Cine caută dreptatea să nu o caute în istorie, căci istoria nu e dreaptă. Asta i-am explicat unui prieten cu care discutam despre conflictul israelo-palestinian. Asta i-aș explica și lui Ahmed care se autodefinește ca refugiat din Așkelon, deși e născut în Gaza în 2001.
I-aș spune lui Ahmed că istoria nu e dreaptă și pentru asta nu trebuia să mă întrebe pe mine. Ar fi putut discuta cu László, a cărui întreagă familie a pierit la Auschwitz, refugiat și el din Transilvania horthistă. Dar László a avut puterea să ia lucrurile de la capăt, fără ranchiună și fără ură, ajutat și de iubirea lui pentru muzică, și până la urmă László Roth a devenit un nume pe scenele mondiale de operă. Sau i-aș spune să-l întrebe pe Horst, germanul din Banat care s-a trezit într-o dimineață deportat în URSS, deși el nu avea nicio vină, nu participase în atrocitățile făcute de naziști în al Doilea Război Mondial. Horst a devenit și el un refugiat care a repornit din punctul zero . Sau i-aș recomanda să-i întrebe pe Yusuf și Yorgos, un turc și un grec din Ciprul măcinat de războiul civil, care într-o dimineață din 1974 au fost deposedați de toate bunurile, inclusiv de taverna pe care o dețineau împreună în Nicosia, și aruncați în două trenuri, unul spre nord și unul spre sud. Sau ar putea să o întrebe pe Stela, refugiată și ea din Basarabia ocupată de ruși în 1944, care nu a stat să-și plângă soarta amară ci, împreună cu mama ei, au luat viața de la capăt în Bucureștiul care nu le promitea pe atunci nimic, dar unde mai apoi ea, Stela Popescu, refugiata din Orhei, a devenit cea mai iubită artistă de cabaret a României.
Dar nu e doar vina lui Ahmad că el își spune și astăzi refugiat din Așkelon. Așa a fost învățat de mic, la școala lui din Gaza administrată de organizația specială a Națiunilor Unite pentru refugiați UNWRA.
UNWRA este o organizație aparte. Ea a fost înființată după al Doilea Război Mondial, pentru a se ocupa de soarta persoanelor strămutate , dar astăzi în colimatorul ei se află un singur gen de refugiați: cei palestinieni. Iar scopul acestei asociații nu este să-l scoată pe Ahmed și pe colegii săi din starea în care se află, ci, dimpotrivă, să le perpetueze statutul de refugiați. Și astfel, sub oblăduirea UNWRA, calendarul de pe peretele lui Ahmad arată în continuare anul 1948.
Palestinienii din Gaza nu ar fi trebuit să aștepte ca Donald Trump să vină cu propunerea să construiască în Gaza o Rivieră a Orientului Mijlociu, ar fi trebuit să facă ei înșiși această propunere. Contrar celor ce se spun, cei din Gaza nu sunt nici proști, nici incapabili, doar că ei preferă să-și concentreze energia pe singurul lucru care îi interesează cu adevărat – distrugerea statului Israel.
Nu a existat încă niciun reprezentat oficial, fie el de la UNWRA sau din altă parte, care să le spună că această ideologie nu este realizabilă. Pentru a recunoaște că ideologia în care ai crezut atâția ani e falsă, e nevoie de curaj, căci nu e simplu să o iei de la capăt într-un sistem nou. Pe de altă parte, asta e exact ce au făcut László evreul, Horst germanul, Yusuf turcul, Yorgos grecul și Stela românca. Dacă într-o bună zi Ahmed, copiii sau poate nepoții lui vor putea face asta, atunci vor avea cu adevărat o viață mai bună.
George Uri Schimmerling
5 Comments
Eu nu ma astept ca cineva sa fie pe placul meu si nici inversul nu ! Dar comparatia ta nu este valabila, din cel putin cele cateva motive pe care le-am schitat mai sus.
Daca poate ai citit cele scrise de mine in articolele in care am incercat sa exprim ceea ce se intampla in Israel, prin ochii proprii, ai fi observat comparatia dintre palestinienii refugiati, atunci sau mai aproape si taranii romani deportati in Baragan, care si-au gasit de lucru, si-au facut case, campuri si gradini de legume. E adevarat era o alta clipa si un alt sol, dar nimeni nu a cazut in groapa in care se afla majoritatea palestinienilor, indiferent din vina cui o fi, a lor si a multor altora.
Soacra mea, Tania, fiei-i ţărâna uşoară, era refugiată din Cernăuţi. Am scris despre asta în mai multe articole, de pildă aici: https://baabel.ro/2020/03/o-candela-pentru-tania/. Şi ea a luat viaţa de la capăt, niciodată nu a recăpătat proprietăţile rămase în Ucraina, pentru că nu exista o legislaţie în acest sens. Statul român i-a oferit, măcar, o indemnizaţie (simbolică) şi acest fapt l-a apreciat foarte mult. Cred că oriunde în lume, măcar prima generaţie de refugiaţi forţaţi să-şi părăsească locurile natale ar trebui despăgubiţi, cel puţin simbolic.
Articol bine scris.
Cand am citit acest articol, a carui “conceptie” de baza mi se pare total absurda, m-am gandit la urmatorele:
“Ce bucuros va fi Ivan Klein, cand in sfarsit Gyuri scrie un articol pe masura gandurilor si a impresiilor sale”.
Eu ma mir cum de a putut Gyuri compara situatia acelor unicate citate de el cu situatia unei mase de nenorociti (poate ca unii sunt mai putin nenorociti) atunci cand conditiile initiale au fost totalmente altele, diferite, incomparabile. Ma refer la traditia sociala, economica, ca sa nu ai vorbesc de cea intelectuala atat a subiectilor aflati in Gaza, in raport cu orice exemplu oferit mai sus, sau care ar fi oferit in viitor.
Este foarte adevarat ca palestinienii aflati acum in Gaza sunt intr-o situatie aproape irezolvabila si ca ar trebui sa accepte orice solutie rezonabila, prin a pleca sau a ramane intr-o refacere (oare cineva crede ca e posibila, poate optimistul de serviciu) a locurilor in care si-au avut asa zisa casa, coliba, cort sau orice ar fi fost. Originarii palestinieni nu sunt cu totii refugiati si o parte dintre ei provin ca si Ahmed din fost Palestina, o parte au fost facuti sa plece de acolo si nu intotdeauna prin metode acceptabile, ci prin constrangere. Putini au trait de la inceput pe acel teritoriu. Evolutia societatii europene de la feudala la capitalista a avut ceva faze si lucrurile s-au dezvoltat cumva, societatea celor din Gaza, chiar daca multi detin jucaria secolului, telefoanele celulare, au ajuns sa-l manuiasca fara destule trepte pe care nu au avut ocazia sa le urce.
Stiu prea putin si nu pot sa prezint o imagine reala a situatiei, raul s-a produs, ura s-a intetit, ea nu a existat in masura de acum cu zeci de ani in urma. Oamenii israelienii umblau, veneau, faceau comert, exista o agricultura, probabil simplista, dar toate au disparut, israelienii precum am scris nu de mult nu au acordat autonomie, si-au facut vile luxoase folosind munca neplatita – munca care pana in ziua de azi ar mai fi necesara – si tot asa mai departe.
Si inca un aspect la care ma gandesc adeseori:
unde este lumea folclorului a culturii populare, a muzicii, a interesului pentru ceva pe care nu reusesc sa-l percep, poate ca economic e imposibil sa doresti sa canti, atunci cand esti presat din atate parti?
Dragă Veronica, te asigur că ultimul lucru la care m-am gândit a fost sa fiu pe placul cuiva- dar ca să citez un om destept și fără să vreau sa jignesc pe cineva – chiar și un ceas stricat arată ora exactă de două ori pe zi.
Ideea scrierii de față mi-a venit după ce am ascultat discursul dnei Einat Wilf despre UNWRA , acea organizatie care de fapt doar perpetueaza ideea de refugiat – pun linkul mai jos. Mi se pare ciudat ca Ahmed se intituleaza , palestinian refugiat din Ashkelon desi el e nascut in Gaza in 2001 . E ca si cum eu m-as intitula “austro-ungar “( adevarul e ca o mai fac uneori insa doar dintr-o anumita nostalgie culinară )
Ceea ce nu spune dna Wilf -este , ca la capătul drumului și Israelul va trebui să-și accepte responsabilitatea pt Nakba si probabil sa plătească anumite despăgubiri- dar până la capătul drumului mai e cale lungă
Linkul e https://www.youtube.com/watch?v=tV0ct9pECzQ