au fost măcelăriți, biserici au fost vandalizate și chiar distruse. Iar după revoluție, biserica catolică a rămas cu mai puțini adepți și cu mai puține fonduri. Astfel unele locașuri de cult, chiar dacă scăpaseră de furia revoluționară, nu mai erau folosite. La începutul secolului al XIX-lea, Sainte-Chapelle, de exemplu, servea ca arhivă a Palatului de Justiție de alături. Fără a mai fi întreținute, clădirile cădeau încet-încet în ruină. A dispărut chiar interesul pentru arta gotică. La modă erau imitațiile unor temple grecești, ca de exemplu La Madeleine. Arta gotică era văzută ca învechită, „demodată”.

Dar iată că după Revoluția din 1830, noul monarh, Louis Philippe, a înțeles că această situație ar duce la o pierdere ireparabilă pentru patrimoniul țării și a instituit pentru prima dată o comisie a monumentelor istorice. Postul de inspector general îl ocupa scriitorul Prosper Mérimée, creatorul personajului Carmen (care a stat la baza operei cu același nume). Comisia putea genera interes public, putea obține fonduri, dar nu prea exista nimeni care să aibă cunoștințele necesare pentru a face restaurarea. Și aici a apărut ca prin miracol Eugène Viollet-le-Duc. Era omul potrivit la locul și la timpul potrivit.

Arhitectul Eugène Viollet-le-Duc (1814-1879)

Eugène Viollet-le-Duc (1814 – 1879) s-a născut și a trăit la Paris. Tatăl lui era guvernatorul reședințelor regale, mama ținea un salon literar (frecventat și de Prosper Mérimée), iar unchiul, Étienne-Jean Delécluze, era pictor și critic de artă. Încă de la o vârstă fragedă Eugène a dat dovadă de talent la desen, avea interes pentru arhitectură și era atras în mod special de vechile monumente gotice. Unchiul s-a ocupat de educația lui. După bacalaureat ar fi fost normal să se înscrie la Școala de Bele Arte, dar el a refuzat. Educația rigidă și copierea modelelor clasice nu îl interesau. În loc de o educație formală și-a făcut ucenicia în birourile unor arhitecți și apoi, cu desaga în spinare și cu diligența (trenuri încă nu erau) a început să cutreiere Franța, să studieze și să deseneze tot ce se mai putea găsi din vremurile de odinioară. Uneori l-a însoțit și unchiul său. A făcut mii și mii de desene. Iar în 1840, când Prosper Mérimée căuta un arhitect care să se ocupe de restaurarea monumentelor istorice, Delécluze i l-a recomandat pe nepotul său, cu toate că avea numai 26 de ani, nu avea un titlu academic respectabil și avea foarte puțină experiență practică.

Adevărul este că experiența tot nu i-ar fi slujit la nimic, pentru că tehnicile medievale de construcție fuseseră demult date uitării. Nici cursuri pentru restauratori încă nu existau, peste tot a trebuit să improvizeze, să găsească singur soluții. În cele mai multe cazuri nu existau nici planurile inițiale ale clădirilor, cel mult unele tablouri sau manuscrise iluminate. Aici i-au fost de mare folos studiile și desenele: dacă unele elemente erau distruse, putea să se inspire din lucruri asemănătoare pe care le văzuse în altă parte.

O posibilă sursă de inspirație: Les Très Riches Heures du duc de Berry

Proiectul cel mai vestit pe care l-a condus a fost restaurarea catedralei Notre Dame din Paris. A fost o lucrare enormă care a durat peste douăzeci de ani. Trebuia refăcută nu numai structura clădirii, turla din centru care fusese demolată, vitraliile, dar și extraordinara bogăție de ornamente sculptate, mai ales șirul de statui de pe fațadă care fuseseră sfărâmate în timpul revoluției. A fost angajată o întreagă armată de sculptori și pietrari care lucrau sub îndrumarea lui Viollet-le-Duc și a asociatului său, Jean-Baptiste Lassus.

Catedrala Notre Dame în timpul restaurării, cu schele. Șirul de statui este încă incomplet.

Au fost și provocări de altă natură, care au generat destul de multe controverse. De-a lungul timpului catedrala a suferit modificări și adăugiri, fiecare în alt stil, rezultând un amestec eclectic. Mulți au cerut ca acestea să fie păstrate, dar Viollet-le-Duc a decis să readucă edificiul la splendoarea sa originală și orice adăugire să fie făcută în așa fel încât să se îmbine perfect cu restul, să creeze un tot unitar – și după umila mea părere a avut dreptate.

Interiorul catedralei Notre Dame – un tot unitar

Dacă restaurarea catedralei Notre Dame ar fi fost singurul său proiect, ar fi fost de-ajuns, dar el a făcut zeci și zeci, dacă aș încerca să le enumăr, ar suna aproape ca o reclamă turistică. A restaurat mai multe catedrale gotice, printre care cea din Reims, unde aveau loc festivitățile de încoronare și bazilica din Saint-Denis, care adăpostește mormintele regilor Franței. Au fost și edificii care nu puteau deveni „un tot unitar”, pentru că au fost construite treptat, timp de secole. Doar nu era să le distrugă! Dar un altar baroc într-o biserică gotică? Sacrilegiu!! (Mă tem că fără măcar să-mi dau seama, gustul meu s-a format tot sub influența lui Viollet-le-Duc.)

În bazilica Saint-Denis, ferestrele de jos sunt romanice, cu arcuri rotunde, iar cele de deasupra sunt gotice, ascuțite.

Ar trebui să amintesc și numeroasele edificii laice: cetăți, castele… Poate cea mai cunoscută este cetatea Carcassonne, despre care ne-a povestit atât de frumos Anca Laslo. https://baabel.ro/2023/02/calatorind-asa-cum-am-visat-mereu-3-carcassonne-cetatea-uluitoare/

În anii maturității Viollet-le-Duc era deja o personalitate. În afara proiectelor de restaurare a scris numeroase cărți și articole în presa de specialitate. Cartea cea mai cunoscută este Dictionnaire raisonné de l’architecture française du XIe au XVIe siècle (Dicționar exhaustiv al arhitecturii franceze din secolele XI – XVI), în nouă volume, bazată în mare parte pe studiile și pe desenele sale din tinerețe. Ea a devenit o carte de căpătâi pentru generații de arhitecți. Ea se găsește pe internet, cu desenele autorului. https://fr.wikisource.org/wiki/Dictionnaire_raisonn%C3%A9_de_l%E2%80%99architecture_fran%C3%A7aise_du_XIe_au_XVIe_si%C3%A8cle Și, culmea, i s-a oferit o catedră la aceeași Școală de Bele Arte unde refuzase să studieze în tinerețe!

Dacă în prima parte a carierei Viollet-le-Duc s-a ocupat mai ales de restaurarea unor monumente istorice, mai târziu a primit tot mai multe comenzi de a construi clădiri noi în același stil „istoric” – aici nu se mai punea problema de a rămâne fidel unui model, ci putea să-și dea frâu liber imaginației și creativității. Un asemenea exemplu este castelul Pierrefonds, din care nu mai rămăsese decât o ruină și pe care el l-a amenajat cu tot confortul modern ca reședință pentru împăratul Napoleon al III-lea.

Castelul Pierrefonds

Viollet-le-Duc se simte continuatorul tradițiilor medievale, el încearcă să desăvârșească operele rămase neterminate și poate chiar să le „îmbunătățească”. Uneori lasă impresia că ceea ce a făcut e „prea frumos ca să fie adevărat”. El păstrează spiritul medieval, dar creează în secolul al XIX-lea și unele dintre lucrările sale sunt mai apropiate de art nouveau decât de arta medievală. Într-adevăr, influența lui se resimte în stilul art nouveau.

Decorațiuni interioare create de Viollet-le-Duc într-un castel particular

Din păcate, restaurarea catedralei Notre Dame a revenit la ordinea zilei după incendiul din 2019. În fața parizienilor înlemniți și în fața întregii lumi, catedrala a fost mistuită de flăcări. Momentul cel mai șocant a fost cel în care s-a prăbușit turla. Dar, la fel ca pasărea Phoenix, catedrala Notre Dame a fost restaurată, turla e din nou la locul ei și monumentul a fost redeschis publicului duminică în 8 decembrie 2024. A fost un efort uriaș de a termina lucrarea în numai cinci ani, toată stima celor care au participat!

Am văzut pe internet câteva imagini din catedrala proaspăt renovată. Acum totul strălucește, e perfect, e ca scos din cutie… dar parcă nu mă convinge. Totul e prea nou, îi lipsește patina. Catedrala nu a arătat niciodată așa, nici măcar la inaugurare, pentru că însăși construcția a durat două secole. S-o vedem peste vreo două-trei generații…

Și atunci care este catedrala gotică „adevărată”? Mă tem că ea nu există, există numai o imagine ideală în mintea vizitatorului.

În încheiere propun cititorilor (care înțeleg franceza) un film documentar cu mult mai multe imagini decât poate oferi modestul meu articol. https://www.youtube.com/watch?v=X7alCki_TA8

Sursele imaginilor:
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Notre-Dame_de_Paris,_4_October_2017.jpg Ali Sabbagh, CC0, via Wikimedia Commons

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Eugene_viollet_le_duc.jpg Nadar, Public domain, via Wikimedia Commons

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Les_Tr%C3%A8s_Riches_Heures_du_duc_de_Berry_juin.jpg Limbourg brothers, Public domain, via Wikimedia Commons

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:%C3%89douard_Baldus_-_Notre-Dame_de_Paris.jpgÉdouard Baldus, CC0, via Wikimedia Commons

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:NOTRE_DAME_DE_PARIS_May_2012.jpg Peter K Burian, CC BY-SA 4.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0>, via Wikimedia Commons

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Saint-Denis_(93),_basilique_Saint-Denis,_abside_3.jpg Pierre Poschadel, CC BY-SA 3.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0>, via Wikimedia Commons

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Ch%C3%A2teau_de_Pierrefonds_exterior_Oise.jpg Jebulon, CC0, via Wikimedia Commons

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:D%C3%A9tail_Chambre_Rose_par_Viollet-le-Duc,_ch%C3%A2teau_de_Roquetaillade.JPG Roquetaillade, CC BY-SA 3.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0>, via Wikimedia Commons

Hava Oren

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

9 Comments

  • Florentino Himelbrand commented on December 17, 2024 Reply

    Foarte interesant. Felicitări!

  • Iolanda+seinberg commented on December 15, 2024 Reply

    Foarte interesant articolul și foarte actual

  • Marica Lewin commented on December 15, 2024 Reply

    Un timing perfect, articolul este un omagiu adus stilului gotic, ” l’ élan de la foi” răsfrînt in arhitectură . Exact cind a fost inaugurata catedrala Notre Dame de Paris dupa renovarea din secolul XXI. Am urmârit la radio oprațiunile de stingere a incendiului in Notre Dame de Paris acum 5 ani, pînă in ultima clipa pompierii nu au crezut ca pot salva Catedrala de la prabușire totală.
    Stiam de ravagiile suferite dupa 1789 de magnificile monumente si locașuri de cult gotice , dar niciodata de planul de restautare si de genialul arhitect Viollet le Duc.
    In ignoranța ei, multimea a distrus cele 13 statui ale Catedralei Notre Dame, crezînd câ reprezinta regii Franței, cînd in realitate erau regii Iudeei antice.
    La Sainte Chapelle, construita de regele Louis al IX- lea,( Saint Louis) pentru a adâposti vestigiile lui Cristos de la Ierusalim, a fost desacralizata in timpul lui Napoleon Bonaparte, transformata intr- un depozit, așa cum mentionati in articol. In plus, s- a intrat cu caii in incintă. Printr- un miracol, majoritatea vitraliilor din secolul al XIII- lea s- au păstrat.
    Am plecat odata la Paris in primul rînd sa vizitez catedrale gotice. Dar nu am bănuit ca impunatoarea Notre Dame, tulburatoarea Sainte Chapelle si mareața Basilique de Saint Denis au fost renovate după planurile atît de detailate , creative, si fin executate ale artistului Viollet le Duc.. Impresionant ,in afată de uriașul talent si munca titanica depusa de Viollet le Duc, dragostea nemarginită fața de patrimoniul national al Franței.

    Multumesc, d- na Hava Oren, tratați ca un adevărat profesionist subiecte care imi sunt mie foarte dragi . Mai mult decīt frumusețea ” dantelei in piatră”, nostalgie, amintiri, oameni.
    ..

  • Marina Zaharopol commented on December 15, 2024 Reply

    E adevarat ca Notre Dame nu a aratat atat de imaculata, “ca scoasa din cutie” nici macar la inaugurarea ei initiala.” Dar, pe de alta parte, ea arata acum asa cum intentionau diversii ei creatori: sculptoirii in piatra, cei care au creat vitraliile, etc. sa le fie contemplate creatiile lor artistice.. De exemplu, detaliile minutioaselor sculpturi din piatra din nisele arcuite ale tavanului catedralei nu ar fi vizibile si nu ar putea fi admirate in toata splendoarea lor asa cum intentionau sculptorii daca nu ar fi fost curatite de patina vremii.
    Cand am vizitat prima data Parisul tocmai se restaurase parte din cartierul medieval Le Marais. Diferenta dintre cladirile cu scarile lor decorate cu statui,dat in mizerie.si cele proaspat renovate era izbitoare. Atunci am invatat termenul “ravaler,” al carui sens arhitectonic se refera la curatirea cladirilor prin jeturi de nisip sub presiune. Nu stiu daca acum se mai aplica aceeasi metoda de “ravalare.”
    Articolul e fascinant si din el am inteles de ce articolele despre restaurarea catedralei Notre dame din “France Culture” aveau numeroase trimiteri la Viollet-le-Duc, link-uri pe care eu le-am ignorat din nestiinta. Fara acest arhitect nu poate fi inteleasa miscarea de renovare a monumentelor istorice, cum a inceput ea si a devenit o traditie.

  • Delia B. Jacob commented on December 14, 2024 Reply

    Excelent articol , foarte bine documentat. Câtă nevoie avem de tot ce ănseamnă artă și cultură mai ales în anii tulburenți pe care îi trăim ! Dar oare când nu au fost ?!

  • Eva Grosz commented on December 13, 2024 Reply

    Excelent articol ! Am văzut și noi catedrala înainte de a fi distrusă ultima oară. Ce minunăție ! Fiecare perioadă în artă și în arhitectură a avut frumusețea ei.

  • tiberiu ezri commented on December 13, 2024 Reply

    Ca de obicei, Hava ne îmbogățește și prin acest excelent articol cunoștințele generale.
    Deși cercetările au ajuns la concluzia că focul care a distrus în 2019 Notre Dame a fost produs de un scurt circuit sau de un muc de țigară nestins, aceste explicații nu mi se par prea verosimile. Cine fumează la Notre Dame? Mie mi se pare mai mult un act terorist. Refacera a costat 900 de milioane de dolari, toată suma fiind obținută din donații.
    De-a lungul istoriei unii au distrus și alții au refăcut. Pe o scară mult mai simplistă, pe strada noastră se “lucrează” de patru ani. Au distrus zeci de parcări ca să construiască o pistă pentru bicicliști, dar după aceea s-au răzgândit, au distrus pista și au reconstruit paracările dar cu mai puține locuri.

    • Hava Oren commented on December 13, 2024 Reply

      Te miri cine fumează într-o biserică? Poate cineva care lucrează acolo – la curățenie sau întreținere. Poate că a fost într-adevăr un act terorist, dar eu prefer să nu învinovățesc pe nimeni de un act intenționat până ce acest lucru nu a fost dovedit.

  • Andrea Ghiţă commented on December 12, 2024 Reply

    Articolul mi s-a părut foarte interesant atât din punctul de vedere al istoriei protecţiei monumentelor ( care a început relativ târziu) cât şi a faptului că stilul gotic a inspirat arhitectura revoluţionară. Despre Viollet-Le- Duc nu auzisem până în prezent. Şi în final, timingul a fost aproape perfect, articolul fiind sincronizat cu redeschiderea catedralei Nore Dame renovată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *