S-a întâmplat că un număr mare de autori baabelieni (poate chiar majoritatea, depinde de momentul în care o calculăm) sunt medici. În „formaţia” actuală această profesiune nobilă este reprezentată de: Mirjam Bercovici, Gabriel Ben Meron, Peter Biro, Daria Dascălu, Tiberiu Ezri, Roger Florescu, Tiberiu Georgescu, Daniel Károly, Peter Rosenthal, Erika Shaffer, Andrei Schwartz, Sulamita Socea, Agnes Vass şi Johanan Vass. În cele ce urmează, puteţi citi gândurile împărtăşite de câţiva dintre ei despre ce înseamnă să fii medic condeier. Subiectul rămâne deschis pentru ceilalţi medici-baabelieni, la fel şi invitaţia lansată altor medici de a-şi încerca condeiul în Baabel.

 

ANDREI SCHWARTZ

Oameni și medici.

Medicina, din păcate sau din fericire, nu este o știință exactă ca matematica sau fizica. Cei care o profesează sunt nevoiți să adapteze cunoștințele medicale la starea fizică și mentală a pacientului. Bolnavul, la rândul lui, trebuie să-și prezinte problemele medicale cu toată sinceritatea, de multe ori până la aspectele cele mai intime.  Astfel se crează o legătură foarte intensă între medic și pacient.

Avicenna, Maimonides, Schiller, Cehov, Axel Munthe, Cronin, Augustin Buzura și alții sunt dovezi ale relației dintre medicină și literatură.

În activitatea mea zilnică am avut ocazia să cunosc mulți oameni cu suferințele și bucuriile lor și de multe ori am participat la ele. Când cunoști oamenii, devii mai bogat cu fiecare din întâmplările lor; la un moment dat începi să așterni pe hârtie poveștile lor și așa devii încet-încet

OM, MEDIC și SCRIITOR !

                                       Andrei Schwartz.

                                        20 Iulie 2016

 

AGNES VASS şi JOHANAN VASS

 

 

DE CE SCRIU MEDICII?

Motto care ne-a plăcut: Medicina e soƫia mea, scrisul e amanta mea – Cehov

 

Ca medic întâlnești multe aspecte urâte ale vieƫii. Ca medic psihiatru desigur că întâlnești povești de viaƫă tulburătoare, uneori incredibile.

După ce părăsești cabinetul de consultaƫii simƫi nevoia să iei contact cu ceva frumos: un concert de muzică clasică, o vizită la o galerie de artă sau o carte bună. Unii, mai dotaƫi, vor să pună pe hârtie ceea ce le-a dat experienƫa de o viaƫă.

Poate unii cred că medicul stomatolog are mai mult un rol tehnic în tratarea bolnavilor. Nu e adevărat. Medicul stomatolog are un scaun dentar, care de multe ori e ca și canapeaua psihanalistului. De multe ori, când pacienƫii îƫi povestesc despre viaƫa lor, auzi povești tulburătoare. Și atunci simƫi nevoia să vezi ceva frumos, să produci ceva frumos în afara profesiunii, să te destăinui prin scris. Ambele cazuri sunt un fel de autopsihanaliză.

Ca medic bun, trebuie sa ai un bagaj cultural și un limbaj care să-ƫi dea posibilitatea să comunici cu oameni de tot felul, de culturi, de religii și de temperamente diferite.

Toată această bogăƫie culturală o culegi din cărƫile pe care le-ai citit, din filmele și piesele de teatru pe care le-ai văzut, din educaƫia pe care ai primit-o, iar apoi le poƫi transmite și altora prin scris.

Sigur, nu toƫi medicii ajung să scrie la nivelul lui Rabelais, Cehov, Tschernichovsky sau Albert Schweizer. Dar și câteva rânduri scrise cu suflet pentru Baabel te pot elibera de energiile negative, iar prin scris poƫi transmite altora energii pozitive.

 

Agnes și Johanan Vass

Ierusalim

 

PETER BIRO

A fi medic condeier?!

Când am început să scriu? Cu mult înainte de a mă apuca de medicină. Dacă mi-aș fi urmat visurile din copilărie fără a fi supus influenței tipice unei „Jiddische Mame”, aș fi devenit ori artilerist, ori cofetar, dar nici atunci nu știu dacă aș fi scris mai mult, posibil ceva despre balistică sau despre zahăr, sau poate ambele împreună. Oricum, grija mea este că numai literații mă vor aprecia ca anesteziolog, iar anesteziologii vor fi singurii care mă vor aprecia ca literat. Totuși, în timp ce prin munca mea de anestezist îmi câștig pâinea și – mai important – ceea ce se unge pe ea, până acum scrisul nu mi-a adus decât pierdere de timp și dureri de cap, dar, trebuie să recunosc, și o anumită bucurie furtivă, ca plăcerea simțită de un ștrengar care a făcut o boroboață și a șters-o la timp.

De îndată ce am reușit să înșir litere pe hârtie, mi-am scris primele opere lirice sub titlul “Poezii pitice”, care erau atât de groaznice încât chiar și amintirea lor îmi provoacă durere.  Sub influența literaturii pentru tineret a epocii am tăiat și o copertă din carton pe care am desenat cu creioane colorate floricele, albine, tricolorul românesc și cu o mână nesigură am adăugat la marginea de jos „Editura Tineretului”.  Culegerea conținea poezii despre primăvară (tema: meteorologie), despre porc (tema: agricultură/horticultură), și chiar o odă dedicată Partidului Comunist (tema: agitație și propagandă), de care încă și acum mi-e rușine.  Spre norocul meu culegerea a zăcut multă vreme uitată pe fundul unui sertar, ieșind la iveală doar când m-am mutat ultima dată.

Mai târziu am încercat și alte genuri literare, de exemplu texte de cântece.  Printre altele am scris un cântec de dragoste intitulat „Să fii iaurtul meu”, plus o baladă italiană în stilul anilor 70 cu titlul „Quanto costa il mio amore?”, care preamărește aspectele financiare ale dragostei romantice. Nici aceste lucrări nu s-au bucurat de succes, așadar m-am apucat să scriu un roman de mare anvergură cu titlul provizoriu „Un sutien roz din Călărași”, dar o incapacitate momentană m-a împiedicat să continui acest proiect prestigios.

Interesul pentru activitatea jurnalistică l-am avut încă din tinerețe.  În timpul studenției am fost membru în conducerea Uniunii Studenților Evrei din Germania.  Timp de câțiva ani am fost chiar purtătorul de cuvânt al organizației, calitate în care am fost nevoit să scriu nu numai scrisori de mulțumire, ci și articole la săptămânalul „Jüdische Allgemeine” din Düsseldorf și la revista „Jüdische Rundschau” din Basel.  Ele tratau de obicei despre hotărâri și seminare pseudo-importante ale uniunii studenților, sau despre acivitățile enervante și zgomotoase ale studenților antisioniști de pe campusul Univesității din Frankfurt.  Împreună cu filiala locală a organizației sioniste am publicat și un buletin bianual, căruia eu i-am ales titlul: „La Derech!” (La drum!).  Eu însumi am rămas la stadiul de intenție, încă nu am pornit „la drum” spre Țara Sfântă în context de imigrare.

Bineînțeles că în cei aproape patruzeci de ani ai carierei mele medicale am publicat multe articole și capitole din cărți de specialitate. Fără a avea vreo pretenție literară, ele au totuși o anumită bază științifică.  Mă îndoiesc că scrisul in general are vreo legătură cu educația mea profesională. Cu alte cuvinte dorința mea de a scrie ceva beletristic a rămas multă vreme neîmplinită, manifestându-se abia după ce întâmplarea m-a adus în cercul ilustru al autorilor revistei Baabel.

Acum revista Baabel este sfera de acțiune a ambițiilor mele jurnalistice, o grea încercare pentru colectivul de redacție, care din fericire încă nu s-a opus în mod serios escapadelor mele scriitoricești.  Aceasta rezultă din lupta dialectică a două forțe opuse: pe de o parte autorul, care încearcă să lărgească pe cât posibil limitele expresiei artistice, iar pe cealaltă redacția, care din motive bine întemeiate încearcă să o îngrădească.  În cazul ideal se va ajunge la un echilibru, care sper că va contribui la articole interesante, cu conținut variat și nu în ultimul rând amuzant. „Wishful thinking? Who knows”.

Dr. Peter Biro

 

 

 

TIBERIU EZRI

 

Ce înseamnă să fii medic condeier?

 

Această întrebare aparent simplă are un răspuns complex. Ea atrage după sine o serie de alte întrebări: de ce au scris medicii beletristică de-a lungul istoriei, sau: sunt oare medicii diferiți de alți intelectuali în subiectele tratate și în felul lor de a gândi?

Părerea mea este că scriitorii, fie ei medici sau nu, scriu din nevoia de a-și exprima ideile și sentimentele despre om și despre societate. Bineînțeles, ca să devii un adevărat condeier, această “neliniște” intelectuală trebuie dublată cu talent.

Un condeier își poate exprima ideile ca scriitor, jurnalist sau scriitor într-un anumit domeniu științific (de exemplu publicarea articolelor științifice în medicină).

Un scriitor se deosebește de un jurnalist din multe puncte de vedere. O deosebire esențială este că jurnalistul încearcă să exprime o idee sau o știre prin cuvinte concise, pe când scriitorul foloseste cuvinte stilizate, descriind în mod artistic o situație și apelând la imaginația cititorului.

La Baabel, noi facem de fapt jurnalism, nu literatură beletristică. Prin asta mulți dintre noi ne putem exprima ideile și experiența vieții într-o formă originală și clară.

De-a lungul istoriei, numeroși medici au devenit scriitori sau poeți celebri, printre care se pot enumera Avicenna, Paracelsus, Rabelais, Schiller, Cronin, Conan Doyle, Somerset Maugham, Bulgakov, Crichton, Freud și mulți alții.

Unii, cum a fost Cehov, au început să scrie ca sa-și poată susține financiar studiile de medicină, alții au făcut medicina din “obligație”, fiindcă familiile lor nu considerau scrisul ca o adevărată meserie. Unii s-au inspirat din cunoștintele medicale în subiectele abordate ca scriitor (Freud, Cronin, Crichton), iar alții au scris beletristică legată exclusiv de medicină (Gawande).

Mulți medici contemporani sunt orientați spre cariere academice pentru care au nevoie de lucrări științifice publicate. În zilele noastre este dificil să progresezi în cariera de medic fără activitate academică. Sloganul “Publish or perish” (“Publici sau mori”) este înrădăcinat în realitate. De exemplu este foarte dificil să devii șef de secție la un spital numai pe baza calităților de medic.  Ai nevoie și de publicații științifice.

Acest stimul de a scrie și a publica i-a transformat de-a lungul anilor pe mulți medici în condeieri, scriind subiecte legate de profesiunea lor.

Puntea care leagă scrisul științific de cel literar este însă greu de trecut. Scriitorii de articole științifice trebuie să prezinte date exacte și nu au voie să-și folosească imaginația, spre deosebire de jurnaliști și în special de scriitori, care adeseori prezintă realitatea așa cum este dar o comentează prin prisma lor subiectivă, sau de la început o prezintă în mod ireal.

Ceea ce leagă de multe ori realitatea medicală de scrisul literar este suferința pacientului, dar de multe ori și a medicului. Un exemplu în această privință a fost doctorul Miklós Nyiszli, originar din Șimleul Silvaniei. Deportat la Auschwitz, a fost folosit de călăul Mengele la autopsii. Îmi este greu să-l condamn pe Nyiszli pentru colaborare, având în vedere că această poziție i-a dat și posibilitatea de a-și salva familia, precum și pe alți prizonieri. În cartea scrisă de el, Am fost medic la Auschwitz, pe care am citit-o în tinerețe, el descrie în mod impresionant, nu numai suferința prizonierilor, ci și propria zdruncinare sufletească, de care nu a scăpat până la moarte.

Experiența de medic, la fel ca cea de pacient, oferă subiecte de inspirație unor medici condeieri. Un exemplu este Dr. Atul Gawande, un distins chirurg la Universitatea Harvard din Boston, USA, epidemiolog remarcabil în Organizația Mondială a Sănătății și jurnalist apreciat la ziarul New Yorker.

Două dintre cele patru cărți publicate de el, Complications și Better, au ca focus dilemele unui doctor pus în situația de a lua decizii terapeutice riscante, posibilitatea erorilor și a complicațiilor și aptitudinile necesare unui medic dedicat și unui bun profesionist. Cărțile lui Gawande sunt bazate pe cazuri adevărate, a căror descriere este urmată de comentarii filozofice despre viață, moarte și ceea ce este între ele, în cazul bolnavilor care se află în stare critică.

Din cele scrise până aici reiese că în practica lor, medicii sunt expuși suferințelor fizice și sufletești ale pacienților și ale lor personale. În plus, fiecare om care se destăinuie medicului poate divulga o poveste interesantă sau chiar o tragedie de nedescris.

Așadar, nu este de loc surprinzător că mulți medici sunt și condeieri.

Personal, am primit imboldul de a scrie în Baabel de la distinsul meu prieten, Prof. Gabriel Gurman, un condeier eminent, de un înalt profesionalism, care a descoperit demult farmecul scrisului.

Dr. Tiberiu Ezri