În curând se împlinesc doi ani de când statul Israel a fost lovit în moalele capului, în cele mai adânci şi intime colţuri ale personalităţii locuitorilor săi. Durerea a pus stăpânire pe oamenii cărora le-au fost ucişi copiii, soţii, fraţii, soţiile şi cine nu?
La început au fost cei direct loviţi şi cei direct sinistraţi, apoi încet, încet, mass-media a răspândit felurite ştiri din care au ieșit la iveală erorile, inconştienţa, lipsa de pregătire şi aroganța premierului Netanyahu, a guvernului și, mai ales, ale armatei, de-a lungul multor ani. În ciuda succeselor militare ale armatei israeliene care a pornit un război împotriva teroriştilor Hamas, conflagraţia a adus cu sine soldaţi ucişi al căror număr se apropie de patru cifre, în timp ce numărul răniţilor depăşeşte demult cinci cifre.
Războiul acesta nemilos continuă de doi ani și între timp, statul Israel coboară tot mai mult în ochii celor ai căror membri de familie s-au întors într-un sicriu – ori nu s-au întors deloc. Odată cu aceasta, pe măsura trecerii timpului şi a lipsei de perspectivă pentru sfârşitul acestui război, cât şi a unui program asupra reorganizării Fâşiei Gaza, ţările lumii, care au oferit în decursul ultimelor zeci de ani sprijin moral şi militar Israelului, s-au retras treptat din această colaborare, învinuind Israelul de o comportare inumană şi nejustificată faţă de sutele de mii de locuitori ai Gazei, strămutaţi de câteva ori dintr-un loc în altul. În paralel, mii, dacă nu zeci de mii, de israelieni sunt îngroziți și disperați de neputinţa guvernului de a ajunge la o înţelegere cu Hamas pentru eliberarea tuturor ostaticilor. În acești doi ani au avut loc câteva schimburi de prizonieri şi o parte dintre ostatici s-au întors, unii vii, alţii ucişi de Hamas sau de alte grupări teroriste. Hamas a pierdut principalii conducători militari şi politici aflați în subteranele din Gaza.
Israelul a acţionat pe mai multe fronturi: în Liban, în Siria de curând eliberată de sub stăpânirea lui Bashar Assad, dar au avut loc și atacuri la distanţe mari, ajungând în Iran, Yemen și chiar în Qatar, dacă includem încercarea (eșuată) de a elimina conducerea Hamas aflată la Doha. Oare cum ar fi arătat dacă membrii delegaţiei israeliene (ştim doar ce funcții înalte îndeplineau în securitatea statului!) ar fi fost închiși și li s-ar fi pus condiţii inacceptabile? Ceea ce a făcut statul Israel are un iz imoral, cu siguranţă pentru cei care privesc lucrurile de la Élysée sau de la Bundestag.
Dar într-o ţară în care populaţia care participă la război este limitată, resursele umane se epuizează și în curând şi resursele de echipament militar vor fi în pericol.
Și iată că 7 octombrie se apropie pentru a treia oară. Mai sunt doar câteva zile până la următoarea adunare de protest organizată de reprezentanţii regiunii de Sud, vecina Gazei, regiunea în care a început tragedia. Probabil, ca şi în anul trecut, se va cere numirea unei comisii de anchetă ai cărei membri să fie aleşi cu maximum de responsabilitate. În același timp, la fiecare câteva zile, se organizează demonstraţii gălăgioase pe şosele sau în apropierea reședinței lui Benjamin Netanyahu.
Mama unuia dintre ostatici, una dintre protestatarele cele mai vehemente din ultima perioadă, a declarat că în momentul în care un reprezentant al forțelor de ordine se apropie de demonstranţi, ei îşi vor da foc, în semn de revoltă şi protest.
În ultimele zile se vorbeşte despre tendinţa de-a dreptul înfricoşătoare a liderului Likud de a aborda o politică cu caracter autarhic, prin care Israelul să devină o Spartă a secolului XXI. Se preconizează că țara va fi obligată să-şi asigure ea însăși necesităţile economice, poate şi pe cele militare. Este o situație tristă, în care întreaga lume îşi manifestă consternarea faţă de hotărârile guvernului israelian în raport cu noua fază a războiului din Gaza. Conducătorii europeni se îndreaptă în direcția unor hotărâri economice şi politice împotriva Israelului, hotărâri suficient de aspre ca să-i facă şi pe cei indiferenţi să se întrebe care va fi viitorul lor și al generaţiilor următoare în Israel.
Mulți se tem să se identifice ca israelieni în străinătate. Ce poate fi mai absurd, amintind de situaţii pe care nu le-am dori din trecutul existenţei evreilor în lume, chiar şi în România.
Aş dori să public în continuare unul din micile “discursuri” scrise pe Facebook aproape zilnic de Prof. Minna Rozen[1], fost cadru academic la Universitatea din Haifa. Sunt pagini de protest, în care Prof. Rozen îşi exprimă punctul de vedere în raport cu realitatea israeliană, revolta împotriva guvernului actual şi, mai ales, a conducătorului acestui guvern. Am tradus aceste cuvinte, care sunt impresionante, dar fac şi pielea de găină, în special pentru că sunt acuzări tranşante la adresa acestor instanţe umane şi administrative. Public acest text cu aprobarea Prof. Rozen.
Nu pot face mai mult decât să-mi dezvălui aici sumbra profeție. La demonstraţii nu mai pot participa, fizic sunt sleită de puteri. Presupun că algoritmul care deservește regimul îmi va împinge acest text spre sfârșitul informațiilor publicate, dar nu mă pot opri, scriu, aşa cum fac aproape zi de zi.
Statul Israel se îndreaptă într-o direcție sinucigașă și nu știu dacă mai există o cale de întoarcere.
Am permis unui grup criminal și corupt să ne conducă viețile. Stăm deoparte în fața acțiunilor sale criminale, pentru că este ilegal să refuzi, ilegal să participi la greve, ilegal să înlături regimul, dar el însuși este ilegal prin acţiunile sale actuale, dar şi cele trecute, un regim care ne-a întins o capcană. Este un regim care sacrifică fiii și fiicele ţării pentru a-și păstra puterea și a-și continua viața de plăceri. Este capcana unui regim care își abandonează ostaticii unei morți nemiloase şi o face fără să clipească, capcana unui regim care face eforturi să elimine orice educație la o gândire liberă și creativă, capcana unui regim hotărât să ne închidă ușa spre lumea din jur, capcana unui regim care ne suge viața ca un vampir. Și noi tăcem. Protestele nu au aproape niciun efect asupra bandei aflate la guvern. De multă vreme poliția servește regimul, sistemul judiciar a devenit un paria, instituțiile care ar trebui să asigure existenței statului tremură de frică.
Aceste opinii ale unuia dintre oamenii cei mai echilibraţi, cei mai înzestraţi intelectual, cei mai reprezentativi pentru lumea academică pe care mi-a fost dat s-o cunosc în ultimele două decenii, sunt un strigăt de durere adresat politicienilor israelieni aflați la guvernare.
Auzim în ultimele săptămâni pe conducătorii statelor europene spunând clar că sprijină formarea unui stat palestinian; în momentul de faţă, 157 de state ar vota în favoarea acestei inițiative. Și asta nu este o noutate, subiectul a fost discutat de nenumărate ori la ONU, începând din 1947.
Aşa cum stau astăzi lucrurile, cu siguranţă că Israelul a contribuit ca statele lumii să susţină această idee. Dacă s-a începutul cu tragedia din 7 octombrie, treptat s-a ajuns la percepția actuală a statelor lumii privind ceea ce se întâmplă în Gaza. Israelul nu mai este văzut ca victimă, ci ca agresor.
Adevărul? Nu cred că există vreunul. Tragedia familiilor cărora în 7 octombrie le-au fost ucise în mod sălbatic rudele se contopeşte cu tragedia părinţilor soldaţilor căzuți pe front şi a familiilor rezerviştilor. Durerea adâncă este o prezenţă zilnică pentru oricine mai are puterea să o privească în faţă. În acelaşi timp, imaginile Gazei distruse şi elucubraţiile preşedintelui SUA despre viitorul acestui teritoriu blestemat rănesc.
Întrebarea privind viitorul rămâne şi astăzi fără răspuns, cu doi ani mai târziu. Iar ziua NENOROCIRII, Kaf bet beTișrei,[2] se va adăuga la Tișa be Av,[3] ziua în care asupra poporului evreu s-au abătut o sumedenie de nenorociri în decursul timpului. Spre deosebire de celelalte, nenorocirea din 7 octombrie ar fi putut și ar fi trebuit să fie prevenită.
Să ne dorim ca agonia să se încheie cu cât mai mulți ostatici rămași în viață. Cred de asemenea că problemele locale nu se vor putea rezolva fără întemeierea unui stat palestinian, care va trebui tras la răspundere pe plan internațional, în cazul oricăror crime viitoare înfaptuite împotriva Statului Israel.
Veronica Rozenberg
Haifa, 23 septembrie 2025
[1] https://minnarozen.co.il/
[2] Kaf Bet be Tișrei, ziua a 22-a a lunii Tișrei (prima lună din calendarul ebraic)
[3] 9 be Av, a 9-a zi a lunii Av (a 11-a luna din calendarul ebraic, socotind numărătoarea de la Rosh Hashanah (Anul Nou) din luna Tișrei). Este considerată ca data la care au fost distruse Primul (587-586 BCE) și al Doilea Templu (70 CE) din Ierusalim.
40 Comments
În această seară de 7 octombrie 2025, în parcul de lângă râul Yarkon mii şi mii de oameni trişti privesc, se gândesc îndureraţi, îşi şterg lacrimile, cântă şi din când în când pronunţă ruga pe care cei de pe scenă o rostesc într un cânt, sau o poezie, sau în cuvintele rupte din inimă, cu dragoste, cu durerea pierderii şi a amintirii momentelor care nu se vor mai întoarce. Tot acest spectacol transmite numai şi numai dorinţa salvării, a împăcării, a dragostei care s a prăbuşit în durere, din cauza urii. Veniţi, întoarceţi – vă la cei care vă iubesc❤⚘🥀⚘🥀⚘🥀❤
La adresa de mai jos, de pe FB, se poate citi tradus in limba romana de Jan Cornelius, interviul, pe care ziaristul Jan Philipp Burgard i l-a luat Hertei Muler. Interviul apare in săptămânalul german “Welt am Sonntag” :
„In Gaza würden die ‚Queers for Palestine‘ keine halbe Stunde überleben“
Multumesc Dlui Dan Romascanu pe a carui pagina de FB am vazut articolul si traducerea in limba romana.
https://www.facebook.com/photo/?fbid=25493932170192607&set=a.263152847030554
Indiferent de felul cum gândește fiecare dintre noi, să ne bucurăm împreună de primii pași spre eliberarea tuturor ostaticilor și încheierea în viitorul apropiat al războiului Nimic nu e sigur, dar acum se vede lumina la sfârșit de tunel. Și fiecare din noi caută lumina.
SĂ FIE ÎNTR-UN CEAS BUN !
SĂ FIE ÎNTR-UN CEAS CE SE VA TRANSFORMA ÎN REALITATE !
Veronica dragă, Am plâns când am citit. Sunt de acord cu fiecare cuvânt și mă bucur că ai sfidat părerile altora și ai fost sinceră și directă. Israelul trece printr-o situație conflictuală tragică pe care nu a cunoscut-o de la înființarea lui. Plutește deasupra noastră a tuturor ura, frica, furia, neputința care se împletesc cu empatia, compasiunea și dorința de bine pentru toți. Nu trebuia să se ajungă aici. Forța nu va distruge niciodată o ideologie. Războiul acesta prelungit aduce doar deserviciu Israelului. Nu știu ce și cum și cred că nimeni nu știe dar o schimbare este inerentă. Ne-am înglodat într-o mocirlă complexă în care deja nu mai are nici o importanță cine are dreptate
Este ora 1:46 şi am citit comentariul tău acum cca 2-3 ore în timp ce mă aflam la un spectacol muzical, în a cărui primă parte, s-au cântat cântece israeliene triste, unele amintind perioada războiului de Yom Kipur, de la care acuş la 6 octombrie se vor împlini 52 de ani. Nu s-a crezut atunci că acel război, care a durat 18 zile, catastrofa de atunci se va repeta ba chiar într-o versiune cu mult mai drastică, mai dură, mai dureroasă, cerând atâtea jertfe şi producând o situaţia care pare încă fără ieşire.
Am fost foarte tulburată citind rândurile tale şi m-ai impresionat prin sensibilitatea care transpare din rândurile pe care le-ai scris. Pot doar să îţi mulţumesc pentru ce ai scris, pentru veridicitatea descrierii situaţiei, imposibile aproape, în care se află Israelul, şi care va predomina încă mult timp prin consecinţele pe care le vor suporta ţara, cetăţenii, evreii de pretutindeni.
Copiii iernii anului 1973
Suntem copiii iernii anului ’73
Ne-ați visat pentru prima dată în zori, la sfârșitul bătăliilor
Erați bărbați obosiți care au mulţumit că le-a surâs norocul
Erați tinere femei îngrijorate care atât de mult doreau să iubească
Și când ne-ați conceput în dragoste, în iarna lui șaptezeci și trei
Tu ai vrut să porţi în trup, tocmai ceea ce războiul ţi-a luat
Când ne-am născut, pământul era rănit și trist
Ne-ai privit, ne-ai îmbrățișat, încercând să găsești alinare
Când ne-am născut, bătrânii ne-au întâmpinat cu ochi în lacrimi şi
Au spus: „Am dori ca acești copii să nu mai meargă la armată”
Iar chipurile voastre din fotografia cea veche dovedesc că ati fost sinceri
Când aţi promis că veţi face totul pentru noi, ca dușmanul să devină prieten
Aţi promis un porumbel
O frunză de măslin
Aţi promis că va fi pace acasă
Aţi promis o primăvară cu flori
Aţi spus că promisiunile se vor ţine….
Aţi promis un porumbel
Suntem copiii iernii din ’73
Am crescut, suntem acum în armată cu arme, cu cască pe cap
Știm și noi să facem dragoste, să râdem, dar și să plângem
Suntem și noi bărbați, suntem și noi femei, visăm și noi la bebeluși
Și de aceea nu vom presa, de aceea nu vom cere și nici nu vom amenința
Când eram mici, ne spuneati: Promisiunile trebuie ținute
Dacă vei avea nevoie de putere, o vei primi, nu o vom cruța,
Iar noi, voiam doar a vă șopti că
Suntem copiii acelei ierni din ’73
Aţi promis un porumbel…
https://www.google.com/search?q=%D7%90%D7%A0%D7%97%D7%A0%D7%95+%D7%94%D7%99%D7%9C%D7%93%D7%99%D7%9D+%D7%A9%D7%9C+%D7%97%D7%95%D7%A8%D7%A3+%D7%A9%D7%A0%D7%AA+73&rlz=1C1SQJL_enIL888IL888&oq=%D7%90%D7%A0%D7%97%D7%A0%D7%95+%D7%94%D7%99%D7%9C%D7%93%D7%99+&gs_lcrp=EgZjaHJvbWUqCQgBEAAYDRiABDIGCAAQRRg5MgkIARAAGA0YgAQyCAgCEAAYDRgeMggIAxAAGA0YHjIICAQQABgNGB4yCAgFEAAYDRgeMggIBhAAGA0YHjIICAcQABgNGB4yCAgIEAAYDRgeMggICRAAGA0YHtIBCTg0NTBqMWoxNagCCLACAfEF_H9-e-ojUXPxBfx_fnvqI1Fz&sourceid=chrome&ie=UTF-8#fpstate=ive&vld=cid:1681d19e,vid:haSFFii7vj8,st:0
Ivan, am gasit o metoda de a nu mai copia textul la care ma refer, asa ca am pus comentariile in bolded letters imediat dupa textul scris de tine la care ma refer.
Draga Veronica – răspund pe scurt la cele afirmate în comentariul de mai jos .
– Eu mi-am exprimat preferința pentru un anumit tip de articole/comentarii ale tale, ele fiind singurele care eventual pot aduce eventual unele mici schimbări imaginii de ansamblu pe care deja o am. Imi pre rau daca ai fost dezamagit
– detaliile prezentate despre dnă Rosen, de altfel cunoscute de mine, nu schimbă părerea mea despre afirmațiile dânsei.
– Eu nu fac o diviziune a populației.Dar faci, reciteste 🙂 Din cele văzute de mine aceasta există, rămânând chiar și după 2-3 generații. Eu constat ceva, e dreptul meu de a nu vedea la fel cu tine. Ce legătură are Topirceanu cu al lui “chiriaș doritor de schimbări de decor“ Toparceanu era citat in contextul, ca cei din conducere si armata, ar fi trebuit sa-si ia calabalâcul si sa plece, indiferent cat de placut era sa-si mentina pozitia, scaunul parlamentar sau titlul militar
cu superficialii cărora le merge bine în Israel și n-au nici-o dorință de a părăsi țara? Aici spui ceva cu care nu sunt de acord. Nu e nici o legatura intre a fi superficial si a avea sau nu dorinta de plecare din Israel Oamenii care pleaca nu sunt tocmai cei ne-superficiali, precum dai impresia ca ai crede. In plus, nu trebuie sa fii superficial pentru a-ti merge bine in Israel, iti dai seama ca asta e gresit gandit/spus. A ti merge bine in Israel, dar nu numai in Israel, depinde de noroc, de munca si priceperea depusa si de asemenea de environmentul in care traiesti
Ei există și eu cred ca numărul lor crește
2. . Războiul de 6 zile a fost câștigat de o armată cu un nivel de patriotism neegalat de atunci. Și totuși – în albumul omagial 10 ani de la victorie, apărea o fotografie a unui soldat israelian , dormind la canal Suez, iar dedesubt era scris “păstrați liniștea, santinela doarme”. Ca turist în 1977, am avut un șoc văzând această fotografie. O să spui probabil ca denigrez IDF , dacă o să menționez aspecte negative văzute de mine, de ex. in timpul “ tironut-ului” ( perioada pregătitoare in armata ) din 1986, unele sesizate superiorilor dar rămase necorectate. C’est la vie 🙁
– politica externă a unui stat e o continuare apoliticii interne. Politica S.U.A. față de Israel nu poate fi înțeleasă fără a înțelege evoluția evenimentelor interne deosebit de pozitive din America. E de așteptat ca “ lumina să vină din Apus”. Aici te contrazice geografia, dar avem timp si vom vedea, poate ca ai dreptate, si va exista o schimbare majora in univers :-). Multumesc pentru raspunsuri
Eu mă așteptam ca talentata pana a autoarei să dezvolte titlul atât de bine ales descriind cat mai multe fațete ale acestei agonii. Spre regretul meu, o mare parte a articolului e dedicată unei descrieri a evenimentelor. Aparent chintesența articolului este în cele exprimate pe Fb de dna Rozen, cu al cărei punct de vedere sunt de acord mai mult sau mai puțin diferiți comentatori. Eu nu. Bibi este indiscutabil un om avid de putere având nu numai ambitia dar și talentul de a realiza ascensiunea lui spre vârf. Israel e o țară aparte cu o populație parte deosebit de serioasă căreia Israel îi datorează succese pe multiple planuri, in timp ce o altă parte își permite să fie superficială făcând posibile evenimente gen October 7. Bibi 2023-2024 își poate permite să fie diferit de Bibi 2025 deoarece e alt sheriff la Casa Albă., iar guvernul îl sprijină să acționeze mai decis decât un guvern al opoziției. Evenimentele de acum fiind istorice fac din Bibi , personaj care îmi displace, un personaj de talie istorică, pentru că în timpul mandatului său Israel va câștiga o bătălie importantă.
Dragă Ivan,
Înţeleg cum pui problema, atunci când am început să mă gândesc la scrierea acestui articol, inspirat de pana cea ascuţită a profesoarei care mi-a condus teza de doctorat, am avut un schimb de mesaje cu Andrea, care a crezut ceva asemănător cu cele scrise de tine. Părerea mea asupra evenimentelor din Israel, am dezvoltat-o treptat în 4-5 articole anterioare, aşa cum la împlinirea unui an, am menţionat evenimentul trist al trecerii timpului şi neputinţei rezolvării conflictului. Articolul este o aducere în proiector al unui nou moment cu şi mai mult impact asupra oamenilor care suferă, dar şi a întregii populaţii de aici, fiecare în măsura implicării sale. Nu cred că sunt multe faţete neamintite în decursul timpului, în articolele scrise de mine, sau în comentarii. Vorbind de un moment în timp, la doi ani distanţă de început, văd ca obligatorie o trecere în revistă a evenimentelor, punând in prim plan o părere radicală – parţială de altfel – a unui israelian get-beget, aş spune chiar a unui patriot israelian. Cu atât mai mult cu cât publicul spectator, în majoritate este format dintr-o pătură intelectuală contopită cu această ţară la maturitate, după care fiecare şi-a făcut socotelile şi a hotărât încotro s-o apuce, fizic, mental, sufletesc.
În comentariul tău, gândit, scrii însă o declaraţie neadevărată:
“Israel e o țară aparte… în timp ce o altă parte își permite să fie superficială făcând posibile evenimente gen October 7.”
Cum poţi face o asemenea diviziune, acorzi greutate unei părţi semnificative a populaţiei, când în realitate cine a făcut posibil evenimentele este o MINORITATE, aceea care nu a cunoscut Balada Chiriaşului Grăbit şi nu a a avut bunul simţ ca să-şi facă Bagajul şi să plece.
Mai jos o să-ţi dau posibilitatea s-o asculţi şi să zâmbeşti, căci tu ştii să apreciezi umorul.
În ceea ce priveşte relaţia Bibi-Donald, incontestabil este o relaţie apreciabilă între doi conducători puternici şi sfidători. Banii fac dilul, aşa încât, se relevă capacitatea lui D.T. de a lega prietenii cu toţi cei cărora Israelul nu le stă decât ca un nod în gât.
Am urmări ieri seară un discurs, al carui început purta o logicâ oarecare, insa, cu cât timpul trecea,impresia era ca vorbitorul se depărtează de esenţial, părând din ce în ce mai plutitor într-o lume greu abordabilă în imaginaţia ascultătorilor, mai ales a celor care aşteptau să aibă de ce să-şi agaţe speranţele.
Bibi a fost scurt şi relativ la obiect, fără a declara mai nimic nou, folosind o serie de trucuri în parte inutile, supărând pe cei care se aşteptau la o înţelegere cu Hamas, care intarzie. Dacă Bibi ar fi dorit să le vorbească ostaticilor, nu a avut oare timp în ultimii doi ani, s-o faca din cameră, sau biroul propriu, din ţara să, trebuia să o facă de la ONU, prin intermediul unor microfoane, care în orice caz la mai mult de 1-2 metri nu puteau fi auzite? Grandomanie teatrala ca si hartile colorate.
A acceptat să se înjosească cerându-şi iertare de la Qatar, dar asta n-ar fi fost nimic dacă măcar ostaticii s-ar fi întors după 72 de ore de la Conferinţa de Presă, au trecut însă 24, iar Hamas, suprins de planul cu 21 de puncte, care pare-se nu i-a parvenit în ultima sa formă, va face tot posibilul ca să poată da un răspuns onorabil. Sau din contră? Întreaga lume aşteaptă răspunsul Hamas.
Bătălia pe care o va câştiga Bibi o vom cunoaşte după ce se vor încheia procesiunile juridice în care este implicat dar mai ale problema Qatar-gate în evoluţie. Pana atunci pluteste tensiuniea pana la reactia adversarilor.
Descretirea fruntilor inainte de culcare:
https://www.youtube.com/watch?v=8SvKdiBwy4o
Draga Veronica multumesc pentru acest articol care exprima la modul cel mai exact si starea mea personala de spirit – amaraciunea si lipsa de speranta. Pentru cei plecati din Romania comunista si care au crezut c-au fugit din imperiul minciunii si au ajuns in cel al adevarului se petrece trezirea amara in acelasi imperiu pe care au crezut ca l-au parasit. Una din minciunile cele mai sfruntate cu care suntem bombardati este cea a “conceptiei” dupa care Israelul a fost “inselat ” in naivitatea de a crede in coexistenta pasnica cu Hamas. Numai cand o aud simt ca-mi fierbe sangele. Experienta ultimilor 15 ani scoate in evidenta ca cooperarea cu Hamas n-a avut nici un scop de aparare ci numai politic si de coruptie. Trebuia sa demonteze Oslo in favoarea tezelor extremei drepte. A fost o joaca cu focul din care ne-am ars foarte dureros si pe durerile noastre se joaca in continuare un voios tontoroi politic.
Draga Doru, iti multumesc si eu pentru ca cele scrise de tine m-au emotionat foarte mult, probabil si in amintirea acelor ani trecuti – chiar FOARTE TRECUTI – in care i-am petrecut uneori si impreuna in Bucuresti, fiecare dintre noi sperand si gandindu-ne la “altfel”. A fost intr-adevar altfel, dar cum spuneam oricaruia i-a fost sortita partea lui de dezamagire, iar in ultimul timp tristete, care se intinde de la un capat la celalalt al acestui loc de pe pamant, la care venisem atunci “ca la o patrie”. Lucrurile precum se desfasoara in fata ochilor mei pun toata convingerea aceasta – probabil insuficient justificata – sub un ?.
D-le Barladeaunu afirmați că :”Una din minciunile cele mai sfruntate cu care suntem bombardati este cea a “conceptiei” dupa care Israelul a fost “inselat ” in naivitatea de a crede in coexistenta pasnica cu Hamas. Numai cand o aud simt ca-mi fierbe sangele”
Teza Dvs. nu a fost dovedită judiciar. Urmează să fie.
Fiecare om are dreptul să se pronunțe așa cum crede. Israelul este deocamdată unica țară în care nu ni se atrage atenția pe stradă sau în spatele nostru că suntem jidani. Și să nu uităm că alții, de vârstă de 20 de ani sau mai mult și-au dat viața ca să putem noi discuta politică.
RĂUL nu există separat de BINE . Nu eu am spus asta. A spus Martin Buber.
As spune cateva lucruri privind acest dialog:
1. “Conceptia” este acea opiniei gresita, de care s-a auzit foarte des in perioada ce a urmat lui 7/10/2025 potrivit careia Hamasul in acest caz, dar probabil alti dusmani (Egiptul de Yom Kipur) nu ar avea de castigat din atacul Israelului.
2. Israelul nu a fost “inselat” ci s-a auto inselat, deoarece oameni din varfurile sectiilor armatei (in special din Intelligence – serviciul de informatii nu au avut intelegerea lucrurilor, au fost aroganti si au GRESIT.
Eva aici nu este o teza care trebuie dovedita judiciar, si daca ar trebui atunci categoric ar fi dovedita, daca investigatia s-ar face in mod cinstit. Si spun asta cu siguranta, deoarece la inceputul perioadei care a urmat zilei de pomina, au fost doua emisiuni la canalul 11 “ZMAN EMET – in traducere TIMP REAL (sau poate In timp real), care au vorbit despre exact cum aceasta opinie gresita care a dus si la problematica creata in razboiul de Yom Kipur, a determinat treptat, dezmembrarea unui departament de mare importanta al sectiei de Intelligence, care s-a infiintat putin dupa 1973, o sectie in care oameni de valoare dpdv militar erau pusi la un loc, ca sa priveasca pericolele ce pot surveni cu “un alt ochi”, adica nu conform conceptiei inradacinate, adesea folosite privind relatia statelor arabe cu Israelul si sansele ca acesta sa fie atacat (precum de Yom Kipur, prin surprindere, precum la 7/10/2025 cu RUSINE). Conflictele dintre diversi membrii ai acestui departament, in timp, au facut ca aceasta sectie sa se reduca treptat, treptat, pana la desfiintare. Faptul aceasta a fost considerat ca fiind una din cauzele care au dus la lipsa de intelegere dovedita de armata, privind atacul marsav. Dar nu este unica dovada, au fost multe observatii verbale, neluate in seama, provenind de la fetele din bazele sudice, a fost cel putin un locuitor al zonei, inzestrat cu o aparatura speciala, care a raportat ce se intampla, dar nimeni nu i-a luat in seama. Rusinos, revoltator, aproape incredibila, un act o atitudine ramas nepedepsita. Deci aici nu se pune problema nici unei dovezi juridice, este o realitate, pe care nimeni nu o poate contesta. Doar guvernul
3. Faptul ca BN s-a increzut in Hamas ca sa scoata din joc Autoritatea Palestiniana, a fost o alta hotarare pe care probabil, alti conducatori, mai intuitiv, mai pregatiti nu ar fi facut-o. Lupul isi schimba parul, dar naravul BA, ultimele episoade despre Intifada I dovedesc cu prisosinta acest fapt, nu e nevoie de “dovezi judiciare” e nevoie de informare la mana oricui, chiar si a mea, care nicidoata nu m-am ocupat de politica.
4. Ceea ce mentionezi draga Eva cu jidanii o fi important, dar am uitat, nimeni nu mai vorbeste de acest lucru, am intalnit zeci de femei moldovene venite aici la lucru, femei foarte simple, care nu mai folosesc acest cuvant. Probabil ca au fost invatate la venirea lor la lucru in Israel. De altfel, nu o data la venirea mea in Israel, eu si altii eram vorbiti de rau, aici in tara pe care o pomenesti (romanii – hoti, marocani – primitivi etc). E adevarat ca nu erau decat vorbe, iar astazi isrelieniloe le este unoeri teama sa se identifice ca atare cand pleaca in strainatate.
5. Ce au facut,, fara sa pregete, tinerii de 20 de ani este mai mult decat o minune umana, o dovada a unor calitati pe care nu le poti gasi oriunde, desi si Ecaterina Teodoroiu s-a sacrificat pentru patria ei de atunci. Problema e ca aici conducerii Israelului nu ii pasa – asa pare de la o vreme incoace de acesti tineri si ii sacrifica cu usurinta, fara sa se gandeasca de doua ori continuand razboiul. Armata s-a opus, BN si cei doi conducati ai partidelor care il tin pe BN ca prim ministru au refuzat. De ce nu si-au trimis proprii copii acolo la razboi, sau chiar sa schimbe vreun ostatic cu fiul lor? Aici e o mare buba.
6. Fraza lui Martin Buber e foarte adevarata, dar niciodata nu exista – nici una nici alta – aici in Israel, de la 7 octombrie, pentru zeci de mii de cetateni, in special cei care au trait la extremele tarii, BINE nu mai exista decat pentru optimisti.
1. Nu sunt optimistă
2.Eu așa înțeleg prin CONCEPȚIE greșită că statul crezând că alimentând Hamasul , poate având și anumite interese , va putea evita un atac. Îți amintești Veronica, că Peres avea întotdeauna ideea că dacă palestinienii se vor ridica economic ,cultural ,social va fi mult mai ușor de discutat cu ei….poate nu înțeleg bine, dar această credință este mai veche decât likudul.
3/În cele mai grele situații poți găsi momente luminoase. Altfel nu am putea trăi.
4. Mulțumesc pentru răspuns.
5. Liniștea de Iom Kipur e foarte bine venită.Sper să rămână.
Draga Eva, intelegi asa cum si eu inteleg, Nu tin insa minte ce spui referitor la Peres. Ceea ce retin eu legate de Peres este ca ar fi avut initiativa infiintarii unui centru de spirijin al Palestinienilor, posibil cu alte tari arabe, ar fi fost nevoie de investitii financiare, nu mai stiu de ce nu a iesit din asta nimic. Credeam intotdeauna ca daca majoritatea palestinienilor ar fi avut o ocupatie si o conditie economica care le-ar fi imbunatatit viata, capetele lor nu s-ar fi indreptat atat de drastic catre terorism. Saracia, bigotismul (sa nu uitam ca cine a infiintate Hamas-ul a fost Ahmed Yasin – dar si aroganta – israelienii au arat-o nu odata – au fost factori semnificativi in cele care se intamplau in trecut.
Ai dreptate, linistea e un lucru care nu e intotdeauna usor de interiorizat.
Cu drag 🙂
Veronica Rozenberg face o cronică foarte personală a celor “doi ani de agonie” pe care cititorii din afara Israelului nu au cum să-i perceapă, să-i înţeleagă. În aceste peste 700 de zile, cetăţenii israelieni au avut de suferit şocul tragediei şi apoi o stare de război cu alarme şi bombardamente, au fost îngrijoraţi pentru ostatici, pentru rudele încorporate, au fost îndoliaţi pentru militarii căzuţi şi ostaticii masacraţi. Pe de altă parte, mulţi au fost furioşi împotriva unui guvern care s-a dovedit incapabil să gestioneze situaţia astfel încât 7 octombrie să nu se fi produs, iar apoi să tranşeze conflictul. Sute de mii de israelieni au protestat pe străzi, fără rezultat! În acelaşi timp o mare parte din cetăţenii lumii au aflat despre bombardamentele care au distrus o mare parte din Gaza şi de miile (nu ştim câte zeci sau sute de mii) de palestinieni care au căzut victime conflictului armat. Şi s-au poziţionat împotriva Israelului. Antisemitismul s-a înteţit peste tot în lume. Veronica Rozenberg ne-a descris sincer ceea ce simte. Eu, în calitate de cititor, pot empatiza cu ea, dar nu o pot consola pentru că nu sunt în stare să întrevăd o rază de speranţă.
Andrea, consolarea ar fi în primul rând necesară pentru oamenii care au suferit cu adevărat, cei care şi-au pierdut copii, soţi, soţii, rude apropiate, casa, gospodăria, contextul vieţii, tot ce au clădit, speranţele, iluziile, mai ales acei pentru care anii din faţă sunt cu mult mai puţini decât cei care au trecut. Mă întreb adesea, cum se poate explica că în zona să zicem Natania – Haifa (sau chiar puţin mai la nord de Haifa) au fost mult mai puţini dintre acei menţionaţi înainte, decât în alte zone ale Israelului desigur în zona care înconjoară graniţa cu Gaza, şi cele din teritorii, unde locuieşte o populaţie religioasă moderată. Dintre aceştia un procent semnificativ au participat la razboi !
În ceea ce mă priveşte, situaţia creată în aceşti doi ani mi-a ridicat nenumărate semne de întrebare, complexe şi profunde. Nu cred că le voi găsi răspuns vreodată, sau dacă îl găsesc, probabil că îl voi păstra în adâncul sufletului meu: -(
Un articol bine venit și cu multe adevăruri dar și exagerări.
Guvernul trebuie schimbat dar nu este criminal. Criminali sunt cei din Hamas.
Europenii de Vest prefăcuți, poate în afară de Germania, și-au dat examenul în WWII și ei urăsc pe musulmani nu mai puțin decât pe evrei, dar aceștia din urmă sunt 2 miliarde și domină resursele mondiale de energie, pe când evreii sunt doar 15 milioane.
Tribunalul ICC care i-a condamnat de crime pe liderii israelieni, este condus de un Pakistanez musulman acuzat de hărțuire sexuală și de un libanez musulman.
Minciunile Hamasului depsre infometare și genocid sunt imediat acceptate de ONU, fără să amintească de 10 milioane de copii într-adevăr înfometați în Yemen.
Se vorbește mult de înfometarea și uciderea copiilor în Gaza, dar au reușit să publice doar fotografia unui singur copil cahectic care oricum suferea de fibroză cistică.
Nimeni nu aminteste de zecile de mii de copii palestinieni salvați de-a lungul anilor în spitalele din Israel, inclusiv mii de copii cu malformații cardiace salvați la spitalul Wolfson unde am lucrat 18 ani.
Ieri câțiva ofițeri de rang înalt mi-a vizitat o vecină de 19 ani care a fost grav ranita.
Cât despre faptele palestinienilor pe vremea intefadelor, ei nu au aruncat numai cu pietre în soldați ci au aruncat în aer restaurante și autobuze. Cele două intefade s-au soldat cu mii de civili evrei uciși.
Da, sunt de acord că guvernul trebuie schimbat, războiul terminat și ostaticii eliberați cu orice preț. Dar nu sunt de acord să “dăm apă la moară” unor “mâncători de evrei” cum este Livingstone, fostul primar al Londrei, sau psihopatul Roger Waters de la formația Pink Floyd care vor ca Israel sa dispara.
Articolul tău este excelent scris și cu patimă sinceră, dar comentariul Evei Gros este mai realist și mai obiectiv.
Tibi iti multumesc pentru sinceritatea comentariului, iti voi raspunde pe rand, fara a mai recopia cele scrise de tine.
Remarcile Prof. Rozen sunt foarte radicale, cu o parte sunt perfect de acord, consider ca in guvern sunt persoane fata de care – prin generalizare, pe care o faci si tu – , de altfel se poae spune ca este criminal.
Dupa cele intamplata nu numai cei cativa ofiteri cu functii inalte trebuiau sa dispara, dar si guvernul trebuia sa nu mai activeze. Crimnalitatea nu este masurata doar prin capacitatea fizica de a ucide, exista criminalitate si prin obraznicia de a pretinde ca teritoriile largi ale fostelor mandate britanice sunt ale “evreilor”. Aceata e o problema foarte grava, pe care uneori au sugerat-o si persoane din baabel, pretinzand ca arabii nu au ce sa caute pe aceste teritorii. Privind si cunoscand ce a putut face Ministrul Politiei aceasta caracterizare nu e exagerata, ca de altfel inca nu stim cu a putut o tara precum Qatar sa dea bani in biroul personal al conducatorului statului Israel. Aceste acte gaunoase vor mai fi cercetate, coruptia celor de sus este si acesta un act de criminalitate, care trebuie pedepsit.
Pe de alta parte, Israelului ii lipsesc de multi ani personalitati de rang inalt, iar cel care este in pozitia de prim ministru are calitati incontenstabile, pe langa alte multe caracteristici care sunt negatia acestora. Personajele istorice nu sunt intamplatoare, nu sunt intelese de la sine si uneori sufera de grandomanie si de putregai, alaturi de charisma si super-inteligenta, curaj si indrazneala.
Daca nu poti sa aceepti infomatarea oamenilor din Gaza aceasta nu poate fi decat pentru ca nu vrei s-o accepti, sau nu te uiti la imaginile de acolo, aceeasi observatie este legata de cei multi care au murit ca o consecinta a calamitatii care este razboiul. Un razboi, ca cel inceput de Israel, nu putea sa fi oprit, putea doar prevenit daca nu exista NEPRICEPERE, AROGANTA SI CHIAR LIPSA DE INTUITIE. De altfel nici serbarea de la Nova, acea serbare care a fost ocazia declansarii terorii nu putea sa aiba loc la 2 km de un teritoriu ca Gaza, cine a acceptat aceasta organizare ar trebui sa fie dupa gratii.
In legatura cu Intifadele, iti propun sa privesti episoadele televizate. A fost teroare, a fost volenta si din partea israelienilor, unii comandanti au fost chiar judecati, coborati in grad, desigur in disproportie faorte mare.. Cu siguranta ca nu exista nici o justificare a terorii, iar la URA nu exista solutie, cu toate acestea exista o sansa pe care probabil ca nimeni nu doreste s-o ia in consideratie, este vorba de EDUCATIE.
Exemplul tau cu vecina este unul dintre foarte putine, marea majoritate a celor “mari” nici macar nu au vizitat kibutzurile avariate din SUD, la luni si chiar ani de la cele intamplate. Cei care ar fi trebuit s-o faca macar din formaltiate, sunt nenumarati in comparatie cu oamenii respectabili care si-au facut datoria.
Articolul nu este scris cu PATIMA, trebuie sa verifici care este definitia patimei, articolul a fost scris daca nu cu durere, cu foarte, foarte multa tristete. Viata, chiar daca isi urmeaza cursul este nejustificat de trista din cauza celor intamplate. Cu siguranta ca motivele tristetii sune multe si felurite, fiecare isi consuma portia lui de tristete, iar intre dureri nu e usor de facut comparatii.
Veronica, sunt de acord cu faptul că responsabilii celor întâmplate la 7 octombrie militari de grad înalt și politicienii trebuiau demiși din funcție. Și cu faptul că cei care au aprobat serbarea Nova trebuiau puși după gratii.
În schimb mulți soldați răniți sau familiile celor morți au fost vizitați frecvent de oficialități militare. Acest lucru îl știu și de la colegi medici și din alte surse.
Cât despre cele două intefade, nu există scuze pentru uciderea de către sinucigași islamisti fanatici a miilor de civili evrei.
Contrar cu tendințele guvernului, greșelile care s-au comis la 7 octombrie 2023 trebuie cercetate de o comisie imparțială judecătorească și nu de o comisie guvernamentală care ar putea mușamaliza partea politicienilor responsabili poate la fel ca militarii în cauză. Asemenea comisii statale și nu guvenamentale au fost create și după unele războaie ale Israelului în trecut și nu văd de ce nu se poate crea și de data aceasta, dar guvernul (ușor de înțeles de ce) se împotrivește unei asemenea comisii.
Cât despre declarațiile Prof. Rozen, cu tot respectul “cu asemenea rude nu ai nevoie de dușmani”.
Eu nu pot accepta extremiști din nici o parte a politicii israeliene.
“Cât despre cele două intefade, nu există scuze pentru uciderea de către sinucigași islamisti fanatici a miilor de civili evrei.”
Nici o indoiala ca asa este si ca nu pot fi comparate situatiile, teroarea chiar si daca a exitat nu are nici o justificare. Te lansezi in numere mari, care e greu de a fi verificate rapid, orice ucigas trebuie pedepsit, iar Israelul a eliberat de nevoie multi dintre acesti ucigasi. Un lucru este clar, Israelul nu este nici pe departe
“talit she cula thelet” adica Un talit (un fel de esarfa deobicei alba cu dungi albastre pe care barbatii o pun pe cap la sinagoga, in timpul rugaciunilor) complet albastru este o parabolă a unui lucru perfect care nu are niciun defect, mai ales dintr-o perspectivă morală.
PS.Despre Minna Rozen e bine de privit in site-ul personal, pentru a intelege, mai ales aceia dintre noi care au venit aici la o varsta tarzie, ce inseamna o adevarat fiica a Israelului, nu numai fizic si sufletesc, dar si stiintific si academic prin toate acele investigatii deosebite pe care le-a dus la bun sfarsit, in parte referitoare la evreii care au trait in Peninsula Balcanica (Turcia, Grecia, Bulgaria, tarile fostei Iugoslavii)
Mă voi uita pe siteul doamnei Prof. Rozen.
Multumesc, sper sa fie instructiv !!
„Ostaticii eliberați cu orice preț.” Mai mulți Kaplanisti au fost întrebați dacă ar fi de acord cu prețul eliberării ostaticilor în schimbul primirii unui nou mandat de patru ani de către Netanyahu. Răspunsul a fost nu.
Conform sondajelor, Benjamin Netanyahu va fi ales pentru un alt mandat de patru ani anul viitor.
Dle Konig, Netanyahu are deja o stigma negativa asupra capului, desigur in ochii celor pe care ii numiti “kaplanisti”. In realitate, cum am mai spus-o indrazneala si personalitatea pe care o are ii vor aduce probabil si mandatul urmatoarelor alegeri. Din pacate, nu sunt personalitati politice in Israel care ar putea face functia de prim ministru, cu mult mai bine, dar posibil ca vor apare, unul este Dedi Simhi, altul este Gadi Eisenkott, ar mai fi si un fost director al serviciilor de securitate, Josef Cohen. Acestia sunt figuri noi relativ in politica, cu exceptia lui Eisenkott. Cu siguranta ca nu va fi usor, nici ca B.N sa fie dat la o parte ca sa-si gestioneze in liniste mustrarile de constiinta, (mustrari sunt destule, constiinta, nu am certitudinea ca DA), dar si sa i se gaseasca un inlocuitor potrivit. Perioada urmatoare este o perioada foarte complexa, in realtiate, ceea ce pare acum ca se intampla, ca de altfel si pana acum, este un haos in care mor prea multi tineri israelieni. Razboiul acesta lung este o catastrofa pentru cetatenii Israelului, dar in primul rand pentru cei a caror viata este primejduita.
Doamna Veronica, în opinia mea, Dedi Simchi și Yosef Cohen nu au nicio șansă. Pentru a reuși, trebuie să intrați în politică mai devreme. Până la următoarele alegeri, trebuie să expună mai mult, ca lumea să-i cunoască. Până acum, nu am înțeles de ce parte se află în politica israeliană. Îl cunoaștem pe Gadi Eisenkot. La inceput , s-a alăturat partidului „Mamlkhati” al lui Gantz, adică centru. Au fost în coaliția lui Netanyahu, apoi au plecat, văzând că popularitatea lor scădea. Acum a părăsit partidul și a creat un nou partid, „Yassar”, adică dreapt ca liniaru. Toate acestea sunt doar cuvinte fără conținut. În armată, a fost comandant suprem. În timpul său, au redus forțele de infanterie, a redus armata cu 500 de tancuri și pe timpul conducerii lui, un soldat dintr-o unitate de elita, a fost acuzat că a împușcat un terorist care a venit la ei cu un cuțit și a fost aruncat în închisoare. Nici el nu are șanse. Pe ceilalți îi cunoaștem, Lapid, Bennett, Golan, nici ei n-au șanse. Așa că Netanyahu va rămâne, mai ales că vedem cum înaintează procesul lui fabricat.
Imi pare bine ca stiati despre cine vorbesc 🙂 Eu pot spune ca primul aparea in panelul lui Ayala Hason si ii facea un looby extrem de serios lui BN, pana cand a trecut la canalul 12, unde a intors-o cu 180 de grade. Astea sunt insa impresii personale, s-ar putea sa nu fie adevarate, celalalt si-a declarat mai pe ascuns intentia.
Despre Eizenkot, impresia mea este ca intre el si numele partidului intemeiat este o linie de legatura, totul sunt impresii, nu stiu mai mult, dar luand in consideratie, exact ce spuneati mai devreme, s-r putea sa nu fie nevoie de acel timp acumulat inainte, pentru a reusi la alegeri. Mai ales in ultimul caz. Personal nu cred ca procesul e fabricat, iar Qatar gate este o adevarata rusine.
Doamna Veronica, „Personal, nu cred că procesul este fabricat”, scrieți, că nu știți ce se întâmpla în proces. Puteți afla direct, din postcastul lui Barsi, transmisă în direct din sala de judecată. Astăzi se știe deja că martorii statului din Dosarul 4000 au fost torturați pentru a depune mărturie mincinoasă. Judecătorii au spus deja că luarea de mită nu a fost dovedită, dar procesul continuă, ca dumneavoastra să credeți că Netanyahu este corupt. Dosarul 3000 cu submarinele a fost eliminat din proces pentru că Netanyahu nu a avut nicio legătură cu sumele si tranzacțiilor, dar în schimb ați văzut la televizor luni de zile cum Netanyahu a urcat și a coborât din submarin. Cazul Qatar Gate nu există, nu are nicio legătură cu Netanyahu, a fost inventat pentru a neutraliza demiterea lui Bar din funcția de șef al Shin Bet. Dacă îmi permite Babel, voi scrie un articol despre cum ne aflăm cu dosarele din procesul Netanyahu.
Dvs. scrieţi cu subiect şi predicat “martorii au fost torturaţi”. În Israelul democrat? Aveţi dovezi?
Desigur, există cinci martori cheie pentru acuzare care au fost torturați. Acum, în Israelul „democrat”, așa cum scrieți, poliția nu funcționează precum foștii membri ai securitații, cărora nu le lua mai mult de 10, 15 minute să te facă să-ți mărturisești „fapta”. Există și alte metode, nu mai puțin draconice. Primul martor audiat în Dosarul 4000 a fost Nir Hefț. Pentru a-l face să depună mărturie împotriva fostului său șef, a dormit săptămâni întregi pe un șezlong plin de purici. Corpul său a avut o reacție alergică puternică la aceste mușcături, iar în timpul anchetei, când s-a plâns, i s-a recomandat să facă „fuu” pe bășici. Nu a primit ajutorul medical la care avea dreptul. Era diabetic. Au refuzat să-i dea de mâncare, știind că i-ar putea provoca leziuni cerebrale ireversibile. Si-a ascuns pâine în șosete. Al doilea martor cheie este Shlomo Filber, avocat de profesie. A fost interogat timp de mai multe zile încontinuu de dimineața până târziu în noapte, înainte de a merge la culcare a mers în mai multe închisori și în final a fost supus unei colonoscopii pentru a verifica dacă are droguri ascunse în intestine. Al treilea martor principal este bătrânul Elovitch, este un miliardar care a cumpărat marile companii Bezeq și Yes. Poliția și procuratura au ajuns la soții Elovitch la ora 4 dimineața, au luat toate obiectele de valoare din casă, i-au smuls cerceii și verigheta doamnei Elovitch, i-au interogat săptămâni întregi, l-au pus pe bătrân să-și vadă soția în lanțuri plimbându-se prin curtea poliției. L-au arestat pe băiat lor și într-o întâlnire dintre cei doi, care nu ar fi trebuit să fie înregistrată, bătrânul i-a spus băiatului: „Chiar dacă trebuie să mor în închisoare, tot nu voi minți”. Sunt mulți alții, inclusiv fostul comandant al Marinei, Eliezer Marom Seini, care a contractat cancer în timpul interogatoriilor. Dacă îmi permiteți, voi scrie despre fiecare dosar in parte. Tot materialul este online. Și în postcast, distribuția avocatei Kinneret Bersi, care este susținută financiar de comunitate, inclusiv de mine.
Nu am spus ca nu stiu ce se intampla, dar ca orice privitor care nu este implicat decat partial, pentru ca nu citesc informatii suplimentare despre proces si nici nu ma uit prea des la canalul Dreptei extremiste (ma uit cateodata din motive legate de membri ai familiei, de la care am aflat si ce voi spune in continuare).
Va referiti la Kineret Barashi, de care eu nu am auzit, dar m-am interesat acum si mi s-a spus ca intr-un blog al sau a fost mentionat, ca una dintre martore, o fosta persoana care se ocupa de “regulatia” canalelor de TV , probabil doctor in comunicare, ar fi fost “silita” sa semneze o declaratie, contrara se pare ideilor ei initiale.
Deci, silita, nu siluita, si nu terorizata, cum spuneti.
Ce a fost exact nu stiu si nici Kineret nu cred ca – dupa spusele unora 🙂 in masura sa dea la iveala exact ceea ce s-a intamplat. Nu au fost terorizati martori, dar asta, Andrea nu din cauza ca Israelul este democratic, pt ca atunci cand e vorba de arabi, sau poate chiar si altii, banuiti de fapte diversioniste, poate anti-statale, Israelul cu siguranta ca stie cum sa scoata de la ei informatii, ca orice agentie de securitate, nu prin metode blande si intelegatoare.
De ex, in serialul despre Intifada I, au fost intervievati 3-4 fosti ofiteri care au recunsocut o data, de doua ori, de multe ori cum potrivit isntructiunilor lui Itzhak Rabin ca arabii prinsi (nu arestati) ci dupa cum se vedea erau in mijlocul campurilor, poate dupa o sesiune de aruncat cu pietre, sa fie batuti cu ciomege/bate, ei au transferat mai departe ordinul la subalternii lor. In cadrul dialogului creat prin aceste emisiuni – din care am vazut din pacate doar o mica parte – acestia s-au cait, spunand ca au facut lucruri ilegale.
Poate deja am citat expresia ca nici Israelul nu este un fular de culoarea cerului, probabil mai albastriu decat al altor tari, dar Securitatile de oriunde nu sunt organe prietenoase cu cei pe care ii prind.
Dle Konig, dosarul cu submarinele a fost unul despre care am fost sigura ca BN e vinovat, deoarece a inlesnit unei rude sa faca afaceri favorabile lui si sa castige o multime de bani.
Vom afla continuarea, momentan, el nu cedeaza celor doi monstruleti care ii mentin guvernul si scaunul. Cei care sufera si poate nici nu vor mai fi curand in viata ii vor sta lui BN pe constiinta, daca exista asa ceva.
Dragă Veronica, nu sunteti informată. Kinneret Barashi nu este implicată în proces și nu am scris că a fost silita sau siluita. Barashi este o filantropă care susține financiar un blog de pe care poți asculta în direct procesul Netanyahu. În al doilea rând, s-a dovedit ruda lui Netanyahu, tot avocat, nu a fost implicată în comanda submarinelor. Aceasta este o minciună. Jurnalistul Drucker a spus DA, la proces s-a dovedit că a fost NU
Daca ati fi citit mai atent, ati fi observat ca nu despre Barashi am scris, ci ca intr-unul din blogurile sale s-a mentionat cele spuse de dvs, in legatura cu una dintre martorele din proces. Acea martora nu a fost torturata, posibil silita sa semneze o declaratie.
Silita cu vorbe frumoase
Veronica aduce o privire personală asupra evenimentelor din Israel, în ultimii doi ani, care pune accent pe eșecul din 7 Oct2023, al conducerii țării, armatei și serviciilor de securitate. Ele nu pot fi contestate.
DAR Israelul a avut și o altă față: Cea a lui David care luptă împotriva lui Goliat.
Israelul, o țară care abia se vede pe hartă, are în jurul ei milioane de dușmani. Capul șarpelui, cum spunem noi – Rosh Ha Nahash – este Iranul, care amenință împreună cu Hizbala și Hamas cu eliminarea de pe hartă a Israelului. Aceata este misiunea lor. Pentru acest lucru fabrică armele convenționale și neconvenționale.
Greșeala conceptuală în Israel, care a alimentat Hamasul cu bani și bunuri materiale, crezând că astfel ei nu îl vor ataca, a dus la atacul barbar al Hamasului și omorârea a sute de cetățeni și răpirea a 250 de ostatici. Atacul Israelului a fost îndreptățit. Succesele s-au arătat clar în Iran, Liban, Siria și Yemen. Din păcate, Hamas nu este o țară, ci o organizație teroristă care este crescută pentru a extermina populația Israelului. Fiind înarmată până în dinți și având o ideologie dogmatică și obsesivă împotriva Israelului, probabil nu va accepta o înfrângere vădită. De aceea și acum refuză programul lui Trump.
Din păcate, guvernul și armata au fost în conflict, chiar în cursul războiului, Netanyahu e influențat de extrema de dreapta și acest lucru a pus ulei pe foc, a îndepărtat Israelul de toată lumea exterioară și a continuat să creeze familii îndoliate pentru copiii și soții lor uciși în luptă. În tot cursul celor doi ani, cine nu a fost de acord cu programul guvernului a fost dat afară din funcție. Și totuși mulți angajați ai armatei, inclusiv șeful statului major și organizațiile securității, au făcut tot ce au putut ca să înlesnească situația. Niciodată să nu uităm că existența Israelului e în pericol mereu de când s-a înființat, de când ONU a propus două state, dar palestinienii nu au acceptat de la început existența Israelului.
S-au făcut greșeli, dar să ne întrebăm: unde se învață în școală că inamicul principal e Israelul? Cine a recunoscut până acum existența Statului Israel?
Un Hamasnic a spus unei ostatece: “când vei fi eliberată, pleacă din țară, pentru că noi vom reveni și vom distruge Israelul.” Ce viitor au copiii și nepoții noștri?
Da, guvernul trebuie schimbat, dar acest lucru singur nu va rezolva problema. Problema va fi rezolvată NUMAI CU DIALOGUL cu ȚĂRILE ARABE, care exclud din rândul lor teroarea.
ARTICOL, BINE VENIT ÎN ACESTE ZILE, ÎN CARE NU SE VEDE CAPĂTUL AGONIEI.
MULȚUMIM VERONICA! Hatima Tova!
Eva, îţi mulţumesc că ai acordat mult timp nu numai citirii, dar şi comentării articolului scris de mine într-un moment în care programul cu 21 de puncte propus de D.T. nu era încă cunoscut.
Un serial cu 4 episoade a fost transmis recent la televiziunea israeliană, am văzut foarte parţial, dar m-am îngrozit şi de cele văzute. Israelienii au aplicat violenţa şi sălbăticie în relaţia inegală care s-a creat atunci, prima Intifada, chiar Rabin dăduse ordinul ca să fie bătuţi cu bastoanele şi alte mijloace. Mulţi dintre ofiţerii de atunci au fost intervievaţi şi au declarat despre acţiunile şi ordinele ilegale pe care le-au aplicat în detaşamentele pe care le conduceau. Viaţa mea în acea vreme era plină de multe evenimente, şi nu am fost conştientă decât de victimizarea israelienilor asupra cărora s-a aruncat cu pietre de către tinerii arabi. Urmarea acestei Intifade a fost şi apariţia organizaţiei teroriste extremiste Hamas, sub auspiciile ideologului Ahmed Yasin, şi a căror teză principală a fost şi rămâne eliminarea de pe hartă a statului Israel. Confruntările au fost multe, amplificându-se cu atacul mârşav de la 7 octombrie.
Știu că în timpul în care ai scris articolul. programul ultim a lui Trump nu era cunoscut. Am adăugat la comentariu ca dovadă că e imposibil sau foarte greu de tratat cu ei [hamas ]. Sper totuși la o întorsătură spre bine..
O situație cumplit de dureroasă!
Astăzi este 1 Octombrie 2025. A mai rămas o singură săptămână și se vor împlini doi ani de la evenimentul pentru a cărui descriere este greu de găsit cuvintele potrivite.
De mult nu mi au mai curs lacrimile, așa cum s-a întâmplat din nou, ieri seară, ascultând o pe Hen Goldstein Almog, reîntoarsă după 51 de zile din prizonieratul Hamas, după ce i-a fost ucis soțul Nadav si fiica Yam (mare in limba ebraica), cu câtă reziliență si aparentă liniște sufletească se referă la acei ofițeri și politicieni israelieni care nu au avut nici omenia și nici inteligența emoțională de a se prezenta pentru a-i cere iertare pentru ceea ce n-au împiedicat să se întâmple, la 7 octombrie 2023.