Număr vizualizări 8 ori
Oare visul american se poate naște în „dulce târgul Ieşului”? Surprinzător, răspunsul este „da”, atunci când Reba / Rebecca, născută la 11 mai 1884, al şaptelea copil și mezina familiei lui Leon / Leib Feinsohn și a soției sale Zara / Sara, ajunge la New-York, chiar la Metropolitan, şi încă în parteneriat cu Caruso, alături de care a cântat pe scenă şi a realizat înregistrări memorabile (La bohème, La traviata). A fost admirată şi apreciată nu doar de tenorul number one al planetei, ci de critica muzicală, de publicul cunoscător şi, mai ales, de exigentul cuplu directorial al MET, Arturo Toscanini şi Giulio Gatti-Casazza, veniţi direct de la Scala.
A avut un destin de poveste: a făcut pionierat în perioada noii tehnologii – discurile de gramofon, a fost prima voce feminină care a vândut peste un milion de discuri (la casa Victor), a fost una din fondatoarele American Guild of Musical Artists (AGMA). A fost soţia cunoscutului violonist, dirijor şi profesor Efrem Zimbalist, alături de care a făcut numeroase turnee. A fast mama unei strălucite generaţii artistice: Abigail Marcia Davenport născută Glick (scriitoare, critic muzical, prim biograf mozartian pe noul continent, reputat comentator al producţiilor MET), precum și a Mariei Virginia şi a lui Efrem Zimbalist jr. Acesta a fost actor, producător şi scriitor, veteran decorat în al Doilea Război Mondial, deţinător al unei „stele” pe Hollywood Walk of Fame şi al unui Gloden Globe. El a montat trei din operele lui Gian Carlo Menotti, printre care Consulul, câştigătoare a unui Pulitzer Prize for Music. Îl cunoaştem ca vedetă a mai multor filme (inclusiv „voce” pentru un îndrăgit personaj de desen animat) și seriale de televiziune, printre care 77 Sunset Strip. La fel de cunoscută a fost şi fiica lui, nepoata Almei Gluck, actriţa Stephanie Zimbalist, vedetă a serialului Remington Steele, dar şi a îndrăgitei poveşti a lui Lassie, cățelușa cea cuceritoare, ascultătoare şi afectuoasă.
Viața de poveste a Almei Gluck bate filmul. Fiica mai mare a familiei Feinsohn a fost prima care a plecat în Lumea Nouă, a găsit de lucru și a facilitat plecarea celorlalți, în 1890. Reba a devenit prima soprană care a primit mult râvnitul Disc de Aur.
Evident, nu am rezistat tentaţiei şi am pornit motoarele căutării. Aşa am şi aflat despre ce disc era vorba şi, mai ales, de ce astăzi nimeni nu a auzit de ea în Iaşiul ei de origine și nici în Bucureşti sau Cluj. Acum vreo 50 de ani, graţie unuia din marile nume de la BBC, compozitorul şi pianistul Joseph Murrells, publicul lua cunoştinţă de istoria Discurilor de Aur. În cartea sa The Book of Golden Discs, scrie că Alma Gluck a primit în 1915 Discul de Aur pentru cele peste un milion de discuri vândute ale piesei Carry Me Back to Old Virginny (produs în noiembrie 1914 de Victor Talking Machine Company).
Atât textul cât și muzica au fost scrise în 1878 de James Augustus Bland (1854–1911), supranumit The Prince of Negro Songwriters. Cântecul a cucerit publicul, devenind între 1940 – 1997imnul statului Virginia. Fascinant, nu-i aşa?! – că o dactilografă new-yorkeză, născută la Iași, ajunge protejata lui Toscanini şi devine vocea definitorie a unuia dintre cele mai emblematice cântece despre sudul american. Era primul Disc de Aur cu muzică clasică, înregistrat de o soprană cu cor bărbătesc şi orchestră. Următoarea înregistrare a acestei piese, în cu totul alte condiţii tehnice, a fost discul Rose Ponselle din 1925, dar fără succesul Almei Gluck. Alţi interpreţi celebri ai melodiei au fost Louis Armstrong şi The Mills Brothers (1937), Ray Charles (1960), Bing Crosby (1961), Jerry Lee Lewis (1963). În istora Discurilor de Auracesta a fost al cincilea, primul (1903) fiind cel al lui Enrico Caruso cu Vesti la Giubba din Pagliacci de Leoncavallo.
Astăzi numele Alma Gluck nu spune nimic locuitorilor din Iaşi și nici nu e de mirare, deoarece, după moda vremii, el a fost „fabricat” de Arturo Toscanini şi Giulio Gatti-Casazza. Pentru ei, numele Reba / Rebecca Glick născută Feinsohn nu suna deloc „operistic”, astfel că au ales Alma (suflet, în latină) şi Gluck (noroc, în germană), nu Glick (numele soțului). Rezonanţa numelui facilita și legătura cu lumea operei (Ch. W. Gluck).
Moştenind, se pare, talentul vocal şi scenic al tatălui pe care abia l-a cunoscut (a murit când Alma avea doar doi ani) şi ştiind să cânte la pian, tânăra şi-a început studiile de specialitate abia la 20 de ani, când era deja căsătorită cu Bernard Glick, avea o fetiță, Marcia, și lucra ca dactilografă. Norocul a făcut ca cel care i-a modelat vocea a fost Arturo Buzzi-Peccia, renumitul maestru italian stabilit la New York. Imediat ce a auzit-o, el a realizat că vocea ei cristalină nu avea nevoie de „forțare”, ci de o disciplină a stilului bel canto, dându-i încrederea că poate trece de la cântatul de salon la marea scenă.
În 1909, Buzzi-Peccia i-a aranjat o audiție privată cu Giulio Gatti-Casazza, celebrul director general al Metropolitan Opera şi cu dirijorul Arturo Vigna. Amândoi au fost atât de impresionați, încât au angajat-o pe loc – fapt total ieşit din comun pentru practica vremii. I-au oferit un contract pe cinci ani la MET (700 dolari pe săptămână), deşi încă nu cântase niciodată pe o scenă de operă. Şi au avut perfectă dreptate: vocea de argint a tinerei, cu acutele şi coloratura fără greş, reuşea fără efort să se facă auzită în perfectă armonie cu orchestra, conducând la debutul ei memorabil din 16 noiembrie 1909, în rolul Sophiei din Werther de Massenet.
Imediat după angajare a intrat sub aripa protectoare a lui Toscanini care a fost cucerit de vocea ei curată, fără acel vibrato excesiv pe care îl contesta altor soprane, dar şi de simplitatea ei caldă. Rolul Euridice din Orfeu şi Euridice de Gluck (tentantă potrivire de nume, nu-i aşa?) sub bagheta lui Toscanini a însemnat consacrarea definitivă.
Printre modelele ei de cânt de la MET se numără sopranele Geraldine Farrar, Frances Alda (considerată „noua Melba”), Olive Fremstad, Emmy Destinn (creatoarea rolului titular în La fanciulla del West), Rosina Van Dyck, Anna Casse (creatoarea rolurilor Sophie în Der Rosenkavalier și Feodor în Boris Godunov). A avut şi admiratoare care au declarat că i-au urmat exemplul, între acestea numărându-se contralta-„fenomen” Sophie Braslau, cu vocea modelată de acelaşi Arturo Buzzi-Peccia, cea care în 1913 a debutat pe scena de la Metropolitan la doar 11 ani.
După divorţ a plecat în Europa, unde a reluat studiul vocii cu Marcella Sembrich. În 15 iunie 1914, la Londra, s-a căsătorit cu Efrem Zimbalist, alături de care a format un duo concertistic aplaudat în turnee naţionale şi internaţionale. Recitalurile (cca. 100 pe stagiune), susţinute în toate cele 48 de state americane, şi cele 174 de titluri înregistrate între 1911 – 1925 i-au adus o faimă neatinsă de nicio altă cântăreaţă a timpului. Datorită repertoriului ei divers, de la operă şi operetă la cântece din folclorul american, dar şi datorită farmecului, eleganţei și naturaleţei, Alma Gluck a fost un best-selling artist, ajungând la câştiguri considerabile. Părea normal, aşadar, ca în ultimii ani ai carierei să aibă la dispoziţie un tren pentru numeroasele ei turnee…
Mai multe înregistrări ale Almei Gluck se află aici: https://music.youtube.com/watch?v=xsVzhUSKYqU&list=OLAK5uy_lkXDmMn5oeVFbylA-s7-yBlJLxP5HB4og
După un recital susţinut pe aceeaşi scenă pe care debutase cu 15 ani înainte (MET, 1924), cu puţin timp înainte de a fi diagnosticată cu o boală gravă de ficat (care a şi răpus-o la doar 54 de ani, în 27 octombrie 1938), Alma Gluck şi-a luat un respiro; după unele surse, s-ar fi retras în plină glorie, dedicându-se familiei. Totuși, arhiva MET o mai arată activă la 26 februarie 1933 – probabil, a fost recitalul de adio.
Povestea ei, înfruntând timpul, este o lecţie de rezilienţă şi de succes. Rar se găsește un parcurs atât de clar și de spectaculos, de la străzile sărăcăcioase ale cartierelor evreiești din Iașiul finelui de secol al XIX-lea până sub lumina orbitoare a reflectoarelor de la Metropolitan Opera. A vorbi despre Alma Gluck (Reba Feinsohn) nu înseamnă a vorbi doar despre muzică, ci și despre curajul unei familii de a o lua de la zero și despre talentul pur care poate dărâma orice barieră.
Carmen Stoianov
Sursa ilustrației:
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Almagluck.jpg Bain News Service Public domain, via Wikimedia Commons
