Se împlinesc 80 de ani din vara lui 1945, când Klara Szűcs a sosit cu trenul la Cluj. Supravieţuise lagărelor de exterminare naziste. Pentru prima dată i-am auzit numele în 2017, de la prietena mea dragă, scriitoarea Júlia Szilágyi, fie-i memoria binecuvântată.

Şapte ani în căutarea Klarei Szűcs

Îndeobşte, Júlia mă primea în camera ei preferată, ticsită de cărţi, cu o măsuţă joasă şi fotolii graţioase, de epocă, cu pereţi tapetaţi de tablouri ale unor maeştri ardeleni şi cu o sculptură în lemn, de Szervatiusz[1], amplasată între două ferestre mari. Júlia şedea comod pe şezlongul din faţa imensei biblioteci, jur-împrejurul ei erau risipite cărţile pe care tocmai le citea, filele răzleţe pe care îşi nota gândurile, iar motanul Pamcsi i se cuibărea în poală, în timp ce noi tăifăsuiam în tihnă.

Într-o zi însă, dorind să-mi arate un text început pe computer, am intrat în cealaltă cameră – mai spaţioasă, cu câteva piese de mobilier stil şi mai puţine tablouri. Nu eram prima oară acolo, dar de data asta privirea mi-a adăstat mai mult asupra celor trei portrete de femei, expuse grupat, reprezentând-o pe Júlia (fetiţă), pe mama şi mătuşa ei.

Cel mai mult m-a frapat chipul Júliei care – deşi un portret de fetiţă – emana graţie şi maturitate. Ochii mari, de un albastru intens şi profund, prefigurau aplecarea spre cugetare a viitoarei eseiste, în timp ce surâsul poznaş, cu o umbră de cochetărie, dezvăluia că fetiţa purta deja în ea germenul femeii de o frumuseţe aparte.

„Aveam nouă ani. Era în vara lui 1945, ne întorsesem din refugiul de la Bucureşti şi aşteptam cu teamă şi speranţă revenirea tatii din deportare. Cele trei portrete au fost desenate de o tânără supravieţuitoare a lagărelor naziste care ajunsese cu trenul la Cluj şi o vreme a locuit cu noi. O chema Klara Szücs – se poate citi şi pe semnătură.”

Din amintirile Júliei Szilágyi se desprindea figura unei fete de vreo 16-18 ani, fragilă şi tăcută, care, la un moment dat, a cerut hârtie şi creioane colorate. Probabil că desenând încerca să-şi vindece rănile sufleteşti, durerea pierderii rudelor apropiate. După câteva luni, Klara a plecat în Slovacia şi de atunci nu mai știe nimic despre ea.

Nu era un caz unic. Îndată după încheierea păcii, când foştii deţinuţi din lagărele de concentrare naziste călătoreau de-a lungul şi latul Europei devastate de război, s-au petrecut multe întâlniri, uneori de o importanţă crucială, ai căror protagonişti au petrecut împreună răstimpuri mai lungi sau mai scurte, iar apoi şi-au pierdut urma[2].

Am rugat-o pe Júlia să relateze, într-un articol pentru Baabel, amintirile despre Klara Szűcs, iar eu mi-am propus să încerc să descopăr ce s-a întâmplat cu ea după război. Speram să fi ajuns o pictoriţă cunoscută, întrucât cele trei portrete vădeau că avea talent şi că studiase desenul.

Articolul Júliei Szilágyi, întitulat Despre Klara Szűcs, după şaptezeci de ani (https://baabel.ro/2017/12/despre-klara-szucs-dupa-saptezeci-de-ani/) a fost publicat în 21 decembrie 2017. Cam tot atunci au demarat şi cercetările mele.

Întâi am căutat în bazele de date publice ale supravieţuitorilor Holocaustului, diferitele forme ale prenumelui ei: Klara / Clara, Szűcs / Szűts. Am şi găsit mai multe persoane cu acest nume, numai că datele şi locurile lor de naştere nu se potriveau deloc cu cele relatate de Júlia Szilágyi. Din câte-şi amintea ea, Klara avea în jur de 18 ani ani şi trebuia să fi fost originară din Slovacia. Or, cea mai tânără dintre persoanele descoperite de mine era născută la Oradea, în 1913 (în 1945 ar fi avut 32 de ani) şi deportată din Cluj.

În paralel am căutat pe Internet pictoriţe supravieţuitoare ale Holocaustului (din toată lumea) purtând numele ei întreg sau (presupunând că s-a căsătorit) numai prenumele Klara (Clara). Am găsit mai multe pictoriţe cu acest prenume, dar datele lor biografice nu se potriveau absolut deloc cu cele ştiute de mine. Apoi, văzând că nu am sorţi de izbândă, m-am lăsat păgubaşă.

În 2020 a apărut cartea istoricului Attila Gidó, întitulată 20.000 de nume, care cuprindea listele cu supravieţuitorii lagărelor de concentrare naziste, reveniţi în Transilvania în vara lui 1945. Pe aceste liste figura şi o persoană numită Clara Szűcs, născută la Oradea, în 1908 (!) şi deportată la Auschwitz din Cluj. În 1945 trebuia să fi avut 37 de ani şi nu era originară din Slovacia. În niciun caz nu putea fi cea pe care o căutam.

M-am gândit că în Slovacia numele ei trebuia să fi fost ortografiat diferit, am căutat şi formele de Suč şi Sučova (femeile folosesc forma feminină a numelui de familie) dar nu am găsit nicio supravieţuitoare a Holocaustului şi nicio pictoriţă cu acest nume.

De câte ori revedeam cele trei portrete de pe peretele camerei de lucru din locuinţa Júliei, simţeam o strângere de inimă la gândul că nu aveam nicio şansă să aflăm destinul Klarei…

După vreo doi ani, prietena mea Daria Dascălu (autoare în Baabel și fostă colegă de școală) mi-a dăruit cartea Biroul de investigare a destinelor[3] de Gaëlle Nohant care descrie extraordinara muncă de investigare a personalului de la Arhivele Bad Arolsen[4]. În acest roman palpitant, bazat pe fapte reale, ei au identificat persoanele cărora le aparţinuseră anumite obiecte păstrate la sediul arhivelor, au găsit peste decenii rudele acestor deţinuţi (de mult decedaţi) şi le-au înmânat obiectele respective.

Curând s-a ivit prilejul să testez abilităţile de cercetare ale celor de la Arhivele Bad Arolsen, pentru că cineva se interesa de numele anterior al unui supravieţuitor al lagărului de la Buchenwald care plecase la cele veşnice, cu vreo 15 ani în urmă. Îşi schimbase numele după 1945 şi astfel nu putea fi identificat de către cei care căutau documentele sale dinainte de război. M-am adresat Arhivelor Bad Arolsen, am trimis informaţiile minimale pe care le aveam şi peste două luni am primit răspunsul cu numele sub care fusese deportat şi deţinut. E-mailul era semnat de d-na Annabel Börger, de la Serviciul de Referinţe al Arhivelor Arolsen. Profesionalismul şi promptitudinea de care a dat dovadă m-au încurajat să mă adresez tot ei pentru a încerca să aflu mai multe despre Klara Szűcs.

În 20 noiembrie 2024 i-am trimis un e-mail cu toate informaţiile despre Klara Szücs, relatate de Júlia Szilágyi, precum şi link-ul la articolul din Baabel care conţinea cele trei portrete desenate de Klara, la Cluj, în vara anului 1945. Potrivit regulilor, am completat un formular în care am precizat să sunt jurnalistă.

În 14 ianuarie 2025 am primit răspunsul. Annabel Börger mă înştiinţa că a identificat o supravieţuitoare cu numele Klara Szűcs care ar putea fi persoana căutată de mine. Ea se baza pe faptul că într-o scrisoare din 1970, adresată către International Tracing Service, de la care dorea să obţină nişte documente doveditoare pentru perioada de detenţie în lagărele naziste, Klara Szűcs menţiona că în lagărul de la Auschwitz fusese cunoscută ca „mica pictoriţă”, întrucât făcea portrete pentru a obţine mâncare[5]. Un ataşament al acestui email conţinea informaţiile despre Klara Szűcs, aflate în arhivele de la Bad Arolsen.

Așadar, Klara Szűcs era într-adevăr născută la Oradea, în 24 ianuarie 1918, şi fusese deportată de la Cluj… Eu o găsisem pe două liste cu supravieţuitori, dar o ignorasem din cauza anului[6] şi locului naşterii, presupunând că trebuia să fi fost mult mai tânără şi originară din Slovacia.

Nu se născuse în Slovacia, dar scrisoarea adresată către ITS, în 1970, era expediată din Košice şi semnată cu numele ei după căsătorie: Klara Barkanyiova (forma feminină a numelui soţului – Barkanyi).

E-mailul trimis de Annabel Börger mi-a redat speranţa. De-acum ştiam că trebuia s-o caut pe Klara Barkanyiova din Košice! Dar, fiind născută în 1918, nu mai exista nicio şansă ca ea să fie în viaţă. Puteam, totuşi, căutând pe net, să aflu dacă făcuse carieră artistică şi dacă avea descendenţi.

Nu am dat peste nicio referinţă la pictoriţa Klara Barkanyiova, în schimb, am găsit un interviu cu Klara Barkanyiova din Košice, Slovacia, supravieţuitoare a Holocaustului. Interviul fusese realizat în 1996, de către Irena Binderova, în cadrul unui proiect de istorie orală al USC (University of Southern Carolina) Shoah Foundation.

Am contactat universitatea pentru a obţine acest interviu, dar nu am primit răspuns, astfel încât am apelat la Mike Klein, un bun prieten (autor baabelian şi el) stabilit de decenii în SUA. El a avut câştig de cauză, iar eu am putut viziona interviul online. Mi s-a dezvăluit privirilor o femeie delicată, cu un spirit viu, care povestea cu însufleţire.

La finalul celor 5 părţi (echivalente cu cele cinci casete video înregistrate în 1996) erau filmate câteva documente şi mai multe desene cu tematică de lagăr.

La data interviului, Klara Barkanyiova împlinise 78 de ani, părea mult mai tânără, fiind genul de femeie dinamică şi mignonă care nu-şi arată vârsta, ceea ce explica şi motivul pentru care în vara anului 1945, Júlia Szilágyi (pe atunci în vârstă de 9 ani) o credea doar de 18 ani şi nu de 27, cât avea în realitate. O găsisem pe Klara Szűcs, dar nu-i înţelegeam povestea pentru că era în limba slovacă!

Din fericire, am putut apela la Paul Dancu, un prieten de origine slovacă, (şi el autor baabelian), un pasionat cercetător al istoriei evreilor şi a poveştilor de viaţă relatate de supravieţuitori.

În paralel am început căutarea febrilă a unor membri actuali ai familiei Barkanyi din Košice. Am scris comunităţii evreieşti din oraş, dar nu am primit niciun răspuns. Primul nume găsit pe Internet a fost cel al lui Eugen Barkány, un istoric şi colecţionar care fondase muzeul evreiesc din Slovacia, în perioada interbelică, dar care nu trăise la Košice.

Pe site-ul cimitirelor virtuale din Slovacia am dat peste Karol Barkanyi, decedat în 1984, fost sportiv olimpic şi profesor de liceu la Košice. Datele sale fuseseră încărcate de fiul său, Ivan. Am găsit şi numele acestuia pe site-ul Gimnaziului Šrobarova, unde era identificat într-o poză de grup a corpului didactic, din anul şcolar 1991/1992. Găsisem deci o persoană în Košice care purta numele Barkanyi şi, judecând după fotografie, avea cam vârsta mea. Aveam şanse să iau legătura cu el, însă rămânea întrebarea dacă era rudă cu Klara. Am expediat un e-mail pe adresa gimnaziului, cu rugămintea de a-mi facilita contactul cu prof. Ivan Barkanyi. Investigaţiile mele de pe Internet păreau încurajatoare.

În scurt timp m-a sunat la telefon prietenul meu Paul Dancu din Satu Mare care mi-a spus că a vizionat interviul cu Klara Barkanyova. Poveste ei de viaţă era fascinantă!

(Va urma)

Andrea Ghiţă

Bibliografie

Video-interviu inedit, realizat în 10 mai 2023, cu scriitoarea Júlia Szilágyi (1936-2025)

https://arolsen-archives.org/en

Gidó, Attila, 20000 de nume, Editura Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, Cluj-Napoca, 2020

Klara Barkanyiova, Oral History (Interview code 17436); Interview contributors; Klara Barkanyova, Karin Binderova, USC Shoah Foundation 1996

https://www.cemetery.sk/?gr_id=150072&pid=620

Galéria pedagogického zboru — Gymnázium, Šrobárova 1, Košice

Foto: Andrea Ghiţă

---

[1] Tibor Szervátiusz (1903-1983), cunoscut sculptor

[2] Am cunoscut câteva episoade de acest gen care ar putea fi relatate într-un articol viitor.

[3] În original Nohant, Gaëlle, Le Bureau d’éclaircissement des destins, Édition Grasset, 2023, versiunea română a fost publicată în acelaşi an la Editura Litera.

[4] Arhivele privitoare la deţinuţii lagărelor de concentrare naziste, din detaşamentele de muncă şi ale altor aşa-numite „displaced persons” din timpul războiului, reunite în arhivele Serviciului Internaţional de Căutare a acestor persoane (International Tracing Service) păstrate la Bad Arolsen, Germania. https://en.wikipedia.org/wiki/Arolsen_Archives

[5] Dear Ms. Ghiță,

Thank you for your inquiry of November 20, 2024, in which you asked for information on the fate of Klara Szücs, born 1928 in Slovakia. I have identified documents related to “Klara Szücs,” born on January 24, 1918, in Oradea (Romania). While I cannot confirm with certainty that she is the individual you are searching for, she mentioned in her 1970 inquiry to the International Tracing Service that she was known as “the little drawer” in the Auschwitz concentration camp. This detail suggests a possible connection. Furthermore, a list indicates that she returned to Cluj in July 1945, which corresponds to the information you provided. Regrettably, I was unable to locate any additional documents regarding her in our holdings.

I hope this information is nonetheless helpful to you.

Best regards

i. A. Annabell Börger
Reference Services

Arolsen Archives
International Center on Nazi Persecution
Große Allee 5-9
34454 Bad Arolsen
Deutschland

[6] Ştiam din experienţă că anul naşterii (dar şi alte date de identificare, precum numele mamei sau locul naşterii) supravieţuitorilor de pe listele întocmite la revenirea din deportare sau cu prilejul unor recensăminte din anii 1945-47 puteau fi eronate. Fie că erau trecute pe listă de către alte persoane, fie că se declaraseră mai în vârstă, fie greșeala apărea la dactilografierea listei scrise de mână. În cazul de faţă, cred că eroarea avea această cauză, întrucât în locul anului corect al naşterii – 1918 –apărea o dată 1913 şi altă dată 1908.