La Sharm el Sheikh, în Egipt, se desfășoară negocieri indirecte între o delegație israeliană și una a Hamas. Noua inițiativă este consecința ambițiosului plan de pace în 20 de puncte al președintelui Donald Trump. Spre deosebire de alte planuri, acesta este atotcuprinzător și se ocupă detaliat de viitorul Fâșiei Gaza. Despre acest proiect, dacă rămâne valabil, ne vom ocupa într-un alt articol.
Deocamdată, cel mai important punct al documentului este eliberarea celor 20 de ostatici rămași în viață și predarea trupurilor celor 28 care au decedat. Israelul urmează să elibereze mai multe sute de palestinieni aflați în detenție, printre care ar fi și autorii unor atentate teroriste. Primul și poate cel mai mare obstacol al negocierilor este pretenția Hamas de a elibera personalități palestiniene condamnate la închisoare pe viață din cauza crimelor comise, printre care Marwan Barghouti – mai ales că, la ora actuală, conducerea Hamas a fost decimată și prezența unui lider carismatic ca acesta ar da un suflu nou organizației teroriste, dar tocmai de aceea, Israelul se opune.
Benjamin Netanyahu a promis familiilor ostaticilor și israelienilor care demonstrează săptămânal că de Succot ostaticii vor fi acasă. Nu este o promisiune ușor de îndeplinit. Speranța este că asupra Hamas, ca de altfel, și asupra Israelului, se vor exercita presiuni imense pentru a realiza acest schimb, mai ales din partea președintelui Trump care visează încheierea unei păci care să-i aducă Premiul Nobel.
Presupunând că până la urmă se trece cu succes de această primă etapă, vor urma alte negocieri dificile, unele dintre cele 20 de puncte fiind contestate atât de Hamas care, în pofida presiunilor, inclusiv din partea statelor arabe, nu vrea să renunțe la putere și să se dezarmeze, dar și de partea israeliană, legate de ritmul retragerii armatei din Gaza.
Este greu să prevezi rezultatul actualelor negocieri. Poate că atunci când va apărea articolul, vom avea un răspuns, sperăm noi, pozitiv. Din acea clipă, vom putea privi cu mai mult optimism continuarea procesului de pace și vom vedea lumina la capătul tunelului, încetarea războiului și dispariția amenințării teroriste pentru populația Israelului.
Scriu acest articol în 7 octombrie, doi ani de la atacul terorist al Hamas. O foarte mare parte a opiniei publice mondiale pare să fi uitat această dată și cele întâmplate atunci. Ea trebuie reamintită, deoarece, să fie clar, războiul cumplit din Gaza a fost o consecință a evenimentelor cumplite, inimaginabile pentru lumea civilizată, care au avut loc în urmă cu doi ani. De-acum Never again se va referi și la cele peste 1000 de victime ale teroriștilor din 7 octombrie 2023, o situație care nu trebuie să se mai repete.
Eva Galambos
23 Comments
Cine a urmarit cu sufletul si mintea tragedia israeliana de aproape doi ani de infrigurare, durere amestecate cu groaza si neincredere poate acum.sa se bucure, sa sara in sus, sa se imbratiseze, si sa simta ca SPERANȚA ba deveni REALITATE. Aceasta va fi inca imbibata de tristetea celor care in felul lor trist isi vor duce dragii la odihna vesnica in viitoarea lor “casa” astfel apropierea de amintirile comune va ramane in intimitatea fiecarei familii.
Si toti cei care nu l au placut pe Donald, sau felul sau extrovert de a lasa impresia ca este un Dumnezeu pe acest pamant, va lua aer in piept un pas inapoi si minute de gandire si reculegere:
cum e cu oamenii astia charstmatici, indrazneti, super-confindenti in ei insisi, cu bani multi, si puterea insumata de toate aceste insusiri?
Poate ceva in perceptia noastra de oameni obisnuiti nu se potriveste realitatii de astazi🤔
Sa ne bucuram cu bucuria tuturor ⚘🥀⚘
Sper ca lucrurile să ia o turnură favorabilă.
Astazi s-a sarbatorit in Romania , Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului .in Oradea, orasul in care a trait a doua comunitate de evrei, ca marime, dupa Bucuresti, Evenimentul acesta, a fost marcat in orasul de pe Crisul Repede, printr-un eveniment impresionat si imi permit sa copiez aici cuvintele Ralucai Veres Lazarovici, proprietar al editurii Ratio&Revelatio, care alaturi de Flavia Matei, organizeaza tururi ghidate in oras, despre Oradea iudaica.
In contextul celei mai deplorabile tragedii petrecute in statul Israel, de la infiintarea sa, imi permit sa copiez din pagina de FB a Ralucai urmatoarea fraza:
“Astăzi, așadar, am fost împreună cu prietenii din
Comunitatea Evreilor din Oradea & JCC Oradea și cei de la Oradea Heritage și ne-am oprit să medităm asupra noastră, a comunității noastre orădene, pentru un nou legământ: dacă “Never again” dă semne de uzură și suferință, atunci să fie “Never alone”! Orice ar fi, suntem împreună!
De astazi la ora 12 s a inceput numaratoarea incersa de la 72 la 0.
Oamenii care au fost stalpii de rezistenta in Piata Ostaticilor au deschis sticle de sampanie, s au imbratisat si asteptam momentele de intensa emotie pentru care aproape 1000 de soldati si au pierdut viata iar alti 20000, nu o vor mai avea pe cea dinainte.
Fie ca nimeni in lume sa nu mai traiasca o asemenea tragedie, nu produsa de natura, si nici de intamplare, ci de oameni, de ura, de rautate, de dusmanie si de neputinta de intelegere reciproca.
Shabat shalom ❤💙❤❤💙❤ !
Am citit acum aceste mesaj scris de Dna Alina Pavelescu pe FB, director adjunct al Arhivelor Nationale din Romania. Deoarece aici nu s-a mentionat in mod special Ziua Holocaustului sarbatorita in Romania, dar si pentru ca veti intalni in cele scrise o persoana draga pe care o cunoasteti, mi-am permis sa copiez mai jos, mesajul Alinei Pavelescu:
“Anul acesta am scris mult despre Holocaustul din România. Dar nu asta a fost cel mai greu. Cel mai greu a fost să citesc în prealabil din memoriile celor care i-au supraviețuit. Mă credeți sau nu, am ajuns s-o visez pe Clăruța, fetița orfană din Transnistria despre care povestește Emil Dorian în jurnalul lui. Tuturor celor care îndrăznesc să spună că Holocaustul antonescian a fost pistol cu apă le recomand să citească acele pagini. Sau fraza simplă din jurnalul lui Miriam Bercovici în care vorbește despre copilul paralizat deportat împreună cu părinții lui într-un tren pentru vite.
Am constatat că o trăsătură comună a acestor memorii de supraviețuitori – dincolo de “banalitatea răului” – e amintirea câte unei femei, țărancă, mahalagioaică sau aristocrată, care, în clipele cele mai grele, a ales să înfrunte marele rău cu un bine cât de mic: un fruct sau o bucată de pâine strecurată celor prigoniți, o cană cu apă, o vorbă bună, o mână caldă pe frunte sau măcar o mustrare oțărâtă adresată prigonitorului, un obraz bătut pentru lipsa lui de conștiință. În toate cazurile, amintirea aceea a bunătății dăruite în restriște a rămas neștearsă în sufletul celui ajutat, l-a alinat până la capătul amintirilor.
Asta a fost mica mea concluzie la cea mai dureroasă serie de lecturi la care m-am supus din motive profesionale: în România antonesciană, cele care au avut curajul să nu abandoneze stindardul umanității au fost mai ales femei, majoritatea niște simple anonime. Azi, când ne amintim de supraviețuitorii Holocaustului din România, îi închin un gând bun reginei Elena, Dreaptă între Popoare, simbolul rezistenței femeilor românce în fața barbariei.
Fie-le amintirea binecuvântată tuturor celor morți în condiții cumplite, victime ale barbariei oarbe!”
Asta seara in Piata Ostaticilor au venit sa vorbeasca in fata – aparent a o suta de mii de oameni – cei doi arhitecti ai armistitiului,
Steve Witkoff si Gerd Koshner.
Cuvintele rostite de Witkoff au adus lacrimi si ovatii, un discurs care nu poate fi uitat
Ovatiile la adresa presedintelui Trump au contrastat cu huiduielile la adresa premierului israelian, in momentul in care Witkoff i a inclus numele in discurs , a fost intretupt de trei ori si a cerut sa i se dea voie sa continue😒. A vorbit Gerd si in cele din urma Ivanka Trump.
Dupa discursul sau Witkoff si a sters o lacrima. Ascultati daca aveti ocazia, veti simti o caldura impresionanta si veridica ,cat si o dedicatie totala pentru acest stat lovit si cu o populatie ce a dat dovada de atata stapanire de sine.
Desi poate pare ridicol ca vorbesc cu mine insami, zilele acestea am privit TV-ul ca si in primele zile ale nenorocirii de acum doi ani. Toate evenimentele pe care le urmaresc, povestile, uneori scoase din negura timpului, sau diferitele puncte de vedere ale celor care participa in panelurile de discutie (cel al canalului de TV 11, s-a mutat de ieri in Piata si va continua probabil toata noaptea) sau interventiile uneori triste alteori luminate la captul drumului, sunt extrem de emotionante. In vartejul emotiilor, as mai dori sa fac o afirmatie, pe care ar fi trebuit s-o adaug la comentariul de ieri.
Huiduielile la adresa lui BN, au fost deplasate in contextul in care personalitatile americane au venit sa arate cat sunt de aproape de cei din Piata, cat de mult si-au dorit ca situatia sa se incheie cu reintoarcerea tuturor ostaticilor (vii si morti). Asta seara a vorbit la Kan 11, ambasadorul Israelului in USA, Yechiel Leiter, devenit si el un tata indoliat, chiar la inceputul razboiului. Este un om religios, prezent la toate intalnirile dintre Netanyahu si Trump, un om echilibrat, fost cetatean american. Nu a fost singurul care cu o voce blanda a explicat de ce atitudinea din Piata este in defavoarea Israelului in exterior. Dar nu a fost singurul care si-a exprimat revolta fata de cele intamplate ieri. Societatea israeliana ramane in continuare divizata, iar cei 915 soldati care si-au pierdut viata probabil ca ar fi dorit sa fie altfel.
https://en.wikipedia.org/wiki/Yechiel_Leiter
Cred că societatea traumatizată de trei anid e conflict nu poate să se împace, să fraternizeze de pe o zi pe alta. Privind de aici, de departe, sunt destul de sceptică la ceea ce se va petrece de acum încolo. Să sperăm că va fi bine.
Din pacate, cred ca ai dreptate, mai ales urmarind ce face ACUM , Hamas dupa retragerea partiala a armatei israeiene. E de necrezut, monstruozitatea si ipocrizia nu au limite.
In plus, atata timp cat conducerea Israelului va prefera sa “sfinteasca pamantul, in loc sa sfinteasca omul”, este greu de intrevazut solutii.
Am ascultat parte din discursurile rostite în Knesset, preşedintele Parlamentului, Amir Ohana, un domn relativ tânăr, gay şi cu doi copii pe care îi creşte împreună cu partenerul lui de viaţă, fervent likudnik. Apoi a vorbit Bibi, foarte patetic, apoi Yair Lapid, ovaţiile şi strigătele în favoarea lui D.T. au fost nenumărate, s-a aplaudat la aproape fiecare readucere în memorie a oricărui gest, acţiune, hotărâre, intervenţie, pe care a făcut-o.
Discursul lui Trump a fost plin de patos, de încredere nelimitată în forţele sale, în puterea Americii care deţine cel mai avansat echipament de război din lume, de care desigur a beneficiat Israelul. Discursul sau era empatic şi la graniţa dintre sentimentailism şi grandomanie, dar dacă ne gândim la toate aspectele, la evenimente şi la imaginea completă, intervenţiile lui au fost salutare, la obiect, originale şi puternice. În ultimă instanţă nu trebuie uitate, în privinţa Israelului, UMANE.
Apropo, poate că şi Dna Vera M. s-a îmbunat 🙂 având în vedere fantasticul rezultat, privindu-i pe oamenii suferinzi care şi-au regăsit copiii, al aşa zisului armistiţiu, pe care unii îl consideră tratat de pace, oprirea războiului, reîntoarcerea de la armata a soldaţilor si trist, dar important pentru suflet si credinţă, revenirea celor care nu mai sunt în viaţă desi aceasta se va întâmpla – probabil – încet si fara siguranţa ca toţi vor fi înapoiaţi Israelului. Ce poate fi mai dureros, distrugător de vieţi şi de energii! În ultimă instanţă au fost foarte “lăudaţi”, apreciaţi sincer, colaboratorii săi Witkoff, Kushner, Rubio, John Daniel “Raizin” Caine, şi alte figuri americane care l-au însoţit pe preşedinte.
Aprecierile au fost însoţite de poveşti, unele nostime, rostite cu nonşalanţa specifică lui Trump.
Este totuşi o mare realizare, o realizare incomensurabilă, şi poate, poate, cum e scris în articol Evei Galambos, se poate simţi în aer, nu numai o rază de speranţă, transformată în soarele eliberării lor, dar şi o rază de speranţă şi pentru o reconsiderare geopolitică a întregului Orient Apropiat.
LET’S HOPE!!
Mulţumesc pentru relatarea la cald. E mult entuziasm şi bucurie ca în toate “orele astrale”. Oamenii au meritat aceste momente de destindere, de veselie, de lacrimi de bucurie. Slavă Domnului că ostaticii sunt acasă. În paralel au fost eliberaţi sute (mii?) de deţinuţi palestinieni în schimbul ostaticilor israelieni. Mă întreb ce vor face ei? Care va fi viitorul Gazei?
Imi pare bine ca cel putin tu imi raspunzi
Au fost eliberati astfel:
Aproximativ 2.000 de prizonieri palestinieni au fost eliberați în cadrul acordului, dintre care 250 erau prizonieri pe viață. Dintre prizonierii condamnati pe viata, doar foarte putini au fost eliberati in Gaza, cateva zeci in Iudeea si Samaria iar mai ceilalti in alte tari. Nu a fost eliberat nici un arab israelian.
Ce va fi cu Gaza?
1. Continua discutiile la Sharm El Sheikh- nu stiu exact ce vor discuta de acum inainte – se poate citi mai jos https://www.dailynewsegypt.com/2025/10/13/sharm-el-sheikh-summit-delivers-trump-al-sisi-oversee-crucial-gaza-accord-as-world-leaders-converge/
poate si despre aceasta poblema, a viitorului Fasiei Gaza, care in momentul de fata este mai mult o zona de daramaturi, dar aceasta ramane desigur o problema esentiala. Mai nou, presedintele Assisi l-a invitat pe Abu Mazen si pe BT. Acesta a acceptat invitatia, dar dupa un interval de timp foarte scurt, poate mai putin de o ora a anulat participarea. Motivul? Nu poate circula intr-o zi de sarbatoare, din cauza temerii (mass media) ca partidele ultra-religioase ar putea parasi coalitia si guvernul s-ar duce de rapa. Cam indraznet acest refuz, poate s-ar fi gasit rabinul care sa inteleaga ce ar fi mai important, participarea la negocieri sau statul pe loc de Simhat Tora? Desigur ca odihna e un lucru necesar, chiar si pentru presedinti sau sefi de stat, dar…
La momentul de fata formarea unui stat palestinian, probabil ca e o himera. Dar oare, nu s-ar putea inspira cei de acolo din istoria europeana, au fost doar atatea caziuri in care in locul unui conducator local, au fost adusi printi sau alte titluri nobiliare din state straine? Viitorul – chiar cel apropiat – ne va da prilejul sa stim mai multe.
Cred că Bibi a refuzat participarea pentru că şi Erdogan va fi acolo şi ei nu se prea înţeleg. În plus e posibil să nu fi vrut să fie de faţă vând se va discuta despre posibilitatea soluţiei cu două state. Dar poate că într-adevăr voia să stea acasă de Simchat Tora. Puteam să conversăm şi în particular, dar mă gândeam că poate va mai comenta şi altcineva.
Sunt cu inima chircită de frică și neîncredere și totuși în același timp plină de speranță.
Doamne ajută !!!
Eva, în jurul orei două noaptea între miercuri și joi dimineața Israel și Hamas au semnat acordul primei faze a programului Trump. În Israel bucuria famiiilor osaticilor și nu numai s-a răspâmdit ca focul.
Atât de puține bucurii a avut acest popor, acum e timpul să ne bucurăm cu tot sufletul.
Eu stau și mă uit la TV și nu-mi vine să cred. Scrie-ne sentimentele tale.Tu ai scris acest articol, care a adus și el speranță!
Suntem cu toții fericiți, foarte drăguți, dar încă nu știm prețul pe care îl plătim și îl vom plăti în viitor. Am fost, de asemenea, fericiți când soldatul Gilad Salit a fost eliberat și l-am primit pe „domnul” Sinwar. Ne-a costat viețile multora. În schimb, poate că președintele Trump va primi Premiul Nobel pentru Pace.
Este adevărat D-le Konig, dar AVEM VOIE după doi ani de agonie să simțim bucurie..și nimc altceva.
Pasul acesta trebuia făcut . Ambele părți au pierdut și au învins.Dar permiteți-ne să avem un răgaz în care să ne bucurăm. Cu toții avem nevoie.
Sper că mentalișții nu ne vor “trage din nou pe sfoară “.
ha,ha…un nou nume…”mentaliștii”
Ultimele informatii raportate in Israel referitoare la Sharm al Sheikh, sunt neutre si nu prezinta, deocamdata, nici un progres, in afara unor discutii de principiu asupra subiectelor si a timpului cât vor dura aceste sa speram, negocieri. Ele nu au inceput cu adevarat, vor incepe probabil maine, cand se vor alatura americanii Witkoff si Kushner, de asemenea un reprezentant important din partea Qatarului.
Sunt nenumarate adunari de reamintire si de solidarizare cu tragedia de acum doi ani, care au loc in diferite locuri din sudul Israelului, iar seara va fi o intalnire oficiala pentru memorarea crimelor (1168 de oameni in 8 ore, in ziua de 7 octombrie) care s-au infaptuit.
Dar, ceea ce am auzit pentru prima oara mai detailat, este ca in anul 2022, le-a fost prezentat lui Haliva – seful serviciului de Intelligence si lui Toledano, (Generalul-maior Eliezer Toledano care a ocupat funcția de comandant al Comandamentului Sudic al Forțelor de Apărare ale Israelului până la plecarea sa la sfârșitul anului 2024), deci un alt reprezentant al Armatei , dar si desigur altor comandanti importanti, un plan detailat despre cucerirea Gazei (parca Al Maida, nu am retinut numele exct citat la TV) precum fusese conceput de Hamas, cu TOATE DETALIILE cu care a fost executat in ziua de pomina de acum doi ani, dar absolut toate detaiile. Cei doi intelepti au facut abstractie, iar Haliva a fost citat si vazut la TV, astazi, odata cu cele raportate cum si-a exprimat totala lipsa de incredere in acest plan, pentru ca dupa parerea inteleptului, Hamas nu era interesat sa atace.
Dar acum, e foarte tarziu, presedintele Trump, asa cum il vad unii, poate putin ciudat si de neinteles in reactiile sale, poate va reusi ca aceste negocieri sa se incheie cu speranta si cu intoarcerea acasa a ostaticilor tinuti de Hamas.
Primul ministru al statului Qatar si Seful serviciilor secrete turce vor participa la negocieri.
Un articol plin de speranțe, așa cum dorim și noi! De atâtea ori familiile ostaticlor au primit promisiuni care au fost dezmințite.
Mulțumim celor care au făcut eforturi pentru a ajunge la un dialog. Vom trăi, vom vedea.
Mulțumim Eva pentru încurajarea ta !
Ținem pumnii !Țineți și voi cu noi !
Ținem pumnii!