Cum am devenit traducătoare

Cum am devenit traducătoare?  Aproape aș putea spune că a fost… din greșeală.  Toate împrejurările pledau în defavoarea mea.

În liceu îmi plăcea franceza, dar când mi-am exprimat dorința să „dau” la filologie, tata s-a împotrivit din răsputeri, explicându-mi că în primul rând nu am destulă protecție ca să intru, iar dacă printr-o minune aș fi intrat, aș fi rămas mai târziu muritoare de foame.  Sunt curioasă cine s-ar fi putut împotrivi logicii de fier a tatălui meu – eu în orice caz nu!  Deci, am început medicina la Timișoara.  După numai un an am emigrat în Israel, m-am transferat la farmacie și toată viața am lucrat (cu multă plăcere!) ca farmacistă la Ierusalim.

Deci studii de filologie nu am, în casă s-a vorbit dintotdeauna limba germană, pentru mulți ani contactul cu limba română a fost întrerupt aproape total; situația s-a schimbat abia în era televiziunii pe cablu și apoi a internetului.  Singurul meu avantaj este faptul că am absolvit Colegiul Național Moise Nicoară din Arad, ceea mi-a dat, sper, o cunoaștere solidă a limbii române.

Pe scriitorul Peter Rosenthal îl cunosc din copilărie, familiile noastre au fost prietene de când mă știu. (Se povestește că într-o bună zi – după socoteala mea trebuie să fi fost cam prin 1959 – părinții noștri s-au cunoscut din întâmplare… în autobuz și de atunci au rămas prieteni pe viață.)  După o despărțire destul de îndelungată, el locuind în Germania, ne-am revăzut în vara anului 2014. Pe negândite, în mod cu totul impulsiv i-am propus să încerc să traduc prima sa carte, „De-a lungul străzii Venlo”, în limba română. Habar nu aveam dacă voi reuși.

La apariția traducerii au contribuit mai multe împrejurări favorabile. (Oare le pot numi într-adevăr favorabile?) În primul rând m-am pensionat, deci timpul liber nu-mi lipsește. În al doilea rând mi-am rupt un picior și cum stăteam la etajul trei fără lift, m-am trezit prizonieră în propria locuință, calculatorul fiind unul din puținele mijloace de a-mi petrece timpul. Așa că m-am pus pe treabă. Limba germană o cunosc din familie, dar nu am învățat-o în mod sistematic și am un vocabular destul de limitat. Totuși, cu multă răbdare și persevență, folosind dicționarul și mai ales „dexonline.ro” am reușit. Capitolele traduse le trimiteam autorului pentru a primi aprobare / sugestii.  Cu ajutorul Andreei Ghiță am luat legătura cu Editura Hasefer și cartea a fost publicată în 2017.

Din punctul meu de vedere, „De-a lungul străzii Venlo” este începutul unei noi pasiuni. În continuare am tradus încă un volum autobiografic al lui Peter Rosenthal, intitulat „În capcana timpului”, sper ca și acesta să fie publicat în curând. Apoi am continuat cu un roman istoric de mare anvergură al scriitoarei israeliene Yochi Brandes. Romanul intitulat „Cronica regilor”, bazat pe texte din Vechiul Testament, prezintă într-o perspectivă inedită pe regele David și epoca sa.  Iar acum traduc încă un roman istoric, tot din germană, despre Mozart.

De fapt tot pasiunea pentru traduceri a fost cea care m-a dus la Baabel.  Am tradus din germană și am publicat aici amintirile bunicului meu și pe ale mamei mele.  Apoi am început să traduc și articolele lui Peter Biro, iar cu timpul am devenit buni prieteni.  Interesant este că toți autorii pe care i-am tradus și i-am publicat la Baabel: Moses Zwecker (bunicul), Erica Shaffer (mama), Peter Rosenthal și Peter Biro, toți sunt sau au fost medici.

Despre mama nu am ce relata.  Sigurul lucru pe care l-a scris vreodată (în afară de rețete) sunt amintirile ei, care nu au absolut nicio pretenție literară, stilul e mai degrabă de „proces verbal”, important era doar să nu se piardă lucrurile pe care ea și le amintea din istoria familiei și ai ei proprii.

Cu bunicul însă e altă socoteală…  Amintirile lui evocă atmosfera satului de pe Prut de pe la 1900 și o fac cu umor, cu suspans, personajele sunt vii.  Încă din liceu a fost atras de literatură.  La Viena a început să studieze limbile clasice și literatura, doar din motive economice a trecut la medicină.  El spunea despre sine: „Sunt căsătorit cu medicina, dar amanta mea secretă e literatura.”  Într-adevăr, mama își amintește că în copilărie citeau și învățau împreună literatură germană clasică. Tot ce știu despre activitatea sa literară apare la sfârșitul amintirilor lui

https://baabel.ro/2016/11/amintirile-bunicului-meu-moses-zwecker-ultima-parte/

Ce îi face pe medici să scrie?  Este o întrebare foarte grea, nu cred că am răspunsul, de altfel nu toți medicii scriu, foarte puțini au talent.  Dar am observat că medicii, mai mult decât alții au preocupări intelectuale, au o cultură vastă, citesc, știu limbi străine…  Nu știu dacă acest fenomen mai există, dar așa erau medicii printre care am crescut.

Hava Oren

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *