Am decis să public una din notiţele mele mai vechi, dându-mi seama că antisemitismul american, tot mai vizibil după evenimentele tragice din Orientul Mijlociu, nu a apărut din senin. Ceea ce am auzit în decembrie 2009 la Universitatea Columbia dovedește că climatul de ură antievreiască era hrănit în mediul academic cu mult timp înainte de actualele manifestări violente din diferite campusuri universitare, îndreptate împotriva studenților evrei și culturii evreiești. De fapt, îmi amintesc de încă o constatare mult mai veche, făcută în anii ’80 la o expoziție de cultură arabă sponsorizată de Arabia Saudită. Printre artefactele expuse la intrarea principală a Universității Harvard se găsea și portretul unuia dintre primii atentatori sinucigași care luase viața mai multor israelieni. Un text explicativ îl lăuda cu generozitate pentru eroismul său.

Decembrie 2009

Zilele trecute, cedând unui impuls masochist, am asistat la o conferință susținută de Noam Chomsky cu titlul ambiguu „Momentul unipolar și cultura imperialismului”. Conferința, anunțată ca „A cincea conferință anuală de comemorare a lui Edward Said”, a avut loc la Universitatea Columbia.

Cu o oră înainte, sala era deja plină și un număr considerabil de persoane, mai ales studenți, au fost nevoiți să o urmărească de afară, prin video. În timp ce așteptam, o femeie între două vârste a început să distribuie cărți poștale cu un apel la încetarea asediului impus asupra Gazei și la formarea, în 31 decembrie, a unui lanț uman mondial, umăr la umăr, în semn de solidaritate cu palestinienii din Gaza. Oare de ce aveam impresia că era evreică? Un prieten, profesor la Universitatea Columbia, cu un simț al umorului asemănător cu al meu, se afla deja în sală, astfel încât aveam un loc rezervat.

După tradiționala întârziere de 15 minute, „sfertul academic”, invitatul a intrat în sală, întâmpinat de aplauze prelungite, chiar ovații.

După o introducere făcută de Mariam Said, văduva lui Edward Said, un alt profesor a vorbit pe scurt despre Chomsky, descriindu-l ca pe un observator lucid care a demonstrat lumii că Împăratul este gol. Împăratul, desigur, fiind SUA și acoliții lor.

În cele din urmă a pornit evenimentul principal și, pentru prima dată, am auzit vocea calmă și monotonă a luminatului. A început cu o declarație generală asupra răului coloniilor ca manifestări ale imperialismului, urmată de un expozeu istoric despre colonizarea Lumii Noi. Timp de cincisprezece, poate douăzeci de minute, vorbitorul a detaliat asuprirea popoarelor indigene, care, după el — și contrar convingerii generale — la momentul sosirii europenilor, aveau o civilizație avansată. Spre surprinderea mea, în argumentarea lui nu se putea discerne niciun fir logic; în schimb, ea includea un lung șir de citate sau fragmente de citate din diverse personalități: ce a spus un comisar agricol în secolul al XVII-lea, sau un congresman în anul cutare, sau procurorul unui oraș în alt an, ori titlul unui articol de ziar. Nici măcar Walt Whitman nu a scăpat — una din poeziile lui conține un vers condamnabil. Chiar și Waldo Emerson si Darwin sunt citaţi ca promotori ai imperialismului genocidal. În optsprezece minute am numărat douăzeci și trei nume citate sau doar menționate de la Washington până la Angela M.

Desigur, se pot spune multe despre modul în care au fost tratați amerindienii, dar înșiruirea seacă de citate, fără context sau informații de fond, din partea unui profesor de lingvistică, chiar dacă respectivul profesor avea 81 de ani, a fost surprinzătoare. Cât despre civilizația locală avansată din secolul al XV-lea – e surprinzător că profesorul a omis să menționeze practicarea canibalismului sau absența roții.

Cu exact același ton, vorbitorul a trecut la următorul subiect: milițiile de dreapta din America Latină. Pentru a comenta asasinarea unui episcop — cred că era în Nicaragua sau El Salvador — a luat-o de la împăratul Constantin și începutul răspândirii creștinismului, urmat de un mic salt către teologia contemporană a eliberării și la finanțarea reprobabilă a asupritorilor din America Latină de către SUA. Partea aceea a durat alte cincisprezece minute.

Publicul asculta în liniște deplină, până când, pe neașteptate, subiectul s-a schimbat din nou și cu aceeași voce monotonă, profesorul Chomsky a atacat ocupația colonială a teritoriilor palestiniene și „monstruosul” zid de separare, pe care l-a numit „zidul anexării”, deoarece, după părerea lui, nu are nicio legătură cu securitatea. Și, desigur, războiul din Gaza, din ianuarie 2009, dus de America și Israel, este dovada unei culturi a imperialismului. Pentru „cei insuficient informați”, el a spus clar că SUA și Israel au atacat Gaza.

Aici publicul a izbucnit în aplauze entuziaste. Vorbitorul a continuat, subliniind că zidul de separare este mai sinistru — și mai lung — decât a fost vreodată Zidul Berlinului. Aceasta era legătura cu aniversarea a douăzeci de ani de la căderea Zidului Berlinului care, după el, ascunde faptul că „America cea mare și rea” a devenit singura superputere mondială — ajungându-se, în sfârșit, la titlul conferinței.

Plictiseala are trei stadii. Întâi te uiți din când în când la ceas. Apoi verifici dacă nu cumva a stat. În fine, frustrat, îl duci la ureche și începi să-l scuturi. Le-am parcurs pe toate, până când n-am mai răbdat. Ne-am ridicat și am plecat. Recunosc că exoticul mă fascinează, dar asta era prea de tot! Am ratat sesiunea de întrebări și răspunsuri, dar pot să-mi închipui cum a decurs.

Îmi amintesc un dialog la Harvard, cu ani în urmă, între W.F. Buckley și McGovern, fost candidat liberal la președinție. Când studenții au reacționat cu entuziasm la una din declarațiile lui, McGovern a remarcat cu satisfacție cât e de popular, la care Buckley i-a răspuns: „Ai fost întotdeauna alesul celor parțial educați.”

Concluzia mea: la conferința „Momentul unipolar și cultura imperialismului” am întâlnit „Cultura unipolară a (anumitor) minți”.

Și împăratul este cu adevărat gol.

Vladimir Brunstein