Cine caută dreptatea să nu o caute în istorie, căci istoria nu e dreaptă. Asta i-am explicat unui prieten cu care discutam despre conflictul israelo-palestinian. Asta i-aș explica și lui Ahmed care se autodefinește ca refugiat din Așkelon, deși e născut în Gaza în 2001.

I-aș spune lui Ahmed că istoria nu e dreaptă și pentru asta nu trebuia să mă întrebe pe mine. Ar fi putut discuta cu Laszlo, a cărui întreagă familie a pierit la Auschwitz, refugiat și el din Transilvania horthistă. Dar László a avut puterea să ia lucrurile de la capăt, fără ranchiună și fără ură, ajutat și de iubirea lui pentru muzică, și până la urmă László Roth a devenit un nume pe scenele mondiale de operă. Sau i-aș spune să-l întrebe pe Horst, germanul din Banat care s-a trezit într-o dimineață deportat în URSS, deși el nu avea nicio vină, nu participase în atrocitățile făcute de naziști în al Doilea Război Mondial. Horst a devenit și el un refugiat care a repornit din punctul zero . Sau i-aș recomanda să-i întrebe pe Yusuf și Yorgos, un turc și un grec din Ciprul măcinat de războiul civil, care într-o dimineață din 1974 au fost deposedați de toate bunurile, inclusiv de taverna pe care o dețineau împreună în Nicosia, și aruncați în două trenuri, unul spre nord și unul spre sud. Sau ar putea să o întrebe pe Stela, refugiată și ea din Basarabia ocupată de ruși în 1944, care nu a stat să-și plângă soarta amară ci, împreună cu mama ei, au luat viața de la capăt în Bucureștiul care nu le promitea pe atunci nimic, dar unde mai apoi ea, Stela Popescu, refugiata din Orhei, a devenit cea mai iubită artistă de cabaret a României.

Dar nu e doar vina lui Ahmad că el își spune și astăzi refugiat din Așkelon. Așa a fost învățat de mic, la școala lui din Gaza administrată de organizația specială a Națiunilor Unite pentru refugiați UNWRA.

UNWRA este o organizație aparte. Ea a fost înființată după al Doilea Război Mondial, pentru a se ocupa de soarta persoanelor strămutate , dar astăzi în colimatorul ei se află un singur gen de refugiați: cei palestinieni. Iar scopul acestei asociații nu este să-l scoată pe Ahmed și pe colegii săi din starea în care se află, ci, dimpotrivă, să le perpetueze statutul de refugiați. Și astfel, sub oblăduirea UNWRA, calendarul de pe peretele lui Ahmad arată în continuare anul 1948.

Palestinienii din Gaza nu ar fi trebuit să aștepte ca Donald Trump să vină cu propunerea să construiască în Gaza o Rivieră a Orientului Mijlociu, ar fi trebuit să facă ei înșiși această propunere. Contrar celor ce se spun, cei din Gaza nu sunt nici proști, nici incapabili, doar că ei preferă să-și concentreze energia pe singurul lucru care îi interesează cu adevărat – distrugerea statului Israel.

Nu a existat încă niciun reprezentat oficial, fie el de la UNWRA sau din altă parte, care să le spună că această ideologie nu este realizabilă. Pentru a recunoaște că ideologia în care ai crezut atâția ani e falsă, e nevoie de curaj, căci nu e simplu să o iei de la capăt într-un sistem nou. Pe de altă parte, asta e exact ce au făcut Laszlo evreul, Horst germanul, Yusuf turcul, Yorgos grecul și Stela românca. Dacă într-o bună zi Ahmed, copiii sau poate nepoții lui vor putea face asta, atunci vor avea cu adevărat o viață mai bună.

George Uri Schimmerling