Număr vizualizări 15 ori
Astăzi am decis să scriu despre viitor. Dar, așa cum se știe, orice gând despre viitor are o bază în prezent. Așadar, să începem cu prezentul.
De câteva săptămâni Orientul Mijlociu este din nou în plină conflagrație militară. Israelul și Statele Unite au atacat Iranul. Motivul este pericolul că acest stat terorist, fundamentalist și dictatorial ar putea deveni o supraputere nucleară.
Încă niciodată nu mi-am citat propriul prim-ministru, dar de data acesta o fac. Într-o recentă conferință de presă, răspunzând unei întrebări, Netanyahu a afirmat:
„Combinația între fanatism, o profundă ideologie demențială – nu există alt termen pentru a o defini – și cruzimea acestui regim, totul la un loc au transformat actualul regim iranian într-un sistem extrem de periculos, nu numai pentru Israel și Statele Unite, ci pentru toți (dangerous to everything in between and far beyond)[1]
Acest scenariu nu e deloc imaginar, Iranul are planuri foarte serioase de a crea un nou imperiu islamic, la peste 100 ani de la dispariția celui Otoman, la sfârșitul Primului Război Mondial.
Istoria consemnează mai multe imperii musulmane: Rașidun, Omeiad, Abbasid, Otoman, Safavid și Mughal. Ele au fost state islamice puternice care au dominat mari părți din Asia, Africa și Europa din secolul al VII-lea și până la începutul secolului XX. Ele au fost caracterizate printr-o masivă evoluție economică, culturală și științifică, creând o lume islamică cu o puternică conducere religioasă, politică și militară.
Dar noul imperiu musulman va fi diferit de toate cele ce l-au precedat, pentru că, spre deosebire de toate celelalte, el va fi șiit.
Sunnismul și șiismul sunt cele două mari curente religioase musulmane. Credința lor e aceeași, dar ele diferă din punctul de vedere al conducerii și modului de succesiune. Originea schismei este bătălia de la Karbala, din anul 680, când Hussein, unul din nepoții profetului Mohamed, a fost ucis în luptă. Partizanii săi au fost înfrânți și au format un grup islamic separat, șiiții.
Șiiții reprezintă doar 10% în lumea islamică, astăzi ei sunt majoritari doar în trei țări: Iran, Azerbaijan și Irak. În lumea musulmană ei se simt oropsiți, exploatați, discriminați, marginalizați și aceasta explică apariția unei ideologii bazate pe credința că urmașii lui Hussein și ai lui Ali, vărul și ginerele profetului Mohamed, sunt adevărații descendenți ai acestuia. Ei consideră că liderii nu trebuie aleși, ci desemnați prin inspirație divină. Dar, mai ales, această minoritate islamică încearcă să devină curentul conducător al întregii lumi musulmane.
Acesta este substratul politico-ideologic și fundamentalist al actualei conduceri a Iranului, reprezentate de liderii religioși denumiți ayatollahi. Pentru a realiza planul construirii unui imperiu șiit, Iranul are nevoie de bogății naturale, în primul rând petrol (pe care îl posedă din plin), de o armată puternică (obiectiv ușor de atins, întrucât Iranul are peste 90 milioane de locuitori), dar mai ales de arma atomică, mai puțin pentru a o folosi și mai mult pentru a amenința țările care s-ar putea împotrivi vreodată supremației șiite.
Și unde se află Israelul în această poveste? Israelul nu a avut niciodată planuri agresive împotriva Iranului, el nu este un dușman „clasic”, ci doar un obstacol serios în drumul spre cucerirea „necredincioșilor”, a țărilor arabe din regiune, un prim pas spre țelul final, Imperiul Șiit. Părerea mea de comentator politic amator este că ura Iranului fundamentalist împotriva Israelului nu are nimic cu antisemitismul actual, deghizat în anti israelism. Cred că în ochii conducerii iraniene de astăzi, a fi evreu e mai puțin periculos, mai puțin înjositor decât a fi musulman sunnit. De aceea, eu cred că Israelul nu a devenit o țintă a regimului iranian pentru că e un stat evreu, ci pentru că e puternic, are o vastă experiență militară (din păcate absolut necesară), ceea ce întârzie planurile Iranului pe termen lung. De aceea Israelul este considerat „Micul Satan” și cum el este sprijinit de Statele Unite, acestea sunt „Marele Satan”.
Apropo, în ochii conducătorilor de astăzi ai Iranului palestinienii nu au nici cea mai mică valoare. Lor li se dă importanță și sprijin doar pentru că sunt considerați inamicii Israelului.
Să ne întoarcem așadar la planurile ayatollahilor. Prima fază este transformarea statelor arabe din regiune, toate sunnite, în țări vasale, bineînțeles după dispariția Israelului de pe harta lumii. Mai toate au petrol. (Nu că iranienilor le-ar lipsi, dar mai bine să ai totul, decât să aibă și alții.) De aceea, de la începutul actualului război, Iranul atacă aproape zilnic Emiratele, Qatarul, Bahreinul și Kuweitul, sub pretext că aceste țări adăpostesc baze militare americane. În realitate iranienii bombardează totul, mai ales zone civile.
De un singur lucru nu poate fi învinovățit actualul regim iranian: de naivitate.
E un plan de lungă durată, fază după fază, pentru următoarele decenii, și care cere multă răbdare.
Cu excepția Arabiei Saudite, țările din Golful Persic nu au armate puternice, totul depinde în ce măsură Statele Unite se vor împotrivi acestor planuri. Șansele nu sunt mari, pentru că actualul război le-a permis americanilor să descopere un fapt care era clar de la bun început: e foarte greu să învingi o țară cu peste 90 milioane locuitori și care s-a înarmat serios în ultimii 40-50 ani.
Cotropirea țărilor vecine Iranului e importantă și din punct de vedere religios. Extinderea Iranului șiit, care suferă de un serios complex de inferioritate, peste teritorii arabe sunnite ar fi o victorie de însemnătate colosală.
Următoarea și poate ultima țintă a islamului șiit va fi Europa. În mod paradoxal și poate neașteptat, Europa (în special cea de vest) va fi o pradă ușoară.
În primul rând, populația e bătrână, obosită și leneșă. Europenii nu sunt dispuși să presteze munci grele și în ultimii 70 ani, ajutorul le vine în special din țările musulmane: Gastarbeiter, emigranți sau refugiați. Noii-veniți reprezintă în mare măsură ceea ce se numește „coloana a cincea”, sprijiniți financiar și organizatoric de Iran. Mai mult, procentul arabilor în Europa de Vest este în creștere, el fiind azi de trei ori mai ridicat decât acum 70 de ani.
În al doilea rând, Europa nu e dispusă să intre într-un nou război. E suficient să vezi cum ajută ei Ucraina (dacă ăsta se poate numi ajutor!) în războiul disperat împotriva Rusiei lui Putin. Și dacă mai era loc de îndoială, răspunsul Europei și al țărilor Pactului NATO la apelul lui Trump de a se asocia în războiul anti iranian este un extrem de diplomatic „NU!”
Până acum câteva zile, liderii europeni erau convinși că situația din Orientul Mijlociu nu poate afecta bătrânul continent, capacitatea militară a Iranului fiind limitată de geografie. Dar iată că o rachetă iraniană a atins insula Diego Garcia din Oceanul Indian, la 4000 km distanță. Ei bine, o rază de acțiune de 4000 km în jurul Iranului include practic întreaga Europă, în afară de Scoția, Irlanda și Portugalia[2].
Știu, mi se va spune că văd lucrurile prea în negru și pericolul prea apropiat. Dar nu, eu sunt convins că e vorba de un plan pe termen (foarte) lung și că în timpul vieții mele și a dumitale, stimate cititor, nu se va petrece nimic grav. Dar copiii noștri, care la rândul lor au sau vor avea copii, vor fi într-un real pericol, dacă Iranul nu e oprit ASTĂZI.
Știrile din ultimele zile arată clar că numai Israelul, sprijinit de Statele Unite, poate opri pericolul Iranului fundamentalist șiit. Și nu întâmplător, în ultima vreme majoritatea țărilor arabe din Orientul Mijlociu văd în Israel un aliat, nu un dușman.
Din păcate, la ora scrierii acestor rânduri Europa rămâne distanțată, politic (dar, precum am văzut, nu și geografic) de actualul conflict. După părerea mea, pe termen lung, bătrânul continent vă trebui să plătească pentru această atitudine de neutralitate.
Iar mesajul Israelului către Europa este: „Fiți atenți, ați fost avertizați!”
Gabriel Ben Meron
[1] Discursul lui Netanyahu din 20 martie 2026 https://www.facebook.com/watch/live/?ref=watch_permalink&v=1466587748183217
[2] https://x.com/TTheBattlefield/status/2035418028079202417/photo/1
