La prima vedere, cele două evenimente nu par a avea nimic în comun, poate doar… succederea lor. Abia s-au terminat ”Podurile” și a avut loc căsătoria. Dar nu este așa, există o legătură, fiindcă, trebuie să recunoaștem: prințul Harry, mai mult, întreaga familie regală britanică a trecut peste ”Podurile Toleranței”.

Să lămurim puțin lucrurile pentru cei care poate nu știu. ”Podurile Toleranței” reprezintă o manifestare inițiată de B’nai B’rith Europa pentru Europa centrală și de est și pusă în aplicare, pentru al cincilea an, de B’nai B’rith România, cu mare succes. Chiar dacă denumirea nu a fost pe placul tuturor, am trecut peste ea. Nu prea ne-a plăcut deoarece tot ce s-a întâmplat în decursul celor cinci ediții ale acestui proiect depășește cu mult toleranța. Este cunoaștere, apropiere, prietenie, schimb de experiență și de valori între populația majoritară și minorități. Și dacă la primele ediții a fost vorba de raportul evrei-români și contribuția evreilor la dezvoltarea României, următoarele trei au atras încetul cu încetul celelalte minorități și aceasta ultimă s-a referit la minorități versus populația majoritară în contextul românesc. De fapt a fost vorba de valorile create de minorități, valori care au îmbogățit cultura europeană în dublă calitate: de creație a uneia dintre cele 20 de minorități care trăiesc în România și în același timp valoare românească.

Dans israelian la Podurile Toleranţei

Participanții, de această dată nu politicieni ci oameni de știință, cercetători, cadre universitare, oameni de radio și televiziune, implicați în răspândirea cunoștințelor despre minorități, au vorbit despre multiculturalism care, spre deosbire de teze occidentale, aici nu a murit, de coexistența în același spațiu a minorităților, de cele mai multe ori în condiții pașnice, fără să se uite că o abordare greșită a chestiunii poate da naștere la naționalism nociv, excludere, ură de rasă, dispreț față de celălalt care e ”altfel”. Dușmanul este celălalt, străinul, a formulat odată Jean Paul Sartre. Este celălalt fiindcă nu-l cunoaștem, poate nici nu vrem să-l cunoaștem, ne temem de el. Acest sentiment poate fi foarte bine exploatat și, cu toate că nu este subiectul nostru (deși ar putea fi), nu putem să nu amintim atitudinea unor țări și a unor lideri politici față de problema refugiaților.

În ultimul secol, când lumea s-a deschis și oamenii au început să călătorească masiv, călătoriile nemaifiind apanajul exclusiv al celor bogați, percepția asupra populațiilor de altă rasă, altă culoare a pielii, alte obiceiuri, s-a schimbat. Multe au fost chiar preluate, astăzi un guru budist din Nepal sau un medic chinez care te vindecă cu acupunctura, nemaivorbind de cele mai diferite feluri de mâncare, sunt nu numai la modă, dar au intrat în conștiința oamenilor. Da, este o globalizare, benefică dacă nu se exagerează, dacă poate fi păstrat și acel specific care oferă diferența, interesantă și atractivă pentru celălalt. Și orice ar prezice cassandrele moderne, procesul este în desfășurare și va învinge. Asta nu înseamnă că Europa se va umple de chemările la rugăciune ale muezinilor și bisericile se vor transforma în moschei (așa cum am văzut în Famagusta, Ciprul de Nord). Dar vor apărea alte relații, se vor accepta mai mult diferențele.

De aceea am scris la început că prințul Harry a pășit pe ”Podurile Toleranței”, împreună cu familia lui. Acceptarea căsătoriei prințului Harry cu cineva care nu numai că provine dintr-un cu totul alt mediu social, de fapt o fată săracă, actriță, divorțată și pe de-asupra mulatră, este un mare pas făcut de regalitatea britanică, un pas obligatoriu către lumea de astăzi, în continuă schimbare. Desigur, se poate spune că a fost un mod de a consolida imaginea monarhiei britanice, de a demonstra cum se adaptează Coroana la actualitate, de a apropia și a întări coeziunea țărilor Commonwealth-ului cu populații de toate culorile. Da, este un truc de PR, dar, fără doar și poate, unul pozitiv. A fost o schimbare pas cu pas, începută poate cu divorțurile destul de frecvente din ultimele decenii ale unor membri ai familiei regale și căsătoriile neconvenționale, inclusiv cea de a doua a lui Charles sau chiar a lui William, cu ”o fată din popor”, dar spun criticii, măcar englezoaică.

De fapt nu știm tot ce se ascunde în spatele alegerii lui Harry. Să admitem, până la proba contrarie, că e dragoste, e frumos, este romantic, la fel ca nunta. Nu este o noutate pentru familia britanică. Știm cu toții că regele Edward al VII-lea nu și-a dat regatul pentru un cal ci pentru o femeie – americancă și de două ori divorțată, inimaginabil în anii 30 ca o astfel de persoană să devină regină a Angliei. Însă la o  analiză mai atentă, acele interdicții drastice au fost o mană cerească pentru situația Marii Britanii, Edward al VII-lea și Wallis Simpson fiind mari admiratori ai lui Adolf Hitler pe care l-au și vizitat. (Dacă n-ar fi fost așa, poate până la urmă s-ar fi găsit o chichiță care să fi permis o căsătorie, zic eu.)

Fostul rege Edward al VII-lea şi mireasa lui, Wallis Simpson

Dar lăsând gluma la o parte, alegerea lui Harry, indiferent de motive, trebuie să ne bucure. Este un semn că da, putem fi toleranți, mai mult, putem să acceptăm și să iubim diferențele. (Amintiți-vă de cuvintele Nettei, căștigătoarea ”Eurovizionului”: ”Mă bucur că ați acceptat diferențele dintre noi.”) Este și mesajul ”Podurilor Toleranței pe care l-am purtat și l-am răspândit timp de cinci ani aici în România. Mie îmi rămâne o singură întrebare: cum se vor desfășura lucrurile dacă marea dragoste a unui prinț din familia regală va fi… o evreică? Aștept cu nerăbdare acel moment.

Eva Galambos